marți, 3 iulie 2007
Când sună clopotele a jale la Târlişua
După dezastru
Pe 20 iunie clopotele au bătut la Târlişua a lacrimi. Dacă în urmă cu un an nu au apucat să anunţe dezastrul ce avea să se abată asupra sătenilor, acum au sunat a jale. Pe 20 iulie 2006 viitura a curmat 13 vieţi, a lăsat pe drumuri 45 de familii şi a distrus infrastructura în comuna natală a romancierului Liviu Rebreanu.
Au fost reconstruite doar jumătate dintre case, iar podul, dispensarul şi alte obiective sociale nu sunt încă reparate.
La Târlişua, fiecare ploaie îi sperie pe săteni. Nimic nu s-a făcut pentru a preîntâmpina o tragedie asemănătoare.
După un an, oamenii au găsit puterea să-şi revină şi s-au apucat de treabă, ridicându-şi casele cu ajutorul semenilor cu inimă mare. Cel mai greu încercate sunt familiile celor 13 luaţi de ape (din care 3 nu au fost găsiţi), comemoraţi de întreaga comună. După Sfânta Liturghie şi parastas, la un an a fost sfinţită troiţa din centrul localităţii, donată de o familie din Târgu Lăpuş.
Necazul şi Liviu Rebreanu
Localnicii au stabilit ca 20 iunie să fie o zi nelucrătoare, o zi de rugăciune pentru sufletul morţilor şi pentru ca Bunul Dumnezeu să-i ferească pe viitor de asemenea necazuri.
Comuna din Munţii Ţibleşului a fost scoasă din anonimat de tragedia care s-a abătut asupra locului: o rupere de nori a schimbat Valea Ilişua într-o vale a morţii. A fost nevoie de un dezastru pentru ca mulţi dintre români să afle că aici s-a născut Liviu Rebreanu.
Peisajul montan se schimbă pe măsură ce te apropii de "locul apocalipsei”, precum în Biblie : "Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheati, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile care se vor întâmpla". (Luca, 22 - 35).
Rememorare
Badea Ioan Gherghel ne povesteşte cum a sărit în apă după o femeie, dar aceasta era deja moartă când a ajuns la ea. Şi ne mai spune cum, sub ochii lui, un tată care şi-a salvat cele două fiice luate de ape, şi-a gasit apoi sfârşitul lovit de buştenii uriaşi aduşi de potop.
Târlişua, Golden Blitz, Mihăileşti…
Târlişua a intrat in legendă, alături de nume cunoscute ca Golden Blitz, Mihăileşti sau Taverna Sârbului. A rămas în istorie întâlnirea dintre Băsescu Şi Tăriceanu pe podul ruina din mijlocul satului.
După un an doar jumătate dintre sătenii din comuna bistriţeană Târlişua, din cele 26 de familii cu gospodării distruse, s-au mutat în casă nouă. O ţară întreagă a pus umărul la reconstrucţia zonei, dar nu toţi localnicii sunt mulţumiţi de modul în care i-au ajutat autorităţile.
“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”
Durerile au fost aşezate în versuri de prof. univ. dr. Pompei Cocean, decan la Facultatea de Geografie a Universităţii “Babeş- Bolyai”, fiu al satului:
Ce-a fost în vrerea ta, vale nebună?
Tu, care abia atingeai malul cu aripa valului,
Te pierdeai printre silexuri şi lespezi translucide,
Zăboveai în bulboane, unde, goi puşcă,
În devălmăşia vârstelor candide,
Copiii satelor îşi descopereau buricele.
Ce-a fost în gândul tău vale, nebună?
De te-ai zborşit în aşa măsură
Încât albiile nu te-au cuprins,
Nici sufletele celor ce dereticau prin case
În dup-amiaza zilei de marţi
A anului de pomină 2006.
I-ai luat pe coamele talazului tău blestemat
Odată cu arborii dezrădăcinaţi,
Cu vetrele încercate zădarnic în vânturile istoriei,
Cu punţi arcuite în hăuri,
Cu liniştea unui colţ de rai
Din care ai alungat şi privighetori şi îngeri.
Ce-a fost cu tine, vale nebună?
Când ai rupt zăgazurile dintre viaţă şi moarte?
Treisprezece suflete întreabă şi iar întreabă,
Rătăcind nemângâiate peste nesfârşitele prunduri.
Iar peste toate,
Asemeni unui nesecat izvor de lacrimi,
Ultimul strigăt al Gabrielei
(Fetiţa aceea cu părul de culoarea soarelui,
Cu ochii de necuprinsul cerului)
“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”.
La Tărlişua viaţa merge înainte precum în romanul “Ion” a lui Rebreanu, însă nimic nu va mai fi la fel. Ploaia a spulberat suflete şi vise, aducând durere. În loc să cânte glanetaşul la fluier, în fiecare an, pe 20 iunie, în dangătul clopotelor vor fi aprinse lumânări şi se va înălţa rugăciuni pentru cei plecaţi. În cinstea lor a apărut şi o carte, “Târlişua între necunoscut şi dezastru”, semnată de Cristina şi Pompei Rusu, cărora apa le-a luat casa.
Menuţ MAXIMINIAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu