„Şi-aşa-mi vine câte-odată...“

„Şi-aşa-mi vine câte-odată...“

Murim... O lume de consum, îmbâcsită de tentaţii, cu serioase discrepanţe sociale, cu prăpăstii şi nenorociri. Trăim... O lume cu flori şi bulgări de speranţă, cu ochi limpezi şi inimi curate, cu iubiri şi frumos. Murim... Un pământ hăituit de nelinişti, suflete zbârcite, priviri tăioase, gesturi necugetate. Trăim... Un pământ din care creşte pâinea, în care ne-afundăm genunchii în rugăciune, pe care sorbim soarele şi ne răcorim sub adieri pictate cu stropi de lumină. Murim... O viaţă dezordonată, cu promisiuni deşarte, colcăind a păcat, cutremurată din temelii de întuneric şi haos. Trăim... O viaţă pentru cei de lângă noi, pentru zâmbete şi bine, o şcoală de îngeri păşind pe căile Domnului.
Ăştia suntem noi, oamenii, fii ai luminii, născuţi fără de păcat, iute învăţători ai fărădelegii. Ce farmec şi câtă culoare încape într-un biet destin! Ce sentimente ciudate locuiesc omul încă din frăgezime! Ne vin rugăciunile gata făcute, canoanele sunt tot mai uşoare, preoţii tot mai înţelegători, n-avem decât să-nvăţăm a ne scufunda în fiecare zi spre moarte.
Unde-s martirii şi adevăraţii prooroci? Unde-s cei care-au suferit şi s-au jertfit pentru credinţă? Unde-i uitat Crăciunul naşterii şi-al bucuriei? Unde-i Paştele luminii? Unde-s învăţătorii de înţelepciune şi doctorii fără de arginţi? Unde-s făcătorii de pace şi liniştitorii de suflete?
Dumnezeu a rămas în inima universului şi ne iartă în continuare, îngăduitor. E un conservator în binele, adevărul şi căile Lui sfinte. Diavolul şi-a întins legiunile pe pământ, modelând mereu modernitatea după minţile oamenilor. Şi-a făcut din ban şi bunuri aliatul de nădejde al pierzaniei.
Diversitatea lumii mă oboseşte, dar mă îndeamnă să trăiesc. Răul ce-l văd mă obligă să-l ocolesc. Binele ce-l simt mă cheamă să-l fac. Semenii mă înconjoară, mă sufocă, mă eliberează, mă ridică, mă întristează, mă ajută, mă urăsc, mă iartă... Dumnezeu doar mă iubeşte, fără prea multe condiţii. Instrucţiunile vieţii sunt legile Lui. Vrei să fii alături de El, în minunata poveste a veşniciei? Leapădă-te de tine, cel care-ai fost până azi şi vezi ce-a mai rămas din restul vieţii tale. Caută bine! N-o să găseşti doar resturi şi fărâme, ci-ntr-un colţ al cutiei te aşteaptă încrederea şi speranţa în cineva mai puternic decât tot ce putem, în micimea noastră, pricepe.
Ne vine uneori să evadăm din pielea prea strâmtă, să explodăm idei din creierul atât de nefolosit, să ne ducem departe de ce-am fost... şi ne trezim încercuiţi de noi. Vieţuind în cerc, uiţi de tine, rătăcind.
Şi-atunci zic: Iartă-mă, Doamne, c-am lipsit de la şcoala de îngeri. Şi-aşa-mi vine câteodată să-nvăţ să zbor singur!
Dinu VIRGIL
(text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)