La Salva, despre cântece, printre cireşi şi vişini

Într-un minunat peisaj cu dealuri de-o parte şi de alta, printre vişini şi cireşi, cu o apă curgătoare şi limpede, cu o roată de moară aproape ca pe vremea lui Coşbuc, şi afon, fredonând o melodie, parcă şi aceasta capătă un oarecare contur, d-apoi să ai şi talent… Cânţi până răguşeşti, iar când îţi trece o iei de la capăt.

Aşa cum îi merge gura, aşa îi umblă şi mâna

În una din zile, am poposit în comuna Salva, în locul descris mai sus, la două cântăreţe de muzică populară, mamă şi fiică, Genuca şi Alina Ceuca, pe care le-am remarcat la o emisiune de pe Etno, cu ceva timp în urmă. Cunoşteam această comună de când eram elevă la liceul din Năsăud şi duminica veneam aici în vizită la colegele şi colegii de clasă. Dar pe lângă valea Sălăuţei nu am fost. Am găsit-o pe Genuca Ceuca singură, trebăluind pe lângă gospodărie, şi am obsevat că aşa cum îi merge gura aşa îi umblă şi mâna. Până ne-a povestit una şi alta, a terminat şi lucrul care şi-l propuse să-l facă.
“Eu nu sunt de loc de aici, am venit din Runcu Salvei”, spune, un sat din apropiere de Salva de unde este poetul popular Vasile Dâncu şi vestitul ceteraş Dumitru Cilica.

Cântece şi lapte acru din bărbânţă

“Am venit noră la 17 ani, când m-am căsătorit cu Ion, şi aici am rămas. Ne-am făcut casa asta, avem doi copii, sântem fericiţi. Doar că lucrăm foarte mult. Ca femeie, fac de toate. Mulg vaca, sap în grădină, strâng fânul, dar munca mea de bază este pusul mărgeuţelor pe costume naţionale, pe cămăşi, pe zadii, pe brâie. Toată viaţa am făcut asta. Îmi place foarte mult. Mă relaxează”, completează.
Ne-a arătat casa plină de obiecte ţărăneşti combinate cu lucruri moderne (calculator performant, televizor…), ne-a scos de prin dulapuri o mulţime de costume naţionale, afirmând cu mândrie că ea le-a cusut, brodat, ne-a servit cu lapte acru de oaie din bărbânţă (putină) rece ca gheaţa, scos dintr-un beci întunecat săpat în pământ, care cred că numai în satul ei de origine se mai face.
Apoi am abătut discuţia înspre cântece. “Eu doamnă, cânt şi când duc o găleată de apă, şi la munca câmpului. Aşa de mult îmi place să cânt. Tatăl meu a fost pădurar şi cânta din frunză, şi-mi plăcea să-l ascult. De la el şi de la mama am învăţat multe cântece. Apoi, când fiica mea Alina a crescut, m-am gândit că ar fi bine să le cânte ea, cum cântă şi alţi copii. Ea de ce nu ar putea cânta, mi-am zis, mai ales că avea voce de mică? Şi aşa am învăţat-o cântece, împreună cu doamna profesoară de istorie Ana Filip, acum pensionară. Am mers cu ea la concursuri, la spectacole, a luat premii… Şi să vă spun cum am apărut eu la, 44 de ani, pe scenă. Mergând cu ea încoace şi încolo, pe autocar, eu cântam. M-au auzit celelalte soliste care erau cu noi, multe dintre ele consacrate, şi m-au încurajat, spundu-mi că pot să cânt şi eu pe scenă, să fac un duet cu Alina. Şi aşa am început: la Etno, Naţional TV- la Cornelia şi Lupu Rednic, la diferite spectacole din Gherla, Baia Mare, Năsăud, Bistriţa, Beclean etc. Alina are foarte multe cântece pe care le interpretează singură, acum a terminat clasa a VIII-a. Şi amândouă avem, şi tot mai culegem. Avem material pentru un CD, numai bani să fie”, o rupe cu puţin năduf în voce, năduf iscat de gândurile legate de bani.

Un soţ cu simţul umorului

Soţul ei, Ion, pe care întrebându-l dacă îi place să cânte nevasta lui, plin de umor, ne-a răspuns: “Să cânte la alţii cât o vrea pe gamă mai ridicată, numai mie să-mi cânte pe un ton mai jos”.
Cu Genuca ai putea să stai mult şi bine la poveşti, că ea în acelaşi timp îşi face şi treaba, iar a ta rămâne. Aşa că mi-am luat rămas bun de la familia Ceuca, după ce în acest loc mi-am “încărcat şi bateriile”. Aveam şi eu treburi, că multe sunt de făcut pe lângă cele reportericeşti de către o femeie.
Aurelia VLASIN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)