joi, 16 august 2007

Băsescu a ajuns să sară garduri( foto via Evenimentul zilei)


UPDATE: MÂNĂRIE PENTRU AMICII LUI BĂSESCU
Licitatie de 15 milioane euro, refacuta pentru Golden Blitz
Autor: George Lacatus
Aparut in editia din 21 August 2007, COTIDIANUL
Primaria Capitalei a anulat o licitatie de 15 milioane de euro, dupa ce patronii de la Golden Blitz au iesit pe locul al doilea. La reluarea licitatiei, conditiile de participare au fost modificate radical, astfel incit cistigatorii initiali sa fie exclusi. Noua licitatie are loc azi, iar Golden Blitz vine cu oferta.
O licitatie de peste 15 milioane de euro a fost anulata de catre Primaria Capitalei in baza unor motive inventate, dupa ce s-a constatat ca firma Euroconstruct Trading ’98, apartinind grupului de la Golden Blitz, a iesit pe locul doi. Licitatia a fost reluata, dar in conditii noi de participare, care i-au scos din cursa pe cistigatorii initiali. Modificarea a constat in majorarea cifrei de afaceri necesare de la 12 la 200 milioane de lei. Astazi au loc depunerea si deschiderea ofertelor in noile conditii. Firma Euroconstruct indeplineste noile conditii de participare si va depune azi o oferta.
Primaria Capitalei, prin Directia de achizitii, concesionari si contracte, a demarat la sfirsitul anului trecut organizarea unei licitatii pentru construirea unui pod peste calea ferata din cartierul Pipera. Obiectivul s-a numit „Supralargire Soseaua Pipera (Floreasca-CF Bucuresti-Constanta)". Caietul de sarcini a fost cumparat de mai multe firme, dar in finala au ramas doar trei asocieri de firme: Euroconstruct Trading ’98 & Search Corporation, Alpine Mayreder & Drum Proiect si SCT Bucuresti & Drum Art & Expert Proiect. Dupa depunerea tuturor documentelor, singurele criterii de departajare au ramas cele referitoare la oferta cea mai buna de pret si la perioada de executie cea mai scurta.
In urma ofertelor depuse de catre cele trei firme, licitatia ar fi trebuit sa fie cistigata de catre SCT Bucuresti & Drum Art & Expert Proiect, care au oferit cel mai bun pret, aproximativ 15 milioane de euro, si cea mai scurta perioada de executie, 24 de luni. Pe locul doi au iesit Euroconstruct & Search Corporation, care au oferit un pret de aproape 17,5 milioane de euro si o perioada de executie de 27 de luni. In loc sa declare cistigatoare prima asociere de firme, care a oferit un pret mai bun cu 2,5 milioane de euro si o perioada de executie mai mica cu trei luni decit firmele de pe locul 2, Primaria Capitalei a hotarit sa anuleze licitatia. Comisia care s-a ocupat de licitatie si-a motivat decizia spunind ca a uitat sa treaca in documentatia de atribuire o cerinta referitoare la experienta similara in astfel de lucrari. „Prezenta licitatie vizeaza realizarea unui obiectiv de investitii de importanta vitala pentru imbunatatirea traficului din Bucuresti, care consta in realizarea unui pasaj rutier suprateran in zona de nord a orasului in lungime de peste 300 de metri, fapt ce necesita din partea executantului experienta desavirsita si probata in domeniu", a explicat comisia in decizia de anulare.
Cerinta lipsa, in baza careia comisia Primariei Capitalei a anulat licitatia, exista in documentatia de atribuire, la pagina 7. La capitolul IV.4 din documentatia de atribuire, care se refera la Capacitatea tehnica si resurse, se spune clar: „Se va prezenta fisa de informatii privind experienta similara, pentru contracte similare indeplinite si finalizate in decursul anilor 2001-2005. Se solicita indeplinirea si finalizarea cu succes in ultimii cinci ani a unuia sau maximum trei contracte de «lucrari de natura similara» cu o valoare cumulata a contractelor de minimum 9.000.000 RON". Intrebati cum explica anularea acestei licitatii, reprezentantii Primariei Capitalei ne-au raspuns prin Biroul de presa ca „licitatia a fost anulata ca urmare a constatarii lipsei din documentatia de atribuire a criteriului privind experienta in domeniul executarii de poduri". Dupa ce li s-a explicat functionarilor de la Primaria Capitalei ca aceasta cerinta exista in documentatia de atribuire, Florentina Constantinescu, directoarea directiei care a organizat licitatia, ne-a declarat: „Am constatat dupa deschiderea ofertelor ca nu era trecuta in documentatia de atribuire cerinta privind experienta similara. Nu inteleg de ce.
In documentatia de atribuire exista o cerinta referitoare la lucrari de natura similara, dar nu se face referire expresa la poduri. De aceea am decis sa anulam licitatia si sa o reorganizam". Cu alte cuvinte, directoarea de la Primaria Capitalei sustine ca in documentatia de atribuire nu trebuia folosita expresia „lucrari de natura similara", ci cuvintul „poduri". Adica expresia „lucrari de natura similara" folosita in cadrul unei licitatii care vizeaza construirea unui pod nu a fost utilizata corect, ci trebuia folosit direct cuvintul „pod". Directoarea de la primarie este contrazisa chiar de catre documentatia de atribuire, unde la pagina 7, capitolul IV.4, se precizeaza: „Valoarea contractului de proiectare drumuri si poduri (cod CPSA 7420.34) trebuie sa fie de 430.000 RON".
Intrebat cum explica anularea acestei licitatii, Dragos Burlan, manager general la Drum Art, ne-a declarat: „Eu stiu ca am depus toate documentele cerute de caietul de sarcini si ca am indeplinit toate conditiile. Referitor la acea cerinta, privind experienta similara, ei ne-au cerut maximum trei contracte, iar noi le-am depus la dosar cinci executii de poduri, din care una era de o suma mult mai mare decit pretul acestei licitatii. Daca ne uitam pe site-ul Primariei Capitalei si vedem cite contracte a incheiat Euroconstruct cu aceasta institutie in ultimii trei ani, atunci nu mai e nevoie de alte explicatii".
Pentru reluarea licitatiei, Primaria Capitalei a modificat fundamental conditiile de participare, cerind o cifra de afaceri medie de aproape 17 ori mai mare decit cifra initiala. „Conditia initiala era ca firmele candidate sa aiba o cifra de afaceri medie pe ultimii trei ani de 12 milioane RON. Noi am depus documente pentru o cifra de afaceri de 70 milioane RON. La reluarea licitatiei ni s-a cerut o cifra de afaceri de 200 milioane RON, conditie pe care nu o putem indeplini", ne-a declarat Dragos Burlan, de la Drum Art.
Dan Besciu, reprezentantul Euroconstruct in aceasta licitatie, ne-a declarat ieri ca i se pare normal ca licitatia initiala sa fie anulata, deoarece trebuia neaparat trecut cuvintul „pod". Intrebat in legatura cu marirea cifrei de afaceri, Besciu a precizat: „Firma noastra indeplineste si singura aceasta conditie privind cifra de afaceri. Miine, totusi, o sa participam la licitatie alaturi de alte firme straine".
Intrebat cum comenteaza conditiile de desfasurare a acestei licitatii, primarul Adriean Videanu ne-a declarat: „A fost o eroare trecuta in documentatia initiala. Supralargirea contine si un pasaj, de aceea a fost reluata licitatia". In legatura cu marirea cifrei de afaceri de 17 ori, Videanu a precizat: „E firesc. Nu e un drum oarecare. E un pod si sint conditii speciale. Nu e un simplu drum".
Euroconstruct, contracte banoase cu Primaria Capitalei
In ultimii ani, firma Euroconstruct Trading ’98 SRL a primit numeroase contracte de la Primaria Capitalei, incepind cu mandatul lui Traian Basescu si continuind cu mandatul actualului primar, Adriean Videanu. In urma cu doi ani, Consiliul General al Primariei Capitalei a concesionat 20 de strazi principale din Bucuresti firmei oamenilor de afaceri Dan Besciu si Sorin Vulpescu, fosti parteneri de afaceri ai lui Dorin Cocos si patronii restaurantului Golden Blitz, unde presedintele Traian Basescu mergea des. Contractul incheiat cu Primaria Capitalei e pe o perioada de cinci ani, timp in care Euroconstruct s-a angajat sa intretina suprafata carosabila, trotuarele, marcajele si mobilierul stradal. Din acest contract, Euroconstruct va incasa, impreuna cu alte cinci firme, intre 570 si 700 de miliarde de lei vechi.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Le are, nene!...