joi, 16 august 2007

În subteran, la Ocna Dej. “Afară-s chinuri şi nevoi/ În mină-i Dumnezeu cu noi”

Tot mai bine este să calce omul cu picioarele pe pământ, mi-am zis după ce am coborât dintr-un avion, şi tot aşa mi-am spus şi după ce am ajuns la suprafaţă din salina Ocna Dej, pe care am vizitat-o de curând. Şi în aer şi sub pământ senzaţiile ciudate te răscolesc. Nu ştiu dacă aş mai face asta…
Cu câtva timp înainte de a coborî în subteran, m-am tot gândit îngrijorată la cum va fi, mai ales că erau aproape 40 de grade afară şi la adâncime sigur este o temperatură mai scăzută, să nu fac un şoc; apoi, văzusem la televizor cum coborau minerii cu liftul în hău, la sute de metri… Dar spre bucuria mea a fost cu totul altceva. Am intrat cu un microbus, însoţită de un ghid, care tot timpul îmi explica traseul, şi explica, şi explica, şi prin tunelul prin care circulă şi camioane, până realmente să mă dezmeticesc, am ajuns în faţa unei biserici săpate în sare.
"Este biserica cu hramul"Sfânta Varvara", protectoarea minerilor, biserică ortodoxă. Dar înainte de a vă descrie acest sfânt lăcaş, pentru cei ce nu ştiu, aş vrea să fac un scurt istoric al acestui loc de exploatare a sării numit Salina Ocna Dej. Exploatarea sării aici datează de pe vremea romanilor, acum putând fi remarcate vestigii sub forma unor escavaţii colmatate. Textele scrise în perioada 1239 până în 1465 ne amintesc de felul cum se exploata sarea, de mărimea exploatărilor, de diferite aşezări omeneşti care s-au întemeiat şi dezvoltat pe lângă aceste mine de sare. În secolul al XV-lea exploatarea sării devine monopol de stat, fiind o importantă sursă de câştiguri pentru acesta. În 1882 are loc prima modernizare a minei de la Ocna Dej şi se deschide calea ferată Cluj-Apahida-Dej, cu o prelungire la Ocna Dej. În 1910 s-a introdus electrificarea în mina Ferdinand, fiind o altă modernizare cu metode de abataj. Primul export de sare datează în documente din 1903, primele ţări beneficiare fiind Bulgaria şi Rusia. Din 1979 funcţionează actuala mină în exploatare Mina Transilvania.”, ne pune în temă ghidul ce nu a vrut să-i pomenesc numele.
“Afară-s chinuri şi nevoi/ În mină-i Dumnezeu cu noi", stă scris deasupra uşii de la intrarea în biserica ortodoxă din sare "Sfânta Varvara". La o adâncime de circa 80 de metri în mina Transilvania, biserica a fost sfinţită în anul 2000, pentru că, spun minerii, o veche tradiţie minerească cere că la deschiderea unei mine noi să se facă în subteran o capelă sau o mică biserică. Prin stădania îndelungă a celor de aici, acestă cerinţă s-a împlinit, iar în 4 decembrie 2000 biserica a fost sfinţită de ziua Sfintei Varvara.
Construcţia este superbă, doar catapeteasma este sculptată din lemn de tei, în stil bizantin.
Am stat de vorbă cu Mircea Câmpean, pe care l-am găsit sculptând pe unul din pereţii bisericii. "Eu sunt de meserie şofer, dar îmi place foarte mult să sculptez. Asta o fac în timpul liber şi ceea ce fac aici i-a plăcut mitropolitului Bartolomeu", ne-a zis. Se pot vedea icoane, patru vitralii luminate care te duc cu gândul că eşti la suprafaţă, o cruce din sare luminată, ambianţa este ca şi într-o biserică obişnuită, cu diferenţa că tavanul, bolta, pereţii şi pe jos este numai sare. Se oficiază slujbe în zile de sărbătoare, căsătorii… Bineînţeles, vin mai mult minerii… Un atractiv punct turistic… Dar este cam răcoare, cu toate că mi-am luat haine mai groase, mă marchează diferenţa de temperatură. "Sunt 15 grade în mină", afirmă ghidul. După ce mi-am încântat ochii cu priveliştea de aici, fiind ca pe tărâmul fermecat, am mers mai departe. La terenul de sport amenajat, unde cine vrea poate juca fotbal contra unei taxe. Se acceptă grupuri de minimum 12 persoane, spaţiul fiind dotat şi cu apă, toalete, cu de toate.
Este de amintit că mina arată ca o farmacie, nu vezi nici o bucăţică de hârtie pe jos sau alte mizerii.
Ne-am întors tot pe unde am intrat, la temperatura caniculară .”Şi când te gândeşti că am fost sub valea Chiejdului, valea Chiejdului a curs deasupra capului meu…", îmi trecea prin minte. Dar nu toţi se tem de adâncuri sau au rău de înălţime.
Se spune repetat că omul sfinţeşte locul, pînă când, în unele cazuri, cuvintele îşi pierd greutatea, se devalorizează. La Ocna Dej însă se simte că salina este condusă de un director manierat, Lukacs Francisc, un adevărat domn. Şi că are subordonaţi cam la fel.
Aurelia Vlasin
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua domnu Petria, numele meu este Muresan Adrian din Sighetu Marmatiei. Am citit aprecierile dvs. cu privire la Salina de la Ocna Dej, am fost acolo si intr-adevar este un lucru impresionant, in doua cuvinte l-as caracteriza ca fiind sanatate curata. Am citit,insa, si alte articole pe internet referitoare la zacamintele de sare din acea zona, din care am aflat ca toate aceste zacaminte, inclusiv salina, sunt concesionate unor persoane straine care profita de pe urma lor, lucru care nu mi se pare chiar in regula. Cunoasteti aceasta situatie, este adevarat, chiar noi, romanii, nu putem sa valorificam aceste bogatii naturale?
Cu deosebit respect! adrianmuresan70@yahoo.com

Anonim spunea...

Buna ziua domnule Petria ma numesc Vadean Alexandrina si sunt din Ocna Dej, vreau sa va spun ca e intradeva spectaculos interiorul minei dar eu tare as vrea sa fac un material video despre aces loc si nu am gasit o echipa intocmai potrivita pentru acest lucru. Exista si o mina veche care s-a surpat nu in urma cu mult timp si ea arata spectaculos aceste lucruri ar putea fi puse in evidenta. email-ul meu este ali_blackfairy@yahoo.com daca aveti cumva nevoie de ceva informatii s-au a-ti dori sa realizam un material video despre Salina Ocna Dej va pot sta la dispozitie