SCRISOARE CĂTRE MINISTRUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI, CRISTIAN ADOMNIŢEI
Teoria evoluţionistă şi abordările filosofice asupra religiei au fost eliminate din programa şcolilor publice româneşti
Domnule Ministru,
La sesizarea unor profesori am constatat ceea ce la o primă vedere părea de neconceput. Elevilor din România le este refuzat accesul la informaţii şi cunoştinţe esenţiale pe care sistemul de învăţământ public este obligat să le asigure, în caz contrar fiind afectat accesul lor la cultură, drept prevăzut de art 33 din Constituţie şi de Legea învăţământului.
Astfel, teoria evoluţiei speciilor şi a omului nu mai figurează nici în programa pentru bacalaureat, nici în programa curentă de biologie, fiind eliminate lecţiile de prezentare a acesteia. Nu numai programa postată pe site-ul www.edu.ro (clasele V – XII) confirmă acest lucru, dar şi manualele de biologie pe care le-am investigat şi care nu menţionează tema evoluţiei speciilor şi a omului ca temă sau lecţie distinctă.
De asemenea, este reprobabilă şi eliminarea temei „Dumnezeu” din programa şi manualele de Filosofie de clasa a XII-a, prin Ordinul ministrului educaţiei si cercetării nr. 5959 / 22.12.2006. În anii trecuţi, această temă figura în programa şi manualele de Filosofie de clasa a XII-a, elevii având ocazia să studieze atât diferite concepţii filosofice de inspiraţie religioasă precum cele ale lui Pascal sau Toma d’Aquino, cât şi perspective critice la adresa religiei, de genul celor formulate de filosofi precum Voltaire, Camus, Epicur sau Nietzsche.
Astăzi însă, elevii sunt privaţi, în învăţământul public din România, de orice fel de cunoştinţe şi abordări filosofice asupra unei teme de maxim interes pentru viziunea asupra lumii a fiecăruia dintre noi cum este tema „Dumnezeu”. Astfel că singura perspectivă asupra acestei teme este cea asimilată de elevi în cei 12 ani de religie predată în şcolile publice în mod confesional.
Domnule Ministru, această stare de lucruri trebuie remediată neîntârziat întrucât reprezintă o totală abdicare a învăţământului românesc de la misiunea şi raţiunile sale fundamentale şi o trădare revoltătoare a intereselor educaţionale ale elevilor din România.
Vă cerem, domnule ministru, să dispuneţi de urgenţă reintroducerea, la materia Biologie, a unui capitol sau a unor lecţii privind teoria evoluţiei speciilor şi a omului în programa unuia dintre anii de liceu, în cel de-al doilea trimestru al acestui an şcolar, 2007/2008. De asemenea, vă cerem să reintroduceţi tema „Dumnezeu” în programa de Filosofie pentru clasa a XII-a, urmând ca aceasta să fie studiată încă din trimestrul al doilea al acestui an şcolar. Ambele teme, dată fiind importanţa lor pentru cele două discipline, vor trebui să figureze şi în programa de bacalaureat pentru vara lui 2008.
În caz contrar, domnule Ministru, vom uza de toate căile legale pentru îndreptarea acestei situaţii şi vom semnala instituţiilor europene această extrem de gravă derivă a învăţământului românesc.
De asemenea, vom organiza o acţiune de protest miercuri, 24 octombrie a.c., ora 16.30, în Piaţa Universităţii (pe platoul din faţa Teatrului Naţional), unde „Elevii şi studenţii vor fi întemniţaţi în Catedrala Bântuirii Neamului”.
Pentru organizarea acţiunii de protest avem nevoie de voluntari! Dacă doriţi să vă implicaţi în organizarea evenimentului trimiteţi un e-mail la libertatea_de_constiinta@yahoo.com
Contact:
Emil Moise - Preşedintele Consiliului Director - 0747.034.431, emfilia@yahoo.com
Remus Cernea - Director executiv - 0727.583.594, tualegi.eu@gmail.com
joi, 11 octombrie 2007
"O trădare revoltătoare a intereselor educaţionale ale elevilor"
Etichete:
controversa invatamant,
religie scoli
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu