Patriarhia Română îşi exprimă regretul pentru toate incidentele care au marcat viaţa publică din Italia şi, îndeosebi, faţă de cel petrecut săptămâna trecută, atunci când o femeie din Roma şi-a pierdut viaţa, iar responsabil de aceasta este un cetăţean român de etnie rromă.
Dezaprobăm cu toată fermitatea astfel de fapte, care, din punct de vedere moral creştin, constituie păcate grave. În acelaşi timp, considerăm că nu toată comunitatea românească din Italia trebuie să fie blamată din cauza celor ce încalcă legea morală şi civilă.
Biserica Ortodoxă Română este recunoscătoare Statului italian pentru primirea românilor în Italia şi Bisericii Romano-Catolice pentru oferirea de lăcaşuri de cult necesare oficierii sfintelor slujbe ortodoxe.
Biserica noastră, prin slujitorii pe care i-a rânduit să păstorească parohiile ortodoxe române din această ţară, se va implica şi mai mult în consilierea spirituală şi incluziunea socială a românilor care au încă probleme de integrare în societate. În acest sens, se va urgenta organizarea noii episcopii ortodoxe române la Roma, cu responsabilitate pastorală pentru toţi românii ortodocşi din Italia.
Sperăm ca în scurt timp să se reia cooperarea frăţească şi reciproc avantajoasă dintre italieni şi români pe plan economic, social şi cultural-spiritual.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu