S-a petrecut azi în municipiul Dej. La şedinţa Consiliului Local, unde patru consilieri locali PD-L, trei de la PNL, unu de la UDMR şi doi de la PNG au votat schimbarea din funcţie a viceprimarului Claudiu Chira, de la PIN, care a fost şi este susţinut de PSD. “Afacerea” nu era trecută pe ordinea de zi a şedinţei.
Au optat pentru demitere 10 consilieri, deşi Chira susţine că era nevoie de 11 voturi ca acţiunea să fie legală. Apoi, cu încă un vot de la un consilier UDMR (acesta s-a abţinut la votarea demiterii lui Chira!) s-a decis numirea în funcţia de viceprimar a lui Vancsa Aron Pal, de la UDMR.
Se anunţă scandal la Primăria Dej. Claudiu Chira organizează mâine o conferinţă de presă.
UPDATE 19 decembrie
Ungur ales de români
Primarul nou numit, Vancsa Pal, ne-a declarat în exclusivitate:
“Consider că este în regulă, că s-a respectat legalitatea. S-a ales un viceprimar ungur de către români, ceea ce dovedeşte că suntem şi rămânem europeni”.
“Am deranjat prin intransigenţă”
La conferinţa de presă organizată de Claudiu Chira la ora 11, el a subliniat că schimbarea sa, pe care o consideră ilegală şi este hotărât s-o combată prin toate mijloacele legale, se datorează poziţiei sale. “Am deranjat prin intransigenţa faţă de ceea ce se întâmpla în Primărie, unde pe timpul fostei administraţii se dădeau stimulente lunare, pe lângă salarii, anumitor persoane, de circa 500 de milioane de lei vechi pe lună”, spune Chira. În opinia aceluiaşi, povestea i se trage probabil şi de la refuzul de-a achita 60 de miliarde de lei vechi unor firme pentru lucrări efectuate, dar nefacturate, pentru care nu existau situaţii de lucrări cum cer legile. Chira ne-a dezvăluit că unul dintre consilierii locali care au votat împotriva sa, Traian Mureşan, de la PNG, i-a pretins să-i dea prin încredinţare directă repararea unui pod din Viile Dejului, dar l-a refuzat. Mai zice despre Mureşan că este preşedintele consiliului de administraţie al unei societăţi ce a semnat un contract cu Primăria, care contravine Legii 61/2003. Din cauza ultimului amănunt amintit, Chira este decis să ceară încetarea mandatului de consilier local al lui Mureşan.
“Un om corect”
Primarul Dejului, Costan Morar, de la PSD, îl susţine 100% pe Chira: “Singura motivaţie a hotărârii consilierilor este una politică. Viceprimarul Chira este un om corect, care a pus suflet în ceea ce am convenit să facem împreună. Şi-a achitat întotdeauna atribuţiile de serviciu. Mă surprinde că alianţa dintre PD-L şi PSD nu se simte şi la nivel local”.
Mingea este la prefect
Secretarul municipiului consideră ilegală hotărârea de schimbare a lui Chira şi n-a contrasemnat-o. În câteva zile, prefectul de Cluj, Călin Platon, trebuie să hotărască dacă întâmplările de la Dej sunt în conformitate cu legislaţia sau paralele cu ea.
joi, 18 decembrie 2008
O prima ruptura in dragostea dintre PD-L si PSD
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
hehehe! sintem abia la inceput! sa videm cit o sa tina amorul asta ghebos!
Incepe distractia.
“Consider că este în regulă, că s-a respectat legalitatea. S-a ales un viceprimar ungur de către români, ceea ce dovedeşte că suntem şi rămânem europeni”.
Incredibil. Incredibil. Credeam ca astazi isi va mai reveni din balciul de ieri... Nici nu am cuvinte
Aşa a zis. Este încrezător. Şi consideră că s-a procedat legal.
o sarit totzi pe ciolanu cel mare. nu se mai satura
Secretarul este obligat sa semneze hotărârile Consiliului Local aceasta e obligaţia lui nu de a fi om politic.Despre legalitatea hotărâri locale decide Prefectura sau instanţa prin atacare in contencios.Chira e disperat ca i s-a luat vaca si nu mai are ce mulge :))
Trimiteți un comentariu