marți, 10 februarie 2009

Un fiu iubitor

Am devenit un capsator. Fără umplutura revărsată a vorbelor în foşgăiala cearceafului de pe canapea, prisositoare. Eram direct cu femeile, vroiam să le regulez sau să fiu regulat de ele, îmi plăceau şi cele care căutau nota cu diapazonul. Ca apoi să se înalţe pe penisul meu ca şi cortul unui circ. Un circ fără clovni, totuşi, fiindcă aveam umor cât o roabă uitată în ploaie de zidari. Nu-mi plăceau cele hlizite, cu fiţe şi pănglicuţe, căutat dichisite. Nu-mi plăcea să fiu minţit şi nici să mint. De cele şi cu care mă culcam. În rest era altă treabă. Dacă Oana avea vergeturi, nu i le sărutam fals extaziat, nu împingeam cuvintele ca pe un călcător care nivelează încreţiturile doar ca s-o amăgesc. Dacă Monica sărea calul cu băutura, îi mai turnam. Dacă Ana se lamenta că i-am rămas copiii singuri acasă, îi răspundeam că nu eu i-am făcut, însă cu Viorica era altă mâncare de peşte. Era surdo-mută. De fapt, cu Viorica m-am înţeles cel mai bine, şi ce minunat ar fi ca femeile să fie ca Viorica!
Mă simţeam deosebit când îmi făceau des cadouri. Şi eu le făceam, dar mai rar. Cămăşi, cravate, ba o excursie în străinătate şi mărunţişuri- ele. Eu- flori şi dulciuri, invariabil, dacă nu pun la socoteală varietatea lor, de era iarnă sau vară sau mărcile ciocolăţilor şi a bomboanelor. Mă simţeam tihnit că erau nepretenţioase şi practice. Monica îmi gătea de trei ori pe săptămînă, Ana deretica odăile, Viorica spăla rufele şi farfuriile şi cu Monica mă îmbătam. Nu le futeam pe fiecare la fiecare întâlnire. Se cerea o dozare a resurselor, şi nici una nu ştia de celelalte, şi-mi forţam imaginaţia să le programez în dormitor ca să nu se întâlnească. Nici uneia nu i-am permis să vină neanunţată şi nici eu nu le făceam vizite. Nu aveam chef să risc, toate fiind căsătorite.
Pe atunci locuiam cu maică-mea, Angela, într-un apartament. Lumea ei se reducea la integrame şi la mersul la biserică. Cu cinci ani în urmă, tatăl-meu a avut bunul-simţ să moară după o viaţă de beţiv. Mama şi-a făcut un obicei să iasă zilnic din casă de la 5,30 la 7 după-amiază. Dădea un tur al centrului oraşului şi se oprea în biserică la slujbă. Altădată nu ieşea. Şi de la 5,30 la 7 erau programate şi femeile mele. Aveam 23 de ani şi Angela n-avea habar de existenţa lor. N-a avut câţiva ani. Mă felicita că gătesc, că fac curăţenie şi-i mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat un fiu exemplar. Mă bucuram s-o văd fericită. M-a lăudat în biserică şi popa a ţinut să mă cunoască.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Servus, Alex!
Fain... aşa e dozarea resurselor şi programarea sunt esenţiale. Mai ales în ziua de azi...
Cele bune!

Anonim spunea...

Trebuie sa ii dau dreptate lui Flavius cu dozarea resurselor. :-) Un adevarat Don Juan...si laudat in biserica!

Realitatea lui Petria spunea...

Multumesc baieti. Incet, sa nu se gate!

Anonim spunea...

ARTICOLUL DUMNEAVOASTRA INTERESANT NU ARE NICI O LEGATURA CU AL MEU. TOTUSI INDRASNESC SA VA ROG SA-L PUBLICATI.

ZIARISTII DIN INTREAGA LUME IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU.
( Petitie a Uniunii Internationale a Ziaristilor in sprijinul presei romane )
Pe aceasta cale tin sa dau o veste neplacuta, unui presedinte care uraste presa si libertatea de exprimare democratica. Filmul meu “Desecrarea Menorelor” care descrie expozitia islamica de tip Al-Queda de la New York organizata de statul roman,sub umbrela serviciului extern,a fost terminat. Filmul a fost cumparat de N.H.K.japonez si a intrat in atentia intregii medii internationale. El va fi vizionat la inceputul acestei toamne in Statele Unite. Aceasta manifestare a urii de rasa organizata de statului roman. reprezinta un eveniment unic ,fiind prima expozitie antisemita organizata si sponsorata din bani publici, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Cenzura din tara a reusit sa ascunda faptul esential, ca expozitia ICR,Patapievici din vara trecuta, nu a fost romaneasca ci una araba.
Autorul aceste blasfemii este AMVAR ANBAKI ,artistii romani asigurand doar decorul si diversiunea. La Bucuresti sa vorbit mereu de un ponei roz de cativa centimetrii pa care era desenata o zvastica, trcecandu-se cu vederea un perete urias (vizibil din strada) pe care menora, simbolul sacru al evreilor purta cuvantul FUCK manjit cu sange si urina. Amintind de un elefant care se impreuneaza cu un evreu religios, de tatuajul SS de pe bratul unui rabin, de patiarhii bibliei pregatindu-se de sex ,sper ca cititorii vor intelege cu ce arta avem parte. Orice om normal, ar fi luat masuri imediate pentru a inchide cat mai curand aceasta monstrozitate. Basescu nu numai ca nu si-a cerut scuze celor pe care ia jignit, asigurand pe toti, ca romanii sunt un popor al binelui, a lasat deschisa expozitia, mai mult de trei luni, de la inchiderea ei oficiala.Am cunoscut in viata mea multe, dar nu am intalnit o josnicie mai mare. Sa pui la bataie imaginea si demnitatea unei tari doar pentru a apara o clica politica, sperand ca te vor ajuta sa te agati de putere, este de neiertat. El nu va fi iertat intr-un oras cu mai mult de un milion de evrei si inca cu multi supravetuitori a lagarelor de concentrare. Ea nu va fi iertata nici de comunitatea romaneasca care a fost pusa intr-o situatie neplacuta, cu reputatia de oameni civilizati pusasub semnul intrebarii.
Filmul pune bazele unui scandal international, punand regimul BASESCU in fata unei situatii fara iesire. El va trebui sa explice participarea sa (sponsorizare, sprijin logistic) la un atac fara precedent, al propagandei extremismului islamic. Dupa reactiile emotionale ale spectatorilor la primele vizionari, pot afirma cu certitudine ca nimeni niciodata nu va da mana cu acest personaj,” plecat” departe de lumea civilizata si normele elementare de convietuire in societate.
Ultimul incercare disperata de a oprii filmariile a avut loc de Zilei Nationale. Am vrut sa sa iau cu aceasta ocazie interviuri membrilor comunitatii si a oaspetilor straini.
Editorialul ” Ordin de Restrictie”semnat de scriitorul Victor Nicolae in penultimul numar al revistei New York Magazin > Nr. 606 descrie percutant cele intamplate. Nu ramane decat sa adaug ca aceasta actiune a fost premeditata. Faptul ca am fost invitat cu trei saptamani inainte de eveniment pentru a fi atras intr-o cursa, a facut sa fiu de la inceput suspicios. Esecul acestei actiuni si va ramane mult timp in memoria invitatiilor si a diplomatiilor straini prezenti la eveniment. Eu personal nu am vazut sau imaginat ceva similar. Politia americana chemata sa ma aresteze vazind aparatul de filmat si ecusonul de presa si-a pus hainele pe cap sapca pe fata si acompaniata rasetelesi in aplauzele audientei, a luat-o la…… fuga.
Aceasta actiune curajoasa a diplomatilor culturali in civil, va costa statul roman mai mult de un milion de dolari. Incercarea de a sabota un ziarist american prin chemare a politiei si declaratii false adresate oficialitatilor, sunt considerate extrem de grave. Pentru ca absolut totul este inregistrat pe pelicula, cazul este usor de adjudecat. Nu ramane decat cu banii obtinuti sa deschid un ICR paralel, aici in metropola americana. Singura deosebire ca acesta va fi un adevarat centru de cultura iari limba romana nu va fi considerata periculoasa si interzisa.
Am fost convins ca atacul impotrva mea nu este izolat. Acum sunt eu victima, maine vor fi altii iar la sfarsit vom fi toti. Atacul presedintelui impotriva presei si a libertatii de exprimare nu a facut dechit sa confirme previziunile mele. In consecinta pe langa scriisoarea si CD-ul care vizualizeaza cazul meu am pus si “discursul democratiei originale” in acelasi plic. El a fost trimis nu numai asociatilor din care fac parte ci si majoritatilorganizalor de jurnalisti si fotografi profesionisti, din jurul lumii. Cerand ajutorul lor am pus umarul in apararea a ce a ramas presa libera in Romania. Tocmai cand scriam aceste randuri am primit o scriisoare deosebit de imporfanta. Uniunea Internationala a Jurnalistilor in numele a trei mii de membrii protesteaza impotrva ataculului impotrivapersoanei mele si se ridica in apararea presei si mediei im pericol. (acest document in limba engleza, sta la dispozitia la dispozitia oricarui ziar sau blog interesat sa-l publice.) Pentru demonstratia pe care o pregatesc in aceasta primavara am trimis invitatie de participare majoritatii organizatilor profesionale ca si reprezentatiilor presei straine aflate la NY.
Am inteles ca lupta lui Traian Basescu impotriva “mogulilor”si a ziaristilor este o preocupare esentiala si poate o va duce la bun sfarsit. Totusi ma intreb in aceasta fraza de incheiere, cum se va descurca el acum, cand jurnalistii intregii lumi se ridica in apararea democratiei romanesti.
Robert Horvath cineast New York Feb 20 2009
P.S. - Am trimis invitatii pentru a participa la manifestatia ziaristilor si fotografilor profesionisti care vor avea loc in fata misiunii Romaniei la ONU ,in apararea libertatii presei, urmatoarelor organizatii: SOCIETY OF PROFESIONAL JURNALSTS, INTERNATIONAL JOURNALIS, FOREIGN COMMITTEE. PRESS FREEDOM NETWORK, NATIONAL PRESS CLUB, NATIONAL PRESS PHOTO GRAPHERSS ASSOCIATION, INTERNATIONAL PRESS ASSOCIATION FOREIGN PRESS CENTERS,,CPJ - Committee to Protect Journalists, THE SOCIETY OF PROFESIONAL FREELANCERS, INTERNATIONAL FEDERATION OF NEW MEDIA,INTERNATIONAL PRESS INSTITUTE, WORLD PRESS FREEDOM COMMITTE, REPORTERS SANS FRONTIERES.