Zilele mele cu Renata. Roman. Capitolele 3- 6

3
A plecat mai încolo la un sanatoriu pentru cei cu depresii. M-am dus s-o vizitez şi ne-am închiriat o cameră la hotel pentru o sâmbătă şi duminică. Am intrat în camera de unde n-aveam să ieşim o secundă două zile după ce ne-am luat de mâncat şi de băut. Salamuri, conserve, pui la rotisor şi altele, şi şampanie, şi vin, şi lichior. Mi-a arătat cu degetul inelar unde să-i pun gura pe sex, să nu-i uit anusul pe care-l atingeam cu vârful nasului, şi-mi introducea cu grijă şi mie un deget în anus, şi-mi tot săruta sexul, îl săruta, şi-mi spunea patetic s-o fut în ambele locuri “până cade tencuiala”. Dacă tencuiala n-a căzut până am predat camera, sexul meu a devenit dureros şi mic şi Renata şi-a pus o batistă îmbibată cu apă între picioare. Nu ne-am spălat decât luni dimineaţa, aşa a vrut ea, şi-i simţeam mirosul sexului pe mustaţă şi pe barbă. Renata parcă s-a înălţat, faţa i s-a destins, parcă era mai dreaptă, parcă era alta.- Şi cu soţul tău faci toate acestea?- Cu tine fac ce vreau, mi-a replicat, nerăspunzându-mi de fapt. Când zic să-mi mănânci sânii, mi-i mănânci!A stat trei săptămâni la sanatoriu. Între timp am scris şi i-am exasperat cu telefoane pe redactorii a două ziare care publicau şi pagini cu literatură. I-am bombardat cu proze. Eram nerăbdător să fiu publicat. Cât mai mult. Cât mai repede. Discutam zilnic cu Anton, un critic literar talentat şi guraliv, şi cu Corin, dramaturg în devenire şi as al gafelor mereu. Cu munca, alta decât scrisul, eram în relaţii ideale. Nu mă deranja, n-o deranjam. Părinţii îmi subvenţionau talentul. Aveau de unde, cu firma lor de construcţii care scotea bani pe bandă rulantă. Nu prea ieşeam din apartament. Doar după ţigări, ziare şi băutură. Şi la întâlnirile cu cei doi. Maică-mea îmi aducea mîncare tot la trei zile. Uram să gătesc. N-am gătit niciodată. Nu m-a lăsat nici babacul, în pofida mamei care vroia să mă înveţe. Zicea că doar homosexualii îşi pierd vremea în bucătărie. Nu l-am contrazis, deşi aş fi putut să ridic obiecţii. N-avea sens dacă gândirea tatei lucra în favoarea mea.
4
Un fiu iubitor
Am devenit un capsator. Fără umplutura revărsată a vorbelor în foşgăiala cearceafului de pe canapea, prisositoare. Eram direct cu femeile, vroiam să le regulez sau să fiu regulat de ele. Îmi plăceau şi cele care căutau nota cu diapazonul. Ca apoi să se înalţe pe penisul meu ca şi cortul unui circ. Un circ fără clovni, totuşi, fiindcă aveam umor cât o roabă uitată în ploaie de zidari. Nu-mi plăceau cele hlizite, cu fiţe şi pănglicuţe, căutat dichisite. Nu-mi plăcea să fiu minţit şi nici să mint. De cele cu care mă culcam. În rest era altă mâncare de peşte. Dacă Oana avea vergeturi, nu i le sărutam fals extaziat, nu împingeam cuvintele ca pe un călcător care nivelează încreţiturile doar ca s-o amăgesc. Dacă Monica sărea calul cu băutura, îi mai turnam. Dacă Ana se lamenta că i-am rămas copiii singuri acasă, îi răspundeam că nu eu i-am făcut, însă cu Viorica era altă învârteală. Era surdo-mută. De fapt, cu Viorica m-am înţeles cel mai bine, şi ce minunat ar fi ca femeile să fie ca Viorica! Mă simţeam deosebit când îmi făceau des cadouri. Şi eu le făceam, dar mai rar. Cămăşi, cravate, ba o excursie în străinătate şi mărunţişuri- ele. Eu- flori şi dulciuri, invariabil, dacă nu pun la socoteală varietatea lor, de era iarnă sau vară sau mărcile ciocolăţilor şi a bomboanelor. Mă simţeam tihnit că erau nepretenţioase şi practice. Monica îmi gătea de trei ori pe săptămînă, Ana deretica odăile, Viorica spăla rufele şi farfuriile şi cu Monica mă îmbătam. Nu le futeam la fiecare întâlnire. Se cerea o dozare a resurselor, şi nici una nu ştia de celelalte, şi-mi forţam imaginaţia să le programez în dormitor ca să nu se întâlnească. Nici uneia nu i-am permis să vină neanunţată şi nici eu nu le făceam vizite. Nu aveam chef să risc, toate fiind căsătorite.Pe atunci locuiam cu maică-mea, Angela, într-un apartament. Lumea ei se reducea la integrame şi la mersul la biserică. Cu cinci ani în urmă, tatăl-meu a avut bunul-simţ să moară după o viaţă de beţiv. Mama şi-a făcut un obicei să iasă zilnic din casă de la 5, 30 la 7 după-amiază. Dădea un tur al centrului oraşului şi se oprea în biserică la slujbă. Altădată nu ieşea. Şi de la 5, 30 la 7 erau programate şi femeile mele. Aveam 23 de ani şi Angela n-avea habar de existenţa lor. N-a avut câţiva ani. Mă felicita că gătesc, că fac curăţenie şi-i mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat un fiu exemplar. Mă bucuram s-o văd fericită. M-a lăudat în biserică şi popa a ţinut să mă cunoască.
5
Despre pictură şi altele
Nadia Lazăr a fost frumoasă şi decomplexată e şi acum. Ca la 40, la 35, acum- la 72 de ani. O poţi compara cu o tabachieră, minionă, cu şolduri late, mereu cu un Schnautzer uriaş negru în lesă. Că ea poartă câinele sau animalul o poartă pe ea, e o discuţie aparte. La fel ca în urmă cu 10 ani, când un fotograf a surprins-o în parcul din Deania. Fotografia a luat premii la concursuri. Pe merit. Hârtia fotografică a reţinut parcă inseparabilitatea celor doi. Pe vremea aceea Fuly era un căţeluş. Nadia cumpără zilnic ziare, îi plac tabloidele, dar şi săptămânalele cu ţinută intelectuală, iar dimineţile şi le scurge citindu-le, la un ceai şi un lichior pe terasa “Fortuna”. De obicei, singură.- Voi, tinerii, nu ştiţi să trăiţi, mi-a zis când aveam 30 de ani şi ea 62.- Adică?- Nu ştiţi ce vrea o femeie. N-am replicat, e drept că nu mă puteam lăuda cu femeile mele, care toate au excelat în talentul de-a mă părăsi. Nu ştiam încotro bate. Nici nu eram aşa de familiarizaţi unul cu altul ca s-o întreb. Şi vârsta ei îmi impunea rezerve.- Sorine, ţi-a înghiţit pisica limba?, a continuat.Terasa restaurantului “Fortuna” era goală, dacă nu ne puneam la socoteală pe noi. Nadia a dat să-mi povestească despre viaţa ei, despre mulţumirile pacienţilor pe care i-a salvat de la moarte, când a lucrat ca doctoriţă. N-o prea întrerupeam. Am început să ies din amorţeala provocată şi de căldură, era un iulie dat dracului, când la urechi mi-a ajuns că-i plac picturile mele. - Peisajele sunt extraordinare, s-a avântat, totuşi nudurile m-au lăsat fără cuvinte. De ce pictezi îndeosebi nuduri de femei mature?- Aşa s-a nimerit, am încercat să fiu convingător, şi nu prea eram. Doar nu era să-i mărturisesc că pe respectivele modele le plăteam mai ieftin.- Oare?- Oare ce…?- Mă minţi. Dai impresia că mângâi cu tuşele. Culorile nu mint. Sunteţi mai conformişti ca noi, generaţia mea. Am fumat vreo 5 ţigări până Nadia mi-a demonstrat că se pricepe într-adevăr la pictură. La ultimele fumuri, am realizat brusc că poate nu se înşeală, iar eu am lucrat fără să-mi dau seama, în viaţa reală sărind ca un purice de la o mucoasă la alta, neselectiv. Sătul de nicotină, am mai ascultat cum a avut Nadia fustă mini prin anii ’70 şi altele dintr-un timp în care nu mă regăseam. - Erecţie, insurecţie!, a trântit, buimăcindu-mă. Sunt vorbele de pe atunci ale unui tip, Raoul Vaneigem. Revoluţia sexuală, mişcarea hippy…- Mă scuzi, mi-e cam foame. O întind la masă. Era către prânz şi am auzit cum îmi chiorăie maţele. Nu mă entuziasma perspectiva frigiderului de acasă, fără nimic gătit în el. De salamoase şi brânzeturi eram sătul.- Hai la o ciorbă de burtă, am auzit. Ştii, nu deranjezi, sunt singură. De fapt, ştii, nu?Astfel am ajuns prima dată în apartamentul Nadiei Lazăr. Şi, nimic de comentat, ciorba de burtă a fost super. Am mâncat pe lângă ciorbă şi o duzină de ardei iuţi, deşi eram conştient c-o să mi-i amintesc când o să vegetez pe toaletă. De mult timp nu mai zic “mă doare-n cur” ca alţii, când nu-mi pasă de nuconteazăce. Nadia n-a avut stare, toată zâmbete după zâmbete, şi la plecare m-a mângâiat pe păr. Arăta valabil. Iar excitarea provocată de mângâiere nu m-a lăsat până n-am revenit duminica următoare.Astfel am ajuns să golim trei butelii de vin şi să mă îmbăt. Astfel am ajuns să mă dezbrace, să se frământe deasupra mea, să-mi sărute bara de la doi pe care înainte a acoperit-o cu smântâna rămasă posibil, în frigider, de la ciorba de burtă. - Dă-mi nişte limbi, m-a rugat.Astfel am adormit în patul ei mare, cu cearceafuri de satin. Astfel, la trezire, n-a observat că nu mai dorm, am zărit capul lui Fuly lingând smântână dintre pulpele ei albe. Astfel ţin minte cum am ieşit la repezeală din apartament, dar prefer să nu detailez. Mi-a rămas în memorie tencuiala căzută de pe casa scării.De atunci nu mă mai ating de smântână. Nici nu mai suport câinii. Astfel am fost nevoit să recunosc că sunt un vicios cu limite. Deşi gândul la ea mă furnică, totuşi. Nu-mi este indiferentă. Din acea vreme n-am mai schimbat nici o vorbă cu Nadia. O ocolesc. Am mai primit scrisori în care-mi lăuda vreo expoziţie. Nu i-am răspuns la niciuna. Prefera tot nudurile de femei mature.
6
Povestirile “Despre pictură şi altele” şi “Un fiu iubitor” Renata le-a citit în “Observator”, un ziar non-conformist. - De asta-mi eşti, Marius?- Ce te frământă?- Nu, îmi plac. Da’ tu nu eşti capsator, cum spui. Eşti capsat.- N-are rost s-o bălmăjim. Sunt povestiri. Ficţiuni. Nu sunt futingurile mele, nici mascate. - Nici n-am crezut. Nu-s proastă. Te-am găsit ca o coală albă de hârtie. Totuşi, atitudinea din ele este de reţinut.- Că-mi place să mă fut. - Ai potenţial. Imaginaţie. Nu experienţă…- Şi-o să mă alfabetizezi, specialistă în molecule, te-ai decis să te sacrifici.- Râzi tu, râzi… Nu mă dau în vânt după lucrurile intermediate. Literatura e ca sexul cu prezervativ, nu e 100% viaţă. De ce să scrii când poţi să trăieşti?- Îmi risipesc viaţa, zici. Dar mă ia mama dracului dacă nu scriu. Nu ştiu să fac altceva. Nici n-am chef. Scriu doar când nu mai pot, nu cu program, când nu mai pot. Aşa, când nu mai pot…- Şi cu dreptul ce faci? Te-ai înscris la facultate doar de ochii lumii?- Pentru diplomă.Renata s-a dus până în bucătărie. O auzeam cântând: bam- bam- bam- tam- tam.- Unde-i cafeaua, punga?- Pe raftul de la mijloc.Renata se pricepea la cafea. I-a ieşit de poveste.- Să alimentăm animalul şi vedem.- The animal Mariusescu este gata de acţiune. Ar merita să te iau de nevastă pentru cafea, dacă n-ai fi deja proptită. - Tu scrie. Altfel nu te mai recunosc. Eşti un diliman cu talent.- Îţi place? Hai în pat. Am o bombă în pulă.Renata a deschis uşa de la camera mare şi nu ştiu ce-a făcut. M-am trezit doar cu un chiloţel turcoaz aruncat pe faţă.-Trezirea!, mi-a zis.