Pastorala de Pasti a PS Florentin Crihalmeanu

ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI ÎNVIEREA CREDINŢEI NOASTRE

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului
şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu şi ai Săi cinstitori,

«Să dăm mulţumire lui Dumnezeu care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!» (1Cor 15,57).

Iubiţi credincioşi,

Vă invit să pătrundem în cadrul evanghelic şi să medităm împreună cel mai important semn pe care Isus îl face pentru slava lui Dumnezeu şi întărirea credinţei celor care îl urmau. Învierea Sfântului şi dreptului Lazăr este semnul al şaptelea în Evanghelia de la Ioan, care ne deschide ochii credinţei asupra hotarului inevitabil al vieţii: moartea. A medita asupra morţii este condiţia necesară pentru a putea înţelege semnificaţia, sensul vieţii. Altfel, viaţa noastră ar fi doar o fugă neîntreruptă de ceea ce constituie inevitabilul punct final al vieţii fiecăruia dintre noi. Isus nu ne salvează de la moarte, căci fiecare dintre noi va muri la timpul rânduit. Isus ne salvează prin moarte. El nu înlătură acea limită rânduită existenţei umane, nici posibilitatea de a fi conştienţi de ea, dar ne oferă harul de a o înţelege şi de a trăi cu demnitate acel moment. Omul cunoaşte doar o viaţă care se îndreaptă spre moarte, Isus ne dezvăluie o moarte care ne îndreaptă spre Viaţă. Este ultimul semn prin care Isus, pentru că dă viaţă lui Lazăr, este condamnat la moarte. Cel care dăruieşte viaţa primeşte moartea, dar tocmai primind, acceptând moartea, El va putea deveni Izvor de Viaţă pentru toţi. Învierea lui Lazăr este un semn ce prefigurează Învierea glorioasă a lui Isus. Astfel, înţelegem că moartea nu mai este stăpână absolută asupra omului, e doar un «prag» spre adevărata Viaţă. Rolul acestui miracol este să întărească în credinţă pe surorile lui Lazăr, Marta şi Maria, pe ucenicii Săi, pe toţi cei care erau de faţă, dar şi pe noi, cei care astăzi medităm acest fragment, pregătindu-ne sufletele pentru a celebra marea Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos.

1. Moartea lui Lazăr este spre mărirea lui Dumnezeu
«Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi ca să credeţi...» (Io 11,14-15)

În general, în viaţa Sa publică, Mântuitorul mai întâi împlineşte un miracol şi apoi îl explică ucenicilor. Acum, Isus explică semnul, arătând că El cunoaşte cu exactitate planul divin ce urmează să se înfăptuiască, şi apoi, după ce «ochii credinţei» s-au deschis, împlineşte miracolul care va răsplăti credinţa.

Între Isus şi familia din Betania există deja o legătură de prietenie şi chiar de iubire (Io 11,5). Surorile lui Lazăr îi transmit starea sănătăţii fratelui lor, fără însă a-I cere ceva explicit. Isus pătrunde sensul încercărilor vieţii umane şi cunoaşte consecinţele lor. El ştie că această boală nu este spre moarte, ci spre trezirea vieţii de credinţă a apostolilor, «pentru ca voi să credeţi» (Io 11,15). Toate faptele, acţiunile, miracolele lui Isus sunt, de fapt, pentru «slava lui Dumnezeu» (Io 11,4) şi pentru ca strălucirea divinităţii Tatălui să devină vizibilă în Fiul Său, Cuvântul întrupat, prin lucrarea Spiritului Sfânt. Căci «pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut» (Io 1,18).

Isus întârzie încă două zile, aşteptând parcă moartea prietenului Lazăr. Judecând după raţiunea umană, un prieten adevărat s-ar fi grăbit să ajungă cât mai repede, ar fi lăsat totul să-l prindă încă în viaţă pe cel iubit. Isus însă, Dumnezeu fiind, cunoaşte planul divin, iar Atotştiinţa divină nu are hotar de timp sau spaţiu. El ştie că acolo, în Betania, Lazăr deja a «adormit», de aceea propune ucenicilor să meargă în Iudeea.

Ucenicii însă, marcaţi de frica de moarte, încearcă să-L împiedice pentru că iudeii încercaseră deja de două ori să-L omoare cu pietre (Io 8,59; 10,31). Isus are conştiinţa propriei misiuni: «până este ziuă, trebuie să înfăptuiesc lucrările Celui ce m-a trimis pe Mine» (Io 9,4). Isus vorbeşte ucenicilor mai întâi simbolic de «adormirea», dar apoi explicit de moartea lui Lazăr şi intenţia Sa de a-l «trezi». Acesta va fi semnul menit să «învie» credinţa în sufletele lor.

Lazăr (Dumnezeu ajută) nu este un oarecare, ci este un om cunoscut şi iubit acolo în Betania (Casa oropsitului), deci readucerea lui la viaţă, va constitui un mare miracol, o mare bucurie pentru cei care vor avea tăria să creadă în cuvântul lui Isus, şi astfel Dumnezeu va fi preamărit.

Isus ne invită şi pe noi astăzi, iubiţi credincioşi, să nu ne temem de necazuri, de boli, de suferinţe şi moarte, ci să ştim să le trăim în lumina credinţei, să le conferim un sens, astfel încât să fie spre slava lui Dumnezeu. Să ne amintim de exemplul dreptului Iov, care la ceasul suferinţei face o reflexie foarte înţeleaptă: «Oare dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi şi pe cele rele?» (Iov 2,10). În general, noi, oamenii, considerăm că binele este un drept, iar boala şi suferinţa o pedeapsă, o nenorocire, ca şi cum nu Acelaşi unic Creator ar permite şi una şi cealaltă. Adeseori, Dumnezeu permite încercarea prin suferinţa trupească, tocmai pentru a ne curăţi de ispitele trupeşti, sau a ne oferi ocazia de ispăşire a păcatelor trupeşti săvârşite.

Să medităm asupra modului în care ştim să primim boala, suferinţa şi moartea, în lumina credinţei noastre, ca împlinire a Voinţei divine.

2. Credinţa în înviere şi credinţa în Hristos
«Eu sunt Învierea şi Viaţa» (Io 11,25)

Atunci când Isus ajunge în Betania împreună cu ucenicii Săi, Lazăr e deja înmormântat de patru zile. Multe persoane se aflau încă alături de rudele apropiate pentru a le consola în suferinţa lor (jelirea defunctului putea dura chiar o săptămână după aşezarea în mormânt). Plânsul şi jalea reprezintă solidaritatea umană în suferinţă, dar şi neputinţa umană în faţa morţii (Io 11,19.31). Omul nu poate depăşi hotarul morţii, decât prin credinţă.

Marta, auzind că a venit Isus, se desprinde de imaginea morţii şi vine în întâmpinarea lui Isus, spunându-I: «Doamne, dacă Tu ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit» (Io 11,21). Cu aceeaşi formulare se adresează şi Maria atunci când îl întâlneşte pe Isus (cfr Io 11,32), probabil fusese repetată adeseori de cele două surori în perioada doliului lor. Expresia arată încrederea în puterea vindecătoare a lui Isus, dar şi deziluzia că El a ajuns prea târziu. Totuşi, chiar şi aşa, Marta ştie că tot ce va cere Isus de la Dumnezeu-Tatăl, va primi. Ea are curajul speranţei şi tăria credinţei, de aceea nu cere explicit învierea fratelui ei, Lazăr. Isus însă, îi spune limpede şi clar ce se va întâmpla: «Fratele tău va învia» (Io 11,23). Marta consideră că este tot o consolare umană ce aminteşte de ziua de apoi (cfr Io 6,54) şi învierea viitoare. Crede aceasta dar o vede ca pe o zi foarte îndepărtată.

Pentru Isus, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Începutul şi Sfârşitul (Apoc 1,8.17), viitorul, ca şi trecutul, pot deveni prezent. Isus se descoperă acum Martei: «Eu sunt Învierea şi Viaţa» (Io 11,25). Dincolo de timpul trecut sau viitor, Dumnezeu este într-un continuu prezent, ca Origine a fiinţării şi Fiinţa prin excelenţă (cfr Ex 3,14). Deci, Învierea şi Viaţa este El, «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină» (Simbolul credinţei).

În cadrul evanghelic, Isus s-a autodefinit ca fiind Cel care oferă Apa vieţii (Io 4,14; 7,37-38) pentru toţi cei însetaţi de Viaţă; Pâinea vieţii (Io 6,35.48.51), adevărata noastră hrană spre viaţa veşnică (Io 6,51.54.58); Lumina lumii (Io 8,12; 9,5) pentru toţi cei care umblau în întuneric căutând lumina vieţii; Uşa oilor (cfr Io 10,7.9) pentru toţi cei care vor să dobândească mântuirea; Bunul Păstor (cfr Io 10,11) care-şi dă sufletul pentru mântuirea oilor.

Acum Isus se defineşte ca Izvor al Învierii şi Vieţii. Este Cel care prin Învierea Sa oferă tuturor darul Vieţii şi posibilitatea de a trece dincolo de pragul morţii. El este Înviere şi Viaţă, dar nu împotriva voinţei libere a omului. El are nevoie de acceptul credinţei noastre şi de aceea Isus continuă spunând: «Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Io 11,25). Viaţa dobândită prin credinţă nu înseamnă nemurire, ci înseamnă acces la viaţa în fericirea veşnică după moarte şi dincolo de ea. Din acest motiv, este nevoie de un act de încredere, de acceptare a unei realităţi pe care nu o putem experimenta acum (Evr 11,1). Mai mult decât atât, Isus arată că prin credinţă putem dobândi deja acum, viaţa veşnică: «Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac» (Io 11,26). Aici este, de fapt, esenţa vieţii de credinţă: veşnicia ne-o pregătim şi ne-o dobândim deja acum, aici pe pământ, prin credinţa noastră.

«Crezi tu aceasta?» (Io 11,26) este întrebarea fundamentală pe care Isus o pune Martei. Acceptul credinţei în Cuvântul lui Isus, dobândeşte Martei învierea fratelui ei, dar mai presus de aceasta, învierea ei în credinţă şi «naşterea» ei la viaţa cea veşnică.

Marta primeşte cuvântul Mântuitorului, îl acceptă cu credinţă, şi apoi, luminată de har, rosteşte una dintre cele mai puternice mărturii de credinţă din cadrul evanghelic: «Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume» (Io 11,27). Marta afirmă relaţia dintre Tatăl şi Fiul, identificându-L pe Isus cu Mesia (Hristos), Cel aşteptat să vină în lume. Astfel Marta se înalţă spiritual prin har de la realitatea imediată (moartea fratelui ei), de la propriile dorinţe, spre adevărurile profunde ale vieţii.

Expresia este asemănătoare celei rostite de Petru, Corifeul apostolilor: «Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu» (Io 6,69; cfr Mt 16,16). Aceasta era mărturia dorită de Isus din partea ucenicilor Săi, care L-au auzit predicând, L-au văzut vindecând, alungând demoni, înviind din morţi. Această mărturie este, de fapt, garanţia trăirii în Dumnezeu, după cuvântul Sf. Ioan Apostolul: «Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el, şi el în Dumnezeu» (1Io 4,15).

Învierea reprezintă trecerea dincolo de pragul morţii, iar Viaţa semnifică pătrunderea în comuniunea deplină cu Dumnezeu. Aceste două realităţi ne sunt conferite nouă, oamenilor, numai prin Hristos şi sunt legate direct de credinţă. El conferă, prin moartea Sa pe Cruce, viaţa celor care acceptă să creadă în puterea Învierii Sale. Isus nu a venit pe pământ nici să ne prelungească viaţa cu câţiva ani în plus, nici să ne facă nemuritori. El a venit pentru a ne elibera nu de moarte, ci de frica de moarte. Pentru că adeseori tocmai frica de moarte împinge fiinţa umană spre tendinţa disperată de a-şi asigura o «viaţă veşnică» aici pe pământ, cu gândul că averea, puterea sau plăcerea îi vor putea garanta aceasta. Este vechea problemă a bogatului nebun (Lc 12,16-21) şi a tuturor acelora care cred că prin acestea îşi vor putea mântui sufletul. Isus atrage atenţia: «păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale» (Lc 12,15), şi, de asemenea, «cel care va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde» (Mc 8,35).

De aceea spune: «cine crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi» (Io 11,25). Aşadar, moartea rămâne «pragul» de trecut pentru tot neamul omenesc. Problema este ce credem că urmează după acest «prag»... Isus ne asigură că aceia care au avut puterea să asculte cuvântul Său şi să creadă în Dumnezeu, în această viaţă, vor dobândi viaţa veşnică: «Adevărat, adevărat vă spun vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică, şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă» (Io 5,24).

Să ne întrebăm şi noi, iubiţi credincioşi, care este concepţia noastră despre moarte? O vedem ca o trecere în «ne-fiinţă», ca un punct final, ca o distrugere sau ca un prag de trecut spre viaţa veşnică?

Să reflectăm asupra momentului încheierii vieţii noastre pământeşti, acea reflexie la care ne invitau strămoşii de gintă latină: «Memento mori». Să încercăm să trăim această viaţă în lumina vieţii viitoare şi să ne pregătim veşnicia încă de pe acum.

3. Lazăr readus la viaţă prin Cuvântul lui Isus
«Lazăre, vino încoace, afară!» (Io 11,43)

Isus, împreună cu apostolii, sunt conduşi la mormântul lui Lazăr. Împreună cu ei se află cele două surori şi mulţimea iudeilor.

În jurul Lui o nouă procesiune funebră în care răsună încă plânsul de jale, dar fără un defunct - se păstrează doar imaginea defunctului pe care o poartă în sufletele lor. Au rămas cu toţii blocaţi la momentul morţii. Pare că secvenţa se derulează în sens contrar timpului. Cortegiu funebru, tristeţe - moarte - viaţă - bucurie - credinţă. Rânduiala firii ar fi fost: bucurie - viaţă - moarte - tristeţe, cortegiu funebru. Aici, sensul invers, dinspre moarte spre viaţă, dinspre tristeţe spre bucurie, este de fapt o anticipare a ceea ce suntem chemaţi să credem că va urma după momentul morţii noastre, atunci când, prin credinţa noastră, la timpul potrivit, vom învia pentru a ne reîntâlni cu bucurie cu toţi aceia cu care am trăit în această viaţă, şi aceasta nu doar pentru alţi câţiva ani, ci pentru o veşnicie în fericire.

Mormântul, după tradiţia locală, era o peşteră în care fuseseră săpate locaşuri pentru aşezarea trupurilor neînsufleţite. Intrarea se acoperea cu o piatră mare, care era rostogolită şi apoi blocată la deschiderea intrării. Simbolic, piatra de la intrarea în mormânt reprezintă un hotar, un «prag» ce separă lumina de întuneric şi pe cei morţii de cei vii.

«Ridicaţi piatra!», porunceşte Isus iudeilor. Este un gest semnificativ. Hristos doreşte să fie înlăturată piatra care separă fraţii, semenii Săi de Viaţă, doreşte să-i scoată din întunericul morţii. Se ridică piatra şi lumina pătrunde în întunericul morţii, unde se simte deja duhoarea grea a «gurii morţii». Trupul lui Lazăr intrase în descompunere şi mirosea greu.

Isus, în faţa «gurii» deschise a morţii, îşi înalţă privirea şi mulţumeşte Tatălui pentru că L-a ascultat. El ştie că învierea lui Lazăr se va împlini, dar se roagă pentru a conduce la credinţă pe cei care-i sunt alături. Arată, astfel, legătura Sa cu Tatăl, pentru ca ei să înţeleagă că totul vine de la Tatăl. Între Tatăl şi Fiul nu există diferenţă de voinţă, de lucrare sau de scop. Fiul este mereu în ascultare fiiască, iar Tatăl într-o continuă dorinţă paternă de a împlini rugăciunile Fiului. De aceea, această rugăciune este pentru ca ei, cei mulţi, să înţeleagă legătura dintre Fiul şi Tatăl care L-a trimis, şi să creadă.

Acum, Isus oferă modelul viu al adevăratei rugăciuni făcută cu deplină încredere, aşa cum El recomandase apostolilor Săi: «toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit şi le veţi avea» (Mc 11,24).

Urmează apoi momentul cel mai emoţionant al întregului fragment. Surorile Marta şi Maria privesc spre Isus cu încredere şi speranţă, chiar dacă lacrimile de jale sunt încă proaspete pe obrajii lor. Mulţimile presimt că se va întâmpla ceva şi toţi sunt în aşteptare.

Apoi, îndreptându-şi privirea spre mormântul deschis şi străpungând cu mâna întunericul, Isus strigă cu putere, aşa cum ar chema pe cineva care este la mare depărtare: «Lazăre, vino afară!». Mulţimea tresaltă înmărmurită, iar ecoul vocii divine cutremură străfundurile grotei morţii. Este acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, care, întru începuturi, poruncise haosului fără formă, dând şi tonul simfoniei creaţiunii: «Să fie lumină! Şi a fost lumină» (Gen 1,3). Toate se împlineau aşa cum Cuvântul divin poruncea. Acum, Cuvântul divin întrupat se adresează lui Lazăr cu aceeaşi putere a Cuvântului creator şi de viaţă dătător.

«Lazăre, vino încoace, afară!», răsună ca un tunet porunca divinului Cuvânt, îmbrăcat în haina omenească. Este continuarea planului divin al Creaţiei prin Înviere (re-Creaţie), prefigurare a sunetului trâmbiţei îngereşti care va vesti încheierea timpului (cfr 1Cor 15,52).

Uimire şi aşteptare... În bezna mormântului pare că mişcă ceva, o siluetă umană se apropie treptat din întuneric spre lumină (la iudei, morţii nu se îngropau, acoperindu-se cu pământ, ci doar se aşezau în mormânt, pe piatră, înfăşuraţi şi legaţi cu faşe de pânză). Duhoarea morţii se simte mai intens, iar mulţimea împietrită scoate o exclamaţie de uimire şi se retrage înfricoşată. E «defunctul» Lazăr, înfăşurat încă în giulgiurile morţii, legat la picioare şi la mâini, cu faţa acoperită cu o maramă, ieşind atras de forţa vitală a poruncii Divine.

«Moartea nu aşteaptă să i se repete porunca prin glasul Mântuitorului, pentru că nu poate rezista puterii vieţii. De aceea, la un singur cuvânt al Domnului, moartea a făcut să iasă din mormânt trupul lui Lazăr şi sufletul lui din infern, aşa încât Lazăr întreg a ieşit din mormânt viu», explică părinţii Bisericii (Cromanzio din Aquilea).

Dacă trupul lui Lazăr îşi încetase funcţiile vitale şi se afla deja de patru zile în mormânt, ne întrebăm cui se adresează Isus poruncind «Lazăre, vino încoace, afară!»? Cu siguranţă, nu trupului inert, ci tocmai acelei scântei de viaţă divină, care, izvorâtă fiind din Nemurirea însăşi, nu putea trece în «ne-fiinţă», nici suferi alterare sau corupere, adică sufletului provenit din Izvorul vieţii, din Fiinţarea prin excelenţă. Astfel, sufletul se reîntoarce în trupul deja înmormântat al lui Lazăr şi îi redă instantaneu funcţiunile vitale (acelaşi Suflu divin, care la porunca Proorocului Ezechiel, pătrunde şi dă viaţă trupurilor inerte; cfr Ez 37, 1-14).

Din întuneric, cel mort vine la lumină, rămânând în faţa «gurii» morţii.

În mod normal, un om legat la picioare şi la mâini, având şi faţa acoperită, nu se poate deplasa, nu poate păşi, urca sau coborî trepte (aşa cum erau la mormintele iudaice). Aceasta înseamnă că puterea acestui om nu venea din propriile forţe trupeşti, ci din forţa spirituală a Cuvântului dătător de viaţă.

«Vai, mie! Striga iadul, acum cu adevărat sunt pierdut, zicea către moarte. Iată, Nazarineanul a clătinat cele de jos şi sfâşiind pântecele meu, a sculat pe mortul cel fără suflare, strigându-l» (Utrenie - Sâmbăta lui Lazăr). Imnografia bizantină personifică iadul şi moartea. Isus smulge pe Lazăr din pântecele morţii, aşa cum odată Iona profetul fusese aruncat din pântecele întunecat al peştelui care îl înghiţise. La porunca Cuvântului divin, tânguindu-se, preferă să elibereze pe unul singur (Lazăr), decât să piardă pe toţi cei care erau prizonierii lui. Dar simte că sfârşitul îi este aproape. Va veni Cel pe care iadul nu-l poate cuprinde, Prădătorul morţii, Cel care va călca în picioare, prin moartea Sa răscumpărătoare, moartea neamului omenesc, dăruind Viaţa tuturor.

«Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!» (Io 11,44), porunceşte Isus iudeilor, pentru ca ei să înţeleagă mai bine miracolul şi să constate că nu este o viziune sau o arătare, ci este aceeaşi persoană, Lazăr în carne şi oase, în acelaşi trup muritor. Lazăr nu are un trup glorificat şi nici nu a devenit nemuritor. El va trebui, la timpul rânduit, să se supună legii inevitabile a morţii. De aceea, miracolul săvârşit de Isus ar fi mai corect să-l înţelegem ca o readucere la viaţă, o prefigurare a Învierii Sale.

Lazăr este dezlegat de legăturile mortuare, dar, mai înainte încă, Hristos îl dezlegase de legătura morţii, sau, mai corect spus, refăcuse legătura vieţii. Acum, Lazăr continuă drumul vieţii sale, din întuneric spre lumină, un drum orientat spre Hristos, Cel care i-a dăruit din nou viaţa.

Aceasta trebuie să fie starea omului, fiinţa creată de Dumnezeu-Tatăl şi răscumpărată prin Isus Hristos, Fiul, şi sfinţită prin Sfintele Taine: mereu în picioare, drept, animat de Harul sfinţitor, departe de mormânt, dezlegat de legăturile morţii şi îndreptându-se mereu spre Hristos, Învierea şi Viaţa

Iubiţi credincioşi, suntem invitaţi şi noi să ne identificăm cu Lazăr şi să părăsim «prietenia pentru trup», devenind prieteni al lui Hristos, şi astfel să înviem împreună cu el la porunca lui Hristos, dezlegaţi de legăturile ataşamentelor trupeşti, lumeşti. «Răstoarnă, Hristoase, de pe smeritul meu suflet piatra cea grea a trândăviei apăsătoare şi mă ridică din mormântul nesimţirii, spre lauda Ta, Cuvinte» (Utrenie - Sâmbăta lui Lazăr).

Şi nouă, astăzi, Isus ne spune să ridicăm piatra ce separă întunericul de lumină, moartea păcatului de viaţa în har. Să înlăturăm obstacolele ce ne separă de Hristos. Să nu ne temem de mirosul greu al păcatelor care ne ţin în întuneric, ci să ne rugăm cu încredere, mulţumind Tatălui ceresc pentru că, prin Fiul Său, deja ne-a răscumpărat din moartea păcatului. Apoi, să răspundem cu bucurie şi încredere chemării Mântuitorului, care ne strigă pe fiecare pe nume: «Vino afară! Ieşi din mormântul viu şi vino la Mine!». Să ieşim din întuneric, pentru ca să ne poată lumina Lumina lui Hristos ce luminează acum tuturor (Lit. Darurilor Înaintesfinţite). Să nu ne temem să ne arătăm Lui aşa cum suntem, cu toate legăturile morţii păcatului, pentru ca de la El, prin Slujitorul rânduit, să putem primi dezlegarea de orice legătură a morţii, şi cu bucuria unui suflet curat şi luminat, să putem celebra Sărbătoarea Învierii şi a Vieţii.

Să ne curăţăm sufletul de legăturile morţii, astfel ca trăirea noastră să fie orientată spre Înviere şi Viaţă, chiar dacă trăim încă într-o «cultură a morţii», să încercăm să fim noi luminători în lume (cfr Fil 2,15-16), să luptăm pentru viaţă, construind împreună acea lume creştină autentică, pe care Servul lui Dumnezeu, Ioan-Paul al II-lea, o dorea fundamentată pe «cultura păcii şi civilizaţia iubirii».

Iubiţi credincioşi,

Semnul făcut de Isus prin readucerea la viaţă a lui Lazăr, este menit să întărească ucenicii în credinţa lor, pregătindu-i spiritual pentru momentul Patimilor Sale şi a suferinţelor pe care le vor avea de îndurat pentru numele Său.

Nucleul de forţă al fragmentului meditat, pare a fi cutremurătoarea minune a ieşirii lui Lazăr din mormânt la porunca lui Isus, darul readucerii la viaţă. Un mare dar şi mare bucurie pentru familia lui Lazăr. Însă, adevăratul dar preţios, nu este o viaţă pământească pe care să o putem prelungi mereu, ci a împărtăşi viaţa în comuniunea eternă cu Dumnezeu. A dobândi această viaţă (scopul pelerinajului nostru pământesc) presupune credinţa. Marta a înţeles aceasta şi a făcut mărturia de credinţă. Reacţia mulţimilor la acest miracol a fost însă diferită, mulţi au crezut în El (Io 11,45), dar unii s-au dus pentru a transmite fariseilor şi arhiereilor poporului cele întâmplate (Io 11,46). Este libertatea omului în faţa semnelor divine. Acelaşi semn poate fi pentru unii motiv de credinţă, pentru alţii motiv de scandal. Miracolul vine doar să întărească şi să răsplătească credinţa deja existentă în suflet.

De aceea, esenţa întregii pericope sunt cuvintele Mântuitorului adresate Martei: «Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri va trăi» (Io 11,25). Semnul «învierii lui Lazăr» nu face decât să confirme aceste cuvinte. Moartea nu constituie o limită, o barieră pentru Cel care este Învierea, El a primit putere asupra morţii. «...Eu îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. (...) Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau» (Io 10,17.18).

Miracolul acesta, trebuie citit în legătură directă cu glorioasa Înviere din morţi a Mântuitorului şi interpretat ca o anticipare a acestui eveniment fundamental al credinţei noastre. Centrul de forţă al credinţei creştine este tocmai acesta, a crede că El este Învierea şi Viaţa, Izvorul învierii şi dătătorul Vieţii, Cel dintâi Înviat din morţi.

Sf. Apostol Pavel sintetizează totul într-o recomandare clară şi la fel de actuală până în zilele noastre: «De vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui» (Rom 10,9).

Astăzi, nouă tuturor celor care ne declarăm creştini şi suntem botezaţi întru moartea şi învierea Sa (cfr Rom 6,3-4), Mântuitorul ne adresează aceeaşi întrebare ca şi Martei: «Crezi tu aceasta?» (Io 11,26b).

Să-i răspundem aşa cum ne rugăm înainte de a primi Pâinea cea cerească şi Potirul mântuirii: «Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit în lume să-i mântuieşti pe cei păcătoşi, între care cel dintâi sunt eu» (cfr 1Tim 1,15). Pentru întărirea în credinţă să adăugăm şi cuvintele Simbolului identităţii noastre creştine: «Cred într-una sfântă, catolică şi apostolică Biserică, mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor, aştept Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin.»

Iubiţi credincioşi, ne putem imagina bucuria celor două surori, Marta şi Maria, care acum văd răsplătită încrederea lor în Isus. Ele nu vor mai spune cu tristeţe: «Dacă ai fi fost aici, fratele nostru nu ar fi murit», ci vor spune cu bucurie: «Pentru că am crezut în Tine, fratele nostru mort fiind a fost readus la viaţă». Bucuria rudelor şi apropiaţilor după învierea lui Lazăr prefigurează bucuria tuturor credincioşilor la Învierea lui Hristos, o anticipare a bucuriei viitoare la învierea fiecăruia dintre noi.

Iubiţi credincioşi, să ne lăsăm pătrunşi de această bucurie a învierii. Nu doar de bucuria învierii lui Lazăr, ci mai cu seamă de bucuria Aceluia care astăzi, ridicându-se din mormânt, ne spune tuturor: «Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel care crede în Mine, chiar dacă va muri va trăi» (Io 11,25). Să dăm glas bucuriei credinţei şi speranţei noastre, întărite în fiecare an la mărita sărbătoare a Învierii Domnului. Să-L rugăm să ne călăuzească paşii vieţii pământeşti spre «Izvorul vieţii», până în momentul în care împlinirea speranţei şi bucuria credinţei vor fi depline, şi «întru Lumina Sa» (cfr Ps 35,9) vom putea contempla pentru veşnicie chipul Celui Înviat în care am crezut. Aşa să fie întru veşnica bucurie, pentru toţi prăznuitorii sfintei sărbători a Învierii Domnului.

Harul Domnului nostru Isus Hristos, din morţi Înviat, şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Spiritului de Viaţă dătător, prin credinţă, să fie cu voi cu toţi, spre învierea tuturor!

Hristos a Înviat!

«Pentru rugăciunile lui Lazăr, ale Martei şi ale Mariei, învredniceşte-ne pe noi să ne facem văzători ai Crucii şi ai Patimii Tale, Doamne, şi ai luminatei şi împărătesei zilelor, Învierii Tale, Iubitorule de oameni» (Utrenie - Sâmbăta Sfântului şi dreptului Lazăr).

+ FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la Marea Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2007, la 306 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în al III-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în al XI-lea an al episcopatului şi al V-lea în tronul binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla.

Pastorala de Pasti a PS Alexandru Mesian

ALEXANDRU,

Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos

CRISTOS A ÎNVIAT!

"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa"
(Din stihurile Învierii)

Iubiţi fraţi întru preoţie,
Iubiţi credincioşi,

Învierea lui Cristos este un triumf al vieţii asupra morţii. Triumful Învierii Domnului este ca o revanşă personală. Învierea apare ca un eveniment care se produce pentru gloria lui Cristos, pentru afirmarea măririi şi suveranităţii Sale dumnezeieşti. Învierea lui Cristos este şi sărbătoarea luminii, a bucuriei şi a speranţei noastre, este sărbătoarea credinţei noastre în Înviere.

Prin victoria Sa asupra morţii, Cristos demonstrează adversarilor Săi că El posedă o viaţă nouă şi că tentativele lor de a-L readuce la neputinţă au eşuat !

Departe însă de a se arăta celor care L-au condamnat la moarte prin crucificare, Isus nu se arată decât la cei care cred în El sau la cei care sunt dispuşi să creadă. El se face văzut cu multă discreţie, iar triumful Său rămâne modest şi silenţios, căutând a îndemna pe oameni să adere la credinţă.

Acest triumf al Învierii este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu !

Cristos nu a înviat pentru El însuşi, ci pentru noi. În apariţiile Sale după Înviere, El nu caută nici un avantaj personal, căci El este desăvârşit, El este divinitate. El nu putea să câştige nici un profit pentru noua viaţă ieşită din mormânt.

Când a vorbit despre moartea Sa, înainte de desfăşurarea dramei, El a prezentat-o ca o jertfă în favoarea noastră.

Când a prezis învierea Sa, a descris-o ca un eveniment care va aduce bucurie apostolilor Săi şi le va dărui o viaţă nouă: "Voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Dar voi mă veţi vedea; căci eu sunt viu şi voi veţi fi vii" (In 14, 18-19).

Iubiţi credincioşi,

A privi la Înviere ca la o simplă manifestare a puterii dumnezeieşti ar însemna să fim superficiali, să nu pătrundem îndeajuns, în profunzime, adevărul.

Învierea este în mod esenţial iubirea divină !

Intenţia fundamentală a Domnului nostru Isus Cristos este a unei iubiri prin care doreşte să reverse în omenire o viaţă nouă care se va încheia prin învierea trupurilor la sfârşitul lumii. Această viaţă nouă se transmite prin Spiritul Sfânt: "Iar dacă locuieşte în voi Spiritul Celui ce a sculat pe Isus din morţi, Cel ce L-a sculat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre cele muritoare prin Spiritul Lui, Care locuieşte în voi" (Rm 8,11).

Existenţa Sa pământească a fost caracterizată prin raportul unic cu Tatăl Său; la fel şi învierea tinde să asocieze pe toţi oamenii la acest raport cu Tatăl ceresc.

În primul mesaj încredinţat de Cristos înviat Mariei Magdalena, anunţă acest ataşament filial pentru toată creştinătatea: "Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru" (In 20, 17). Odată cu Învierea, Tatăl lui Isus a devenit Tatăl nostru al tuturor. Toţi suntem invitaţi să trăim intens această viaţă de fii ai lui Dumnezeu. Această trăire influenţează atât viaţa Bisericii cât şi viaţa fiecărui credincios.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Învierea lui Cristos nu trebuie să fie pentru noi o simplă admiraţie. Ea ne cheamă la recunoştinţă. Trebuie să mulţumim Celui care a înviat pentru noi, Celui care ne-a dăruit o viaţă nouă, o viaţă frăţească şi filială, care a ridicat destinul nostru omenesc la gradul cel mai înalt, la demnitatea de fii ai Tatălui Ceresc.

Să se bucure în această zi cei nefericiţi, căci Acela care a înviat din morţi în ziua cea mare a Învierii va întoarce nefericirea lor întru fericire.

Să se bucure cei ce trăiesc o viaţă de lacrimi, pentru că Acela care a înviat din morţi va şterge toată lacrima de la toată faţa.

Să se bucure astăzi toată lumea, toţi oamenii de orice confesiune sau religie, credincioşi sau necredincioşi, pentru că sunt "Paştile cele sfinte, mari şi minunate, Paştile Domnului, Paştile".

Să iertăm şi să cerem iertare. În locul urei să-şi facă lăcaş iubirea; în locul duşmăniei să-şi facă loc pacea.

"Pace vouă!", ne spune şi nouă Cristos înviat.

"Pace vouă!" Iubiţi-vă unul pe altul şi veniţi în ajutorul celor ce suferă.

"Pace vouă!" Fiţi răbdători unul faţă de altul şi cu toţii să cântăm:

"Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

Al vostru al tuturor,

Alexandru
Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2007.

Însemnare: Această scrisoare pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti 2007, iar în filii se va citi a doua zi.

Mesajul de Paşti
al Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Romano-Catolic de Alba Iulia
Msgr. Dr. JAKUBINYI GYÖRGY

Lăudat să fie Isus Cristos!
Dragi Fraţi şi Surori în Cristos!

Învierea Domnului nostru Isus Cristos - adevărul de credinţă fundamentală al creştinătăţii - o sărbătorim în formă liturgică la Paşti. Lumea creştină, fiind influenţată de origini iudaice şi păgâne, a sărbătorit de la începuturi în mod diferit Paştele. Motivul acestui fapt: - creştinătatea a comemorat Cina cea de Taină - cu ocazia căreia Domnul nostru Isus Cristos a instituit sacramentele Euharistiei şi Preoţiei - după datinile paştelui iudaic. Concomitent, creştinii convertiţi din păgânism, nu s-au conformat obiceiurilor iudaice, drept urmare în Asia-Mică în loc de Sâmbătă (Sabbat) au sărbătorit ziua Învierii Domnului - Duminica. La aceasta a contribuit mai târziu şi reforma calendarului Bisericii Romano-Catolice (Calendarul Gregorian), care în anul 1582 a rectificat diferenţa calendaristică produsă de-a lungul secolelor. Această rectificare s-a acceptat de către Bisericile Protestante în anul 1700, iar de Biserica Ortodoxă abia în anul 1923...

...Dar nu aş vrea să ţin prelegere despre sistemul calendaristic, aceasta necesitând pregătire de specialitate. Pentru noi creştinii credincioşi este important faptul, că în anul curent atât Creştinătatea din Răsărit, cât şi cea din Apus sărbătoreşte împreună Paştele.

Sărbătorirea comună a Paştelui în data de 8 aprilie scoate la iveală viitoarea manifestare, care urmează să fie ţinută la Sibiu în perioada 4-9 septembrie 2007 - a treia Întâlnire Ecumenică Europeană, cu ocazia căreia Sibiul va deveni capitala creştină a Europei. Bisericile Creştine Europene au hotărât, să înainteze în căutarea unităţii creştine (în ecumenism). Primul congres ecumenic s-a ţinut în anul 1989 la Basel - oraş protestant elveţian, al doilea în 1997 la Graz - oraş catolic austriac, iar pentru al treilea congres s-a ales Sibiul - ca oraş ortodox, care - împreună cu capitala Luxembourg - de la 1 ianuarie 2007 şi până la sfârşitul acestui an vor fi capitalele culturale ale Europei.

Cerem enoriaşilor noştri să ajute prin rugăciunile lor succesul acestor evenimente, şi după posibilităţi şi prin participare directă. Detalii privind posibilitatea de a lua parte la manifestările celor trei zile se pot obţine de la organizatori.

Este ştiut faptul, că în 2009 vom sărbători mileniul fondării arhidiecezei noastre. Comitetul Pastoral a elaborat programa pregătitoare în acest scop. Tema anului curent este: Viaţa noastră - răspuns la chemarea lui Isus Cristos. Să participăm la manifestările prilejuite de această temă, să ne rugăm pentru înnoirea Arhidiecezei, ca în anul 2009 sărbătoarea milenară să aducă roadele spirituale scontate.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, aş vrea să focalizez atenţia voastră pe probleme, care ating mai degrabă politicul... Ştiut este faptul, că episcopii şi preoţii catolici - conform Codexul Juridic Canonic al Bisericii - nu au voie să participe activ în viaţa politică, aceasta nefiind vocaţia lor. Din acest motiv vin cu rugămintea, ca să participaţi la votările apropiate (pentru Parlamentul European şi eventualele alegeri ...anticipate), deoarece este inadmisibil, ca omul creştin-catolic să rămână indiferent faţă de situaţia socio-politică, faţă de faptul - pe cine-l trimite la cârma ţării. Alegeţi asemenea persoane, care îşi asumă interesele comunităţii şi ale Bisericii noastre. Să nu aşteptaţi de la mine, să numesc persoane sau organizaţii concrete - pentru că aceasta s-ar împotrivi cu menirea Bisericii Catolice. Nu particip la luptele politice cotidiene, dar am încredere în enoriaşii mei laici, că - la nevoie, prin conştiinţa lor - decid corect reprezentarea noastră în forurile politice.

Cu aceste sentimente doresc sărbători fericite de Paşti tuturor oamenilor binevoitori!

Cristos a Înviat!

Alba Iulia, la 8 aprilie 2007, sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

+ György m. p.
arhiepiscop

Băsescu ar da guvernul pe mâna PSD

COMUNICAT DE PRESĂ
(02 aprilie 2007)

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis astăzi, 02 aprilie a.c., o scrisoare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

"„În temeiul articolului 80, alineatul 2, din Constituţia României, doresc să-mi exercit funcţia de mediere între stat şi societate şi să vă transmit următorul punct de vedere.

În calitate de Preşedinte ales, am preluat voinţa de schimbare a majorităţii cetăţenilor români, considerând că programul de guvernare al Alianţei „Dreptate şi Adevăr” are cele mai bune şanse de a concretiza acest deziderat. Imediat după alegerile din 2004, am desemnat un prim-ministru a cărui sarcină a fost aceea de a construi un guvern legitim, pe temelia unei majorităţi parlamentare clare. Acel prim-ministru reprezenta Alianţa „Dreptate şi Adevăr”, participantă la alegerile din 2004. Ca formaţiune distinctă, PNL nu s-a înscris de fapt în cursa electorală şi nici nu a prezentat un candidat propriu la funcţia de prim-ministru.

La 1 aprilie 2007, fostul prim-ministru al Alianţei „Dreptate şi Adevăr” a luat decizia unilaterală de a scoate din executiv miniştrii Partidului Democrat. Prin această măsură, componenţa politică a executivului a fost radical modificată, astfel încât legitimitatea democratică a noii formule de guvernare nu mai respectă voinţa electoratului, aşa cum a fost ea exprimată cu ocazia scrutinului din 2004.

Guvernul care va fi propus spre învestitură este compus din PNL şi UDMR, două formaţiuni care deţin, în actuala configuraţie a Parlamentului României, numai 22 % din numărul total de mandate. În lipsa oricărei consultări a voinţei populare, nu se poate demonstra că majoritatea electoratului doreşte ca ţara să fie condusă în formula PNL-UDMR. Un executiv ultra-minoritar, PNL-UDMR, nu poate fi validat decât cu voturile actualei opoziţii, ceea ce va slăbi coerenţa acţiunii guvernamentale, în condiţiile în care partidele de opoziţie nu intenţionează să-şi asume o nouă majoritate parlamentară, alături de PNL şi UDMR.

Din păcate, formula propusă nu rezolvă problema majorităţii netransparente şi fluctuante pe care am semnalat-o deja în consultările cu partidele politice. Dacă Parlamentul României va învesti guvernul propus de către fostul prim-ministru al Alianţei „D.A.”, vă semnalez că există riscul unei rupturi grave între forumul legislativ şi societatea românească.

În actualul context, apreciez că buna funcţionare a sistemului democratic poate fi asigurată fie prin asumarea transparentă a unei noi majorităţi politice, fie prin întoarcerea cât mai grabnică la voinţa suveran exprimată prin votul cetăţenilor români”.

APELUL IERARHILOR ARDELENI CĂTRE CLASA POLITICĂ

Noi, ierarhii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, întruniţi în şedinţă de lucru la 27 martie 2007, considerăm că este de datoria noastră să ne adresăm tuturor oamenilor politici din actuala legislatură, nu atât în numele Bisericii cât mai ales în acela al electoratului transilvan, din care şi noi facem parte împreună cu cei peste patru milioane de cetăţeni ortodocşi pe care-i păstorim.
Adânc întristaţi, în ultima vreme, de spectacolul pe care ni-l oferă arena noastră politică şi fiindu-ne evident că ultimul lucru la care se gândesc aleşii noştri, fie de la putere, fie din opoziţie, este tocmai poporul care i-a învestit cu mandatul de a conduce ţara, le adresăm tuturor un călduros apel de a depune toate eforturile întru depăşirea orgoliilor personale, intereselor partinice sau vendetelor acoperite şi de a găsi grabnic soluţii pentru pace şi cooperare în slujba exclusivă a binelui public.
Reamintim obligaţia morală şi legală de a nu fi folosite prezenţele, insemnele şi simbolurile religioase în scopuri politice şi de a nu invoca numele lui Dumnezeu sau al Bisericii cu uşurinţă şi iresponsabilitate. Experienţa din ultimii 17 ani a dovedit că asemenea abuzuri se întorc împotriva autorilor lor şi că electoratul ştie să sancţioneze derapajele de la morala creştină şi principiile democratice. Pe cei ce nu cunosc îi informăm că un locaş de cult nu poate fi ridicat fără binecuvântarea episcopului, aşa încât pe teritoriul Mitropoliei noastre nu se vor construi „biserici electorale”.
Ne rugăm la Dumnezeu pentru binele tuturor, reînnoim apelul la înţelepciune şi nădăjduim că poporul român nu va fi umilit în aşteptările lui.

Mitropolitul BARTOLOMEU al Clujului, Arhiepiscopul ANDREI al Alba Iuliei, Episcopul SOFRONIU al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, Episcopul JUSTINIAN al Maramureşului şi Sătmarului, Episcopii vicari IRINEU şi VASILE, Arhiereii vicari PETRONIU şi IUSTIN

Mostre de josnicie antisemită arabă

Femeie spânzurată pentru adulter în Iran

caricaturi antiamericane şi antisemite arabe

Posibile exemplificări ale islamo-nazismului

Premierul Tăriceanu plusează prin preluarea temporară şi a funcţiei de ministru de externe. În inventarul loviturilor încasate de Băsescu s-a înscris încă una. Liderul liberal joacă ferm, în maniera pe care-o avea preşedintele în săptămânile trecute. Şi îngreţoşaţi, situaţia este de urmărit. O spusă pentru cititorii inteligenţi: ce repere istorice au devenit fundurile curvelor!
Alexandru PETRIA

Întâlnitea securiştilor

Ziarul Gândul de azi a publicat stenograma discuţiei dintre şeful PC Dan Voiculescu şi Traian Băsescu de la consultările avute la Cotroceni în 20 martie a. c.

Traian Basescu: Domnule presedinte, doamnelor si domnilor (rade), ca e o doamna! Temele de interes au fost comunicate prin adresa prin care s-a facut invitatia. M-ar interesa o viziune a dvs. asupra situatiei politice, eventuale solutii, daca este sau nu criza, pentru ca sunt abordari diferite in spectrul politic.

Dan Voiculescu: Da.

T.B.: Niste prioritati in raport cu discutiile de acum doua saptamani, daca sunt evolutii in problema modificarii legii electorale. Va rog, domn' profesor.

D.V.: Domnule presedinte, noi consideram ca Romania parcurge o criza politica si daca ne referim numai la faptul ca nu avem ministru de Externe, ca nu avem ambasadori numiti in capitale importante.

T.B.: Ambasadorii sunt la Parlament, domnule Voiculescu!

D.V.: Nu, vorbeam de criza politica, nu acuzam pe nimeni.

T.B.: Nu, va spuneam unde sunt ambasadorii (rade). Sunt trimisi la Parlament, zece ambasadori, asteapta sa fie...

D.V.: Da... Deci, noi consideram ca in Romania exista la ora actuala o criza politica si am discutat in Biroul Politic, am analizat care sunt toate aspectele, variantele posibile pentru a iesi din criza politica, pentru ca pornim de la ideea ca aceasta criza politica nu poate face bine nimanui. Chiar daca, temporar sau pe termen scurt, unii castiga, altii pierd, pe termen mediu si per total Romania pierde. Analiza noi am luat-o un pic din urma, din momentul in care solutia imorala a permis formarea Guvernului in ianuarie 2005, moment cand noi am anuntat ca intram in aceasta guvernare pentru ca suntem hotarati ca Romania sa intre in Uniunea Europeana in 2007. Si tot atunci am spus ca dupa 1 ianuarie 2007 ne vom retrage din guvern, si atunci ne-am retras din guvern. Sigur ca am tinut cont si de recomandarea dvs. facuta public, cand ati spus ca daca Partidul Conservator vrea sa creasca, trebuie sa treaca in opozitie.

T.B.: Orice partid care vrea sa creasca trebuie sa treaca in opozitie.

D.V.: Asa este, numai ca unii inteleg, unii nu. Noi am inteles si am trecut in opozitie.

T.B.: (rade) Ar mai fi unu' care stiu eu ca ar trebui sa treaca in opozitie (rade).

D.V.: Din pacate, acolo noi nu avem nimic de spus. Eventual, dvs.

T.B.: Nici eu nu am de spus nimic acolo, domnu'...

D.V.: Ca atare, facand o analiza complexa, sigur ca am sa spun un lucru care, probabil, nu va fi primit cu mult entuziasm. Dar noi credem...

T.B.: (rade in hohote) Credeti ca a reusit cineva sa-mi produca entuziasm astazi?

D.V.: Nu stiu, dar noi ne-am gandit ca, avand in vedere situatia pe care o avem acum, structura Parlamentului, care asa a iesit ea din electorat, cunoscandu-va, atat cat putem sa va cunoastem noi pe dvs...

T.B.: Inca nu ati aflat tot.

D.V.: Tocmai. Stiind ca sub nici o forma nu va fi posibil ca respectarea vointei electoratului din alegerile trecute, respectiv Uniunea PSD+PUR, care trebuia sa formeze guvernul si dvs. ati adus atunci o alta solutie...

T.B.: Daca o vedeti ca pe o solutie...

D.V.: Poftim?

T.B.: O vedeti ca o solutie acum? PSD+PUR la guvernare?

D.V.: Domnule presedinte, noua ne e greu sa vorbim, pentru ca noi fiind solutia imorala, avem o dificultate.

T.B.: Asta nu inseamna ca sunteti solutia care nu poate vorbi, domnule profesor.

D.V.: Ne e greu sa ne pronuntam.

T.B.: Si solutiile imorale sunt solutii.

D.V.: Da, da... Noi voiam, repet, cu scuzele de rigoare...

T.B.: Nu va scuzati, ca stiu ce vreti sa spuneti. Deci, astept.

D.V.: Stiti. Si sa nu mai spun?

T.B.: Nu, spuneti, pentru ca trebuie sa ramana pentru posteritate.

D.V.: Voiam sa va propunem ca o dovada ca va iubiti tara si pentru ca Institutia Prezidentiala sa nu treaca prin acest proces cu suspendarea, cu demisia, cu referendum, cu costuri, cu toata Europa...

T.B.: ... Vreti sa candidati la Presedintie acum?

D.V.: Eu, nu, in nici un caz. Ma lasati sa termin?

T.B.: Va rog.

D.V.: Noi voiam sa va propunem sa va dati demisia.

T.B.: D'asta v-am intrebat. Vreti sa intram intr-un tur de alegeri impreuna?

D.V.: Nu, deci repet. Eu nu vorbesc acum pentru mine, eu vorbesc pentru tara, pentru Romania. Romania are nevoie de liniste. Dupa parerea dvs., s-a creat in Romania un climat de neliniste. Exista o batalie intre toate institutiile statului si solutia cea mai rapida, cea mai eficienta si cu un rezultat inclusiv in relatiile externe cu ecou foarte bun ar fi ca...

T.B.: Sa spunem asa: securistul Voiculescu a reusit sa-l convinga pe Traian Basescu sa demisioneze din functia de presedinte.

D.V.: Nu, securistul Voiculescu a reusit sa-l convinga pe securistul Basescu, pentru ca daca vreti sa intram la afirmatii fara acoperire... Dvs. stiti ca eu am fost securist?

T.B.: Nu, da stiu ca aveti un dosar.

D.V.: Da, dar dosarul e la justitie, domnule presedinte, si justitia urmeaza sa se pronunte. Vreti sa o influentati intr-un fel.

T.B.: Nu, domnu'... spun si eu!

D.V.: Dar de ce ma faceti securist?

T.B.: Pai, da... cam asa scriu si ziarele. Ce sa fac? Vorbesc si eu! Asa� Dar hai sa trecem la solutiile constructive pe care le propuneti.

D.V.: Deci, solutia constructiva pe care...

T.B.: Lamuriti-ma de ce mai faceti comisia de ancheta!

D.V.: Repet, comisia de ancheta si-a incheiat misiunea, astazi, diseara terminam raportul si maine il predam Birourilor Permanente.

T.B.: Si va e frica de Curtea Constitutionala?

D.V.: Curtea Constitutionala nu are nici un drept sa spuna Parlamentului, are rol consultativ.

T.B.: Consultativ.

D.V.: Ca atare, vreau sa evit sau va propun sa evitam intreaga procedura care Romaniei, pe ansamblu, nu i-ar face bine. E prima oara in istoria Romaniei cand avem de-a face cu o procedura de suspendare, cu un referendum pentru demitere, definitiv toata Europa si toata lumea se uita la noi, si nu cu ochi buni. Avem semnale, am avut intalniri cu multi ambasadori si cu reprezentanti ai firmelor internationale care activeaza in Romania, care si-au manifestat ingrijorarea fata de climatul politic. Sunt obligat sa vi le spun, tocmai in argumentarea nevoii de a calma rapid lucrurile. Sigur ca e un act de vointa al dvs. Nimeni nu va poate impinge la un astfel de act, dar m-ati intrebat ce solutie vedem noi.

T.B.: Am inteles asta. Credeti ca o sa reusiti dvs. sa ma bateti pe mine, pentru ca eu as candida din nou. Eu nu am nici o problema sa ma supun testului populatiei. Nu stiu daca dvs. aveti vreo problema.

D.V.: Vorbiti cu mine, personal?

T.B.:D...

D.V.: Inca o data, eu nu v-am confirmat ca vreau sa candidez la Presedintie.

T.B.:Da.

D.V.: Dvs. aveti informatii de genul asta?

T.B.: Nu, dar la cat de lipsit de ratiune actionati uneori, pot gandi si asta.

D.V.: Eu v-as ruga sa nu ma jigniti. Daca actionez lipsit de ratiune sau nu, nu este atributul dvs. sa ma catalogati pe mine...

T.B.: Dom' profesor, sunteti...

D.V.: Daca…

T.B.: Sunteti intr-o contradictie aici, pentru ca mai inainte nu ati vrut alegeri europarlamentare si, dintr-o data, vreti alegeri prezidentiale. Dar, nu va ganditi cumva ca sistemul democratic... cand se pierde o majoritate, ca un presedinte poate sa spuna ce vrea el, nu are nevoie de majoritate in Parlament, are nevoie de majoritate doar la populatie. Nu v-ati gandit cumva ca solutia, pe care vreti sa o ascundeti, este cea politic corecta, adica demisia primului ministru?

D.V.: Domnule presedinte, vreti sa ganditi in locul meu?

T.B.: Nu, va intreb.

D.V.: V-as ruga sa ma lasati sa gandesc pentru mine si, va rog eu, inca o data, nu ma mai jigniti, domnule presedinte.

T.B.: Nu, nu va jignesc.

D.V.: Pai, nu. Daca spuneti ca vorbesc fara ratiune, inseamna ca...

T.B.: Politic, pe ratiune politica asta nu rezolva majoritatea parlamentara, domnule...

D.V.:Dar nu inteleg, daca veniti din nou la alegeri si sunteti sigur ca veti castiga, care e problema?

T.B.: Pai, unde e atunci... ce va faceti cu efortul comisiei dvs.? Dar hai sa depasim, de acord cu propunerea, am preluat-o, o notam si scriem pe ea propunerea Voiculescu, singura constructiva in perioada asta.

D.V.: Noi asa vedem o rezolvare rapida a problemelor, pentru ca altfel, asa cum este acum aritmetica Parlamentului, va fi foarte greu de gasit un consens care sa fie peren, macar valabil pentru urmatorii doi ani.

T.B.: Pai, da... presedintele cate voturi are in Parlament?

D.V.: Pai, nu, dvs. chiar ma fortati dvs. acum, ca nu e vorba de voturi, e vorba de modul in care presedintele indeplineste rolul de mediator in Romania, modul in care presedintele intelege sa colaboreze cu Parlamentul, cu Guvernul. Factorul de echilibru care, nefiind factor de echilibru, ar fi mai bine sa nu fie.

T.B.: Daca ies tot eu, ce va faceti?

D.V.: Nu stiu, o sa vedem.

T.B.: Va aflati intr-o situatie dificila...

D.V.: De ce? Poate iesim iar in Parlament sau poate iesim cu voturi mai multe in Parlament, sa vedem...

T.B.: Nu, nu, daca sunt alegeri prezidentiale si eu castig din nou, Parlamentul ramane acelasi.

D.V.: Care e problema?

T.B.: Cum faceti majoritatea sau ce va faceti cu solutia facuta?

D.V.: Poate intre timp va schimbati dvs. stilul..

T.B.:Ah, nu....

D.V.: Nu vi-l schimbati?

T.B.: Nu, trebuie sa va schimbati dvs naravul.

D.V.: La ce narav va referiti, domnule presedinte?

T.B.: Nu intru in detalii.

D.V.: Cand faceti afirmatii ca eu am naravuri, spuneti care!

T.B.: Domnu' Voiculescu, v-am invitat la consultari, nu sa va dau consultatii.

D.V.: Nu, dar nu puteti sa ma jigniti.

T.B.: Dar nu v-am jignit, vorbesc de naravuri.

D.V.: Vorbesc fara ratiune, am naravuri - astea sunt jigniri, domnu' presedinte!

T.B.: Oare?

D.V.:Da, sigur! Eu asa le consider.

T.B.: Bun, eu nu le consider asa. Daca stiam ca le considerati jigniri, nu le mai spuneam.

D.V.: Bine, accept. Mai avem, daca ne permiteti...

T.B.: Toate punctele! Si chiar am timp mai mult pentru dvs!

D.V.: Mai avem doua chestiuni si aici depinde de bunavointa dvs. si de raporturile pe care dvs. le mai aveti cu parlamentarii de la anumite partide, daca mai aveti dvs. putere de a influenta, sunt doua lucruri in care dorim sa va solicitam sprijinul. Nu e in favoarea partidului, sunt doua proiecte de-ale noastre pentru care ne luptam. Imi aduc aminte cu placere ca ne-ati si sprijinit o data la unul din ele, in Senat. Unul dintre proiecte este acum la Camera. De fapt, sunt trei. E vorba de neimpozitarea profitului care se reinvesteste, care ar fi un motor de dezvoltare economica extraordinar de mare. Si am trecut prin Senat, suntem in Camera, dar nu avem voturile suficiente. Am facut un amendament. Reinvestirea inseamna in productie, in retehnologizare, nu masini, case si alte lucruri. Al doilea ar fi, intr-un fel, compensatie cu primul, un fond de 1% de solidaritate sociala, luat de la firmele care fac profit, ca !% din profitul lor sa mearga in fondul de solidaritate sociala pentru urmatorii 3 ani, pentru ca noi ii consideram ca fiind cei mai grei.

T.B.: Aveti tot sprijinul meu, pentru tot!

D.V.: Bun, colegii mei, poate, mai au ceva de zis. Domnul Andon?

Sergiu Andon: Dupa cum s-a desfasurat dialogul, sincer, sunt chiar surprins ca am stat pana la sfarsit.

T.B.: A fost chiar interesant!

Băsescu s-a adresat grupului de liberali care au mers la Cotroceni cu prilejul consultărilor cu partidele politice: “Ce, mă, acum o faceţi cu PSD-ul?”.
Făcutul cu licuricii…cu PSD-ul…; zgâlţâituri de bodegă ale discursului prezidenţial.

Doi scriitori români în ipostaze licenţioase- Creangă şi Topârceanu

Povestea Pulei
de Ion Creangă

Amu cicã era într-un sat un tãran. Si tãranul acela a iesit odatã în tarinã sã samene niste pãpusoi. Si cum semãna el, tocmai atunci s-a nimerit sã treacã pe-acolo Hristos si cu Sfântul Petrea. Hristos sã nu tace molcum si sã-si caute de drum?
- Da ce semeni acolo, om bun? întrebã el.
- Ia, niste pule semãn, rãspunse tãranul cu obrãznicie.
- Pule ai zis cã semeni, pule sã dea Dumnezeu sã se facã, zise Hristos, blagoslovind semãnãtura din treacãt cu amândouã mâinile, si apoi se tot duse în drumul sãu cu Sf. Petrea, care nu-si putea stãpâni mierarea de cuvintele ce auzise cã au esit din gura lui Hristos, pentru cã niciodatã nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos.

Tãranul, dupã ce mântui de semãnat se întoarse acasã. Apoi, la vremea prãsitului a venit de a prãsit pãpusoii dupã rânduialã si iar s-a întors acasã. Dar când vine la cules, ce sã vadã? În loc de pãpusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drãgãlete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai rãsbelite!
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toatã vara, zice tãranul, scãrpinându-se în cap si trântind cusma de pãmânt cât ce putu. Asta n-am pãtit-o de când m-a fãcut mama... 'tu-i matele aerului! - Ei, ei! Amu ce-i de fãcut? - 'Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia, cã pocit a mai fost la gurã.
Si cum sedea tãranul uimit, numai iacã ce trecea pe-acolo un potâng de babã.
- Bunã-vremea, om bun, zise ea.
- Sã-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, mãtusã, zise tãranul îndrãcit de nãcaz...
- Dar ce, Doamne iartã-mã esti asa mãshcãrãgios, mãi omule, zise baba posomorâtã. Nu ti-i oarecum sã vorbesti asa, de fatã cu o bãtrânã ca mine?
- D-apoi cum sã mai vorbesc si eu, mãtusã, când vezi cum s-a fãcut Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da’, la sãrãciea în care mã gãsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata dacã ai ce...
Când se uitã baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede... pule si iar pule, belite si rãsbelite , în toate pãrtile.
- Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încã-i una.
- Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, mãtusã! Dar asa sunt sute si mii de mii, în cur sã le tii!.. 'Tu-i asa si pe dincolo cã nu stiu ce sã mai fac. Îmi vine sã mã spânzur, nu altceva.
- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
- Norocul aista sã nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, mãtusã, dar unde s-a mai auzit o chiznovãtie ca asta - sã mãnânci pule în loc de pãpusoi! Ia învatã-mã si dumneata ce sa fac? cãci pe mine nu mã mai ajunge capul.

Stã ea baba oleacã pe gânduri si apoi zice:
- Nepoate, eu te-as învãta ce sã faci ca sã te desfaci de dânsele rãpede - rãpede si sã scoti bani înzãcit si însutit decât pe pãpusoi, dar ce mi-i da?
- Ce spui, mãtusã? Învatã-mã, cã t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra...
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... cãci îi curgea ochii dupã dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete...
- Apoi eaca ce sã faci, nepoate: încarcã-le în car si le du la târg cã ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul sã te mãnânce, acum trebue sa las rusinea laoparte si sã te învãt cum ai sã înveti pe cumpãrãtori a le întrebuinta.
- Cã bine zici, mãtusã, ia spune-mi, rogu-te!
- Când a fi sã le vie dor de pulã, s-o shuere cum shueri oile la strunga… si atunci, numai sã-ti poatã curul... Iarã când s-ar sãtura de ea, sã zicãs ho! ho! haram nesãtios. Si atunci pe loc se moae si te descotorosesti de dânsa.
Si drept dovadã, baba îsi înfãshcã o mãtrãganã, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade… Tãranul a încremenit, când a mai vãzut si asta...
- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? mãtusã, zise el cu mierare.
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am tãiat lemne… Nu mã mai întreba cum, si zi bogdaproshti cã t-am deschis ochii ce sã faci...

Tãranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i fãgãduise, apoi se duce acasã, îsi pune scoartele la car si-l înfundã bine, înjugã boii, se întoarce la ogor încarcã un car zdravãn de pule - si la târg, bãete, cu dânsele la vânzare.
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari...
O cucoanã vãduvã, auzind asa vorbe din gura tãranului, trimite o slujnicã sã-l cheme la dânsa ca sã-i dea un colb...
Slujnica se duce si cheamã pe tãran. Si cum vine tãranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:
- Dar bine, mãi tãrane, ce porcãrii spui pe lângã cerdacul meu, cã te mãnâncã mama dracului! Acus te pun la scarã si-ti trag o bãtae, de te-or duce cu cerga acasã... Înteles-ai?
- Apoi, da’, milostivã cucoanã, zise tãranul scãrpinându-se în cap. Sã ierte cinstita fata dumneavoastrã, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sã vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, cã ne mãnâncã si pe noi o multime de angãrii si de nevoi de tot felul...
- Mãi, tãrane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fatã cu mine?
- Ba fereascã Dumnezeu, cinstitã cucoanã, vorbesc vorbe sãnãtoase, sãracul de mine! Iacã sã vã aduc una ca s-o vedeti, dacã nu mã credeti..."Tu-i-as praznicul cui le-a plãmãdit, cã m-a fãcut sã intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dacã-ar fi de partea femeeascã, le-as tine pentru mine, dar asa..."
Si odatã se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casã la cucoanã.
- Iacã, cucoanã, sagã-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata mã mai înghii si cu bãtae, cã pesemne nu-s eu destul de bãtut de Dumnezeu! "Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sã-i fut, cã au început a mã lua lumea de nebun..."
Cucoana vedea acum cã tãranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot trãgea cu coada ochiului si la cinstita pulã din când în când.
- Batã-te focul sã te bata, mãi tãrane, cã ticãlos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poatã cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorbã, cã mie una nu-mi face trebuintã. Dar tare mã mier si eu de asa comedie!
- Cum sã se face, cucoanã! Sã ierte cinstita fatã a dumneavoastrã ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o shueri de câteva ori, cum shueram noi oile la shtrungã, s-apoi atunci, tine-te la frecus - cât ce-i pute, cã las' dacã m-a da de rusine. Iarã când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, sã strigi la dânsas ho! ho! Haram nesãtios!
Si atunci îndatã numai ce-o vezi cã se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urmã, de câte ori ti se scoalã... tot asa sã faci. Si dacã nu te-i multãmi, atunci sã mã blastemi pe mine.
- Batã-te pustiea sa te batã, mojic mãscãrãgios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa... Ia iesi oleacã afarã din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, cã avem oleacã treabã.

Tãranul tace molcum si ese. Iarã cucoana, drept cercare, începe a suera nãtãrânga, si atunci cinstita pulã face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: gãina bãtrânã nu se spãrie de pula groasã.
Sedea, sãrmana, cum sede mielul la tâta oaei, pânã ce se saturã de supt. Cucoana era de cele mai tartose!

Strâmtã-n pizdã, tare-n sele,
Crascã pula din mãsele,
Cã-i cam iute la otele!

În sfârsit dupã ce s-a sãturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesãtios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos... Cucoana îndatã o rãdicã cu mare sfintenie si o pupã drept în bot... Apoi strigã pe tãran în casã si luându-l cam pe departe, zice:
- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blãstãmãtii de-aiste, mãi tãrane?
- Cum sã se-ntâmple, cucoanã? Ia mai astã primãvarã, sãmãnând pãpusoi în tarinã, a adus dracul - cã mai bine n-oiu zice - doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat ce semãn? Eu nu-mi stãpânesc gura? M-a împins pãcatul sã rãspund în ciudã cã pule semãn, sã iertati dumneavoastrã! Si atunci el pocit la gurã sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândouã mânile spre ogorul meu din treacãt, zicânds "Pule sã dea Dumnezeu sã se facã". Si cum vedeti dumneavoastrã, pule s-au fãcut, fãrã stirea lui Dumnezeu. Si pula mea si trei bani, s-o cãrutã de jidani, sã ierte cinstita fata dumneavoastrã.
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheamã, cum hastã pulã sa le mai zicem?
- Mãi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Cã numai ei sunt asa fãcãtori de minuni...
- D-apoi, da, cucoanã, mai stiu eu cine sã fi fost? Dumnezeu ori dracul, sã-i bag in pchizda mâne-sa, cã mai bine nu le-oiu zice, sã ierte cinstita fata dumneavoastrã, cã stiu ca mi-a fãcut-o bunã...
- Dacã-i asa cum spui tu, mãi tãrane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sã-ti cumpãr si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au fãcut pe ogoarã de cele care spui tu... cã dupã mine aista-i semn de belsug.
- Pule, vrei sã zici, cucoanã.
- De-acelea, mânca-le-ai sã le mãnânci, cã mult le mai porti prin gurã.
- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsã gura, ce sã facem? Iertati si dumneavoastrã! Dar si dac-a fi dupã vorba dumitale, cucoanã, apoi mult stau eu si mã mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altã treaba decât numai se-apuce de fãcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iartã-mã, dar pulos trebuie sã mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însã mai stii pãcatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoanã. Poate a vrut Dumnezeu sã se cace cu bani în punga mea, cã de mult sade pustie - frantã de para n-am la sufletul meu.
- Ei, ce zici, cucoanã, iei-ti una ori ba? - cã mã prea întârziu cu iarmarocul.
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnãvia asta, zise cucoana, facându-se cã i-i greatã oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste.
- Apoi ce sã-ti cer, cinstitã cucoanã! Ca sã nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capãt si pace bunã.
- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii cã esti de duh, mãi tãrane!
- Apoi, da, cucoanã, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prãsit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si dacã de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tãrance de-a noastre ti-ai gãsit sa mã pricopsesc? Cã ele ar voi sã le dai cate-o teshtea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra... Asa-i la noi la tãrani, bãga-mi-as, Doamne iartã-mã, sã-mi bag! Sã iertati de vorba ceea proastã!
- Mãi, tãrane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
- Nici o letcae mai putin, cucoanã.
- Patru sute, mãi.
- Nu se poate, cucoanã.
- Nici 450?
- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoanã, pentru 50 de lei. Fã-mi încaltea o saftea sã nu mai stea c-ai sã ai bunãtate de pulã, de mi-I pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastrã.
- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sã te obrãznicesti sã spui cuiva cã mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tãu e dracul. Înteles-ai?
- A... da! cucoanã, d-apoi eu grija asta o am, pãcatele mele?

În sfârsit, cucoana dã 500 de lei, îsi ie pula - si tãranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sã vândã cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreabã.

Dar ce mai atâta vorbã. Cum s-a dus tãranul, cucoana cea pashnitã si spãshitã face o cutie de argint poleitã cu aur, împodoleshte sfânta pulã în bumbac, stropit cu arome, o asazã sh-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodãreste pe treabã, îsi astâmpãra pofta, si ca mai ba sã-i duca dorul, sau sã umble pe apucate, ca pânã atunci. Se închipuluise biata cucoanã câte se poate de bine pentru bãtrânete.

Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roagã de toti Dumnezeii sã-i boteze un copil. Cucoana, ca sã nu strice hatârul popei, pune caii la cãrutã si se duce cu dânsul în sat sã-i boteze. Si dupã ce-i boteazã copilul, rãmâne la popa la masã în acea zi. Si la masã luã si cucoana mai mult un pãhãrut douã de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l mãcar pânã la brâul preotesei, ba, atâta rãu sa fie! Pe cucoanã o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pulã… Ei! Ei! ce-i de fãcut? Da cucoana sã se ducã acasã, popa si cu preoteasa n-o lasã.
- Ai sã mâi la noi în astã noapte, cumãtritã, ziserã ei, cã doar nu-ti plâng copiii acasã.
În sfârsit, cucoana scãpãrã de dor de pulã...
- Cumãtre pãrinte, zise ea de la o vreme, dacã nu mã lãsati sã mã duc, tine cheea asta, si fã bine sfintia ta de te du acasã la mine, deschide lãdoiul de lângã patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o adã-ncoace, cã-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor...
Popa, chitind cã-s niste daruri pentru preuteasa, pe datã si porneste cãlare.
Si ajungând pe la ameazã, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldurã. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei pãduri, sta la umbra unui copac pletos sã se rãcoreascã oleacã. Si cum sta de se rãcorea, îi dã dracul în gând sã umble în cutie si sã vadã ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uitã înãuntru, ce sã vadã? Vede coscogemite mascara, învelitã în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, pula face zmârc! în curul popei... Popa atunci începe a rãcni si zice: Doamne, izbãveste-mã de vrãjmas! Nu lãsa pre robul tãu de batjocora diavolului! Cã tie unuia am slujit si afarã de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, dacã vede popa si vede ca nu mai este scãpare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capãt îl leagã de copac, iar cu celalalt capãt de bârnet, leagã pula cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate pãrtile, cum se smucesc boii la tânjalã, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagã el popa, rãcneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nãdejde de scãpare, c-o dat peste pulã mare.

În sfârsit oleacã de nu era sã iasã sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vacã, pe care o pãlise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sã-l zdrobeascã. Atunci popa, de spaimã, începe a striga desnãdãjduits ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii sã te mãnânce! Vaca dã în lãturi si atunci numai eaca si pula ese din curul popei!... Si când se vede popa scãpat, o si croieste la fugã prin pãdure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasã si cucoanã si tot, si se va mai duce în toatã lumea. Si dus a rãmas si pânã în ziulica de astãzi.


Balada pizdei
De George Topârceanu


Motto:
Pizda-i blana de samur
Asezata linga cur,
Ce serveste drept caciula
Pentru prea cinstita pula.

Prolog:
Unii spun de nu ma-nsel
Ca pizdele sunt la fel.
Asta însa-i o prostie
Neadmisa-n futarie,
Fiindca pe acest pamînt,
Fel de fel de pizde sunt..
Si nu-ncape amagire,
Ca-i mare deosebire.
Poti confuzia s-o faci,
Doar ca toate-s între craci,
Dar ca floci si adâncime,
Lindic, miros si grasime,
Buze, totu-i diferit,
Si le-mpart pân' la sfârsit
Ultimele teorii,
În trei mari categorii :

Categoria I:
Pizda cea de fata mare,
Dulce roza ca o floare.
Pizda de sublima soarta,
Care-nvie pula moarta.
Bulbucata, dragalasa,
Rumena ca o cireasa,
Cu lindicul ca o fraga,
Sa-l tot lingi o noapte-ntreaga.
Asta-i pizda cea aleasa,
Este-a pulelor mireasa.
Rumenele buzisoare,
Parca-s niste aripioare
Ce se strâng si se desfac,
Când dezmiarda al pulii cap,
Buna pururea de-mpins,
De sarutat si de lins.

Categoria II:
Pizda de dama-ngrijita,
E ca un muzeu gatita.
Cu lindicul mare, ros,
Parca-i creasta de cocos,
Cu tinuta martiala
Cerând pulii socoteala.
Pizda cu semete buze
Care nu admite scuze.
Te suge ca pe un cornet,
Strânge pula ca-n corset,
Iar cumva de-i mai solida,
Ti-o transforma în omida.
Asta pizda futi cu drag,
Are coturi, are prag,
Are tot ce-i trebuieste
Celui care o cordeste.
Futaiul e delicios,
Si prin fata si prin dos
Te slobozi de-ti iesi din fire,
Si te-ai fute în nestire.

Categoria III:
Mai exista între craci,
Pizda-n care sa te caci.
Mare, larga si latoasa,
Muratura puturoasa,
Cu-n lindic mot de curcan.
Sta de straja barosan
Între buzele-i rânjite
Ce se freaca flescaite.
Nu simti nici o gâdileala,
Futi, dar fara socoteala
Nu mai stii cum sa te-asezi,
Nu mai poti sa încetezi,
În zadar cauti strîmtoare,
Ca-ti mai vine si putoare
Si de buze si de cur,
De se-nvîrte casa-n jur
Si te-apuca ameteala,
De se curma slobozeala
Si scârbit de asa futai,
Pula-ti vine sa ti-o tai.

Oamenii din spatele cortinei lui Tăriceanu

“Evenimentul zilei” a publicat un articol de netrecut cu vederea despre consilierii americani angajaţi de PNL. În el, poate, este de aflat cauza metamorfozei peste noapte a lui Tăriceanu, care şi-a lepădat pielea de încasator stoic de scatoalce de la Băsescu. http://www.evz.ro/article.php?artid=296911

Şeful SIE a demisionat după ce l-a luat gura pe dinainte

Ziarul “Adevărul” de azi a publicat stenograma audierii în Parlament a lui Claudiu Săftoiu, directorul Serviciului de Informaţii Externe. În textul , Săftoiu susţine că SIE desfăşoară acţivităţi pe raza României, inclusiv interceptări telefonice– îndatoriri ce ţin doar de SRI. O altă eroare a lui Claudiu Săftoiu, se spune în “Adevărul”, a fost de-a afirma că SIE face interceptări în baza unui mandat emis de procurorul general – iar legea stabileşte că judecătorul emite mandat pentru ascultarea telefonului unei persoane.
Redăm stenograma:

“Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnule preşedinte, daţi-mi voie să-l salut pe domnul director al SIE, totodată, să-l contrazic deschis. Îmi pare rău că şedinţa este secretă, deoarece, la nivelul comisiei noastre, noi nu adunăm probe pentru suspendarea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

Motiv pentru care, dacă sunt convins că există extrem de multe documente cu caracter secret, din perioada răpirii ziariştilor, există date, atitudini şi informaţii publice din acea perioadă, mai ales în perioada în care Omar Hayssam a fost trimis în judecată, şi pe care domnul director ar trebui să le cunoască în detaliu. Pentru că ele au făcut deliciul presei în momentul în care serviciile de informaţii au fost puse la zid.

De aceea, dacă-mi permiteţi o întrebare.

În situaţia în care SIE – după ce a fost pus în libertate şi după ce a fost ajutat să plece din România - l-a monitorizat, există informaţii pe care le puteţi prezenta comisiei privind sprijinul primit la plecarea din ţară?

Domnul Claudiu Săftoiu:

După ştiinţa mea, SIE nu a fost implicat, în niciun fel, în ieşirea din ţară a lui Omar Hayssam.

Domnul Dan Voiculescu:

Domnul senator Şerban Nicolae. Vă rog, domnule senator.

Domnul Şerban Nicolae:

Vă mulţumesc. Şi eu am de făcut aceeaşi precizare. Nu mai reiau pe larg, dar nu suntem o comisie abilitată să strângă probe pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Există o afirmaţie publică a şefului statului care a relatat că i-a prevenit pe unii membri ai guvernului că, din informaţiile primite de la servicii, aceştia au convorbiri telefonice cu persoanele ale căror convorbiri sunt interceptate ca urmare a unor anchete penale, o persoană fiind arestată.

Ştiţi cumva dacă şi SIE era între acele servicii menţionate de preşedinte?

Şi dacă cumva SIE efectuează asemenea interceptări de convorbiri telefonice pe teritoriul României ale unor cetăţeni români sau străini?

Domnul Claudiu Săftoiu:

După cum ştiţi, potrivit legii, SIE are atribuţii în ceea ce priveşte securitatea naţională a României şi monitorizarea operaţiunilor concertate din afara ţării. Pe teritoriul României, aceste atribuţiuni se fac într-o strictă cooperare şi colaborare cu SRI.

În ceea ce priveşte această declaraţie, pot să spun că, în toată perioada anului trecut, după ştiinţa mea, încă o dată, interceptările pe care SIE le-a solicitat au fost făcute cu acordul expres al procurorului general al României şi nu au avut tangenţă, ca rezultate, cu demnitari români.

De asemenea, pot spune - şi declar! – că SIE nu a iniţiat niciodată interceptări telefonice ale cetăţenilor români, demnitari în funcţie!

„Aveţi tehnică proprie de interceptare? Da!"

În legătură cu afacerea ALRO Slatina şi cu afacerea de energie.

Am înţeles că dumneavoastră nu monitorizaţi cetăţenii români, motiv pentru care nu voi formula o întrebare legată de demnitarii români.

Printre alte persoane care sunt vizate şi care se găsesc, în prezent, într-o anchetă penală, demnitarii români au căzut pe tehnica solicitată de dumneavoastră sau pe informările transmise preşedintelui României?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Mai precis, în ce cazuri anume, domnule senator?

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

În cazuri de încălcare a legii. Că bănuiesc că nu-i urmăriţi pe toţi, ci numai pe cei despre care aveţi informaţii că au pătruns în câmpul infracţional. Iar atunci când vorbim de trădare, de infracţiuni extrem de grave, bănuiesc că doar la acestea vă referiţi dumneavoastră.

Domnul Claudiu Săftoiu:

Nu. Nu există cazuri în care demnitari români au căzut "pe tehnică", cum vă exprimaţi dumneavoastră profesionist.

Domnul Mihai Tudose:

Domnule director, o sinteză personală a ultimelor întrebări. Faceţi interpretări având ca subiecţi persoane cetăţeni străini care acţionează pe teritoriul României.

Aveţi tehnică proprie de interceptare?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Da.

Vă mulţumesc.

Domnul Claudiu Săftoiu:

Aş dori să fiu foarte explicit, dacă se poate. Această tehnică de interceptare care are, întâi de toate, rolul de a crea o protecţie contrainformativă în propriul sistem şi, mai apoi, rolul de a pune sub urmărire şi monitorizare, cu acordul Parchetului General, persoanele bănuite şi suspectate de acţiuni infracţionale pe teritoriul României. Aceasta reprezintă un instrument cu care SIE nu se joacă!

Şi, în acest sens, nicio interceptare solicitată organelor în drept nu se face decât aşa.

Domnul Adrian George Scutaru:

În primul rând, bună ziua, domnule director.

Puteţi să-mi spuneţi, în cazul interceptărilor, care este procedura legală la care apelează SIE pentru realizarea acestor interceptări, prin tehnică proprie?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Se face o solicitare scrisă la procurorul general al României.

Domnul Adrian George Scutaru:

Şi în baza mandatului eliberat de procurorul general SIE realizează interceptările prin tehnică proprie, nu?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Da.

Domnul Adrian George Scutaru:

Atunci cum se explică, domnule director, că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, autoritatea unică de interceptare este SRI, care este un fel de "prestator de servicii" care realizează aceste interceptări, în baza solicitărilor pe care le primeşte de la toate serviciile, celelalte instituţii care au nevoie de informaţii pe baza interceptărilor cu mandatele asigurate?

Nu vi se pare că este totuşi o contradicţie cu cadrul legal în vigoare?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Nu mi se pare. Atâta vreme cât SIE cere unei autorităţi, unei instanţe, altele decât ea însăşi, autorizarea şi mandatul de interceptare, este în perfectă legalitate. Faptul că alte autorităţi informative dispun de aceste posibilităţi de interceptare, atâta vreme cât, pentru aceste tipuri de interceptări de care am vorbit până acum, se cere expres, obligatoriu şi întotdeauna mandatul procurorului general, eu, unul, nu văd nicio incongruenţă.

Despre cum foloseşte SIE „tehnica proprie"

Domnul Adrian George Scutaru:

Dacă sunteţi amabil, domnule director, aceste interceptări se realizează în baza planului stabilit în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii, în discuţiile din CSAT, pentru cazuri mai speciale?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Da. Acolo unde există categoria "Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale", pe cazurile specifice care apar.

Domnul Adrian George Scutaru:

Şi în alte situaţii… Deci, aşa cum SIE, pe baza mandatului, folosind tehnica proprie, aveţi cunoştinţă dacă şi alte instituţii din sistemul naţional de siguranţă naţională folosesc acelaşi procedeu ca şi dumneavoastră?

Deci, interceptează cu tehnica din dotare, în baza mandatului obţinut de procurori?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Probabil că da. Eu vorbesc de SIE.

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Vă salut şi vă respect, domnule director. Întrebarea mea este destul de simplă şi sper să nu pară brutală. Oricum, ea prezumă un răspuns simplu.

De când sunteţi dumneavoastră în fruntea serviciului, acesta a demarat o operaţiune de monitorizare, să-i spunem – nu ştiu exact termenul tehnic – în condiţii legale, fireşte, dar la solicitarea sau sugestia – oficială sau neoficială – a preşedintelui României?

Domnul Claudiu Săftoiu:

Nu. Nu a făcut astfel de lucruri.

Vă mulţumesc. Eu mărturisesc că sunt într-o oarecare confuzie. Aţi spus, la începutul audierii, că SIE identifică pericole la adresa siguranţei naţionale a României, care ar putea proveni din exterior. Aşa cum arată şi numele, este un serviciu de informaţii externe.

După aceea, aţi făcut afirmaţia că serviciul efectuează interceptări de convorbiri telefonice sau de altă natură… de comunicaţii… pe teritoriul României ale unor cetăţeni.

Domnul Claudiu Săftoiu:

Ale unor cetăţeni străini care vin în România.

În situaţia în care SIE a efectuat interceptări ale unor cetăţeni străini, pe teritoriul României, în cadrul atribuţiilor legale de activitate de serviciu, datele legate de cetăţenii români cu care aceştia intrau în contact ajungeau la preşedintele României, domnul Traian Băsescu? De când sunteţi dumneavoastră director.

Domnul Claudiu Săftoiu:

Aceste date referitoare la astfel de persoane ajung acolo unde este nevoie, nu numai la preşedintele României. Ajung la ministerele cărora le livrăm – dacă vreţi – note şi informaţii. Nu obligatoriu la preşedintele României. La guvern, la premier…

Domnul Şerban Nicolae:

Domnule director, eu vă spuneam în felul următor. Dumneavoastră urmăriţi pe X şi, în cadrul convorbirilor pe care le are X, daţi şi de Y.

Domnul Şerban Nicolae:

Care nu e cetăţean străin şi care nu face obiectul operaţiunii desfăşurate de SIE.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

L-aş ruga pe domnul director să ne răspundă dacă în urma interceptării convorbirilor telefonice – am înţeles că faţă de preşedintele României, dar şi faţă de alţi demnitari, bănuiesc că primul-ministru, miniştri, exact ce aţi spus, nu transmiteau transcriptul convorbirilor telefonice – către Parchetul General sau către alte instituţii de anchetă era transmis, practic, transcriptul convorbirilor telefonice realizate de cetăţeni români şi, eventual, cetăţeni străini? Implicaţi în fapte infracţionale grave, eu nu mă refer la alţii.

Domnul Claudiu Săftoiu:

Vă spun, cu toată sinceritatea, că nu ştiu în detaliu acest tip de metodologie.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu vă supăraţi. Mai devreme aţi spus că nu le trimiteaţi preşedintelui şi aţi spus că în momentul în care obţineaţi de la Parchetul General o aprobare, bineînţeles că după aceea nu aveaţi cum să valorificaţi altfel. Pentru că dacă urmăriţi un infractor, bănuiesc că îl urmăriţi nu să-l şantajaţi, ci să-l băgaţi în puşcărie.

Să-l trageţi la răspundere penală.

Tragerea la răspundere penală nu o face altcineva în afara Parchetului General.

Domnul Claudiu Săftoiu:

La cererea procurorului de caz, aceste interceptări erau puse la dispoziţia procurorului.

Domnul Dan Voiculescu:

Domnule director, vă mulţumesc foarte mult. Vă dorim o zi bună!”

Sunt profund scârbit de clasa politică românească. După hapul amar al CDR, hapul deşănţat al alianţei a pus capac. În afară de alegerile locale, dacă lucrurile au o evoluţie similară cu ceea ce ne agresează prezentul, m-am decis să nu mai votez.
A.P.