luni, 23 iulie 2007
Protest la Radio Romania Actualitati- pro Doina Jalea
Scrisoare deschisă către Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, Comisiile pentru Cultură Arte Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor şi Senatul României, Preşedinţia României,
Următorii jurnalişti de la Radio România Actualităţi dezaprobăm public presiunile şi hărţuirea profesională continuă la care este supusă Doina Jalea – Redactor Şef la Radio România Actualităţi, de către Doru Vasile Ionescu – Director Departament de Producţie Editorială din Societatea Română de Radiodifuziune, presiuni care au dus la cererea de demisie a acesteia din funcţia de Redactor Şef.
Sperăm că aceste presiuni nu au substrat politic.
Semnalăm faptul că există multe disfuncţionalităţi în SRR (constatate şi de experţi străini): lipsa unei strategii la nivelul corporaţiei, implementarea cu forţa a sistemului Radio Man în ciuda opoziţiei corpului tehnic, încercarea scoaterii din grilă a unor emisiuni de atitudine, restricţii financiare inexplicabile în condiţiile în care Radio România Actualităţi cheltuieşte doar 8% din bugetul SRR, etc.
Ne solidarizăm cu Redactorul Şef şi solicităm Consiliului de Administraţie şi Comisiilor de Specialitate analizarea publică urgentă (în prezenţa jurnaliştilor şi a corpului tehnic) a activităţii de Redactor Şef a doamnei Doina Jalea.
Semnatarii consideră că evaluarea activităţii profesionale a Doinei Jalea de către Doru Vasile Ionescu, pune implicit sub semnul întrebării munca editorială a jurnaliştilor şi a echipei tehnice de la Radio România Actualităţi, deşi audienţele au crescut, iar publicul percepe schimbarea pozitivă a radioprogramelor noastre.
Sperăm în deschiderea instituţiilor cărora ne adresăm şi ne rezervăm dreptul de a recurge şi la alte forme de protest.
Semnează:
1. PAUL GRIGORIU2. DAN CREŢA3. ALEXANDRU RUSU4. GEORGE ENACHE5. MARIN CONSTANTIN6. FLORIN HELMIS7. DANIEL RUSE8. EUGEN RUSU9. FLORIN IONESCU10. CRISTINA SÂRBU11. MIHAELA HELMIS12. DANIELA MIHAI SOARE13. MIHAELA ENACHE14. BOGDAN RĂDULESCU15. DANIEL NEGUŢ16. POMPILIUS ONOFREI17. SEPTIMIU ROMAN18. CERASELA RĂDULESCU19. DANIELA MATEI20. MARIA FILIPESCU21. SIMONA SERBANESCU22. CRISTIAN CURTE23. ROXANA DUMITRESCU24. LUMINIŢA ROMAN25. DIANA ŞIŞU26. ADRIANA TUREA27. FELICIA MOCANU28. DOINA CREŢU29. EUGENIA BUZUN30. ALLA STÂNCARU31. CĂTĂLIN CÂRNU32. MIHAELA ŞTEFAN33. COSTIN ENACHE34. ORODEL OLARU35. MARIA RADU36. MIHAI DULGHERU37. GABRIEL TRĂISTARU38. DRAGOŞ DUMITRU39. ROXANA DINU40. RAMONA ALEXANDRESCU41. BEATRICE FILIP42. MIHAELA MUREŞAN – CLUJ43. MIHAI CORNELIU SECELEAN – BRAŞOV44. OANA TIMOC – SATU MARE45. SIMONA UŢĂ – PRAHOVA46. ION VULCAN – SIBIU47. GHEORGHE ZAVELEA – IALOMIŢA ŞI CĂLĂRAŞI48. TITUS STOICHIŢOIU – GORJ49. CARMEN VULCAN – SIBIU50. MIRCEA PALLZ – ARGEŞ51. DANA LEPĂDAT – VRANCEA52. ALINA BUJANCĂ – COVASNA53. DORIN CORPADE – ALBA, HUNEDOARA
sâmbătă, 21 iulie 2007
marți, 17 iulie 2007
Cum vrea Guvernul sa mareasca pensiile
Textul scrisorii transmise ieri preşedintelui României, Traian Băsescu, cu privire la modificarea Legii pensiilor
Stimate domnule Preşedinte,
Avem onoarea ca, în legătură cu Legea de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, să vă prezentăm o serie de precizări, în baza mandatului pe care l-am primit din partea domnului Prim Ministru.
După cum vă este cunoscut, începând cu 1 ianuarie 2007, România, ca stat membru al Uniunii Europene, aplică prevederile Cartei Social-Europene. Conform art. 23 din Cartă, România trebuie să respecte dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială în sensul asigurării unor resurse suficiente care să le permită o existenţă decentă.
Asumarea unei decizii politice precum este cea privind majorarea pensiilor este un atribut instituţional al Guvernului care, prin mecanismele democratice prevăzute în Constituţie, răspunde în faţa Parlamentului pentru deciziile sale. Această decizie a fost susţinută deja de Parlament prin adoptarea Legii de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Guvernul României îşi asumă, aşa cum a făcut în permanenţă de la investire şi până în prezent, obligaţiile interne şi externe ce decurg din Programul de Guvernare aprobat de Parlament şi din calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceste obligaţii vor fi incluse şi în construcţia bugetară a anului 2008 şi se referă la alocaţii consistente pentru domeniile prioritare: educaţie, sănătate, infrastructură, agricultură, asistenţă şi asigurări sociale precum şi plata contribuţiei României pentru bugetul comunitar şi pentru absorbţia fondurilor europene.
Garanţia îndeplinirii obligaţiilor asumate decurge în primul rând din modul în care Guvernul şi-a onorat angajamentele din Programul de Guvernare. Produsul intern brut a crescut în anul 2006 faţă de 2005 cu 18,9% în termeni nominali, respectiv 7,7% în termeni reali. Anul 2007 este prognozat cu o creştere a PIB-ului de 14% în termeni nominali, respectiv 6,5% în termeni reali. Aplicarea cotei unice a dus la creşterea spectaculoasă a încasărilor bugetare dar şi la o sporire a câştigurilor angajaţilor şi întreprinzătorilor.
Toate acestea s-au reflectat într-o creştere a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2005 – 2007 cu peste 40%.
După cum se ştie, angajamentul din Programul de guvernare cu privire la majorarea pensiilor prevede o creştere cu 30 % în termeni reali.
Situaţia creşterii procentuale a punctului de pensie pentru perioada 2004 – 2007 se prezintă astfel:
Data Creşterea procentuală a punctului de pensie
Ian. 2005 3,0%
Ian. 2006 9,3%
Sept. 2006 5,0%
Total 2006 14,8%
Ian. 2007 16,8%
Sept. 2007 5,0%
Total 2007 22,6%
Valoarea nominală a punctului de pensie va creşte de la 286,95 RON în dec. 2004 la 416,01 în septembrie 2007 deci o creştere procentuală de 44,98 % iar în termeni reali: 26,3 %.
Situaţia pensiei medii în termeni nominali pentru perioada decembrie 2004 –decembrie 2007 se prezintă astfel:
Data Pensia medie de asigurări sociale în termeni nominali
Decembrie 2004 252 RON
Decembrie 2006 325 RON (creştere de 28% faţă de 2004)
Decembrie 2007 407 RON (creştere de 61% faţă de 2004)
după majorarea de la 1 sept. a.c)
Având în vedere dezvoltarea economică susţinută din ultimii ani, creşterea mai importantă a pensiilor aşa cum este prevăzută pentru anul 2008 se înscrie într-o logică firească a acumulărilor, deplin sustenabilă economic.
Efectele dezvoltării economice, a câştigurilor salariale şi a numărului de salariaţi vor permite, în anul 2008, o creştere a pensiilor cu 43%, faţă de nivelul actual şi, în consecinţă, creşterea punctului de pensie de la 396 lei la 568 lei, respectiv 37,5% din salariul mediu brut.
Toate aceste măsuri se vor realiza fără majorarea unor impozite sau taxe precum şi prin respectarea calendarului privind introducerea pilonului doi de pensii şi reducerea CAS.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, în perioada 2009-2013 România va înregistra o creştere economică într-o medie anuală de aproape 6% pe an, iar numărul locurilor de muncă va creşte cu 400.000, ceea ce garantează majorărilor de pensii din anul 2008 un caracter sustenabil.
În ce priveşte prevederile proiectului de lege a pensiilor privind anul 2009, îndeplinirea acestora va depinde de modul în care viitorul Guvern va înţelege să-şi reasume acest obiectiv şi să-şi ordoneze priorităţile.
În concluzie, Guvernul României îşi reafirmă poziţia potrivit căreia există resursele necesare majorării pensiilor în anul 2008 cu 43% - ca o consecinţă a dezvoltării economice - precum şi condiţiile ca până în anul 2013 aceasta majorare să fie sustenabilă. În acest fel Guvernul îşi va duce la îndeplinire obiectivul central al mandatului său şi anume dezvoltarea economică şi punerea acesteia în slujba bunăstării cetăţenilor, cu deosebire în favoarea categoriilor celor mai defavorizate ale tranziţiei.
Cu deosebită consideraţie,
Varujan Vosganian
Ministrul economiei şi finanţelor
Paul Păcuraru
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse
Stimate domnule Preşedinte,
Avem onoarea ca, în legătură cu Legea de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, să vă prezentăm o serie de precizări, în baza mandatului pe care l-am primit din partea domnului Prim Ministru.
După cum vă este cunoscut, începând cu 1 ianuarie 2007, România, ca stat membru al Uniunii Europene, aplică prevederile Cartei Social-Europene. Conform art. 23 din Cartă, România trebuie să respecte dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială în sensul asigurării unor resurse suficiente care să le permită o existenţă decentă.
Asumarea unei decizii politice precum este cea privind majorarea pensiilor este un atribut instituţional al Guvernului care, prin mecanismele democratice prevăzute în Constituţie, răspunde în faţa Parlamentului pentru deciziile sale. Această decizie a fost susţinută deja de Parlament prin adoptarea Legii de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Guvernul României îşi asumă, aşa cum a făcut în permanenţă de la investire şi până în prezent, obligaţiile interne şi externe ce decurg din Programul de Guvernare aprobat de Parlament şi din calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceste obligaţii vor fi incluse şi în construcţia bugetară a anului 2008 şi se referă la alocaţii consistente pentru domeniile prioritare: educaţie, sănătate, infrastructură, agricultură, asistenţă şi asigurări sociale precum şi plata contribuţiei României pentru bugetul comunitar şi pentru absorbţia fondurilor europene.
Garanţia îndeplinirii obligaţiilor asumate decurge în primul rând din modul în care Guvernul şi-a onorat angajamentele din Programul de Guvernare. Produsul intern brut a crescut în anul 2006 faţă de 2005 cu 18,9% în termeni nominali, respectiv 7,7% în termeni reali. Anul 2007 este prognozat cu o creştere a PIB-ului de 14% în termeni nominali, respectiv 6,5% în termeni reali. Aplicarea cotei unice a dus la creşterea spectaculoasă a încasărilor bugetare dar şi la o sporire a câştigurilor angajaţilor şi întreprinzătorilor.
Toate acestea s-au reflectat într-o creştere a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2005 – 2007 cu peste 40%.
După cum se ştie, angajamentul din Programul de guvernare cu privire la majorarea pensiilor prevede o creştere cu 30 % în termeni reali.
Situaţia creşterii procentuale a punctului de pensie pentru perioada 2004 – 2007 se prezintă astfel:
Data Creşterea procentuală a punctului de pensie
Ian. 2005 3,0%
Ian. 2006 9,3%
Sept. 2006 5,0%
Total 2006 14,8%
Ian. 2007 16,8%
Sept. 2007 5,0%
Total 2007 22,6%
Valoarea nominală a punctului de pensie va creşte de la 286,95 RON în dec. 2004 la 416,01 în septembrie 2007 deci o creştere procentuală de 44,98 % iar în termeni reali: 26,3 %.
Situaţia pensiei medii în termeni nominali pentru perioada decembrie 2004 –decembrie 2007 se prezintă astfel:
Data Pensia medie de asigurări sociale în termeni nominali
Decembrie 2004 252 RON
Decembrie 2006 325 RON (creştere de 28% faţă de 2004)
Decembrie 2007 407 RON (creştere de 61% faţă de 2004)
după majorarea de la 1 sept. a.c)
Având în vedere dezvoltarea economică susţinută din ultimii ani, creşterea mai importantă a pensiilor aşa cum este prevăzută pentru anul 2008 se înscrie într-o logică firească a acumulărilor, deplin sustenabilă economic.
Efectele dezvoltării economice, a câştigurilor salariale şi a numărului de salariaţi vor permite, în anul 2008, o creştere a pensiilor cu 43%, faţă de nivelul actual şi, în consecinţă, creşterea punctului de pensie de la 396 lei la 568 lei, respectiv 37,5% din salariul mediu brut.
Toate aceste măsuri se vor realiza fără majorarea unor impozite sau taxe precum şi prin respectarea calendarului privind introducerea pilonului doi de pensii şi reducerea CAS.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, în perioada 2009-2013 România va înregistra o creştere economică într-o medie anuală de aproape 6% pe an, iar numărul locurilor de muncă va creşte cu 400.000, ceea ce garantează majorărilor de pensii din anul 2008 un caracter sustenabil.
În ce priveşte prevederile proiectului de lege a pensiilor privind anul 2009, îndeplinirea acestora va depinde de modul în care viitorul Guvern va înţelege să-şi reasume acest obiectiv şi să-şi ordoneze priorităţile.
În concluzie, Guvernul României îşi reafirmă poziţia potrivit căreia există resursele necesare majorării pensiilor în anul 2008 cu 43% - ca o consecinţă a dezvoltării economice - precum şi condiţiile ca până în anul 2013 aceasta majorare să fie sustenabilă. În acest fel Guvernul îşi va duce la îndeplinire obiectivul central al mandatului său şi anume dezvoltarea economică şi punerea acesteia în slujba bunăstării cetăţenilor, cu deosebire în favoarea categoriilor celor mai defavorizate ale tranziţiei.
Cu deosebită consideraţie,
Varujan Vosganian
Ministrul economiei şi finanţelor
Paul Păcuraru
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse
Securitatea criminala
HotNews.ro a prezentat un asa numit „plan de masuri” al Securitatii adoptat pe 18 august 1980 impotriva angajatilor de la Europa Libera si desecretizat de SIE. Documentele demonstreaza negru pe alb un fapt notoriu, dar negat de fosii ofiteri: Securitatea organiza si coordona asasinate.Serviciul de Informatii Externe a pastrat la secret aceste documente pana acum doua luni, cand au fost declasificate. Ele fac parte din dosarul de urmarire al fostului director al Europei Libere, Noel Bernard, mort in conditii suspecte in februarie 1981, dosar completat abia acum cu inca 80 de pagini scoase de la secret.
joi, 12 iulie 2007
Documentul Vaticanului care a nemultumit crestinii
CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI
Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii
Introducere
Conciliul Vatican II, prin Constituţia Dogmatică "Lumen Gentium" despre Biserică şi prin decretele "Unitatis redintegratio" despre ecumenism şi "Orientalium Ecclesiarum" despre Bisericile Răsăritene, a contribuit în mod decisiv la o reînnoire a ecleziologiei catolice. Suveranii Pontifi au contribuit de asemenea la această reînnoire oferind aprofundări şi îndrumări pentru practică: Papa Paul al VI-lea în Enciclica "Ecclesiam suam" din 1964 şi Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica "Ut unum sint" din 1995.
Datoria ulterioară a teologilor de a explica cu mai mare claritate diferitele aspecte ale ecleziologiei a condus la înflorirea unei ample literaturi pe această temă. Tematica s-a revelat, de fapt, extrem de rodnică, dar uneori a avut nevoie şi de clarificări prin intermediul unor definiri şi corecturi precise, precum Declaraţia "Mysterium Ecclesiae" din 1973, Scrisoarea adresată Episcopilor Bisericii Catolice "Communionis notio" din 1992 şi Declaraţia "Dominus Iesus" din 2000, toate publicate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.
Amploarea subiectului şi noutatea multor teme implicate continuă să provoace reflecţia teologică. Între multele noi contribuţii din domeniu unele nu sunt lipsite de interpretări eronate care la rândul lor suscită confuzie şi îndoieli. Mai multe astfel de interpretări au fost supuse atenţiei Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Dată fiind universalitatea doctrinei catolice privind Bisericii, Congregaţia doreşte să răspundă la aceste probleme clarificând semnificaţia autentică a unor expresii ecleziologice folosite în Magisteriu, care în dezbaterea teologică riscă să fie greşit înţelese.
Răspunsurile la întrebări
Prima întrebare: Conciliul Vatican II a schimbat doctrina catolică privind Biserica?
Răspuns: Conciliul Vatican II nu a schimbat şi nici nu a intenţionat să schimbe această doctrină, ci mai degrabă a dezvoltat-o, a aprofundat-o şi a explicat-o deplin.
Tocmai acest lucru l-a afirmat Papa Ioan al XXIII-lea la începutul Conciliului. Papa Paul al VI-lea a repetat acelaşi lucru şi l-a comentat în actul de promulgare a Constituţiei "Lumen Gentium": "Un comentariu mai bun nu se poate face decât spunând că această promulgare nu schimbă cu adevărat nimic din doctrina tradiţională. Ceea ce a dorit Cristos, dorim şi noi. Ceea ce era, rămâne în continuare. Ceea ce Biserica a învăţat timp de secole, învăţăm şi noi. În termeni simpli, ceea ce era trăit, acum este exprimat; ceea ce era incert, este acum clarificat; ceea ce era meditat, discutat, uneori în controversă, este acum pus împreună într-o formulare clară" (Papa Paul al VI-lea, Alocuţiunea din 21 noiembrie 1964; AAS 56 [1964] 1009-1010 - traducere în L'Osservatore Romano, 22 noiembrie 1964,3). Episcopii au exprimat în repetate rânduri şi au împlinit această intenţie.
A doua întrebare: Care este semnificaţia afirmaţiei potrivit căreia Biserica lui Cristos subzistă în Biserica Catolică?
Răspuns: Cristos "a constituit pe pământ" o singură Biserică şi a instituit-o ca şi "comunitate vizibilă şi spirituală", care de la începuturile sale şi de-a lungul secolelor a existat şi va exista mereu, şi numai în ea se găsesc toate elementele instituite de Cristos însuşi. "Aceasta este Biserica unică a lui Cristos pe care o mărturisim în crez una, sfântă, catolică şi apostolică. [...] Această Biserică, orânduită şi organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de urmaşul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el" (CVII LG 8).
În Constituţia Dogmatică "Lumen Gentium", la nr. 8, subzistenţa înseamnă această durabilă continuitate istorică şi permanenţa tuturor elementelor instituite de Cristos în Biserica Catolică, în care se găseşte în mod concret Biserica lui Cristos pe acest pământ.
Este posibil, potrivit doctrinei catolice, să se afirme corect că Biserica lui Cristos este prezentă şi lucrătoare în Bisericile şi Comunităţile ecleziale care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica Catolică, graţie elementelor de sfinţire şi de adevăr prezente în ele. Cu toate acestea, cuvântul "subzistă" poate fi atribuit numai Bisericii Catolice, tocmai pentru că se referă tocmai la caracteristica unităţii pe care o mărturisim în simbolurile credinţei (Cred... Biserica "una"); şi această Biserică "una" subzistă în Biserica Catolică (LG 8).
A treia întrebare: De ce este folosită expresia "subzistă în" şi nu cuvântul simplu "este"?
Răspuns: Folosirea acestei expresii, care indică deplina identitate a Bisericii lui Cristos cu Biserica Catolică, nu schimbă doctrina privind Biserica. Mai degrabă, vine din şi exprimă mai clar faptul că există în afara structurii ei "numeroase elemente de sfinţire şi de adevăr, care, fiind daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, duc spre unitatea catolică" (LG 8).
"Prin urmare, aceste Biserici şi comunităţile despărţite, deşi socotim că suferă de carenţe, nu sunt nicidecum lipsite de semnificaţie şi de valoare în misterul mântuirii. Duhul lui Cristos nu refuză să le folosească drept mijloace de mântuire, a căror valoare derivă din însăşi plinătatea harului şi a adevărului care a fost încredinţată Bisericii Catolice" (CVII, Decretul "Unitatis Redintegratio" 3).
A patra întrebare: De ce Conciliul Vatican II foloseşte termenul de "Biserici" cu referire la Bisericile răsăritene separate de deplina comuniune cu Biserica Catolică?
Răspuns: Conciliul a dorit să adopte folosirea tradiţională a termenului: "Întrucât aceste Biserici, deşi despărţite, au sacramente adevărate şi, mai ales, în puterea succesiunii apostolice, au Preoţia şi Euharistia, prin care rămân foarte strâns unite cu noi" (UR 15), merită titlul de "Biserici particulare locale" (UR 14), şi sunt numite Biserici surori ale Bisericilor catolice particulare (UR 14; Ioan Paul al II-lea, Ut unum sint, 56).
"Astfel, prin celebrarea Euharistiei Domnului în fiecare dintre aceste Biserici se zideşte şi creşte Biserica lui Dumnezeu" (UR 15,1). Însă, deoarece comuniunea cu Biserica Catolică, al cărei cap vizibil este Episcopul Romei şi Succesorul lui Petru, nu este un atribut extern oarecare al Bisericii particulare, ci unul din principiile sale constitutive interne, acestor venerabile comunităţi creştine le lipseşte ceva în condiţia lor de Biserici particulare.
Pe de altă parte, din cauza diviziunii între creştini, universalitatea, care este proprie Bisericii cârmuite de Succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el, nu este pe deplin realizată în istorie (Communionis notio, 17).
A cincia întrebare: De ce textele Conciliului şi ale Magisteriului succesiv nu folosesc titlul de "Biserică" cu referire la acele Comunităţi creştine născute din Reforma din secolul al XVI-lea?
Răspuns: Potrivit doctrinei catolice, aceste Comunităţi nu se bucură de succesiunea apostolică în sacramentul Ordinului, şi de aceea sunt lipsite de un element constitutiv al Bisericii. Aceste Comunităţile ecleziale care, în special din cauza absenţei preoţiei sacramentale, nu au păstrat substanţa genuină şi integrală a Misterului euharistic, nu pot, potrivit doctrinei catolice, să fie numite "Biserici" în sens propriu (Dominus Iesus, 17).
Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea, în audienţa acordată Cardinalului prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a aprobat şi confirmat aceste Răspunsuri, adoptate în Sesiunea plenară a Congregaţiei, şi a dispus publicarea lor.
Roma, de la sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, 29 iunie 2007, în Solemnitatea Ss. Apostoli Petru şi Paul.
Semnează Cardinalul William Joseph Levada şi Arhiepiscopul Angelo Amato S.D.B.
--------------------------------------------------------------------------------
După traducerea Radio Vatican(catholica.ro)
Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii
Introducere
Conciliul Vatican II, prin Constituţia Dogmatică "Lumen Gentium" despre Biserică şi prin decretele "Unitatis redintegratio" despre ecumenism şi "Orientalium Ecclesiarum" despre Bisericile Răsăritene, a contribuit în mod decisiv la o reînnoire a ecleziologiei catolice. Suveranii Pontifi au contribuit de asemenea la această reînnoire oferind aprofundări şi îndrumări pentru practică: Papa Paul al VI-lea în Enciclica "Ecclesiam suam" din 1964 şi Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica "Ut unum sint" din 1995.
Datoria ulterioară a teologilor de a explica cu mai mare claritate diferitele aspecte ale ecleziologiei a condus la înflorirea unei ample literaturi pe această temă. Tematica s-a revelat, de fapt, extrem de rodnică, dar uneori a avut nevoie şi de clarificări prin intermediul unor definiri şi corecturi precise, precum Declaraţia "Mysterium Ecclesiae" din 1973, Scrisoarea adresată Episcopilor Bisericii Catolice "Communionis notio" din 1992 şi Declaraţia "Dominus Iesus" din 2000, toate publicate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.
Amploarea subiectului şi noutatea multor teme implicate continuă să provoace reflecţia teologică. Între multele noi contribuţii din domeniu unele nu sunt lipsite de interpretări eronate care la rândul lor suscită confuzie şi îndoieli. Mai multe astfel de interpretări au fost supuse atenţiei Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Dată fiind universalitatea doctrinei catolice privind Bisericii, Congregaţia doreşte să răspundă la aceste probleme clarificând semnificaţia autentică a unor expresii ecleziologice folosite în Magisteriu, care în dezbaterea teologică riscă să fie greşit înţelese.
Răspunsurile la întrebări
Prima întrebare: Conciliul Vatican II a schimbat doctrina catolică privind Biserica?
Răspuns: Conciliul Vatican II nu a schimbat şi nici nu a intenţionat să schimbe această doctrină, ci mai degrabă a dezvoltat-o, a aprofundat-o şi a explicat-o deplin.
Tocmai acest lucru l-a afirmat Papa Ioan al XXIII-lea la începutul Conciliului. Papa Paul al VI-lea a repetat acelaşi lucru şi l-a comentat în actul de promulgare a Constituţiei "Lumen Gentium": "Un comentariu mai bun nu se poate face decât spunând că această promulgare nu schimbă cu adevărat nimic din doctrina tradiţională. Ceea ce a dorit Cristos, dorim şi noi. Ceea ce era, rămâne în continuare. Ceea ce Biserica a învăţat timp de secole, învăţăm şi noi. În termeni simpli, ceea ce era trăit, acum este exprimat; ceea ce era incert, este acum clarificat; ceea ce era meditat, discutat, uneori în controversă, este acum pus împreună într-o formulare clară" (Papa Paul al VI-lea, Alocuţiunea din 21 noiembrie 1964; AAS 56 [1964] 1009-1010 - traducere în L'Osservatore Romano, 22 noiembrie 1964,3). Episcopii au exprimat în repetate rânduri şi au împlinit această intenţie.
A doua întrebare: Care este semnificaţia afirmaţiei potrivit căreia Biserica lui Cristos subzistă în Biserica Catolică?
Răspuns: Cristos "a constituit pe pământ" o singură Biserică şi a instituit-o ca şi "comunitate vizibilă şi spirituală", care de la începuturile sale şi de-a lungul secolelor a existat şi va exista mereu, şi numai în ea se găsesc toate elementele instituite de Cristos însuşi. "Aceasta este Biserica unică a lui Cristos pe care o mărturisim în crez una, sfântă, catolică şi apostolică. [...] Această Biserică, orânduită şi organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de urmaşul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el" (CVII LG 8).
În Constituţia Dogmatică "Lumen Gentium", la nr. 8, subzistenţa înseamnă această durabilă continuitate istorică şi permanenţa tuturor elementelor instituite de Cristos în Biserica Catolică, în care se găseşte în mod concret Biserica lui Cristos pe acest pământ.
Este posibil, potrivit doctrinei catolice, să se afirme corect că Biserica lui Cristos este prezentă şi lucrătoare în Bisericile şi Comunităţile ecleziale care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica Catolică, graţie elementelor de sfinţire şi de adevăr prezente în ele. Cu toate acestea, cuvântul "subzistă" poate fi atribuit numai Bisericii Catolice, tocmai pentru că se referă tocmai la caracteristica unităţii pe care o mărturisim în simbolurile credinţei (Cred... Biserica "una"); şi această Biserică "una" subzistă în Biserica Catolică (LG 8).
A treia întrebare: De ce este folosită expresia "subzistă în" şi nu cuvântul simplu "este"?
Răspuns: Folosirea acestei expresii, care indică deplina identitate a Bisericii lui Cristos cu Biserica Catolică, nu schimbă doctrina privind Biserica. Mai degrabă, vine din şi exprimă mai clar faptul că există în afara structurii ei "numeroase elemente de sfinţire şi de adevăr, care, fiind daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, duc spre unitatea catolică" (LG 8).
"Prin urmare, aceste Biserici şi comunităţile despărţite, deşi socotim că suferă de carenţe, nu sunt nicidecum lipsite de semnificaţie şi de valoare în misterul mântuirii. Duhul lui Cristos nu refuză să le folosească drept mijloace de mântuire, a căror valoare derivă din însăşi plinătatea harului şi a adevărului care a fost încredinţată Bisericii Catolice" (CVII, Decretul "Unitatis Redintegratio" 3).
A patra întrebare: De ce Conciliul Vatican II foloseşte termenul de "Biserici" cu referire la Bisericile răsăritene separate de deplina comuniune cu Biserica Catolică?
Răspuns: Conciliul a dorit să adopte folosirea tradiţională a termenului: "Întrucât aceste Biserici, deşi despărţite, au sacramente adevărate şi, mai ales, în puterea succesiunii apostolice, au Preoţia şi Euharistia, prin care rămân foarte strâns unite cu noi" (UR 15), merită titlul de "Biserici particulare locale" (UR 14), şi sunt numite Biserici surori ale Bisericilor catolice particulare (UR 14; Ioan Paul al II-lea, Ut unum sint, 56).
"Astfel, prin celebrarea Euharistiei Domnului în fiecare dintre aceste Biserici se zideşte şi creşte Biserica lui Dumnezeu" (UR 15,1). Însă, deoarece comuniunea cu Biserica Catolică, al cărei cap vizibil este Episcopul Romei şi Succesorul lui Petru, nu este un atribut extern oarecare al Bisericii particulare, ci unul din principiile sale constitutive interne, acestor venerabile comunităţi creştine le lipseşte ceva în condiţia lor de Biserici particulare.
Pe de altă parte, din cauza diviziunii între creştini, universalitatea, care este proprie Bisericii cârmuite de Succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el, nu este pe deplin realizată în istorie (Communionis notio, 17).
A cincia întrebare: De ce textele Conciliului şi ale Magisteriului succesiv nu folosesc titlul de "Biserică" cu referire la acele Comunităţi creştine născute din Reforma din secolul al XVI-lea?
Răspuns: Potrivit doctrinei catolice, aceste Comunităţi nu se bucură de succesiunea apostolică în sacramentul Ordinului, şi de aceea sunt lipsite de un element constitutiv al Bisericii. Aceste Comunităţile ecleziale care, în special din cauza absenţei preoţiei sacramentale, nu au păstrat substanţa genuină şi integrală a Misterului euharistic, nu pot, potrivit doctrinei catolice, să fie numite "Biserici" în sens propriu (Dominus Iesus, 17).
Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea, în audienţa acordată Cardinalului prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a aprobat şi confirmat aceste Răspunsuri, adoptate în Sesiunea plenară a Congregaţiei, şi a dispus publicarea lor.
Roma, de la sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, 29 iunie 2007, în Solemnitatea Ss. Apostoli Petru şi Paul.
Semnează Cardinalul William Joseph Levada şi Arhiepiscopul Angelo Amato S.D.B.
--------------------------------------------------------------------------------
După traducerea Radio Vatican(catholica.ro)
miercuri, 11 iulie 2007
"Perle" de la bacalaureat
"PERLE" ALE ELEVILOR DE LA EXAMENUL DE BACALAUREAT
1.Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.
2. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.
3. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.
4. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.
6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.
8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.
9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.
10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.
11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.
12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.
13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.
14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"
15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.
16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
17. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
18. Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
19. Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
20. Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
21. Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.
22. Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.
23. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
24. În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.
25. Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.
26. Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari.
27. Capitala SUA este Casa Alba.
28. În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.
29. Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.
30. În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.
31. Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.
32. Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.
33. Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.
34. Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)
35. Lebada moare de cîte ori cînta.
36. Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.
37. În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.
38. Punctul este o linie redusa la minimum.
39. În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.
40. Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.
41. Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.
42. În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.
43. Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.
44. Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.
45. Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.
46. Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.
47. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
48. Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.
49. Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.
50. Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.
51. Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".
52. Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.
53. În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...
54. Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!
56. Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.
57. Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.
58. Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.
59. Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.
60. Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...
61. Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc.
62. Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...
63. Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!
64. Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.
65. Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.
66. Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.
67. La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.
68. Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.
69. Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.
70. Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.
71. La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.
72. Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.
73. Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.
74. Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.
75. Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.
76. Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.
77. Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.
78. Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.
79. Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.
80. Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.
81. Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.
82. În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.
83. Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.
84. La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.
85. Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.
86. Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.
87. În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.
88. Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea.
90. Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.
91. Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.
92. Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.
93. Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.
94. Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.
95. Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".
96. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.
97. Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.
98. Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.
99. El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.
100. Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.
101. Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.
102. Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.
103. Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.
104. Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.
105. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.
106. Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!
108. Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!
109. Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.
110. Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.
111. În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.
112. Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.
113. Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.
114. Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.
115. Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.
116. Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".
117. Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.
118. Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!
119. În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.
120. Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.
121. Ceahlaul este situat sus pe munte.
1.Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.
2. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.
3. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.
4. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.
6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.
8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.
9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.
10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.
11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.
12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.
13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.
14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"
15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.
16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
17. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
18. Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
19. Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
20. Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
21. Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.
22. Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.
23. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
24. În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.
25. Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.
26. Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari.
27. Capitala SUA este Casa Alba.
28. În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.
29. Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.
30. În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.
31. Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.
32. Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.
33. Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.
34. Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)
35. Lebada moare de cîte ori cînta.
36. Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.
37. În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.
38. Punctul este o linie redusa la minimum.
39. În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.
40. Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.
41. Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.
42. În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.
43. Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.
44. Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.
45. Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.
46. Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.
47. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
48. Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.
49. Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.
50. Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.
51. Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".
52. Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.
53. În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...
54. Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!
56. Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.
57. Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.
58. Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.
59. Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.
60. Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...
61. Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc.
62. Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...
63. Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!
64. Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.
65. Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.
66. Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.
67. La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.
68. Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.
69. Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.
70. Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.
71. La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.
72. Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.
73. Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.
74. Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.
75. Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.
76. Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.
77. Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.
78. Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.
79. Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.
80. Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.
81. Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.
82. În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.
83. Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.
84. La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.
85. Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.
86. Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.
87. În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.
88. Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea.
90. Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.
91. Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.
92. Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.
93. Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.
94. Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.
95. Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".
96. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.
97. Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.
98. Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.
99. El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.
100. Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.
101. Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.
102. Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.
103. Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.
104. Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.
105. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.
106. Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!
108. Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!
109. Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.
110. Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.
111. În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.
112. Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.
113. Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.
114. Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.
115. Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.
116. Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".
117. Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.
118. Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!
119. În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.
120. Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.
121. Ceahlaul este situat sus pe munte.
sâmbătă, 7 iulie 2007
La Salva, despre cântece, printre cireşi şi vişini
Într-un minunat peisaj cu dealuri de-o parte şi de alta, printre vişini şi cireşi, cu o apă curgătoare şi limpede, cu o roată de moară aproape ca pe vremea lui Coşbuc, şi afon, fredonând o melodie, parcă şi aceasta capătă un oarecare contur, d-apoi să ai şi talent… Cânţi până răguşeşti, iar când îţi trece o iei de la capăt.
Aşa cum îi merge gura, aşa îi umblă şi mâna
În una din zile, am poposit în comuna Salva, în locul descris mai sus, la două cântăreţe de muzică populară, mamă şi fiică, Genuca şi Alina Ceuca, pe care le-am remarcat la o emisiune de pe Etno, cu ceva timp în urmă. Cunoşteam această comună de când eram elevă la liceul din Năsăud şi duminica veneam aici în vizită la colegele şi colegii de clasă. Dar pe lângă valea Sălăuţei nu am fost. Am găsit-o pe Genuca Ceuca singură, trebăluind pe lângă gospodărie, şi am obsevat că aşa cum îi merge gura aşa îi umblă şi mâna. Până ne-a povestit una şi alta, a terminat şi lucrul care şi-l propuse să-l facă.
“Eu nu sunt de loc de aici, am venit din Runcu Salvei”, spune, un sat din apropiere de Salva de unde este poetul popular Vasile Dâncu şi vestitul ceteraş Dumitru Cilica.
Cântece şi lapte acru din bărbânţă
“Am venit noră la 17 ani, când m-am căsătorit cu Ion, şi aici am rămas. Ne-am făcut casa asta, avem doi copii, sântem fericiţi. Doar că lucrăm foarte mult. Ca femeie, fac de toate. Mulg vaca, sap în grădină, strâng fânul, dar munca mea de bază este pusul mărgeuţelor pe costume naţionale, pe cămăşi, pe zadii, pe brâie. Toată viaţa am făcut asta. Îmi place foarte mult. Mă relaxează”, completează.
Ne-a arătat casa plină de obiecte ţărăneşti combinate cu lucruri moderne (calculator performant, televizor…), ne-a scos de prin dulapuri o mulţime de costume naţionale, afirmând cu mândrie că ea le-a cusut, brodat, ne-a servit cu lapte acru de oaie din bărbânţă (putină) rece ca gheaţa, scos dintr-un beci întunecat săpat în pământ, care cred că numai în satul ei de origine se mai face.
Apoi am abătut discuţia înspre cântece. “Eu doamnă, cânt şi când duc o găleată de apă, şi la munca câmpului. Aşa de mult îmi place să cânt. Tatăl meu a fost pădurar şi cânta din frunză, şi-mi plăcea să-l ascult. De la el şi de la mama am învăţat multe cântece. Apoi, când fiica mea Alina a crescut, m-am gândit că ar fi bine să le cânte ea, cum cântă şi alţi copii. Ea de ce nu ar putea cânta, mi-am zis, mai ales că avea voce de mică? Şi aşa am învăţat-o cântece, împreună cu doamna profesoară de istorie Ana Filip, acum pensionară. Am mers cu ea la concursuri, la spectacole, a luat premii… Şi să vă spun cum am apărut eu la, 44 de ani, pe scenă. Mergând cu ea încoace şi încolo, pe autocar, eu cântam. M-au auzit celelalte soliste care erau cu noi, multe dintre ele consacrate, şi m-au încurajat, spundu-mi că pot să cânt şi eu pe scenă, să fac un duet cu Alina. Şi aşa am început: la Etno, Naţional TV- la Cornelia şi Lupu Rednic, la diferite spectacole din Gherla, Baia Mare, Năsăud, Bistriţa, Beclean etc. Alina are foarte multe cântece pe care le interpretează singură, acum a terminat clasa a VIII-a. Şi amândouă avem, şi tot mai culegem. Avem material pentru un CD, numai bani să fie”, o rupe cu puţin năduf în voce, năduf iscat de gândurile legate de bani.
Un soţ cu simţul umorului
Soţul ei, Ion, pe care întrebându-l dacă îi place să cânte nevasta lui, plin de umor, ne-a răspuns: “Să cânte la alţii cât o vrea pe gamă mai ridicată, numai mie să-mi cânte pe un ton mai jos”.
Cu Genuca ai putea să stai mult şi bine la poveşti, că ea în acelaşi timp îşi face şi treaba, iar a ta rămâne. Aşa că mi-am luat rămas bun de la familia Ceuca, după ce în acest loc mi-am “încărcat şi bateriile”. Aveam şi eu treburi, că multe sunt de făcut pe lângă cele reportericeşti de către o femeie.
Aurelia VLASIN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)
Colocviile de la Beclean, despre Mircea Eliade
Colocviile de la Beclean, despre Mircea Eliade
Ediţia din acest an a Colocviilor de la Beclean, manifestare de ţinută intelectuală care deja are tradiţie, a avut ca temă viaţa şi opera lui Mircea Eliade, cum este reflectată imaginea acestuia în conştiinţa noastră. Şi de această dată, scriitorul Aurel Podaru a reuşit să adune invitaţi de valoare, care n-au bătut apa în piuă, ci au analizat pertinent, din mai multe unghiuri, uneori polemic, autorul în discuţie.
Mulţi s-au aplecat îndelung asupra colaborării lui Eliade cu Mişcarea Legionară, a implicaţiilor acestui gest, a modului cum a fost receptat în timp. Radu Mareş, Ovidiu Pecican, Laszlo Alexandru, Cornel Cotuţiu, Alexandru Petria, Ioan Pintea, Virgil Raţiu, Zorin Diaconescu, Ion Filipciuc, Olimpiu Nuşfelean şi, bineînţeles, Aurel Podaru sunt câţiva dintre scriitorii care au susţinut intervenţii consistente.
Primarul oraşului, Nicolae Moldovan, prezent la colocviu, a declarat că se simte onorat să poată susţine într-un fel sau altul mişcarea culturală.
A.P.
Ediţia din acest an a Colocviilor de la Beclean, manifestare de ţinută intelectuală care deja are tradiţie, a avut ca temă viaţa şi opera lui Mircea Eliade, cum este reflectată imaginea acestuia în conştiinţa noastră. Şi de această dată, scriitorul Aurel Podaru a reuşit să adune invitaţi de valoare, care n-au bătut apa în piuă, ci au analizat pertinent, din mai multe unghiuri, uneori polemic, autorul în discuţie.
Mulţi s-au aplecat îndelung asupra colaborării lui Eliade cu Mişcarea Legionară, a implicaţiilor acestui gest, a modului cum a fost receptat în timp. Radu Mareş, Ovidiu Pecican, Laszlo Alexandru, Cornel Cotuţiu, Alexandru Petria, Ioan Pintea, Virgil Raţiu, Zorin Diaconescu, Ion Filipciuc, Olimpiu Nuşfelean şi, bineînţeles, Aurel Podaru sunt câţiva dintre scriitorii care au susţinut intervenţii consistente.
Primarul oraşului, Nicolae Moldovan, prezent la colocviu, a declarat că se simte onorat să poată susţine într-un fel sau altul mişcarea culturală.
A.P.
Mircea Eliade şi crezul său de generaţie
Perioada interbelică a reprezentat pentru viaţa românească un vârf al realizărilor de excepţie pe toate planurile: politic, cultural, religios şi economic. România Mare în scurta ei viaţă a întrunit şi manifestat virtuţile cele mai alese ale neamului românesc, deşi multe dintre idealurile sale naţionale au rămas neatinse. Vocaţia creştină şi naţională ai unor reprezentanţi de seamă ai neamului a creionat specificul spiritului românesc într-o Europă frământată atunci de fierberea şi ciocnirea diverselor ideologii. Nae Ionescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Vulcănescu şi alţii, au oferit Europei o identitate autentică şi curată a României, rămânând peste veacuri reprezentanţi aleşi ai credinţei şi culturii sufletului românesc.
Din păcate, al doilea război mondial şi regimul comunist, care au ciopârţit şi zugrumat România Mare, au şi falsificat la culme identitatea românească definită de marii gânditori interbelici, promovându-se un surogat nevertebrat „fără Dumnezeu şi ţară” în duhul stângii proletare. Spiritul românesc autentic, creştin şi naţional, a fost blamat şi pus în umbră de către tartorii roşii care au infectat România timp de peste jumătate de deceniu. Singură Ortodoxia, rezistând în diverse forme la ororile vremii, mai păstra în duhul ei autenticitatea românismului interbelic prin credinţa tainică în renaşterea naţiunii şi mântuirea neamului.
Chiar şi după prăbuşirea regimului roşu, istoriografia românească pare să fi rămas la fel de timorată, pe fondul unei mentalităţi stângiste generale, informarea publicului larg şi educaţia naţională a tinerelor generaţii suferind în continuare de numeroase lacune şi mistificări. Mai ales în privinţa dreptei româneşti interbelice există un fel de pornire şi înţelegere tacită între toate facţiunile ideologice ale gândirii politice şi culturale actuale aflate sub dominaţia covârşitoare a europenismului, prin perpetuarea comodă şi interesată a vechilor poncife şi prejudecăţi. Din acest punct de vedere, de peste un deceniu încoace, stânga proletară şi-a dat mâna cu stânga democratică într-un consens al promovării sfidătoare şi fără discernământ a unei gândiri a libertăţii şi toleranţei prost înţelese.
Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea marelui savant român Mircea Eliade (1907–1986) şi cu excepţia unor manifestări sporadice şi a unor apariţii banale în presă, societatea românească actuală n-a avut tăria şi prezenţa de spirit de a proclama anul Eliade şi a-l comemora cum se cuvine pe marele gânditor român. Eschivarea surprinzătoare a forurilor decizionale în această privinţă se datorează, se pare, apartenenţei lui Mircea Eliade la elita generaţiei naţional-creştine interbelice ai cărei principal mentor era marele Nae Ionescu şi care şi-a găsit expresia în acel curent al spiritului românesc numit Mişcarea Legionară.
Necunoaşterea adevărului cu privire la această fascinantă mişcare a tineretului interbelic şi rezerva nejustificată de a se cerceta serios valorile şi idealurile propuse de ea, au dus la aruncarea ei gratuită în categoria formaţiunilor fasciste cu o etichetă negativă de netăgăduit. Atât de mult am minţit despre noi înşine ca popor, după vremuri şi împrejurări, încât propria noastră istorie cu valorile ei politice sau spirituale au ajuns s-o cunoască şi s-o judece mai corect străinii. În timp ce noi am copleşit fenomenul legionar decenii de-a rândul cu mistificările, injuriile şi calomniile cele mai josnice, alţii s-au străduit onest să-l cerceteze şi să-l înţeleagă, fascinaţi de amploarea şi unicitatea lui. Cert este că nici o altă grupare din istoria României n-a mai atras în asemenea măsură atenţia străinătăţii, atât la vremea respectivă, cât şi în posteritate. Poate şi pentru faptul că a fost singura formaţiune publică specific românească şi nu o imitaţie mecanică după modele apusene, cum au fost toate celelalte.
Literatura legionară clasică a fost tradusă de la sfârşitul anilor 30 şi până în zilele noastre în toate limbile importante ale Europei, iar referinţele bibliografice străine la acest fenomen românesc însumează mii de titluri şi sute de volume, cele mai multe încă ignorate în România. Oricum, cele puţine care s-au tradus (Armin Heinen, Francisco Veiga, Eugen Weber) oferă o informaţie mai bogată şi o perspectivă mai pertinentă decât majoritatea lucrărilor româneşti de referinţă. Acest lucru este valabil şi pentru cele câteva personalităţi culturale româneşti de faimă mondială care au fost legate în tinereţea lor, în măsură mai mare sau mai mică, de Mişcarea Legionară, cazul lui Mircea Eliade fiind cel mai notoriu.
Afinitatea lui Mircea Eliade din tinereţe cu mişcarea condusă de Corneliu Zelea Codreanu este de netăgăduit, având puternice rezonanţe în viaţa şi opera sa (publicistica din tinereţe, piesa de teatru Ifigenia legionară, nuvelele Un om mare şi Adio, romanele Noaptea de Sânziene şi Nouăsprezece trandafiri, memorialistica). Acest fapt dă o imensă valoare românească gândirii şi operei sale şi nu merită să fie culpabilizat şi contestat iresponsabil de purtătorii de cuvânt ai unor cercuri anticreştine şi antitradiţionale, constituiţi într-o nouă inchiziţie ideologică, în mare parte de sorginte marxistă. Opţiunea legionară a lui Mircea Eliade, spune Răzvan Codrescu, se motivează istoriceşte şi sufleteşte, făcând parte din destinul tragic al generaţiei sale, a cărei forţă creatoare nu poate fi însă contestată. Adevărul despre acest aspect al vieţii şi gândirii lui Mircea Eliade se îngemănează cu adevărul despre fenomenul legionar pe care el l-a resimţit întotdeauna, ca şi Codreanu însuşi, nu atât ca pe „un fenomen politic”, cât ca pe unul „de esenţă etică şi religioasă”, înnobilat şi încununat de un martiraj fără precedent în istoria modernă a lumii creştine (rev. Rost, aprilie 2003, p. 6).
Tânărul Eliade credea în idealul unei Românii puternice, cinstite şi creatoare şi ştia că aceasta nu putea fi decât o Românie creştină „ca soarele sfânt de pe cer”, aşa cum era visul şi speranţa lui Codreanu. El însuşi definea legionarismul drept singura mişcare politică românească ce lua în serios creştinismul şi Biserica (Memorii, vol. II, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 26-27). Mişcarea aceasta a tineretului, spunea el, urmăreşte mântuirea şi învierea neamului prin jertfă de sine, nădăjduită prin minunea creştinismului şi prin trăirea cât mai sinceră în duhul creştin, realizând destinul neamului nostru printr-o revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească aşa cum nu a cunoscut încă istoria Europei (Vremea, 21 feb. 1937). Comemorând elogiativ jertfa profund creştină a lui Ion Moţa şi Vasile Marin pentru libertatea Europei, Mircea Eliade adaugă profund marcat de actul lor de curaj: Destinul i-a ales pe ei ca să mărturisească; să arate celorlalţi seninătatea pe care ţi-o dă credinţa, sensul creştin şi eroic pe care îl capătă viaţa atunci când eşti gata în orice clipă să renunţi la ea (Vremea, 24 ian. 1937).
Din păcate, după al doilea război mondial, preocuparea lui Mircea Eliade pentru descoperirea elementelor specifice marilor religii l-a transformat într-un fenomenolog, îndepărtându-l, cel puţin declarativ, de pe linia ortodoxă a generaţiei sale. Cu toate acestea, sunt încă şi astăzi trâmbiţători ai corectitudinii politice, noua ideologie europeană de factură iluministă, care condamnă cu nesăbuinţă valoarea marelui savant al religiilor, din cauza crezului său din tinereţe, proclamând sfidător că nu poate fi un brand al României din această cauză. Aceasta cu toate că, după cum spun unii, Eliade şi-ar fi regretat „greşelile” tinereţii şi ar fi renunţat la crezul şi trăirea creştin ortodoxă a generaţiei sale, refugiindu-se într-un păgânism de factură sincretistă.
Este de neînţeles cum unii dintre gânditorii noştri contemporani nu sunt în stare să facă un discernământ principial în cadrul elementelor de bază ale societăţii româneşti şi aplică aceleaşi măsuri epocilor diferite ale istoriei noastre, jucând după cum li se cântă în altă parte. După ce, până nu demult, ne-am străduit să gândim şi să acţionăm în aşa fel încât să le intrăm în voie „stăpânilor de la Răsărit”, iată-ne acum zeloşi să intrăm cu orice preţ în voia „stăpânilor de la Apus”. Chiar dacă e o jumătate de pas înainte, dinspre „barbarie” spre „civilizaţie, mentalitatea rămâne, din păcate, tot aceea a conformismului nevertebrat. Comandamentele care ne vin astăzi dinspre forurile oficiale ale Occidentului sunt fundamental antinaţionale şi anticreştine, fiind astfel foarte uşor să clasifici gratuit Mişcarea Legionară ca grupare fascistă şi criminală, uitând iresponsabil că cele mai mari crime s-au săvârşit încă de la început împotriva ei. În această privinţă „internaţionalismul democratic” se deosebeşte prea puţin de „internaţionalismul proletar” de tristă amintire, căci, pe lângă alinierea economică, ni se solicită şi o necondiţionată aliniere ideologică, încât sub paravanul poleit al democraţiei se creează impresia că sistemic nu s-a schimbat mare lucru.
Scriitorul Răzvan Codrescu face o lucidă constatare a mentalităţii româneşti actuale, slugarnice şi păguboase din multe puncte de vedere: Zelul nostru actual de naţiune complexată, ne face să ne ajustăm procustian, în continuare, nu doar prezentul, ci şi trecutul. Astfel, dreapta politică, spiritualismul ortodox şi tradiţionalismul cultural ni se par lucruri pe care ar trebui să le ştergem din memoria naţională: dacă acestea sunt „exigenţele” clipei, atunci stăm gata să ne lepădăm până şi de morţii noştri, chiar dacă ei se numesc Mihai Eminescu sau Mircea Eliade! Cu astfel de perverse autoprofanări – echivalente, în cele din urmă, cu o benevolă „spălare a creierilor” – credem noi că ne vom cuceri statutul de naţiune „europeană” şi „civilizată” (rev. Rost, aprilie 2003, p. 5). O reevaluare onestă pe teren românesc, atât a dimensiunii legionare a biografiei şi operei lui Mircea Eliade, cât şi a fenomenului legionar în sine, fără balastul mistificator al prejudecăţilor curente, se impune cu necesitate. Poate că a venit vremea să ne judecăm propria istorie şi cultură şi altfel decât prin prisma tendenţioasă impusă de acei inchizitori ce s-au aşezat în mod deliberat „de-a stânga” Adevărului.
Adrian CHERHAŢ
(Nota redacţiei: Deşi nu împărtăşim multe din ideile acestui talentat şi fidel colaborator, prieten de-al nostru, fiind spirite liberale, nici nu ne îngăduim să le cenzurăm. Cititorii pot trage singuri concluziile.)
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)
„Şi-aşa-mi vine câte-odată...“
„Şi-aşa-mi vine câte-odată...“
Murim... O lume de consum, îmbâcsită de tentaţii, cu serioase discrepanţe sociale, cu prăpăstii şi nenorociri. Trăim... O lume cu flori şi bulgări de speranţă, cu ochi limpezi şi inimi curate, cu iubiri şi frumos. Murim... Un pământ hăituit de nelinişti, suflete zbârcite, priviri tăioase, gesturi necugetate. Trăim... Un pământ din care creşte pâinea, în care ne-afundăm genunchii în rugăciune, pe care sorbim soarele şi ne răcorim sub adieri pictate cu stropi de lumină. Murim... O viaţă dezordonată, cu promisiuni deşarte, colcăind a păcat, cutremurată din temelii de întuneric şi haos. Trăim... O viaţă pentru cei de lângă noi, pentru zâmbete şi bine, o şcoală de îngeri păşind pe căile Domnului.
Ăştia suntem noi, oamenii, fii ai luminii, născuţi fără de păcat, iute învăţători ai fărădelegii. Ce farmec şi câtă culoare încape într-un biet destin! Ce sentimente ciudate locuiesc omul încă din frăgezime! Ne vin rugăciunile gata făcute, canoanele sunt tot mai uşoare, preoţii tot mai înţelegători, n-avem decât să-nvăţăm a ne scufunda în fiecare zi spre moarte.
Unde-s martirii şi adevăraţii prooroci? Unde-s cei care-au suferit şi s-au jertfit pentru credinţă? Unde-i uitat Crăciunul naşterii şi-al bucuriei? Unde-i Paştele luminii? Unde-s învăţătorii de înţelepciune şi doctorii fără de arginţi? Unde-s făcătorii de pace şi liniştitorii de suflete?
Dumnezeu a rămas în inima universului şi ne iartă în continuare, îngăduitor. E un conservator în binele, adevărul şi căile Lui sfinte. Diavolul şi-a întins legiunile pe pământ, modelând mereu modernitatea după minţile oamenilor. Şi-a făcut din ban şi bunuri aliatul de nădejde al pierzaniei.
Diversitatea lumii mă oboseşte, dar mă îndeamnă să trăiesc. Răul ce-l văd mă obligă să-l ocolesc. Binele ce-l simt mă cheamă să-l fac. Semenii mă înconjoară, mă sufocă, mă eliberează, mă ridică, mă întristează, mă ajută, mă urăsc, mă iartă... Dumnezeu doar mă iubeşte, fără prea multe condiţii. Instrucţiunile vieţii sunt legile Lui. Vrei să fii alături de El, în minunata poveste a veşniciei? Leapădă-te de tine, cel care-ai fost până azi şi vezi ce-a mai rămas din restul vieţii tale. Caută bine! N-o să găseşti doar resturi şi fărâme, ci-ntr-un colţ al cutiei te aşteaptă încrederea şi speranţa în cineva mai puternic decât tot ce putem, în micimea noastră, pricepe.
Ne vine uneori să evadăm din pielea prea strâmtă, să explodăm idei din creierul atât de nefolosit, să ne ducem departe de ce-am fost... şi ne trezim încercuiţi de noi. Vieţuind în cerc, uiţi de tine, rătăcind.
Şi-atunci zic: Iartă-mă, Doamne, c-am lipsit de la şcoala de îngeri. Şi-aşa-mi vine câteodată să-nvăţ să zbor singur!
Dinu VIRGIL
(text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Murim... O lume de consum, îmbâcsită de tentaţii, cu serioase discrepanţe sociale, cu prăpăstii şi nenorociri. Trăim... O lume cu flori şi bulgări de speranţă, cu ochi limpezi şi inimi curate, cu iubiri şi frumos. Murim... Un pământ hăituit de nelinişti, suflete zbârcite, priviri tăioase, gesturi necugetate. Trăim... Un pământ din care creşte pâinea, în care ne-afundăm genunchii în rugăciune, pe care sorbim soarele şi ne răcorim sub adieri pictate cu stropi de lumină. Murim... O viaţă dezordonată, cu promisiuni deşarte, colcăind a păcat, cutremurată din temelii de întuneric şi haos. Trăim... O viaţă pentru cei de lângă noi, pentru zâmbete şi bine, o şcoală de îngeri păşind pe căile Domnului.
Ăştia suntem noi, oamenii, fii ai luminii, născuţi fără de păcat, iute învăţători ai fărădelegii. Ce farmec şi câtă culoare încape într-un biet destin! Ce sentimente ciudate locuiesc omul încă din frăgezime! Ne vin rugăciunile gata făcute, canoanele sunt tot mai uşoare, preoţii tot mai înţelegători, n-avem decât să-nvăţăm a ne scufunda în fiecare zi spre moarte.
Unde-s martirii şi adevăraţii prooroci? Unde-s cei care-au suferit şi s-au jertfit pentru credinţă? Unde-i uitat Crăciunul naşterii şi-al bucuriei? Unde-i Paştele luminii? Unde-s învăţătorii de înţelepciune şi doctorii fără de arginţi? Unde-s făcătorii de pace şi liniştitorii de suflete?
Dumnezeu a rămas în inima universului şi ne iartă în continuare, îngăduitor. E un conservator în binele, adevărul şi căile Lui sfinte. Diavolul şi-a întins legiunile pe pământ, modelând mereu modernitatea după minţile oamenilor. Şi-a făcut din ban şi bunuri aliatul de nădejde al pierzaniei.
Diversitatea lumii mă oboseşte, dar mă îndeamnă să trăiesc. Răul ce-l văd mă obligă să-l ocolesc. Binele ce-l simt mă cheamă să-l fac. Semenii mă înconjoară, mă sufocă, mă eliberează, mă ridică, mă întristează, mă ajută, mă urăsc, mă iartă... Dumnezeu doar mă iubeşte, fără prea multe condiţii. Instrucţiunile vieţii sunt legile Lui. Vrei să fii alături de El, în minunata poveste a veşniciei? Leapădă-te de tine, cel care-ai fost până azi şi vezi ce-a mai rămas din restul vieţii tale. Caută bine! N-o să găseşti doar resturi şi fărâme, ci-ntr-un colţ al cutiei te aşteaptă încrederea şi speranţa în cineva mai puternic decât tot ce putem, în micimea noastră, pricepe.
Ne vine uneori să evadăm din pielea prea strâmtă, să explodăm idei din creierul atât de nefolosit, să ne ducem departe de ce-am fost... şi ne trezim încercuiţi de noi. Vieţuind în cerc, uiţi de tine, rătăcind.
Şi-atunci zic: Iartă-mă, Doamne, c-am lipsit de la şcoala de îngeri. Şi-aşa-mi vine câteodată să-nvăţ să zbor singur!
Dinu VIRGIL
(text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Plagiator al prietenului care s-a sinucis?- 2
Republicăm acest articol la cererea unor cititori care nu au reuşit să citească numărul trecut al gazetei, care s-a epuizat rapid din chioşcurile de difuzare a presei şi din magazinele unde este distribuită Realitatea. Menţionăm că Nicolae Avram n-a dat nici un drept la replică pe subiect şi nici n-a publicat din poemele rămase la el de la Onişor, ceea ce spune multe. Încercati să vă puneţi în postura lui şi să vă gândiţi cum aţi fi acţionat. Fiecare are posibilitatea să judece. (REALITATEA)
Nicolae Avram din Beclean a crescut la Centrul de Plasament sau Casa de Copii, cum i se mai spunea, împreună cu un bun prieten de-al lui, Aurel Onişor, un băiat foarte talentat în ale poeziei care, după ce s-a căsătorit, s-a sinucis la o vârstă destul de tânără (douăzeci şi ceva de ani) lăsând manuscrisele sale amicului Nicolae Avram.
Prin 1997, când noi ne-am mutat la Beclean, soţul meu, Alexandru Petria, care auzise de acest poet, l-a rugat pe Avram să-i dea o parte din manuscrise pentru a le publica în revista “România Literară”. A vorbit cu redactorul şef al celei mai prestigioase publicaţii culturale din ţară, Alex. Ştefănescu, iar acesta a fost de acord, mai ales că era vorba de un poet mort. Dar Nicolae Avram întârzia să apară cu manuscrisele, împotriva înţelegerii, motivând că trebuie să le caute etc., deşi eram vecini şi venea des pe la noi. Am aflat că şi Avram luase mai multe premii la diferite concursuri naţionale după moartea lui Onişor, şi se lăuda că va publica o carte de poezie, dar mai are ceva de corectat la poeme. Nu după mult timp i-a ieşit, sub semnătura sa, volumul intitulat “Cântece de sinucigaş”, cu nişte poeme care te lăsau fără suflare la cât erau de bune (vreau să vă spun că sunt cititoare de poezie modernă şi am poeţi preferaţi: Ion Mureşan, soţul meu, Angela Marinescu, Viorel Moldovan, Adrian Mihai Bumb, Sorin Gârjan, Graţian Ilie Simion, Marta Petreu ş.a.m.d.). Între timp, Avram se angajase la cotidianul “Mesagerul” ca şi corespondent de Beclean. I-am citit articolele, în mare parte ştiri, tot în mare parte corectate de către cei de la redacţie (asta am aflat ulterior chiar de la directorul acestui ziar, Emil Dreptate). Uneori scria urechistic, nedocumentat, fapt pentru care a fost şi dat afară în final. Am avut de pe atunci o bănuială în ce priveşte manuscrisele şi un semn de întrebare, dar mi-am zis că nu se poate. Acesta ar fi un păcat strigător la cer. Mi-am impus că trebuie să uit asta şi să aştept să apară a doua carte, deşi, pe la colţuri, unii care l-au cunoscut pe Onişor mai şopteau câte ceva…
Dă Dumnezeu şi Nicolae Avram, ori în disperarea lui de a câştiga un ban sau vrând să ne copieze pe noi (i-a copiat soţului meu un articol din săptămânalul “Monitorul de Someş”, cu semne de punctuaţie cu tot, deşi el i-a zis să preia numai informaţia) a editat şi el un ziar. Şi apoi ţine-te să nu leşini. După ce că nu semnează un articol, în locul semnăturii lui apare semnătura bietei poete sud-americane moarte Gabriela Mistral, mai nou devenit Gabriel Mistral. Să nu pui tu semnătura pe articolele din ziarul tău... Să nu semnezi un editorial în propria gazetă, dacă eşti scriitor, este o violare a logicii…! Despre stilul materialelor din “Jurnalul de Someş” nici nu mai vorbesc. Cer şi pământ între metafore folosite în carte şi articolele din ziar. Greşeli de limbă la greu, contraziceri, lucruri rizibile. Mi-am zis că poate Avram ăsta s-a prostit şi mai tare... Era o justificare. În ultimul număr apare un titlu pe prima pagină: “Mafioţii, trimişi în judecată”. Este vorba de un grup de tineri infractori din Beclean arestaţi, pe care, acum un an, după ce au fost ridicaţi de DICOT, el, într-un articol al ziarului îi făcea oameni cinstiţi, dacă nu îngeraşi, şi că de vină era Procuratura, Presa şi Poliţia pentru că au fost deranjaţi. Şi altele, şi altele...
Dar stop! Am aflat de la un prieten că i-a ieşit şi cea de-a doua carte. Şi umblă-n stânga, umblă-n dreapta după carte, deoarece scriitorii din Beclean pe care i-am întrebat habar n-aveau. Mă întrebam ce a scris Avram în cartea asta de nu circulă.
Am găsit-o până la urmă. “Litanii pentru diavol” se numeşte, şi este postfaţată de un critic apreciat, Mircea A. Diaconu. Citind-o, am avut o dublă surpriză. În primul rând, poemele sunt bune, în mai toate se vorbeşte despre moarte, despre întâlnirea cu ea, cu metafore alese; în unele autorul vorbeşte despre o fetiţă. În al doilea rând, parcă unele dintre poeme sunt lucrate la două mâini. Este vorba de o actualizare ciudată, apar versuri unde nu-şi au locul: “ (O culesese poliţia politică din lanul de cânepă/ Pentru că-şi spălase amărăciunea în apele râului seara./ Fumase canabis, tăiase capetele/ Pruncilor săi/ Invocase cele treizeci şi trei de spirite astrale/ Din ordinul berbecului/ Negru”. (din volumul “Litanii pentru diavol”.
Vai, ce uitucă sunt: am uitat să precizez că în urma poetului care s-a sinucis a rămas o fetiţă, iar Nicolae Avram nu are copii, duce o viaţă tihnită alături de soţia lui şi, după felul cum arată, pare să să n-aibă drame majore. Iar criticul din Moldova, Mircea A. Diaconu, care nu cunoaşte povestea redată mai sus, spune: “Citesc poemele de acum ale lui Nicolae Avram ca pe nişte noi şi la fel de viguroase “cântece de sinucigaş””. Aurel Onişor s-a sinucis, Avram editează poeme.
Aurelia VLASIN
P.S. Cine deţine manuscrise de-ale lui Onişor este rugat să ne contacteze. Vrem să le publicăm, să realizăm ce n-a făcut prietenul său nedespărţit Avram în atâţia ani…
“… între sinucidere şi crimă!”
În urma apelului către cititori am intrat deja în posesia unor materiale interesante semnate de Aurel Onişor. Publicăm una dintre ultimele scrisori scrise de el, în anul morţii sale, adresată unui prieten, datată 18.08.1994, din care reiese că avea de gând să se sinucidă: “Anul acesta a fost o agonie lentă pentru un bolnav psihic, un an în care tortura psihică şi faptul că am înţeles de ce-s în stare unii pentru bani(…) m-au dus la o degradare psihică, şovăind între sinucidere şi crimă!
Totuşi recunoaşte că am îndurat destul de bine Agonia pe care tu nu o poţi înţelege încă, e drept drogîndu-mă cu 15-20 pastile de diazepam zilnic. Tu ştii doar, ai văzut.
Din poet sinucigaş!!!
Din sărac, cu casa dărîmată, muritor de foame!!!
Singur, cu o mamă bolnavă locuind temporar, fără casă într-un Spital de bolnavi psihici.
Tu m-ai încurajat, dar eu îţi spun serios, încurajările tale în astfel de situaţii sună exact aşa: “Curaj găină!! ...că te tai!”
Încă nu înţelegi totul, eu am înţeles: “Cine moare azi, nu mai moare mâine!” Poate într-o zi vei înţelege şi tu: ”Curaj găină!!...că te tai!”
Oricum Dumnezeu hotărăşte ce e de înţeles, şi ce nu!
Nu e groaznic cînd alţii beneficiind de toate, îţi zmulg şi bucata ta de pîine (viaţă)?
Nu ştiu ce va fi! Tu ai o singură datorie uşoară toate aceste foi să le prezinţi în cazul unei nenorociri domnului doctor Neacşu, pe care-l respect.
18-08-1994”
Aurelia Vlasin
(texte publicate alăturat în numărul din iunie- iulie al lunarului Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
Nicolae Avram din Beclean a crescut la Centrul de Plasament sau Casa de Copii, cum i se mai spunea, împreună cu un bun prieten de-al lui, Aurel Onişor, un băiat foarte talentat în ale poeziei care, după ce s-a căsătorit, s-a sinucis la o vârstă destul de tânără (douăzeci şi ceva de ani) lăsând manuscrisele sale amicului Nicolae Avram.
Prin 1997, când noi ne-am mutat la Beclean, soţul meu, Alexandru Petria, care auzise de acest poet, l-a rugat pe Avram să-i dea o parte din manuscrise pentru a le publica în revista “România Literară”. A vorbit cu redactorul şef al celei mai prestigioase publicaţii culturale din ţară, Alex. Ştefănescu, iar acesta a fost de acord, mai ales că era vorba de un poet mort. Dar Nicolae Avram întârzia să apară cu manuscrisele, împotriva înţelegerii, motivând că trebuie să le caute etc., deşi eram vecini şi venea des pe la noi. Am aflat că şi Avram luase mai multe premii la diferite concursuri naţionale după moartea lui Onişor, şi se lăuda că va publica o carte de poezie, dar mai are ceva de corectat la poeme. Nu după mult timp i-a ieşit, sub semnătura sa, volumul intitulat “Cântece de sinucigaş”, cu nişte poeme care te lăsau fără suflare la cât erau de bune (vreau să vă spun că sunt cititoare de poezie modernă şi am poeţi preferaţi: Ion Mureşan, soţul meu, Angela Marinescu, Viorel Moldovan, Adrian Mihai Bumb, Sorin Gârjan, Graţian Ilie Simion, Marta Petreu ş.a.m.d.). Între timp, Avram se angajase la cotidianul “Mesagerul” ca şi corespondent de Beclean. I-am citit articolele, în mare parte ştiri, tot în mare parte corectate de către cei de la redacţie (asta am aflat ulterior chiar de la directorul acestui ziar, Emil Dreptate). Uneori scria urechistic, nedocumentat, fapt pentru care a fost şi dat afară în final. Am avut de pe atunci o bănuială în ce priveşte manuscrisele şi un semn de întrebare, dar mi-am zis că nu se poate. Acesta ar fi un păcat strigător la cer. Mi-am impus că trebuie să uit asta şi să aştept să apară a doua carte, deşi, pe la colţuri, unii care l-au cunoscut pe Onişor mai şopteau câte ceva…
Dă Dumnezeu şi Nicolae Avram, ori în disperarea lui de a câştiga un ban sau vrând să ne copieze pe noi (i-a copiat soţului meu un articol din săptămânalul “Monitorul de Someş”, cu semne de punctuaţie cu tot, deşi el i-a zis să preia numai informaţia) a editat şi el un ziar. Şi apoi ţine-te să nu leşini. După ce că nu semnează un articol, în locul semnăturii lui apare semnătura bietei poete sud-americane moarte Gabriela Mistral, mai nou devenit Gabriel Mistral. Să nu pui tu semnătura pe articolele din ziarul tău... Să nu semnezi un editorial în propria gazetă, dacă eşti scriitor, este o violare a logicii…! Despre stilul materialelor din “Jurnalul de Someş” nici nu mai vorbesc. Cer şi pământ între metafore folosite în carte şi articolele din ziar. Greşeli de limbă la greu, contraziceri, lucruri rizibile. Mi-am zis că poate Avram ăsta s-a prostit şi mai tare... Era o justificare. În ultimul număr apare un titlu pe prima pagină: “Mafioţii, trimişi în judecată”. Este vorba de un grup de tineri infractori din Beclean arestaţi, pe care, acum un an, după ce au fost ridicaţi de DICOT, el, într-un articol al ziarului îi făcea oameni cinstiţi, dacă nu îngeraşi, şi că de vină era Procuratura, Presa şi Poliţia pentru că au fost deranjaţi. Şi altele, şi altele...
Dar stop! Am aflat de la un prieten că i-a ieşit şi cea de-a doua carte. Şi umblă-n stânga, umblă-n dreapta după carte, deoarece scriitorii din Beclean pe care i-am întrebat habar n-aveau. Mă întrebam ce a scris Avram în cartea asta de nu circulă.
Am găsit-o până la urmă. “Litanii pentru diavol” se numeşte, şi este postfaţată de un critic apreciat, Mircea A. Diaconu. Citind-o, am avut o dublă surpriză. În primul rând, poemele sunt bune, în mai toate se vorbeşte despre moarte, despre întâlnirea cu ea, cu metafore alese; în unele autorul vorbeşte despre o fetiţă. În al doilea rând, parcă unele dintre poeme sunt lucrate la două mâini. Este vorba de o actualizare ciudată, apar versuri unde nu-şi au locul: “ (O culesese poliţia politică din lanul de cânepă/ Pentru că-şi spălase amărăciunea în apele râului seara./ Fumase canabis, tăiase capetele/ Pruncilor săi/ Invocase cele treizeci şi trei de spirite astrale/ Din ordinul berbecului/ Negru”. (din volumul “Litanii pentru diavol”.
Vai, ce uitucă sunt: am uitat să precizez că în urma poetului care s-a sinucis a rămas o fetiţă, iar Nicolae Avram nu are copii, duce o viaţă tihnită alături de soţia lui şi, după felul cum arată, pare să să n-aibă drame majore. Iar criticul din Moldova, Mircea A. Diaconu, care nu cunoaşte povestea redată mai sus, spune: “Citesc poemele de acum ale lui Nicolae Avram ca pe nişte noi şi la fel de viguroase “cântece de sinucigaş””. Aurel Onişor s-a sinucis, Avram editează poeme.
Aurelia VLASIN
P.S. Cine deţine manuscrise de-ale lui Onişor este rugat să ne contacteze. Vrem să le publicăm, să realizăm ce n-a făcut prietenul său nedespărţit Avram în atâţia ani…
“… între sinucidere şi crimă!”
În urma apelului către cititori am intrat deja în posesia unor materiale interesante semnate de Aurel Onişor. Publicăm una dintre ultimele scrisori scrise de el, în anul morţii sale, adresată unui prieten, datată 18.08.1994, din care reiese că avea de gând să se sinucidă: “Anul acesta a fost o agonie lentă pentru un bolnav psihic, un an în care tortura psihică şi faptul că am înţeles de ce-s în stare unii pentru bani(…) m-au dus la o degradare psihică, şovăind între sinucidere şi crimă!
Totuşi recunoaşte că am îndurat destul de bine Agonia pe care tu nu o poţi înţelege încă, e drept drogîndu-mă cu 15-20 pastile de diazepam zilnic. Tu ştii doar, ai văzut.
Din poet sinucigaş!!!
Din sărac, cu casa dărîmată, muritor de foame!!!
Singur, cu o mamă bolnavă locuind temporar, fără casă într-un Spital de bolnavi psihici.
Tu m-ai încurajat, dar eu îţi spun serios, încurajările tale în astfel de situaţii sună exact aşa: “Curaj găină!! ...că te tai!”
Încă nu înţelegi totul, eu am înţeles: “Cine moare azi, nu mai moare mâine!” Poate într-o zi vei înţelege şi tu: ”Curaj găină!!...că te tai!”
Oricum Dumnezeu hotărăşte ce e de înţeles, şi ce nu!
Nu e groaznic cînd alţii beneficiind de toate, îţi zmulg şi bucata ta de pîine (viaţă)?
Nu ştiu ce va fi! Tu ai o singură datorie uşoară toate aceste foi să le prezinţi în cazul unei nenorociri domnului doctor Neacşu, pe care-l respect.
18-08-1994”
Aurelia Vlasin
(texte publicate alăturat în numărul din iunie- iulie al lunarului Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
Cine îşi pălmuieşte creditorii în prezenţa poliţiştilor şi a executorului judecătoresc
Un afacerist plin de datorii ca şi câinele de purici este Vasile Mureşan din Beclean, de la firma Fenali S.R.L, mai cunoscut şi sub numele de Lică Mureşan sau Vaşpor. Grandoman, lăsând să se înţeleagă că are relaţii politice şi în lumea justiţiei, implicat pe piaţa materialelor de construcţii, a tranzacţiilor cu terenuri în Bistriţa şi a construcţiilor propriu-zise, dar şi în alte treburi, acum trece printr-un moment dificil, fiind pe lângă buza prăpastiei falimentului.
Nişte muncitori au vrut să-l strângă de gât
După ce în iarnă a fost nevoit să-şi dea o maşină de lux pentru doar 200 de milioane de lei vechi ca să platească salariile unor muncitori contructori care îl ameninţau că-l strâng de gât, este asaltat iar de creditori, în zonă având renumele unui rău platnic, mincinos şi impertinent, care nu ezită să recurgă la ameninţări şi denunţuri calomnioase în încercarea disperată de-a îşi intimida foştii parteneri care-şi cer drepturile restante de luni bune, dacă nu de ani.
Pentru cititori, ca o întâmplare grăitoare pentru caracterul tipului, o să spunem că de zilele Becleanului, în timpul concertelor din piaţă, cu aburii alcoolui în cap, deşi de obicei nu bea, a fost în stare să ameninţe un jandarm deoarece nu l-a lăsat să intre pe lângă scenă, pe unde circulau oficialităţile, la toaletă. Pentru că el vroia să se ducă unde merge şi împăratul singur a crezut că este normal să ameninţe un jandarm în exerciţiul funcţiunii, c-o să dea el telefon superiorilor acestuia. Pe Mureşan l-a scos din penibla fază cu zâmbetul pe buze primarul Nicolae Moldovan, care-a spus jandarmului să-l lase să treacă totuşi. Însă mai târziu primarul sigur şi-a regretat gestul binevoitor, căci personajul a început să-l inoportuneze cu insistenţă pe fostul ministru Agaton, care era împreună cu primarul. Pe feţele celor doi politicieni se citea jena faţă de lipsa de jenă a lui Mureşan.
Sustragere de la executarea judecătorească
Firma Blatar Construct SRL are de recuperat circa 400 de milioane de lei vechi de la Lică. Prin biroul executorului judecătoresc Mircea-Vasile Mureşan, ca o parte a datoriei, după o licitaţie, au fost vândute două autoturisme ale Fenali SRL, o Dacia 1307, cu 12.000 RON şi un Mitsubischi cu 19.300 RON celor de la Blatar Construct, unde sunt patroni Ioan Blaga şi Alexandru Nagy. Ce doi n-au reuşit să intre în posesia maşinilor din 18 iunie, când s-a încercat efectuarea execuţiei silite deoarece Mureşan s-a împotrivit. Ba, după spusele lui Blaga şi a executorului judecătoresc, în prezenţa şi a doi poliţişti, Lică Mureşan i-a tras o palmă lui Blaga care, om calculat şi domn din fire, a rămas stupefiat. Stupefiat, fără cuvinte a rămas şi executorul judecătoresc Mircea Mureşan, care se gândeşte să depună o plângere penală împotriva celui de la Fenali SRL, pentru împotrivirea la execuţia judecătorească.
Ameninţări
După acest episod, Vasile Mureşan i-a trimis două mesaje de ameninţare pe telefonul mobil lui Alexandru Nagy, ne-a declarat acesta: “Îţi dau eu ţie, că de fapt tu erai ţinta ca să te muţi în Ungaria, ca să nu mai faci afirmaţii că “aşa este în România” şi “Gunoi şi avar ai fost o viaţă, acelaş ai rămas, dar vezi că Dumnezeu nu bate pe cine nu trebuie întotdeauna, în orice caz urmezi tu.” Trebuie să menţionez că Nagy, în 15.06. 2007, a întocmit către Poliţie o plângere împotriva lui Mureşan, la serviciul de investigare a fraudelor, pentru emiterea unor bilete la ordin fără acoperire. Fotocopiem lizibil documentul, pentru edificare.
O să revenim asupra subiectului.
REALITATEA
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
marți, 3 iulie 2007
Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla -istoric
Studenta la jurnalistică Bianca Ţărmure a ales să scrie un referat despre gazeta noastră pentru un examen la facultate, pe care l-a luat cu brio. Publicăm textul.
Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla
-istoric-
Ziarul Realitatea de Bistriţa – Năsăud , Dej şi Gherla este un lunar de anchete, reportaje şi atitudine. Primul număr a apărut în luna decembrie a anului 2000, sub conducerea lui Alexandru Petria şi a Aureliei Vlasin.
Cei doi aveau deja experienţă în presa scrisă: Alexandru Petria a fost ziarist, printre altele, la Zig- Zag şi Cotidianul din Bucureşti, iar Aurelia Vlasin s-a ocupat de segmentul publicitar la publicaţiile Economistul şi Azi, tot din Bucureşti. Când au revenit în Ardeal, aceştia au lucrat împreună la Monitorul de Someş, unde Petria a fost redactor şef.
Au luat decizia de a înfiinţa acest lunar de anchete, reportaje şi atitudini pentru că s-au săturat să publice doar articolele pe care le permiteau patronii de ziar. „În România se clamează că există libertate de exprimare, dar este o chestiune relativă, deoarece patronii de presă impun, mai voalat sau nu, programul ziarului. Am înfiinţat acest ziar pentru a fi liberi să ne exprimăm.”, spune Petria, directorul Realităţii.
Practic, s-a pornit fără niciun leu şi doreau un ziar independent ca să-şi facă singuri politica. Au refuzat să fie finanţaţi de oameni de afaceri sau de politicieni, tocmai pentru a-şi păstra libertatea de exprimare. Costurile pentru tipărirea ziarului sunt susţinute din publicitate.
Din 2000 până în 2004, în arhitectura gazetei s-a optat pentru un format tabloid, color, de opt pagini, cu următoarea structură: pe prima pagină era un cuprins cu cele mai interesante articole din ediţia respectivă şi reclame, iar pe celelalte pagini erau aşezate articole corespunzătoare secţiunilor: Locale, Dezvăluiri, Varia, Orizont Local, Altă Realitate, Cinegetica, În Oglindă şi, bineînţeles, reclame. După 2004, s-a păstrat formatul tabloid, dar numărul paginilor a crescut la doisprezece, dintre care sunt colorate: unu, şase, şapte şi doisprezece. S-au îmbogăţit şi rubricile: prima pagină are reclame şi cuprinsul gazetei, pentru cea de-a doua pagină au ales o rubrică de bârfe şi ştiri comentate: Pălitura de osândă, iar pagina a treia cuprinde anchete şi dezvăluiri. Paginile patru şi cinci sunt dedicate controverselor sau unor evenimente reactualizate, cele de mijloc sunt rezervate reclamelor sau ştirilor locale, iar a opta pagină este una cu articole spirituale sau cu tratamente naturiste. Paginile nouă şi zece prezintă Oglinda Becleanului, editată în colaborare cu Primăria oraşului Beclean, în regim de publicitate. Rubrica Senzaţional sau Altă Realitate în care sunt descrise unele fenomene paranormale se găseşte pe cea de-a unsprezecea pagină, urmând ca ultima pagină să fie una a reclamelor.
Cu ajutorul colaboratorilor Ioan Mititean, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Ioan Radu Zăgrean, Dinu Virgil, Voichiţa Plăcean, Adrian Mihai Bumb şi Sorin Gârjan Adrian Suciu, în timp s-a încearcat o acoperire a tuturor evenimentelor din aria de răspândire a gazetei: judeţul Bistriţa- Năsăud şi oraşele Dej şi Gherla. Nu este un ziar de nişă, ci unul cu public larg, cu începere de la liceeni, până la vârstnici, iar structura pentru formula actuală a fost gândită aşa încât să-i mulţumească pe toţi. Alexandru Petria a ţinut să precizeze că: „S-a vrut înfiinţarea unei gazete incisive, nu gen magazin, neimplicată. Totuşi, nu s-au făcut compromisuri, în sensul să se redacteze ştiri de genul celor difuzate de postul de televiziune PRO TV , la ştirile de la ora 17:00.”
„Ca orice alt ziar am întâmpinat probleme financiare, însă, niciodată nu ne-am gândit să renunţăm la un vis ce s-a împlinit: acela de a conduce propria gazetă”, spune redactoarea şefă a ziarului, Aurelia Vlasin.
De-a lungul celor şase ani de când se află pe piaţa românească, gazeta Realitatea de Bistriţa– Năsăud, Dej şi Gherla s-a remarcat prin câteva articole de rezonanţă naţională, printre care: “Caricaturile care au imflamat lumea musulmană”, apărut în ediţia din februarie – martie 2006, “Traian Băsescu, turnător şi afacerist” sau “Pomelnicul securiştilor din România”, ambele redactate în numărul din numărul septembrie 2006. Dintre cele trei articole amintite, cel mai discutat a fost primul, în care s-au publicat controversatele caricaturi ale Profetului Mahomed, alăturându-le o copie după pagina originală a cotidianului danez şi un articol de opinie al directorului publicaţiei, Alexandru Peria. „Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla este de părere că ziariştii nu trebuie să cedeze în faţa intoleranţei, nici s-o practice. Teama presei de represalii dă apă la moară extremiştilor. Cei care, pentru nişte biete caricaturi publicate în cotidianul danez „Jyllands – Posten dau foc la ambasade, instigă la violenţe şi crime, şi chiar recurg la omoruri, sunt blamabili, de nescuzat. Deşi noi nu încurajăm jignirea credinţei nimănui, cum am demonstrat-o de-a lungul timpului în paginile publicaţiei, avem datoria să nu facem sluj, timoraţi de ameninţări…”, scria atunci Petria. Comentarii despre acest articol au apărut în ziarul Adevărul din data de 20 ianuarie 2006, la rubrica Pagini regionale, în Observator, România în 5 minute, din 16 februarie 2006 la rubrica Societatea sau în publicaţia România Liberă din 16 februarie 2006. Alexandru Petria s-a declarat mândru de faptul că Realitatea de Bistriţa – Năsăud, Dej şi Gherla şi un săptămânal din Moldova au fost singurele ziare din România care au avut curajul să publice aceste caricaturi.
Tirajul gazetei a fost unul constant în cei şase ani: între 1000 şi 1500 de exemplare. Pentru a promova publicaţia se colaborează cu Radio Bistriţa şi Radio SOS. În prezent, tirajul se distribuie gratuit, ceea ce este un fapt nou în zonă, însă practicat pe scară largă în alte ţări.
Bianca Ţărmure
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla
-istoric-
Ziarul Realitatea de Bistriţa – Năsăud , Dej şi Gherla este un lunar de anchete, reportaje şi atitudine. Primul număr a apărut în luna decembrie a anului 2000, sub conducerea lui Alexandru Petria şi a Aureliei Vlasin.
Cei doi aveau deja experienţă în presa scrisă: Alexandru Petria a fost ziarist, printre altele, la Zig- Zag şi Cotidianul din Bucureşti, iar Aurelia Vlasin s-a ocupat de segmentul publicitar la publicaţiile Economistul şi Azi, tot din Bucureşti. Când au revenit în Ardeal, aceştia au lucrat împreună la Monitorul de Someş, unde Petria a fost redactor şef.
Au luat decizia de a înfiinţa acest lunar de anchete, reportaje şi atitudini pentru că s-au săturat să publice doar articolele pe care le permiteau patronii de ziar. „În România se clamează că există libertate de exprimare, dar este o chestiune relativă, deoarece patronii de presă impun, mai voalat sau nu, programul ziarului. Am înfiinţat acest ziar pentru a fi liberi să ne exprimăm.”, spune Petria, directorul Realităţii.
Practic, s-a pornit fără niciun leu şi doreau un ziar independent ca să-şi facă singuri politica. Au refuzat să fie finanţaţi de oameni de afaceri sau de politicieni, tocmai pentru a-şi păstra libertatea de exprimare. Costurile pentru tipărirea ziarului sunt susţinute din publicitate.
Din 2000 până în 2004, în arhitectura gazetei s-a optat pentru un format tabloid, color, de opt pagini, cu următoarea structură: pe prima pagină era un cuprins cu cele mai interesante articole din ediţia respectivă şi reclame, iar pe celelalte pagini erau aşezate articole corespunzătoare secţiunilor: Locale, Dezvăluiri, Varia, Orizont Local, Altă Realitate, Cinegetica, În Oglindă şi, bineînţeles, reclame. După 2004, s-a păstrat formatul tabloid, dar numărul paginilor a crescut la doisprezece, dintre care sunt colorate: unu, şase, şapte şi doisprezece. S-au îmbogăţit şi rubricile: prima pagină are reclame şi cuprinsul gazetei, pentru cea de-a doua pagină au ales o rubrică de bârfe şi ştiri comentate: Pălitura de osândă, iar pagina a treia cuprinde anchete şi dezvăluiri. Paginile patru şi cinci sunt dedicate controverselor sau unor evenimente reactualizate, cele de mijloc sunt rezervate reclamelor sau ştirilor locale, iar a opta pagină este una cu articole spirituale sau cu tratamente naturiste. Paginile nouă şi zece prezintă Oglinda Becleanului, editată în colaborare cu Primăria oraşului Beclean, în regim de publicitate. Rubrica Senzaţional sau Altă Realitate în care sunt descrise unele fenomene paranormale se găseşte pe cea de-a unsprezecea pagină, urmând ca ultima pagină să fie una a reclamelor.
Cu ajutorul colaboratorilor Ioan Mititean, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Ioan Radu Zăgrean, Dinu Virgil, Voichiţa Plăcean, Adrian Mihai Bumb şi Sorin Gârjan Adrian Suciu, în timp s-a încearcat o acoperire a tuturor evenimentelor din aria de răspândire a gazetei: judeţul Bistriţa- Năsăud şi oraşele Dej şi Gherla. Nu este un ziar de nişă, ci unul cu public larg, cu începere de la liceeni, până la vârstnici, iar structura pentru formula actuală a fost gândită aşa încât să-i mulţumească pe toţi. Alexandru Petria a ţinut să precizeze că: „S-a vrut înfiinţarea unei gazete incisive, nu gen magazin, neimplicată. Totuşi, nu s-au făcut compromisuri, în sensul să se redacteze ştiri de genul celor difuzate de postul de televiziune PRO TV , la ştirile de la ora 17:00.”
„Ca orice alt ziar am întâmpinat probleme financiare, însă, niciodată nu ne-am gândit să renunţăm la un vis ce s-a împlinit: acela de a conduce propria gazetă”, spune redactoarea şefă a ziarului, Aurelia Vlasin.
De-a lungul celor şase ani de când se află pe piaţa românească, gazeta Realitatea de Bistriţa– Năsăud, Dej şi Gherla s-a remarcat prin câteva articole de rezonanţă naţională, printre care: “Caricaturile care au imflamat lumea musulmană”, apărut în ediţia din februarie – martie 2006, “Traian Băsescu, turnător şi afacerist” sau “Pomelnicul securiştilor din România”, ambele redactate în numărul din numărul septembrie 2006. Dintre cele trei articole amintite, cel mai discutat a fost primul, în care s-au publicat controversatele caricaturi ale Profetului Mahomed, alăturându-le o copie după pagina originală a cotidianului danez şi un articol de opinie al directorului publicaţiei, Alexandru Peria. „Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla este de părere că ziariştii nu trebuie să cedeze în faţa intoleranţei, nici s-o practice. Teama presei de represalii dă apă la moară extremiştilor. Cei care, pentru nişte biete caricaturi publicate în cotidianul danez „Jyllands – Posten dau foc la ambasade, instigă la violenţe şi crime, şi chiar recurg la omoruri, sunt blamabili, de nescuzat. Deşi noi nu încurajăm jignirea credinţei nimănui, cum am demonstrat-o de-a lungul timpului în paginile publicaţiei, avem datoria să nu facem sluj, timoraţi de ameninţări…”, scria atunci Petria. Comentarii despre acest articol au apărut în ziarul Adevărul din data de 20 ianuarie 2006, la rubrica Pagini regionale, în Observator, România în 5 minute, din 16 februarie 2006 la rubrica Societatea sau în publicaţia România Liberă din 16 februarie 2006. Alexandru Petria s-a declarat mândru de faptul că Realitatea de Bistriţa – Năsăud, Dej şi Gherla şi un săptămânal din Moldova au fost singurele ziare din România care au avut curajul să publice aceste caricaturi.
Tirajul gazetei a fost unul constant în cei şase ani: între 1000 şi 1500 de exemplare. Pentru a promova publicaţia se colaborează cu Radio Bistriţa şi Radio SOS. În prezent, tirajul se distribuie gratuit, ceea ce este un fapt nou în zonă, însă practicat pe scară largă în alte ţări.
Bianca Ţărmure
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
În retrovizor
Desfăşurate recent, Zilele oraşului Beclean, trebuie s-o spun din capul locului, au reprezentat o reuşită, cea mai reuşită ediţie. Aprecierea nu este de complezenţă, este o constatare pe care a putut s-o facă fiecare locuitor rezonabil al oraşului.
În puzderia de acţiuni, cu o ofertă extrem de variată, de la sport şi muzică până la cultură, beclenarii au avut ocazia să aibă sentimentul că aparţin unei comunităţe efervescente, de un dinamism de invidiat şi de către oameni şi din alte oraşe. Nu stagnare lâncedă, resemnare, e bine şi aşa… oricum…
Inaugurarea Casei de Cununii, a unor apartamente sociale, a unui părculeţ de joacă pentru copii, a modernizatei biblioteci orăşeneşti s-au numărat printre punctele oficiale ale sărbătorii.
Pe primar l-am văzut în acele zile transfigurat de oboseală, de parcă ar fi fost beat, preocupat de amănuntele care, la sfârşit, puse în acelaşi creuzet, decid succesul sau prăbuşirea. Decomplexat, Moldovan s-a dat pe tobogan, a cântat cât la ajutat vocea alături de formaţiile de muzică uşoară…
Că firma Rom-Can din Dej nu s-a mai ocupat de organizarea spectacolelor din piaţă a constituit un aspect bun, care, într-o măsură decisivă, a înclinat balanţa spre reuşită. Primăria s-a descurcat şi singură. Ceea ce am scris anul trecut, când, împreună cu Radio SOS, am criticat prestaţia Rom-Can SRL, s-a dovedit adevărat. Acum, a primat respectul pentru participanţi şi nu dorinţa de maximizare a profiturilor prin rabaturi calitative.
Felicitări Nicolae Moldovan, felicitări Consiliului Local Beclean!
Alexandru PETRIA
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
