miercuri, 8 august 2007

Video: Sangele de pe mainile lui Iliescu

Sângele de pe mâinile lui Iliescu

Doar titlul de mai sus imi apartine. Retransmit:

"Dosarul mineriadei: Iliescu a ordonat reprimarea

autor:Dorin Petrisor
Aparut in editia din 9 August 2007, in Cotidianul

Rechizitoriul mineriadei din 13-15 iunie 1990 il indica pe Ion Iliescu drept principalul responsabil pentru decizia initiala de reprimare a manifestantilor.
Fostul presedinte sustine ca armata si-a facut datoria incercind sa restabileasca ordinea
Procurorii i-au trimis in judecata miercuri, in dosarul mineriadei din iunie 1990, pe generalii Mihai Chitac (fost ministru de Interne), Gheorghe Andrita (adjunctul sau) si Dumitru Costea, precum si pe colonelul Vasile Constantin, partea din dosar privitoare la Ion Iliescu fiind inca in lucru la o alta sectie penala.
Rechizitoriul de 80 de pagini concluzioneaza ca fostul presedinte a dispus si a coordonat actiunea fortelor de ordine impotriva manifestantilor. „E important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceleasi fapte, prin rezolutia din 19.06.2007", se precizeaza in rechizitoriul citat de MEDIAFAX.
Procurorii considera ca „planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de articolul 82 din Decretul-Lege nr. 92/1990". De asemenea, Iliescu nu s-a consultat cu Consiliul Militar Superior (actualul CSAT) si nu a emis nici un decret in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum prevede articolul 82 din legea mentionata.
Presedintele Romaniei a cerut telefonic la Marele Stat Major sa se intervina cu doua detasamente de militari in sprijinul trupelor Ministerului de Interne din Piata Universitatii, apoi a cerut ca armata sa intareasca apararea la celelalte obiective de stat. „Din actele dosarului rezulta ca generalii si ofiterii decidenti au stiut si au acceptat ideea ca, urmare a tragerilor cu armamentul din dotare si cu munitie de razboi, pot sa apara ricoseuri si, prin urmare, pot rezulta victime din rindul persoanelor aflate in zona", se mai arata in rechizitoriu.
Marele Stat Major a primit ordin din partea presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne, Iliescu transmitind urmatorul mesaj: „Informeaza pe prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare".
"Iliescu neaga acuzatiile
Fostul presedinte Ion Iliescu a reactionat dur la rechizitoriul procurorilor: „In primul rind, este vorba de un comunicat al Biroului de Informatii al Parchetului Militar. In acest context, nu pot face aprecieri de fond fara a fi citit rechizitoriul. Constat insa o tendinta periculoasa: incercarea de a muta atentia de la vinovatii de acte anarhice la adresa institutiilor statului spre organele de ordine care s-au straduit sa refaca ordinea". (D.D.)"

Extremişti din toate ţările, uniţi-vă!


Cică paria politicii europene se va reuni la Bucureşti în septembrie, la iniţiativa sinistrului WC Tudor. Jorg Heider, Jean-Marie Le Pen, Alessandra Mussolini(foto)… Unul şi unul. Conferinta ultra-naţionaliştilor, ca să nu le zic de-a dreptul fascişti, va avea loc la Casa Poporului.
Alexandru PETRIA

Sex în nume de firme


Patriarhul Teoctist, între acuze si laude desantate

Un editorial pe care nu trebuie sa-l omiteti. Scris nepatimas, care pune o oglinda in fata celor care vreau si pot sa gandeasca. Nu sunt de acord cu el 100%, însă asta ma priveste. Lecturati:

Bilant de patriarhi (de Gelu Trandafir)

Moartea Patriarhului a adus in discursul public problema mostenirii sale. Ce lasa in urma, ce merite a avut si ce neimpliniri...
In astfel de momente, reusim sa cantarim mai just omul si vremurile care i-au stat impotriva.
Reevaluam cu o mai dreapta masura si gestul de cainta din 1990 al Patriarhului Teoctist (l-a facut totusi, spre deosebire de alti ierarhi care se mandreau cu curajul de a nu fi fost martiri), dar si meritele care au urmat: a fost bun chivernisitor, dupa cum spunea Constantin Balaceanu-Stolnici, a pastrat unitatea Bisericii, a reinfiintat Mitropolia Basarabiei, l-a invitat pe Papa in Romania.
Dar terenul eliberat in aceste zile de patimile judecatilor extrem de severe a fost cotropit de avocati neaveniti ai decedatului Patriarh. Ideologi si culturnici ai regimului comunist si ai Securitatii incearca sa rescrie istoria recenta abia luminata de Raportul Tismaneanu.
In lectura lor, tacerile vinovate ale Patriarhului de dinainte de 1989 devin acte de eroism, iar participarea sa in anii ‘40 si ‘50 alaturi de statul comunist la reprimarea Bisericii Romane Unite cu Roma ar trebui trecuta sub tacere. Ei trag linie si, la bilant, gasesc lipsa doar o Catedrala.
Politicienii procedeaza asemanator. Diferentele de abordare tin de legaturile lor cu regimul comunist. Fostii slujbasi ai Partidului si Securitatii anatemizeaza Raportul Tismaneanu; ceilalti isi toarna cenusa in cap doar pentru ca nu ar fi fost vrednici sa ridice Catedrala si se angajeaza hei-rupist sa indeplineasca testamentul Patriarhului.
Astfel, pana acum, am evaluat mostenirea Patriarhului ca si cand Biserica ar fi doar una dintre multele institutii aflate in echilibru si confruntare (cu Presedintia, cu Partidul Comunist, cu Primaria Capitalei, cu Biserica Romei sau cea Rusa).
Nu am acordat deloc atentie tocmai misiunii primordiale a Bisericii, aceea de a ne conduce catre mantuire, nu am evaluat masura in care Biserica mai reuseste acum sa se impuna si sa ne faca sa traim in comuniune cu Hristos.
Am fi descoperit ca avem cea mai mare incredere intr-o institutie ce ne influenteaza in foarte mica masura conduita personala. Cateva exemple. Gospodinele reduc adesea credinta la a nu coase in zilele marcate cu rosu in calendar, dar nu uita sa consulte horoscopul.
Ginecologii recomanda chiuretajul cu usurinta cu care confratii lor dentisti prescriu scoaterea unei masele, dar se abtin de la avorturi de Pasti si de Craciun. Televiziunile ne ofera si show-uri erotice, dar si piosul spectacol al Patriarhului pe care l-au ridicat deja la ceruri.
Nu este simpla noastra ipocrizie (ar fi un pacat de marturisit si iertat la spovada). E mai degraba o atitudine schizoida, caci consideram perfect justificate atitudini contrare credintei pe care o marturisim.
Chiar am sentimentul de a fi asistat in aceste zile la un spectacol, acela al inmormantarii unui Patriarh, ca la un show care ne emotiona, dar nu ne privea personal si nu era de natura sa ne schimbe vietile. Ca si cum Patriarhul Teoctist nu ar fi fost liderul spiritual a unei majoritati covarsitoare a romanilor ortodocsi.
L-au petrecut frumos la groapa, cu bocete si salve, dar cati l-au ascultat pe cand traia?
Aceasta prapastie care se casca tot mai adanc intre credinta si viata este o mostenire pe care credinciosii si clerul trebuie sa o constientizeze.
Caci un neam campion la avorturi e greu sa se mantuiasca prin construirea unei Catedrale. E grea mostenirea comuna a nevredniciei unor ierarhi si a indaratniciei noastre de a nu ne lua in serios marturisita conditie de crestin.
Acum, la capatul a trei "mandate" - Iustinian, Iustin si Teoctist -, marcate de constrangerile si gravele compromisuri ale coabitarii cu regimul comunist ateu, Biserica are sansa de a deveni relevanta in primul rand pentru credinciosi, nu pentru politicieni sau oameni de stat.
Este o oportunitate pentru un raport despre starea credintei romanilor (dincolo de raportari triumfaliste privind increderea in Biserica) si pentru micsorarea distantei dintre Biserica si credincios si dintre credinta si fapte.
Romania Libera, Gelu Trandafir, 06 aug 2007

Dilimanii politicii româneşti

Un articol interesant http://www.cotidianul.ro/index.php?id=12944&art=33599&cHash=29398cf851 .
Parcă un tip vroia să dea foc la puşcărie şi la casa de nebuni...

marți, 7 august 2007

Nume de firmă: MAMMOTH ERECTION

CNSAS ascunde dosarele Inaltilor Ierarhi!

Marţi 7.08.2007, a avut loc la sediul Forumului Civic Românesc din Bd. Mărăşti nr. 61, Conferinţa de Presă cu următoarele subiecte:
1. Forumul Civic Românesc a solicitat în iulie 2006 verificarea dosarelor conducerii Bisericii Ortodoxe Române!
2. Reforma proprietăţii, la doi ani de la apariţia Legii 247/2005.
- Fondul Proprietatea.
3. Parlamentarii, în excursie pe bani publici !!!
1.Verificarea dosarelor conducerii B.O.R. de C.N.S.A.S.
Forumul Civic Românesc a solicitat în luna iulie 2006 verificarea dosarelor conducerii Bisericii Ortodoxe Române.
Până în prezent, CNSAS ne-a comunicat printr-o adresă oficială că s-a încheiat verificarea doar în cazul Preasfinţitului Părinte Episcop-Vicar Vasile Fluieraş care nu a făcut poliţie politică.
În acest ritm, finalizarea cercetării dosarelor pentru cei 26 de înalţi prelaţi va fi încheiată peste 25 ani !!!
Considerăm că în situaţia actuală, urmare trecerii în nefiinţă a Preafericitului Părinte Teoctist, cunoaşterea trecutului candidaţilor pentru funcţia de Patriarh este imperios necesară.
2. Reforma proprietăţii la doi ani de la apariţia Legii 247/2005
GUVERNUL TĂRICEANU TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ PENTRU EŞECUL REFORMEI PROPRIETĂŢII!!!
Forumul Civic Românesc îşi exprimă nemulţumirea vis–a-vis de modul cum autorităţile locale, judeţene şi naţionale au înţeles să aplice Legea 247/2005.
Haosul, interpretarea după bunul plac şi interese de către primari, comisii judeţene a unei legi stufoase, prost făcute, au dus la apariţia unor adevărate mafii locale, care trafichează în dispreţul legii şi sub ochii îngăduitori ai autorităţilor, proprietăţile făcute în zeci de ani de bunicii şi străbunicii noştri.
Tribunalele sunt din nou asaltate de proprietarii înşelaţi de noile autorităţi. Semnalele directe transmise de reprezentanţii noştri Premierului, Cancelariei sale, Ministrului Finanţelor, conducerii Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor, conducerii vechi şi noi a Fondului Proprietatea, au fost tratate cu aroganţa şi suficienţa cu care ne obişnuise vechiul regim.
În cursul celor aproape trei ani de la preluarea puterii, a fost mimat dialogul, consultarea cu societatea civilă,cu proprietarii nemulţumiţi de modul în care decurge reforma proprietăţii.
Din cele 825.000 de notificări făcute de proprietari au fost rezolvate prin restituire mai puţin de 20 %.
O bună parte din notificări au fost invalidate de comisiile alcătuite în proporţie de 90% din persoane care au făcut parte din comisiile funciare de pe vremea psd-ului. Comisiile abilitate să rezolve notificările depuse încă din anul 2001 pe Legea 10, au soluţionat, în intervalul 2005-2007, mai puţin de 20% din acestea.
Retrocedarea terenurilor forestiere a fost făcută doar pentru “băieţii deştepţi”, proprietarii care au revendicat suprafeţe mici neavând niciun fel de şansă în faţa membrilor “noilor” comisii.
O situaţie similară există şi în cazul obştilor şi pădurilor grănicereşti, unde, deşi există documente inatacabile, membrii comisiilor, în frunte cu delegaţii ROMSILVA, refuză restituirea către adevăraţii proprietari.
Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor condusă de tineri liberali, este o instituţie fantomă. După doi ani de la înfiinţare, nimeni nu observă lipsa de autoritate, implicare, eficienţă...
Fondul PROPRIETATEA, o mare cacealma liberală!!!
Fondul Proprietatea se află în aceeaşi situaţie ca în urmă cu aproape doi ani când a fost înfiinţat juridic.
Instituţia s-a “remarcat” de atunci şi până în prezent, printr-un şir de bâlbâieli, inconsecvenţe, răzgândiri, lipsă de transparenţă şi prin cheltuirea a peste 2 milioane de euro din bani publici pe salarii, sedii, aşa-zisă consultanţă, spoturi publicitare, etc, rezultatele fiind practic nule.
Solicităm Premierului şi Ministrului Economiei şi Finanţelor blocarea tuturor plăţilor către membrii Consiliului de Supraveghere până când Fondul Proprietatea îşi va începe efectiv, în fapt, activitatea.
După mai bine de 14 luni de aşteptare a apărut mult promisa ordonanţă de urgenţă care trebuia să pună pe roate funcţionarea fondului.
Textul ordonanţei ne arătă în mod clar că pesedeul este la guvernare, cooptarea d-lui Mircea Ursache în Consiliul de Supraveghere fiind o dovadă elocventă în acest sens. Astfel, FP nu mai este al proprietarilor aşa cum am fost minţiţi prin spoturi publicitare, statul va fi acţionarul majoritar pâna la desfiinţare, va putea vinde acţiuni oricui şi culmea va putea face pomeni electorale din banii Fondului.
Acum conducerea FP ne anunţă nevinovat că fondul ar putea fi listat la bursă, dacă lucrurile vor decurge normal, în luna mai 2008 !!!
3. Parlamentari în excursie pe bani publici
Sub conducerea Preşedintelui Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, o întreagă suită alcătuită din parlamentari, consilieri, etc, s-au plimbat în mai multe ţări din America Centrală şi de Sud. Ca deobicei nu se comunică lista “excursioniştilor” şi costul deplasării.
Comunicat de presa

luni, 6 august 2007

Negru nazist


Biserică şi gay


Masonii din Biserica Ortodoxă

Am dat pe net peste articolul "Masonii din Biserica", scris de Carol Hârşan şi apărut în "Averea” în 2005. Este interesant în actuala conjunctură. Transcriu: "In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu.
Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja "Fiii coloniei lui Traian" din Nordul Moldovei), IPS Teofan - fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja "Armonia", Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja
"Armonia" Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii "Ovidius" Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).
Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri "de gradul trei" in sanul albastrei familii Grifofoni.
Staretul manastirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, este, de asemenea, pomenit ca fiind intr-o Loja "Sfantul Stefan cel Mare".Dupa cum se va vedea si din fondul articolului, nu incriminam fenomenul, ci il semnalam ca analiza a mecanismelor ce unesc mult mai strans decat transpare la abordari superficiale, forta lobby-ului masonic romanesc cu influenta covarsitoare a institutiei Ortodoxiei.
Averea, Carol Harsan, 29 oct 2005"

OZN: Englezii îşi publică documentele secrete despre fenomen


Un pas înainte pentru elucidarea misterului OZN. Ministerul Apărării din Anglia şi-a desecretizat documentele referitoare la această problemă. Pot sa fie consultate în limba engleză aici-http://www.mod.uk/DefenceInternet/FreedomOfInformation/PublicationScheme/SearchPublicationScheme/UnidentifiedAerialPhenomenauapInTheUkAirDefenceRegion.htm .

duminică, 5 august 2007

Nou sondaj cu supuşii lui Băsescu în scădere

Dan Andronic a livrat o informaţie interesantă pe blogul său, care îi pune într-o lumină defavorabilă pe supuşii lui Băsescu. Andronic dixit: “Am primit o informaţie despre un nou sondaj Gallup. care e făcut pe un eşantion de 1138 de persoane. Este vorba de o informatie neverificată, de aceea luaţi-o cu titlu de informaţie care trebuie verificată... Votul pentru Alegerile Europarlamentare 66%-vor vota 15% - nu vor vota 19% Nu ştiu Din cei care vor vota, respectiv 66 la sută PD-37 PSD-22 PNL-17 PNG-8 UDMR-7 PRM-5 PLD-2 PIN-1 Alţii-1Care sunt cei mai potriviţi lideri pentru listele partidelor20%PD -Sorin Frunzaverde20% PNL -Mihai R.Ungureanu13% PSD -Vasile Puscas15 % PNG-Gigi Becali4% UDMR -Winkler3% PRM -Eugen Mihaiescu8% nici unul."

Dumnezeu sa-l ierte pe Florian Pittis

Un lingău la curtea patriarhului Teoctist

Ieri mă gândeam să postez despre Artur Silvestri, care a fost mentionat în presă ca un apropiat al defunctului patriarh, în contextul retagerii sale forţate la mănăstire în 1990, când a fost contestat de feţe bisericeşti doritoare de reformă în sânul bisericii. Vroiam să redactez un articol amplu despre acest colaboraţionist al regimului dictatorial, dar am gasit asta pe net-
Andrei Bădin: În spatele uşilor închise: "Agentul imobiliar" al comunismului#links .

Subscriu fără rezerve.
Alexandru PETRIA

sâmbătă, 4 august 2007

Patriarhul Teoctist va fi dezgropat?



“Se îngroapă cazul ori se dezgroapă Preafericitul”- este o postare care apare pe blogul talentatului scriitor Cristian Teodorescu de pe "Cotidianul", care a ridicat o chestiune arzătoare. Citez textul fostului meu coleg Teodorescu:


"I se va face autopsie Patriarhului?


3 August, 2007 (20:55) CALANDRU de Cristian Teodorescu
Luni seară, după ce l-am auzit pe doctorul Sinescu dînd explicaţii despre moartea Patriarhului, m-a încercat bănuiala că era ceva în neregulă, din vocea lui şi din cauză că îşi căuta cuvintele, ca şi cum trebuia să-l ocolească pe primul. Le-am spus asta cîtorva colegi. Acasă, soţia mea, doctoriţă, a admis că era posibil să se fi întîmplat ceva din cauza anesteziei. Contraargumentul ei a fost: „N-or fi atît de proşti!” Şi ce spunea ea era plauzibil. „Dar dacă sînt?” o întreb. Am vrut să scriu aici ceva, cu semn de întrebare. Dar o simplă bănuială a unui filolog pornind de la vocea doctorului şi a oscilaţiilor sale verbale – plus eventualitatea de a fi înseriat printre ziariştii conspiraţionişti –, nu prea ţinea să o exprim. Iar exprimarea unei asemenea bănuieli e egală cu o acuzaţie formulată cu jumătate de gură.
După declaraţiile urologului care îl îngrijea pe Patriarh şi care i-a acuzat pe anestezist şi pe medicul care a făcut operaţia că s-ar fi grăbit cu intervenţia, Colegiul Medicilor s-a autosesizat. Astfel că această operaţie poate deveni caz penal, fiindcă nu există acordul scris al pacientului. Dar char dacă ar fi existat această dovadă, ea nu-i scapă pe cei doi de o eventuală acuzaţie de malpraxis.
În afară de asta Patriarhul ar fi trebuit autopsiat, obligatoriu, deoarece moartea sa a avut loc la doar cîteva ore după operaţie şi în primele 24 de ore de la internarea in spital. Chiar dacă familia sau Patriarhia ar fi cerut să nu i se facă autopsie, această operaţiune era, legal, obligatorie.
Se pare că nu i s-a făcut autopsie. De ce?
Dacă lucrurile vor merge înainte, trupul Patriarhului devine probă şi ar trebui să fie deshumat pentru a se constata ce se mai poate asupra cauzei morţii.
Ce va conta mai mult, aflarea adevărului sau o probabilă intervenţie a BOR ca Patriarhul să fie lăsat în pace?"

Dacă chiar nu i s-a făcut autopsie patriarhului, e îmbârligată rău. Zic că se îngroapă cazul.
Alexandru PETRIA

Cărtărescu, văzduhist

Mircea Cărtărescu, într-un articol în “Evenimentul zilei” de azi, îl scoate vinovat pe C. P. Tăriceanu pentru evoluţia catastrofală a scenei noastre politice din acest an deoarece a întors armele împotriva Cotrocenilor. Consideră că preşedintele este singurul exponent al schimbării necesare, al luptei impotriva reziduurilor comunismului. Scriitorul este naiv, fiind orbit, ca alţi intelectuali, nu puţini, de derbedeul ex- marinar a cărui ultimă ispravă anticomunistă este… decorarea post-mortem a patriarhului Teoctist, colaborator al regimului dictatorial, amănunt evidenţiat şi în Raportul Tismăneanu, însuşit de Băsescu şi devenit act oficial al statului român.
Tăriceanu n-a avut alternativă. A fost împins, ca PNL să supravieţuiască, tocmai de către Băsescu, să se alieze temporar cu celelalte partide în beligeranţă cu PD.
Privirea maniheistă în alb-negru este o jignire a inteligenţei sau un simptom al amatorismului prin labirintul politicii.
Alexandru PETRIA

vineri, 3 august 2007

Claudiu Săftoiu îl descrie nemilos pe Băsescu, în Jurnalul Naţional

Efectul 9/11 al referendumului anti-Băsescu
2007 08 03 de Claudiu Săftoiu
ABANDONUL ELECTORATELOR TRADIŢIONALE ŞI INSURGENŢA RADICALISMULUI POLITIC ANTIDEMOCRATIC.
Consumarea referendumului prezidenţial din 19 mai 2007 – cel mai serios ciclon politic şi electoral din 1990 până astăzi, are un singur rezultat cert: disoluţia brandurilor politice interne, statuate în ultimii 17 ani. Efectul 9/11 al acestei decizii politice absurde luate de persoanele şi partidele ostile actualului preşedinte generează cea mai acută criză de sistem politic prin care trece România, de la începuturile democraţiei de tip decembrist, până astăzi.
Două sunt turnurile prăbuşite ale principiilor democratice din politica internă, care fac discuţia despre stabilitatea politică dificilă şi relativ fără obiect: 1) electoratul fidel şi stabil, prin plecarea masivă şi cvasidefinitivă a electoratelor de partid din matca identitară a formaţiunilor politice în care au fost menţinute timp de 17 ani şi 2) echilibrul ideologic stânga-dreapta, prin insurgenţa radicalismului politic antidemocratic, provocat de apariţia unor mişcări tectonice antisistem, care se propagă deopotrivă de sus – dinspre principalii jucători politici, dar şi de jos – dinspre electoratele iritate şi bulversate de confuzia politică internă.
Revenirea în funcţie a preşedintelui nu pare a se concretiza în proiecte sau iniţiative menite să galvanizeze energiile instituţionale democratice. Deşi aşteptările sunt imense – 75 la sută dintre participanţii la votul de la referendum cred că au găsit deja soluţia, prin înălţarea la zenit a unui preşedinte megaprotejat de voturi – în realitate, nici un actor nu deţine puterea de a influenţa în mod decisiv scena politică. Coaliţia antiprezidenţială s-a fărâmiţat. Era de aşteptat, după ce o serie de disensiuni au apărut încă din perioada campaniei pentru referendum. Degringolada este acută. Marea miză politică este bătălia pentru statutul de vârf al opoziţiei (cu PD – lider informal şi PSD – lider formal), în timp ce puterea îşi găseşte cu greu parteneri transparenţi de guvernare.
CUM A ÎNVINS PSIHOLOGIA POLITICĂ DIN 2004 ÎNCOACE. Singura ofertă de noutate a campaniei din 2004 a fost produsul politic Traian Băsescu. Paradoxal, nici un adversar al acestuia nu a anticipat potenţialul de noutate absolută pe piaţa internă a noului artefact politic. Ascensiunea noului animal politic Traian Băsescu a dezlănţuit în mentalul electoral românesc o fantasmă politică extremă, frecventată îndeobşte de electorate aduse într-o stare de exasperare acută: apariţia Salvatorului Naţiunii.
Salvatorul Naţiunii – încarnat în personajul politic Traian Băsescu – era la momentul campaniei prezidenţiale din 2004 o fabricaţie de branduri politice încă active, suprapuse mecanic şi amestecate într-un creuzet comportamental în egală măsură derutant şi exploziv: a) era un fel de "C.V. Tudor" care clama mai credibil şi mai modern decât Vadim însuşi dreptate naţională şi personală pentru fiecare român, spirit revanşard (ţepe în Piaţa Victoriei) şi un naţionalism gregar (trasul de urechi al capitalului francez şi american în România); era un fel de "Ion Iliescu" cu solide cunoştinţe de gestiune în înaltă administraţie, apărător declarat al legilor, experimentat şi longeviv expediţionar pe culoarele întunecoase ale instituţiilor de dinainte şi de după decembrie 1989 (cele cinci ministeriate la Transporturi şi cei patru ani de mandat la Primăria Capitalei stau mărturie), lipsit de referinţele instrucţiei sovietice ale liderului stângii româneşti; era un fel de "Adrian Năstase" mai categoric şi mai stăpân pe frâiele puterii în exerciţiul înaltei administraţii, fără aroganţa şi aerul de arendaş al economiei româneşti al celui din urmă; în fine, era – da! –, un fel de "Corneliu Coposu" rezistent la atacuri ucigătoare şi demn în faţa manevrelor şi delaţiunilor propagandist neocomuniste, fără lipsa de virilitate şi faciesul octogenar al simbolului moralităţii politice româneşti post-decembriste, care a fost fruntaşul ţărănist. În fine, personajul politic Traian Băsescu era un filon reductiv de calităţi şi însuşiri proprii, însumate în "Traian Băsescu – comandantul de pe «Biruinţa»", un fel de "out-law" care cucereşte mările şi oceanele, ţine cu cei mulţi şi îi ridiculizează pe cei puternici.
VOTUL AUTOREFERENŢIAL RADICALIZAT. Campanii media şi electorale, lideri de opinie influenţi, politicieni credibili au construit în 17 ani un instrument electoral infailibil: discursul distructiv, autopersiflant şi acuzator, într-o inexorabilă cascadă a criticismului politic manipulator. Prin transferul unor aşa-zise stereotipuri româneşti de anvergură istoric-naţională spre însuşirile negative personale ale actorilor politici, cetăţenii electori au fost invitaţi să îşi dispreţuiască nu numai aleşii, dar şi propriul popor reprezentat de politicieni. Acest efort de persuasiune a generat – de la un mandat electoral la altul – un reflex de gândire electorală degenerativă.
Raportarea cetăţeanului la stat, la reprezentaţii săi aleşi s-a radicalizat şi a pregătit sosirea pe scena politică a Salvatorului Naţiunii. Acestuia i se aloca toate bunele trăsături şi însuşiri şi i se marginalizează obstinat orice slăbiciune. Cine a înţeles să exploateze această energie uriaşă, frustrată şi resentimentară a mentalului electoral românesc, a luat totul. Singurul veritabil speculator politic al psihologiei electorale resentimentare româneşti este în acest moment Traian Băsescu. Noul electorat creat o dată cu agregarea masei critice electorale pentru câştigarea referendumului de la 19 mai – indiferent de educaţie, locaţie, sex, vârstă sau opţiune religioasă – este un electorat obligat să recurgă la instinctualitate, animat de o energie atavică şi, prin urmare, acut radicalizat. Deasupra acestei psihologii abisale a electoratului actualului preşedinte stau desigur promovarea valorilor democraţiei, dorinţa de mai bine, speranţa de propăşire a României şi tot arsenalul de argumente onorabile civic.
Desigur, nu preşedintele este singurul responsabil pentru acest deznodământ atât de timpuriu şi trist. Asumarea în parte a contribuţiilor la actualul context este obligatorie. Alegerile se apropie. Ele trebuie desfăşurate necesarmente în spirit democratic.

Lupta pentru functia de patriarh divide Biserica Ortodoxă Românp

Citeşte din Le Monde: http://www.lemonde.fr/web/article/0,1-0,36-940960,0.html .

Andrei Bădin: În spatele uşilor închise: Teoctist: distrugerea unei sinagogi, Securitatea si odele pentru Ceausescu#links

Andrei Bădin: În spatele uşilor închise: Teoctist: distrugerea unei sinagogi, Securitatea si odele pentru Ceausescu#links