vineri, 24 octombrie 2008

Zoso il vrea impuscat pe Ciutacu

Înţeleg să nu-ţi placă un tip, chiar să-l înjuri dacă polemica rezonabilă nu-ţi este la îndemână. Asta http://www.zoso.ro/2008/10/o-stire-in-stilul-sinteza-zilei.html însă e o dovadă de … nici nu ştiu cum să-i zic.

UPDATE- Am copiat postarea ca să n-o schimbe Zoso:
"O ştire in stilul Sinteza Zilei

Ciutacu a scăpat cu viaţă ca prin minune, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost lovit în cap de glonţul tras de un poliţist brăilean. Victima se afla într-o maşină condusă de o cunoştinţă întâmplătoare cu care băuse până după miezul nopţii într-un bar. După ce au turnat pe gât până n-au mai ştiut ce se întâmplă cu ei, cei doi tineri din Galaţi s-au urcat într-o maşină şi au plecat să viziteze Brăila.


Din pacate, nu e mizerabilul de la TV. Dar asta nu inseamna ca speranta a murit."


miercuri, 22 octombrie 2008

Hai să le-o tragem!

Subscriu la acest text primit prin e-mail:

"In ultima vreme, pretul barilului de petrol s-a redus la jumatate, astfel ca de la 140 dolari a scazut la 70, si totusi benzina si motorina au scazut cu doar 1000 de lei. E bataie de joc pt ca guvernul tine taxele si accizele la fel de mari, iar statiile Peco nu vor sa renunte la preturile practicate, avand un profit urias. Daca ei isi bat joc de noi, haideti sa-i boicotam! S-A DECIS CA IN ZILELE DE 27, 28, 29 OCTOMBRIE TOTI SOFERII CARE VAD ACEASTA MIZERIE SA FACA FRONT COMUN SI NIMENI, PENTRU NIMIC IN LUME, SA NU ALIMENTEZE MASINA SI SA NU CUMPERE NIMIC DIN STATIILE DE CARBURANTI. SPERAM CA PRIN ACEST MOD DE PROTEST SA-I PROVOCAM SI SA VEDEM O REACTIE POZITIVA A ACESTUI GUVERN CARE CONTINUA SA ISI BATA JOC DE NOI! daca sustii ideea (si chiar daca nu o sustii ), da mai departe."

OK, rândurile nu excelează stilistic. Interesează adevărul.


# Altceva interesant. De altă factură http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/19/o-fotografie-la-mare/

Dumnezeu nu-i microbist

Am luat-o pe cocoaşă la fotbal? Gata, Dumnezeu n-a fost român, spun unii. A fost francez. N-a fost nici ţigan, ca Lăcătuş. Care a demisionat după căpăceală.
Dar l-a întrebat cineva pe Dumnezeu dacă-i place fuga unor hăbăuci după o minge? Şi dacă l-a întrebat, nu cred că a primit răspuns.

luni, 20 octombrie 2008

Prostia doare

Imaturul Mircea Badea

Realizatorul emisiunii “În gura presei” a făcut o fixaţie cu bloggerii. Cu unii are de reglat conturi vechi.
M-a deranjat că în ultima lui emisiune, povestind despre o întâlnirea a Elenei Udrea cu nişte deţinători de bloguri, s-a referit constant, generalizând, pe un ton minimalizator la blogosferă. Seamănă cu ce a făcut şi deşteptul de Marius Tucă nu cu mult timp în urmă. Autosuficient, parcă scuipa cu seminţe în capul tuturor.
Caraghioasă ieşire de adolescent nematurizat.

duminică, 19 octombrie 2008

Radu Afrim faţă cu prostia

O sulă de deputat PSD vrea interzicerea unui spectacol al talentatului regizor. Vedeţi http://www.ziaruldebraila.ro/pagina_elevilor/sarbatoriti_cenzura_e_carnaval_.html şi
http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4102.
Informaţii despre Afrim aici
http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Afrim. Ştiu că datele de pe Wikipendia nu sunt exhaustive, dar sunt de ajuns ca neiniţiaţii să-şi formeze o părere.
Pe Radu îl cunosc de mai mulţi ani; locuiesc în oraşul în care s-a născut el. Are alergie la prostie ca şi mine. Ce i se întâmplă lui Afrim, într-o formă sau alta, putem să păţim oricare. Oricând.

# Altceva interesant http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/19/o-fotografie-la-mare/

Tiganca buna, tiganca moarta

Amanunte http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/19/o-fotografie-la-mare/

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Romani din Rusia au nevoie de ajutor. Scrisoare deschisa catre Traian Basescu

Stimate domnule Presedinte,

Noi, locuitori ai satului Moldavanskoe, raionul Krimsk, tinutul Krasnodar, Federatia Rusa, Va adresam respectuos invitatia de a vizita satul nostru, care este unul din 8 sate de basarabeni din Caucazul de Nord. Satul nostru este infiintat de tarani moldoveni din gubernia Basarabia in anul 1873 si acum are aproape 2500 de locuitori.
In acelasi timp, Va rugam sa ne ajutati, in conlucrare cu autoritatile federale si tinutale din Federatia Rusa sa rezolvam citeva probleme mari pe care le intimpinam de foarte multi ani, si anume:
Sa ne ajutati cu un invatator de limba romana, care sa fie trimis din Romania, ca si copiii nostri, care invata in limba rusa, sa poata invata limba mamei;
Sa ne ajutati cu carti in limba romana, pentru ca asa carti nu avem deloc in sat;
Sa ne ajutati sa primim din Romania un complet de costume nationale, pentru ansamblul de copii si pentru ansamblul de maturi din satul nostru. Ne trebuie 15 costume pentru baieti si 15 costume pentru fete si 10 costume pentru barbati si altele 10 pentru femei;
Sa ne ajutati sa primim din Romania un complet de instrumente muzicale populare, pentru ansamblul folcloric din satul nostru;
Sa ne ajutati cu un specialist muzicolog sau muzicant din Romania, care sa conduca orchestra populara din sat;
Sa ne ajutati sa organizam in satul Moldavanskoe un Centru Cultural National, de care este mare nevoie. In legatura cu aceasta Va aducem la cunostinta ca doamna Natalia Belcenko, fosta invatatoare de istorie din satul nostru a cumparat in centru satului un teren cu o constructie pe jumatate ruinata anume cu scopul de a infiinta acest Centru Cultural National;
Sa ne ajutati sa organizam in satul nostru un atelier si cursuri de invatarea mestesugurilor populare cum ar fi tesutul covoarelor moldovenesti, goblenuri, confectii din panusi, olarit si altele.
Daca nu vom primi ajutor din Romania sau Republica Moldova, in urmatorii 10 ani riscam sa ne pierdem identitatea noastra nationala. De aceea toata nadejdea noastra este la Dumneavoastra, ca Presedinte al Romaniei. Organizatia noastra, condusa de doamna Natalia Belcenko, se numeste Krasnodarskaia kraievaia nationalnaia kulturnaia organizatia „BUCURIA” (Organizatia cultural-nationala din tinutul Krasnodar „BUCURIA”).
Cu adinc respect si multa nadejde in ajutorul Dumneavoastra,

Natalia Belcenco
Andrei Podolean
Marina Pogorelova
Maria Pogorelova
Vasilina Budurina
Iulia Cenisenko
Nadejda Gusarova

vineri, 17 octombrie 2008

De ce m-a injurat Mircea Badea

Ieri am scris un comentariu pe blogul lui Tolontan:

"alexandru petria on 16 Octombrie, 2008 8:39 pm
Bine că l-au reţinut pe Piţurcă. M-am săturat de golănismele din fotbalul autohton."

Şi l-a mine mi-am expus părerea aici
http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/10/bine-ca-l-au-saltat-pe-piturca.html.
Badea a susţinut aseară în emisiunea sa de pe Antena 1 că este anormal să se bucure cineva de ce-a păţit omul de fotbal. Şi m-a nominalizat, numind poziţia mea de pe blogul lui Tolontan drept prostie.
Numai că Badea a cam greşit. Nu m-am bucurat pentru păţania lui Piţurcă, ci am aprobat încercarea de aplicare a legilor şi în cazul şmecherilor din fotbal. La care combinaţia dintre bani şi mintea puţină are efecte sfidătoare.

S-a cam prostit Mircea Badea.

joi, 16 octombrie 2008

Bine ca l-au saltat pe Piturca

Asta cred, sătul de golăniile din fotbalul autohton. Piţurcă trebuia să meargă la DNA când a fost citat, nu să se ajungă să se emită mandat de aducere. Aşa făcea un om care respectă legile.

miercuri, 15 octombrie 2008

Poate să fie Băsescu bărbat de stat?

Prin votarea majorării salariilor profesorilor cu 50%, deputaţii s-au dovedit de-un populism împuţit, iresponsabil. Toţi, de-a valma.
Diferenţa dintre un politician oarecare şi un bărbat de stat o percepem în momentele de cumpănă, ultimul acordând întâietate intereselor ţării, chiar dacă ele nu coincid cu interesele imediate ale unui segment consistent din electorat şi sunt nepopulare. Şi ne este dat să trecem prin unul, la un pas de dezastrul inflaţionist.
Prin respingerea promulgării majorării salariilor dascălilor, Băsescu are ocazia să-şi demonstreze valoarea sau mediocritatea. Este bărbat de stat?

UPDATE 16 octombrie- Din nou despre un plagiator http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/16/aurel-podaru-a-mai-plagiat-si-din-altcineva/

luni, 13 octombrie 2008

Bănci în memoria celor morţi


La Cristi http://blog.scrie.ro/ am citit despre o treaba extraordinara- "Unul din lucrurile simple pe care le apreciez mult pe aici (in Vancouver/Canada): prin mai toate parcurile sau chiar prin padure, prin locuri pe care le strabati la sfarsit de saptamana relaxandu-te, intalnesti la tot pasul banci frumoase ca cea din fotografie, care-s platite de localnici, individual, in memoria vreunui membru de familie sau prieten drag, care s-a stins din viata." Ideea nu merita "importata"?

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Sarah Palin a fost tratată ca obiect sexual?


Această fotografie a agenţiei Reuters a provocat discuţii aprinse în America. E sexistă, cică, desconsiderantă...

## Altceva interesant http://alexandrupetria.wordpress.com/

vineri, 10 octombrie 2008

Sexgate la Senat



Nu demult, se vorbea de aventura sexuală a doi senatori, care au fost surprinşi in action de femeile de seviciu în clădirea Parlamentului. Ei, surse care ştiu cum stau treburile afirmă că sunt doi politicieni din Ardeal. Bărbatul de la PD-L, femeia- social-democrată. Să fie Lucia Liliana Tomoioagă, senatoare PSD de Alba şi Alexandru Pereş, senator PD-L de Alba? Nu spun nu, nici da.

De la credinta la falsa religiozitate

Foarte des sunt oameni care se întreabă cum se face că la noi în România anumiţi creştini trebuie să fie păziţi de poliţie sau jandarmerie atunci când se roagă, de ce se calcă în picioare când vor să venereze moaşte, de ce se îmbrâncesc când primesc aghiasmă şi mai nou, de ce-şi împart pumni pentru două „sarmale sfinte” gătite la Mănăstirea Nicula? Ce-i determină pe aceşti oameni să uite de iubirea lui Hristos şi de faptul că El este cel care trebuie să primeze în viaţa unui creştin? Este greu să dai un răspuns la aceste întrebări fără a supăra păstorii creştinilor cu un astfel de comportament şi fără să rişti a fi catalogat drept un om de rea credinţă. De aceea în rândurile de mai jos voi încerca să vă împărtăşesc câteva idei pe care le-am expus de curând unor participanţi la un congres ţinut la Berlin.
Viaţa de credinţă a românilor are mult de suferit din cauza comunismului. Dacă în Polonia, Ungaria şi alte ţări din fostul bloc comunist a avut loc o revoluţie moralo-culturală înaintea celei politice, în România nici după schimbarea politică nu s-a petrecut aceast tip de revolutie. Bisericile interzise sau tolerate abia reuşesc să-şi facă loc în spaţiul controlat de Biserica colaboraţionistă şi sunt de cele mai multe ori obstrucţionate pentru a putea face ceva în acest sens, timp în care Biserica colaboraţionistă majoritară se pare că nu vrea sau nu poate cu actuala structură să îndrepte lucrurile. Sunt prea ocupaţi să-şi păstreze o poziţie de lider în România încercând din răsputeri să învrăjbească credincioşii proprii împotriva celorlalţi creştini. Cu alte cuvinte, semănând ură, amestecând adevărul cu minciuna îşi culeg imediat roadele; dar din păcate şi proprii lor creştini se învrăjbesc între ei.
Un alt motiv poate fi canonizarea unor aşa zişi sfinţi. De exemplu, Ştefan cel Mare, căruia fără a-i ştirbi din recunoaşterea cuvenită rolului său politic, trebuie să mărturisim că a avut o viaţă nu tocmai demnă de un sfânt. Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei, îl descrie foarte clar ca fiind „om nu mare de statu, aprig la mânie şi grabnic vărsător de sânge nevinovatu. De multe ori la ospeţe omora fără judeţu”. O astfel de canonizare poate determina creştinii acestei Biserici să aibă atitudini violente şi nedemne, fără să-şi pună nici măcar un moment problema că ar greşi în faţa lui Dumnezeu. La un moment dat cineva mi-a explicat că acest mare sfânt s-ar fi putut converti pe patul de moarte, dar atunci vă întreb nu este această explicaţie o invitaţie la o viaţă imorala? Cu siguranţă căinţa i-a putut aduce mântuirea, dar asta nu-i sfinţeşte existenţa anterioară. Oare nu astfel de exemple îi detremină pe unii „creştini” să săvârşească fapte oribile scuzându-se în faţa propriei conştiinţe: „m-oi căi înainte de a muri”. Mai mult, Atanasie Todoran din Bichigiu ce a fost de curând canonizat la Salva este considerat sfânt şi pentru faptul că şi-ar fi împiedecat fiul muribund să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Cristos din mâinile unui preot unit. Cu alte cuvinte este considerat sfânt un om ce s-a opus lui Cristos prezent în Sfânta Taină. A fost canonizat un Anticrist. Aceste canonizari politizate şi prozelite fac mult rău şi produc multe victime. De aceea nu trebuie să ne mirăm că în România avem şi Biserici pline, dar şi închisori la fel de pline. Nu trebuie să ne surprindă nici atitudinea unor Ierarhi care au cerut caterisirea Mitropolitului Corneanu pentru că s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Cristos alături de Greco-Catolici. Nimic nu trebuie să ne mai surprindă, totul este posibil atâta timp cât cei ce-şi dau seama că astfel de atitudini distrug imaginea Bisericii lui Hristos în ansamblul ei nu vor lua atitudine.
Alin Cîndea
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

## UPDATE Alexandru Petria-
Un taran a descoperit plagiatul unui scriitor român
http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/09/un-plagiat-aurel-podaru/