Zalutam cu rezbekt, Jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum...! Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam...
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin! Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.
Cip Iesean
(Primita prin e-mail )
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
marți, 20 ianuarie 2009
Pauza de blog. Scriu proza cateva zile
În aburi
Aburul creştea în zgomotul pistoanelor. Liniştitor. Globuri de aburi se suprapuneau şi se apropiau. Peronul a reţinut umezeala ploii care s-a dus peste deal, pe deasupra brazilor. Se mai auzea croncănitul miilor de ciori din jurul gării.
M-am aplecat să-mi leg şireturile şi mi-a intrat capul în aburi. Ultima dată, fundul şi călcâiele. Eram lângă locomotiva neagră. Şi lângă un ceferist cu caschetă roşie. Care avea în mâna dreaptă o plăcintă. Aşa-i zicea bunicul. Plăcintă. Dar nu era o plăcintă. Când o ridica porneau trenurile. Mă simţeam mare lângă ceferist şi plăcintă. Parcă şi eu am dat drumul trenului ale cărui roţi îmi depăşeau capul. Şi apoi trenul parcă a tras aburul după el, globurile au devenit fuioare, şi lumina m-a făcut să clipesc. Eram în soare, după ploaie. “Hai la bunicu-to”, mi-a zis ceferistul prinzându-mă de mână.
Şi-am mers împreună până o albină i s-a aşezat pe haină. Atunci a trecut plăcinta din dreapta în stânga şi cu două degete i-a dat un bobârnac. Albina a căzut între linii, lângă un pachet de ţigări presat şi pete de ulei. Mi-am tot întors capul după ea şi vedeam cum se roteşte ţintuită de pământ.
Bunicul avea spumă de la bere pe mustaţă. Iar peste ochi şi nas o bucată de umbră. De la castanul imens în jurul căruia erau mese şi scaune. Nenea Csibi, Valentin taximetristul, bunicul şi domnul Popescu, aşa-i ziceau toţi ceferistului cu chipiu roşu, beau. Coniac, votcă, vin şi bere. Nenea Csibi era îmbrăcat în alb şi din când în când se ridica şi mergea până în restaurant, când îl striga vreunul după o comandă. În grădina de vară erau doar ei şi eu, care trăgeam de pantalonii bunicului. “A îmbolnăvit albina, a îmbolnăvit albina”, repetam, şi arătam spre ceferist. Însă ei erau prea ocupaţi cu discuţiile lor, care mă despărţeau de bunicul, de albină. Mă gândeam ce face albina între şine, dacă nu-i este urât şi frică de trenuri, poate de aceea s-a pus pe haina domnului Popescu. Bunicul mi-a împins mâna de pe pantaloni. “Du-te şi te joacă, mi-a mai spus, nu sta în gura oamenilor, termină. Bea sucul şi termină!”
Mi-am golit sticla cu suc. Şi ei au mai biruit un rând de pahare, erau roşii la faţă de parcă i-a ars soarele, dar cumva altfel, cu ochii ficşi. Sucul l-am simţit amar, deşi altădată era dulce-dulce. Eram îmbufnat. Domnul Popescu mă privea şi râdea, împungea spre mine cu degetul. Avea un leucoplast pe deget, murdar.
Nu mai era nimeni pe peron. De ceva vreme a oprit un tren cu marfă. La linia cinci, l-am auzit pe domnul Popescu. Acesta tocmai şuşotea cu bunicul, după care m-a chemat la el, grav. “Uite, eu sunt obosit, îţi cumpăr o ciocolată dacă porneşti tu marfarul”, mi-a zis domnul Popescu. Bunicul a dat din cap, la fel Valentin taximetristul şi nenea Csibi. “Uite, mergi la ultimul vagon şi împinge de el. O să pornească. Nu-ţi dau paleta, că-i grea, porneşte trenul şi fără ea”. M-am bucurat că nu trebuie să duc plăcinta. Mă simţeam ca nimeni altul, nu ca George sau Dănuţ, care n-o să mă creadă deseară, la fotbal, când o să le povestesc cum am pornit eu trenul. Simţeam că-l iubesc pe domnul Popescu, îmbufnarea a pierit. Sigur, domnul Popescu avea încredere în mine, n-am stat împreună în aburii locomotivei?
Ciorile şi-au luat zborul din copaci ca la un semnal. Aveam palmele pe un tampon şi împingeam. Eram ridicat pe vârfuri, cu pietricele care-mi alunecau pe sub ele. Am început să transpir. Mă uitam înainte. Dar din locomotivă nu ieşea abur. Îmi era ruşine că nu ieşea abur. Domnul Popescu râdea, bunicul se lovea cu palmele peste genunchi. Vroiam să intru în pământ că nu reuşeam să pornesc trenul.
Am trecut liniile, până la cea cu pachetul de ţigări. Locomotiva nu scotea aburi şi albina era moartă. M-a cuprins ciuda. Am început să urlu: “Criminalilor, criminalilor, mi-aţi omorât albina”. Bunicul şi ceilalţi şi-au reumplut paharele.
Alexandru Petria
Aburul creştea în zgomotul pistoanelor. Liniştitor. Globuri de aburi se suprapuneau şi se apropiau. Peronul a reţinut umezeala ploii care s-a dus peste deal, pe deasupra brazilor. Se mai auzea croncănitul miilor de ciori din jurul gării.
M-am aplecat să-mi leg şireturile şi mi-a intrat capul în aburi. Ultima dată, fundul şi călcâiele. Eram lângă locomotiva neagră. Şi lângă un ceferist cu caschetă roşie. Care avea în mâna dreaptă o plăcintă. Aşa-i zicea bunicul. Plăcintă. Dar nu era o plăcintă. Când o ridica porneau trenurile. Mă simţeam mare lângă ceferist şi plăcintă. Parcă şi eu am dat drumul trenului ale cărui roţi îmi depăşeau capul. Şi apoi trenul parcă a tras aburul după el, globurile au devenit fuioare, şi lumina m-a făcut să clipesc. Eram în soare, după ploaie. “Hai la bunicu-to”, mi-a zis ceferistul prinzându-mă de mână.
Şi-am mers împreună până o albină i s-a aşezat pe haină. Atunci a trecut plăcinta din dreapta în stânga şi cu două degete i-a dat un bobârnac. Albina a căzut între linii, lângă un pachet de ţigări presat şi pete de ulei. Mi-am tot întors capul după ea şi vedeam cum se roteşte ţintuită de pământ.
Bunicul avea spumă de la bere pe mustaţă. Iar peste ochi şi nas o bucată de umbră. De la castanul imens în jurul căruia erau mese şi scaune. Nenea Csibi, Valentin taximetristul, bunicul şi domnul Popescu, aşa-i ziceau toţi ceferistului cu chipiu roşu, beau. Coniac, votcă, vin şi bere. Nenea Csibi era îmbrăcat în alb şi din când în când se ridica şi mergea până în restaurant, când îl striga vreunul după o comandă. În grădina de vară erau doar ei şi eu, care trăgeam de pantalonii bunicului. “A îmbolnăvit albina, a îmbolnăvit albina”, repetam, şi arătam spre ceferist. Însă ei erau prea ocupaţi cu discuţiile lor, care mă despărţeau de bunicul, de albină. Mă gândeam ce face albina între şine, dacă nu-i este urât şi frică de trenuri, poate de aceea s-a pus pe haina domnului Popescu. Bunicul mi-a împins mâna de pe pantaloni. “Du-te şi te joacă, mi-a mai spus, nu sta în gura oamenilor, termină. Bea sucul şi termină!”
Mi-am golit sticla cu suc. Şi ei au mai biruit un rând de pahare, erau roşii la faţă de parcă i-a ars soarele, dar cumva altfel, cu ochii ficşi. Sucul l-am simţit amar, deşi altădată era dulce-dulce. Eram îmbufnat. Domnul Popescu mă privea şi râdea, împungea spre mine cu degetul. Avea un leucoplast pe deget, murdar.
Nu mai era nimeni pe peron. De ceva vreme a oprit un tren cu marfă. La linia cinci, l-am auzit pe domnul Popescu. Acesta tocmai şuşotea cu bunicul, după care m-a chemat la el, grav. “Uite, eu sunt obosit, îţi cumpăr o ciocolată dacă porneşti tu marfarul”, mi-a zis domnul Popescu. Bunicul a dat din cap, la fel Valentin taximetristul şi nenea Csibi. “Uite, mergi la ultimul vagon şi împinge de el. O să pornească. Nu-ţi dau paleta, că-i grea, porneşte trenul şi fără ea”. M-am bucurat că nu trebuie să duc plăcinta. Mă simţeam ca nimeni altul, nu ca George sau Dănuţ, care n-o să mă creadă deseară, la fotbal, când o să le povestesc cum am pornit eu trenul. Simţeam că-l iubesc pe domnul Popescu, îmbufnarea a pierit. Sigur, domnul Popescu avea încredere în mine, n-am stat împreună în aburii locomotivei?
Ciorile şi-au luat zborul din copaci ca la un semnal. Aveam palmele pe un tampon şi împingeam. Eram ridicat pe vârfuri, cu pietricele care-mi alunecau pe sub ele. Am început să transpir. Mă uitam înainte. Dar din locomotivă nu ieşea abur. Îmi era ruşine că nu ieşea abur. Domnul Popescu râdea, bunicul se lovea cu palmele peste genunchi. Vroiam să intru în pământ că nu reuşeam să pornesc trenul.
Am trecut liniile, până la cea cu pachetul de ţigări. Locomotiva nu scotea aburi şi albina era moartă. M-a cuprins ciuda. Am început să urlu: “Criminalilor, criminalilor, mi-aţi omorât albina”. Bunicul şi ceilalţi şi-au reumplut paharele.
Alexandru Petria
joi, 15 ianuarie 2009
Urina geniala a lui Eminescu
Eminescu este omorat zilnic de profesori, infasurat in laude de doi bani, in clisee. In angroul admiratiei tampe si fatarnice.
L-au urcat pe un soclu imens si l-au indepartat de noi.
L-au falsificat, constatand stupid genialitatea si unde era doar apasarea insingurata a carnii sau o sfortare creatoare nefinalizata.
L-au transformat intr-o marca depersonalizata.
Pacat.
L-au urcat pe un soclu imens si l-au indepartat de noi.
L-au falsificat, constatand stupid genialitatea si unde era doar apasarea insingurata a carnii sau o sfortare creatoare nefinalizata.
L-au transformat intr-o marca depersonalizata.
Pacat.
Nu pot sa nu fiu de acord cu Tariceanu
E calda, de pe blogul lui Tariceanu:
“Conferinţa de presă de acum câteva ore a premierului Emil Boc este o nouă confirmare a faptului că România nu este guvernată.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, este actul 3 din piesa de teatru: „Bomba fumigenă”. Actul 1 a fost demisia lui Gabriel Oprea, actul 2 - dezbaterea privind modificarea Constituţiei, actul 3 - războiul declarat pensionarilor. Emil Boc ne-a spus astăzi că va lupta împotriva „nesimţiţilor” cu pensii mari. Pentru politicienii din PD-L şi PSD, nu contează că actorilor, medicilor sau profesorilor cu experienţă le este interzis un drept fundamental: dreptul la muncă. Românii trebuie să vadă că politicienii de la putere luptă pentru binele naţiunii şi împotriva duşmanului de clasă. Sună cunoscut? Pentru Emil Boc, duşmanul de clasă este pensionarul „nesimţit” (termen folosit de premier). Din cauza lui economia merge prost şi din cauza lui nu sunt bani.
De ce această piesă de teatru? De ce politicienii de la putere vin cu astfel de diversiuni, în loc să guverneze?.
Răspunsul este unul simplu: guvernul PSD- PD-L nu poate, nu ştie cum şi nu are soluţii.
Politicienii de la PSD şi PD-L văd că promisiunile pe care le-au făcut în campanie nu au nici o acoperire economică. Îşi dau seama că România are nevoie de un plan economic cu măsuri pentru a păstra locurile de muncă ale românilor. Un plan pe care nu îl au şi pe care nu ştiu să îl alcătuiască. De aceea, tot amână să anunţe bugetul. De aceea, când muncitorii de la uzinele Dacia cer soluţii guvernului şi preşedintelui, Traian Băsescu organizează o dezbatere privind modificarea Constituţiei. Şi de aceea, în loc să recunoască că a greşit, Emil Boc continuă să susţină că pensionarii nu au dreptul de a munci.
Este folosit orice subiect care poate să întreţină iluzia că ceva se întâmplă în rândul politicienilor de la putere şi care poate distrage atenţia de la problemele economice presante.”
“Conferinţa de presă de acum câteva ore a premierului Emil Boc este o nouă confirmare a faptului că România nu este guvernată.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, este actul 3 din piesa de teatru: „Bomba fumigenă”. Actul 1 a fost demisia lui Gabriel Oprea, actul 2 - dezbaterea privind modificarea Constituţiei, actul 3 - războiul declarat pensionarilor. Emil Boc ne-a spus astăzi că va lupta împotriva „nesimţiţilor” cu pensii mari. Pentru politicienii din PD-L şi PSD, nu contează că actorilor, medicilor sau profesorilor cu experienţă le este interzis un drept fundamental: dreptul la muncă. Românii trebuie să vadă că politicienii de la putere luptă pentru binele naţiunii şi împotriva duşmanului de clasă. Sună cunoscut? Pentru Emil Boc, duşmanul de clasă este pensionarul „nesimţit” (termen folosit de premier). Din cauza lui economia merge prost şi din cauza lui nu sunt bani.
De ce această piesă de teatru? De ce politicienii de la putere vin cu astfel de diversiuni, în loc să guverneze?.
Răspunsul este unul simplu: guvernul PSD- PD-L nu poate, nu ştie cum şi nu are soluţii.
Politicienii de la PSD şi PD-L văd că promisiunile pe care le-au făcut în campanie nu au nici o acoperire economică. Îşi dau seama că România are nevoie de un plan economic cu măsuri pentru a păstra locurile de muncă ale românilor. Un plan pe care nu îl au şi pe care nu ştiu să îl alcătuiască. De aceea, tot amână să anunţe bugetul. De aceea, când muncitorii de la uzinele Dacia cer soluţii guvernului şi preşedintelui, Traian Băsescu organizează o dezbatere privind modificarea Constituţiei. Şi de aceea, în loc să recunoască că a greşit, Emil Boc continuă să susţină că pensionarii nu au dreptul de a munci.
Este folosit orice subiect care poate să întreţină iluzia că ceva se întâmplă în rândul politicienilor de la putere şi care poate distrage atenţia de la problemele economice presante.”
Diavolul va pune cipul. Cum comentati acest comunicat al parintelui Justin Parvu?
Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu
miercuri, 14 ianuarie 2009
Baba se piaptana, cocheta
Se inchid firme. Cursul valutar ne loveste in moalele capului. Criza nu e o poveste, iar politicienii par de pe alta lume. Este oportuna acum revizuirea Constitutiei? Este prioritatea Romaniei?
Cele 10 porunci. Dupa Basescu
1. Adoptarea unui regim semi-prezidenţial coerent.
2. Definirea mecanismelor dizolvării Legislativului.
3. Un sistrem unicameral.
4. Eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale.
5. Limitarea drastică a regelmentării prin ordonanţe.
6. Un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe sau regiuni şi o autonomie locală veritabilă.
7. Recredibilizarea Curţii Constituţionale.
8. Introducerea referendumului obligatoriu.
9. Regândirea rolului şi structurii CSM.
10. Definirea clară a tuturor drepturilor accesibile tuturor.
2. Definirea mecanismelor dizolvării Legislativului.
3. Un sistrem unicameral.
4. Eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale.
5. Limitarea drastică a regelmentării prin ordonanţe.
6. Un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe sau regiuni şi o autonomie locală veritabilă.
7. Recredibilizarea Curţii Constituţionale.
8. Introducerea referendumului obligatoriu.
9. Regândirea rolului şi structurii CSM.
10. Definirea clară a tuturor drepturilor accesibile tuturor.
Fata tatei. La 15 ani
Maine e sarbatoare. Bianca implineste 15 ani. Si ma grabesc sa-i urez tot ce-si doreste. A cam crescut fata mea, nascuta in aceeasi zi cu Eminescu.
marți, 13 ianuarie 2009
"Lumea romaneasca e-un gunoi"
Lumea romaneasca
Lumea romaneasca e-un gunoi
Bisnitari, si curve, si lichele.
Poate doar un salvator razboi
Ne-o scapa de-aceste duhuri rele.
Zi si noapte se maimutaresc
Defilind pe micile ecrane.
Ne-a ajuns blestemul tiganesc
Ce cosmar! Ce fete mitocane!
Fauna pestrita ride gros
Nadusind in bai de reflectoare.
Un moderator bascalios
Face glume timpe si vulgare.
La un semn, danseaza toti cu foc!
La alt semn, i-apuca si maneaua!
Si nici bine turma n-a luat loc
C-o loveste si mai rau damblaua.
Sleahta asta de handicapati
Falsa e, din cap pina-n picioare.
Zau ca-ti vine cap in cap sa-i bati
Si sa-i bagi in ocnele de sare.
Daca-i scuturi, sar paduchi din ei
Care joaca, orisicit, mai bine.
Iar vedetele astea de doi lei
Zic ca-s spuma tarii. Ce rusine!
Lumea romaneasca o vedeti
Si la Atheneu, in pielea goala.
Zece pentru S.O.V.! Niste ciumeti
Si pe scena, dar mai multi in sala.
Nimeni, oare, nu s-a intrebat
Ce hram poarta cel care-i aduna?
De ce-a fost inchis? Cit a furat?
Prabusirea FNI e buna?
Ce escroc simpatic! Altul nu-i!
Are post TV, face sondaje.
Calca pe cadavre? Bravo lui!
Ce noroc ca n-o luam noi pe coaje!
Societatea noastra de rahat
A stat capra la banditul Vantu.
Asta-i tara? asta mai e Stat?
Cum de nu v-a inghitit pamintul?
Faceau asta Iorga si Brancusi,
Eminescu si Caragiale?
Am trait mai demn sub turci si rusi
Decit sub tigani si haimanale.
Zi de zi ne merge tot mai rau
Ne conduc niste golani sinistri.
Puscariasii ies de la bulau
Si se fac, ei intre ei, ministri.
Au ajuns stapini pe Parlament,
Pe Guvern si pe Presedintie.
Iar la cirma Tarii e-un dement
Vesnic beat, ce hahaie-n prostie.
Totul s-a intors cu fundu-n sus
Hotii ne dau lectii de morala.
Popii il tradeaza pe Isus.
Buna Tara dar ce rea tocmeala!
Ce alegeri? Jaf ingrozitor!
Mascarada nemaipomenita!
I-a lasat sa fure-n legea lor
Europa asta ipocrita.
Imi inabus voma tot mai greu
N-am mai intilnit asa duhoare.
Cit s-a degradat poporul meu!
Nu-l mai recunosc. Se stinge. Moare.
Eu imi voi vedea de drumul meu,
Nu capitulez. infrunt napasta.
Stiu ca ne incearca Dumnezeu,
Ne-a fost scris sa trecem si prin asta.
Nu sint singur. Luptatori mai sint,
N-au murit curajul si mindria.
Pleava rea s-o risipi in vint
Si-am sa-mpusc drept intre ochi Mafia.
Corneliu Vadim Tudor
(Din revista “Romania Mare”)
Lumea romaneasca e-un gunoi
Bisnitari, si curve, si lichele.
Poate doar un salvator razboi
Ne-o scapa de-aceste duhuri rele.
Zi si noapte se maimutaresc
Defilind pe micile ecrane.
Ne-a ajuns blestemul tiganesc
Ce cosmar! Ce fete mitocane!
Fauna pestrita ride gros
Nadusind in bai de reflectoare.
Un moderator bascalios
Face glume timpe si vulgare.
La un semn, danseaza toti cu foc!
La alt semn, i-apuca si maneaua!
Si nici bine turma n-a luat loc
C-o loveste si mai rau damblaua.
Sleahta asta de handicapati
Falsa e, din cap pina-n picioare.
Zau ca-ti vine cap in cap sa-i bati
Si sa-i bagi in ocnele de sare.
Daca-i scuturi, sar paduchi din ei
Care joaca, orisicit, mai bine.
Iar vedetele astea de doi lei
Zic ca-s spuma tarii. Ce rusine!
Lumea romaneasca o vedeti
Si la Atheneu, in pielea goala.
Zece pentru S.O.V.! Niste ciumeti
Si pe scena, dar mai multi in sala.
Nimeni, oare, nu s-a intrebat
Ce hram poarta cel care-i aduna?
De ce-a fost inchis? Cit a furat?
Prabusirea FNI e buna?
Ce escroc simpatic! Altul nu-i!
Are post TV, face sondaje.
Calca pe cadavre? Bravo lui!
Ce noroc ca n-o luam noi pe coaje!
Societatea noastra de rahat
A stat capra la banditul Vantu.
Asta-i tara? asta mai e Stat?
Cum de nu v-a inghitit pamintul?
Faceau asta Iorga si Brancusi,
Eminescu si Caragiale?
Am trait mai demn sub turci si rusi
Decit sub tigani si haimanale.
Zi de zi ne merge tot mai rau
Ne conduc niste golani sinistri.
Puscariasii ies de la bulau
Si se fac, ei intre ei, ministri.
Au ajuns stapini pe Parlament,
Pe Guvern si pe Presedintie.
Iar la cirma Tarii e-un dement
Vesnic beat, ce hahaie-n prostie.
Totul s-a intors cu fundu-n sus
Hotii ne dau lectii de morala.
Popii il tradeaza pe Isus.
Buna Tara dar ce rea tocmeala!
Ce alegeri? Jaf ingrozitor!
Mascarada nemaipomenita!
I-a lasat sa fure-n legea lor
Europa asta ipocrita.
Imi inabus voma tot mai greu
N-am mai intilnit asa duhoare.
Cit s-a degradat poporul meu!
Nu-l mai recunosc. Se stinge. Moare.
Eu imi voi vedea de drumul meu,
Nu capitulez. infrunt napasta.
Stiu ca ne incearca Dumnezeu,
Ne-a fost scris sa trecem si prin asta.
Nu sint singur. Luptatori mai sint,
N-au murit curajul si mindria.
Pleava rea s-o risipi in vint
Si-am sa-mpusc drept intre ochi Mafia.
Corneliu Vadim Tudor
(Din revista “Romania Mare”)
Cuplu homo
Ca o căsătorie între poponari- guvernul Boc, cu amorul dintre PSD şi PD-L. Cine interpretează rolul femeii?
Adagio de pe blogul lui Tariceanu: "România este în derivă, pentru că nu este guvernată. România nu este guvernată pentru că politicienii din PD-L şi PSD sunt mai preocupaţi să găsească modalităţi prin care se pot faulta, decât să găsească răspunsuri la criza economică mondială. Ne reîntoarcem la zilele FSN de la începutul anilor ’90. S-au schimbat câteva feţe, dar metodele au rămas aceleaşi."
Adagio de pe blogul lui Tariceanu: "România este în derivă, pentru că nu este guvernată. România nu este guvernată pentru că politicienii din PD-L şi PSD sunt mai preocupaţi să găsească modalităţi prin care se pot faulta, decât să găsească răspunsuri la criza economică mondială. Ne reîntoarcem la zilele FSN de la începutul anilor ’90. S-au schimbat câteva feţe, dar metodele au rămas aceleaşi."
Topul comentatorilor din blogosfera romaneasca
Zelist a alcatuit un clasament al celor mai activi comentatori pe bloguri http://www.zelist.ro/comenteeezi/top-bloguri.
Printre primii 25 i-am intalnit pe autorii blogurilor mariusmina.blogspot.com, demaio.info, fuckyoutovarasi.blogspot.com, massmedia-online.blogspot.com, luciaverona.blogspot.com si oanastoicamujea1.wordpress.com, care sunt pe lista mea de prieteni.
Printre primii 25 i-am intalnit pe autorii blogurilor mariusmina.blogspot.com, demaio.info, fuckyoutovarasi.blogspot.com, massmedia-online.blogspot.com, luciaverona.blogspot.com si oanastoicamujea1.wordpress.com, care sunt pe lista mea de prieteni.
luni, 12 ianuarie 2009
Il mananca pe Jumbo
Economia in Zimbabwe este la pamant, iar situatia politica tensionata. Din lipsa de altceva, militarii au inceput sa manance elefanti. Ca un cosmar...
Demisie in PD-L
Ziaristul Petru Clej mi-a semnalat un articol interesant al lui Daniel Uncu, aparut in saptamanalul "Acum" http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php. Merita lecturat:
Dreapta nevrednică sau de ce demisionez din PD-L , de Daniel UNCU
Nu cred ca romanii trebuie doar guvernati! Cred cu tarie ca romanii trebuie, mai intai, respectati! Caci, a guverna fara a respecta pe cei care te-au pus in postura de a accesa privilegiul guvernarii nu face decat sa maimutareasca grotesc actul guvernarii in esenta sa. De aceea, argumentul conforma caruia PDL a trebuit (?) sa accepte compromisul formarii unui guvern de coalitie cu PSD este esentialmente o palma rasunatoare pe obrazul alegatorului de dreapta.
Nu ma voi referi aici la angoasele existentiale ale stangii pesediste si cu atat mai putin la vreo crispare morala (?) a partidului lui Ion Iliescu, in contextual coalitiei guvernamentale cu PDL. In treacat fie spus, PSD - printre enorm de multe alte pacate - nu si-a asumat nici pana acum absolut nimic din atrocitatile mineriadelor si cu atat mai putin din vina iliesciana legata de evenimentele din decembrie ‘89. Si, nici electoratul sau nu da semne ca ar exersa vrea criza moral-istorica in acest sens. De aceea, orice incursiune analitica referitoare la PSD se loveste iremediabil de zidul imoralitatii politice a partidului iliescian devenind, pe cale de consecinta, o incercare lipsita de sens. Este ca si cum as incerca sa descopar valentele etice si morale ale vietii de filantrop a sefului Cartelului de la Medellin…
Despre PD-L, insa, si despre modul in care a gestionat relatia cu electoratul de centru – dreapta, pe de o parte si a aruncat in derizoriu exceptionalul proiect al coagularii fortelor de centru – dreapta, pe de alta parte, ma simt nevoit sa discut. Mai ales acum, cand Democrat-Liberalii au purces la o guvernare lipsita de temeiuri alaturi de PSD.
In acest context, cred ca proiectul national al coagularii Dreptei a pierdut indubitabil! A pierdut din credibilitate, a pierdut din puterea de seductie. Sa vorbesti despre necesitatea Dreptei, despre repere morale, in sens burkenian, despre fundamentele unei economii liberale sau despre necesitatea unei societati liberale, atunci cand te balacesti in baltoaca suficientei politicianiste alaturi de PSD, mi se pare prea mult chiar si pentru greu incercatul electorat roman.
Absenta principiilor etice
Ma intreb, ca om de dreapta, daca as putea sa ii mai dau dreptate, inca o data, lui Valeriu Stoica atunci cand afirma ca prefera sa piarda pe termen scurt si sa castige pe termen lung, decat sa castige pe termen scurt si sa piarda viitorul…!?
O intrebare legitima, daca stau sa observ ca devine plauzibil ca electorii de dreapta sa fi identificat, iata, incapacitatea Dreptei de a fi autentica, efectele nefaste ale unei asemenea identificari fiind usor de anticipat pe termen scurt, mediu si lung (exemplul CDR ramane emblematic in acest sens). Cu un PNL care a flirtat cu nerusinare cu PSD si un PDL care a demarat un veritabil concubinaj cu acelasi PSD, nu cred ca mai are cineva nevoie de dovezi care sa confirme - inca o data! – ca Dreapta romaneasca este, deocamdata, incapabila sa isi asume destinul guvernarii Romaniei.
Ce mai poate demonstra, asadar, PD-L din perspectiva Dreptei, dupa o guvernare alaturi de PSD…!? Mai nimic…! Sau, exact cam cat mai poate demonstra PNL… Neexistand, in opinia mea, principii etice si nici valori morale care sa cautioneze o atare cardasie imunda, temerile mele referitoare la sansele relansarii Proiectului Dreptei Unite, raman uriase. Mai mult, luand in considerare ca alaturarea "PDL-PSD" este indetificabila ca o tarzie refacere a FSN, sansele democrat-liberalilor de a se confrunta cu o profunda criza de identitate sunt cat se poate de reale. In treacat fie spus, ar fi interesant de aflat pana cand si daca liberalii lui Valeriu Stoica si Theodor Stolojan vor accepta actuala stare de lucruri, avand in vedere fie si numai afrontul moral si, de aceea, meritoriu al lui Stolojan in problema preluarii, (in conditii impuse!), a unui guvern PDL-PSD…
Cert ramane, insa, un lucru. Cert si trist. Nici National-Liberalii si nici Democrat-Liberalii nu vor mai putea vreodata sa isi asume - credibil si cu efecte electorale pe masura - fie si numai tentatia gandului ca Dreapta ar mai putea sa se autentifice prin antiteza cu Stanga. Dreapta politica, susceptibila a scoate Romania din zodia nefasta a Stangii, a devenit mai degraba o promisiune abolita decat un orizont de asteptare.
Caci, parafrazandu-l pe Brzezinski, Dreapta nu mai este decat un bibelou prafuit caruia ii cerem niste servicii, lasand-o in confuzia unei interminabile agonii.
Daniel Uncu este de profesie jurnalist, cu o vastă experienţă în mass-media românească, la România liberă, Curentul, Cotidianul, Ziua, Pro TV, Antena 1, Europa FM , Radio Romania, Național TV, etc.
Activitate politică:
• Membru al Partidului Liberal Democrat din decembrie 2006;
• Implicat activ in constructia institutionala a partidului (membru al echipelor de
• Redactare a Programului si Statutului PLD);
• Membru al Biroului Executiv al Organizatiei PLD sector 2, Vicepresedinte pentru dezvoltarea si constructia partidului la nivelul Organizatiei PLD sector 2
• Secretar al Biroului de Coordonare a Consiliului Reprezentantilor Nationali al PLD
• Presedinte al Comisiei de Strategie Politica a PLD
• Candidat la alegerile europarlamentare 2007
• Membru al Partidului Democrat-Liberal de la infiintare
• Membru al Comisiei speciale de redactare a Programului Politic al PD-L
• Secretar Executiv al PD-L sector 2, Bucuresti
• Demisionat din PD-L, ianuarie 2009
Dreapta nevrednică sau de ce demisionez din PD-L , de Daniel UNCU
Nu cred ca romanii trebuie doar guvernati! Cred cu tarie ca romanii trebuie, mai intai, respectati! Caci, a guverna fara a respecta pe cei care te-au pus in postura de a accesa privilegiul guvernarii nu face decat sa maimutareasca grotesc actul guvernarii in esenta sa. De aceea, argumentul conforma caruia PDL a trebuit (?) sa accepte compromisul formarii unui guvern de coalitie cu PSD este esentialmente o palma rasunatoare pe obrazul alegatorului de dreapta.
Nu ma voi referi aici la angoasele existentiale ale stangii pesediste si cu atat mai putin la vreo crispare morala (?) a partidului lui Ion Iliescu, in contextual coalitiei guvernamentale cu PDL. In treacat fie spus, PSD - printre enorm de multe alte pacate - nu si-a asumat nici pana acum absolut nimic din atrocitatile mineriadelor si cu atat mai putin din vina iliesciana legata de evenimentele din decembrie ‘89. Si, nici electoratul sau nu da semne ca ar exersa vrea criza moral-istorica in acest sens. De aceea, orice incursiune analitica referitoare la PSD se loveste iremediabil de zidul imoralitatii politice a partidului iliescian devenind, pe cale de consecinta, o incercare lipsita de sens. Este ca si cum as incerca sa descopar valentele etice si morale ale vietii de filantrop a sefului Cartelului de la Medellin…
Despre PD-L, insa, si despre modul in care a gestionat relatia cu electoratul de centru – dreapta, pe de o parte si a aruncat in derizoriu exceptionalul proiect al coagularii fortelor de centru – dreapta, pe de alta parte, ma simt nevoit sa discut. Mai ales acum, cand Democrat-Liberalii au purces la o guvernare lipsita de temeiuri alaturi de PSD.
In acest context, cred ca proiectul national al coagularii Dreptei a pierdut indubitabil! A pierdut din credibilitate, a pierdut din puterea de seductie. Sa vorbesti despre necesitatea Dreptei, despre repere morale, in sens burkenian, despre fundamentele unei economii liberale sau despre necesitatea unei societati liberale, atunci cand te balacesti in baltoaca suficientei politicianiste alaturi de PSD, mi se pare prea mult chiar si pentru greu incercatul electorat roman.
Absenta principiilor etice
Ma intreb, ca om de dreapta, daca as putea sa ii mai dau dreptate, inca o data, lui Valeriu Stoica atunci cand afirma ca prefera sa piarda pe termen scurt si sa castige pe termen lung, decat sa castige pe termen scurt si sa piarda viitorul…!?
O intrebare legitima, daca stau sa observ ca devine plauzibil ca electorii de dreapta sa fi identificat, iata, incapacitatea Dreptei de a fi autentica, efectele nefaste ale unei asemenea identificari fiind usor de anticipat pe termen scurt, mediu si lung (exemplul CDR ramane emblematic in acest sens). Cu un PNL care a flirtat cu nerusinare cu PSD si un PDL care a demarat un veritabil concubinaj cu acelasi PSD, nu cred ca mai are cineva nevoie de dovezi care sa confirme - inca o data! – ca Dreapta romaneasca este, deocamdata, incapabila sa isi asume destinul guvernarii Romaniei.
Ce mai poate demonstra, asadar, PD-L din perspectiva Dreptei, dupa o guvernare alaturi de PSD…!? Mai nimic…! Sau, exact cam cat mai poate demonstra PNL… Neexistand, in opinia mea, principii etice si nici valori morale care sa cautioneze o atare cardasie imunda, temerile mele referitoare la sansele relansarii Proiectului Dreptei Unite, raman uriase. Mai mult, luand in considerare ca alaturarea "PDL-PSD" este indetificabila ca o tarzie refacere a FSN, sansele democrat-liberalilor de a se confrunta cu o profunda criza de identitate sunt cat se poate de reale. In treacat fie spus, ar fi interesant de aflat pana cand si daca liberalii lui Valeriu Stoica si Theodor Stolojan vor accepta actuala stare de lucruri, avand in vedere fie si numai afrontul moral si, de aceea, meritoriu al lui Stolojan in problema preluarii, (in conditii impuse!), a unui guvern PDL-PSD…
Cert ramane, insa, un lucru. Cert si trist. Nici National-Liberalii si nici Democrat-Liberalii nu vor mai putea vreodata sa isi asume - credibil si cu efecte electorale pe masura - fie si numai tentatia gandului ca Dreapta ar mai putea sa se autentifice prin antiteza cu Stanga. Dreapta politica, susceptibila a scoate Romania din zodia nefasta a Stangii, a devenit mai degraba o promisiune abolita decat un orizont de asteptare.
Caci, parafrazandu-l pe Brzezinski, Dreapta nu mai este decat un bibelou prafuit caruia ii cerem niste servicii, lasand-o in confuzia unei interminabile agonii.
Daniel Uncu este de profesie jurnalist, cu o vastă experienţă în mass-media românească, la România liberă, Curentul, Cotidianul, Ziua, Pro TV, Antena 1, Europa FM , Radio Romania, Național TV, etc.
Activitate politică:
• Membru al Partidului Liberal Democrat din decembrie 2006;
• Implicat activ in constructia institutionala a partidului (membru al echipelor de
• Redactare a Programului si Statutului PLD);
• Membru al Biroului Executiv al Organizatiei PLD sector 2, Vicepresedinte pentru dezvoltarea si constructia partidului la nivelul Organizatiei PLD sector 2
• Secretar al Biroului de Coordonare a Consiliului Reprezentantilor Nationali al PLD
• Presedinte al Comisiei de Strategie Politica a PLD
• Candidat la alegerile europarlamentare 2007
• Membru al Partidului Democrat-Liberal de la infiintare
• Membru al Comisiei speciale de redactare a Programului Politic al PD-L
• Secretar Executiv al PD-L sector 2, Bucuresti
• Demisionat din PD-L, ianuarie 2009
duminică, 11 ianuarie 2009
Hitler, pitzi, Gaza
Romance descurcarete si deseori cu mancarime cronica in pitzi au ajuns in cotloane dubioase ale lumii. In colibe in Togo, poate in ciorbe in Papua, printre gloante- in Gaza.
Despre cine-o sa cititi aici http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/01/repatriat-din-gaza-la-televizor.html nu stiu cum a stat cu pitzi, dar sta rau cu capul. La ce idei are, s-ar zice ca este idioata.
Despre cine-o sa cititi aici http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/01/repatriat-din-gaza-la-televizor.html nu stiu cum a stat cu pitzi, dar sta rau cu capul. La ce idei are, s-ar zice ca este idioata.
S.O.S. Funar
Andrei Crivat a avut o idee salutara http://www.andreicrivat.ro/2009/01/09/cheta-pentru-funar-la-final/. Ce fel de oameni am suntem daca nu-i ajutam pe cei in nevoi?
Dau un leu.
Dau un leu.
sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Alianta PD-L-PSD cu scandal la Dej
Prefectul de Cluj, Calin Platon, a considerat ca schimbarea din functie a viceprimarului Dejului, Claudiu Chira, este legala http://www.citynews.ro/cluj/stiri/politica+13/schimbarea-viceprimarului-din-dej-legala+31750/
Despre subiect am scris aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/o-prima-ruptura-in-dragostea-dintre-pd.html si aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/primaria-dej-pe-trilulilu.html.
Chira este decis sa conteste in justitie decizia Consiliului Local. Noul viceprimar este Vancsa Aron Pal, de la UDMR.
Despre subiect am scris aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/o-prima-ruptura-in-dragostea-dintre-pd.html si aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/primaria-dej-pe-trilulilu.html.
Chira este decis sa conteste in justitie decizia Consiliului Local. Noul viceprimar este Vancsa Aron Pal, de la UDMR.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
