duminică, 4 martie 2007

Tudor Giurgiu anunţă reformarea TVR

Tudor Giurgiu, preşedintele-director general al TVR, a susţinut azi o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că va trece la reformarea organizaţională a TVR, va face restructurări în ceea ce priveşte schema de personal şi strategia financiară a televiziunii publice. Totodată, Tudor Giurgiu a declarat că situaţia financiară a televiziunii este normală şi stabilă, iar încercările de a demonstra contrariul sunt hilare. Giurgiu a mai explicat că TVR a trăit de mulţi ani cu un "cash-flow" pozitiv, adică avea mult mai mulţi bani în cont decât trebuia să platească, iar asta, în mod eronat, "dădea impresia de putere şi de stabilitate financiară".
Restructurarea schemei de personal va presupune, într-o primă etapă, încetarea voluntară a contractului de muncă, urmată şi de a doua, cea a concedierilor colective, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislaţie. "Nu putem oferi acum informaţii despre numărul angajaţilor care vor fi disponibilizaţi", a precizat Giurgiu. Giurgiu a motivat decizia prin numărul "uriaş" de angajaţi ai TVR, creştere resimţită de la un an la altul, şi prin cheltuielile foarte mari cu personalul. "TVR riscă să devină o televiziune care în primul rând plăteşte salarii şi constată că nu mai poate face programe", concluzionează Giurgiu. El este de părere că obiectivul principal al TVR nu este acela de a avea profituri megalomane, în contradicţie de altfel cu reglementările europene, ci acela de a-şi îndeplini misiunea de serviciu public printr-o ofertă de programe de calitate pentru telespectatori.
TVR a întrerupt colaborarea sau este în curs de a o face cu o parte dintre manageri, între care şeful Serviciului Juridic, directorul de Marketing, directorul de Ştiri şi directorul TVR Cultural. De asemenea, directorii studiourilor teritoriale TVR Iaşi şi TVR Craiova au fost avertizaţi pentru rezultate slabe. Dacă ei nu-şi vor îmbunătăţi performanţele în termen de trei luni, vor fi demişi, a mai anunţat Tudor Giurgiu.
Preşedintele-director general a mai anunţat că începând de luni, 5 martie, vor fi disponibile numărul de telefon 021 319 90 72 şi adresa de email transparenta@tvr.ro, la care sunt aşteptate eventuale sesizări referitoare la proceduri de licitaţii, concursuri care nu s-au derulat corespunzător sau la cazuri de angajaţi ai TVR care încearcă obţinerea de avantaje prin diverse metode. La concursurile de angajare în TVR va fi prezent de acum înainte în calitate de observator un reprezentant al Convenţiei Organizaţiilor de Media, ca garant al corectitudinii şi transparenţei concursului.
De asemenea, TVR va avea un buget de austeritate în 2007, până când nu se vor simţi efectele restructurărilor şi taxa tv nu va fi mărită. Televiziunea publică face demersuri de mai multă vreme pentru mărirea taxei tv de la 4 la 6 lei, ceea ce ar duce la creşterea veniturilor din taxa tv cu 5%.
"Dacă acest obiectiv nu va fi atins în prima parte a anului 2007, TVR riscă să nu-şi mai poată îndeplini misiunea de serviciu public", este de părere Tudor Giurgiu. Până atunci, TVR şi-a propus să reducă drastic costurile la anumite producţii, cum ar fi "La urgenţă", şi să renunţe la programe care nu îndeplinesc targeturile stabilite prin contract.
Strategia TVR pentru anul 2007, care este în curs de aprobare, include obiective precise: îmbunătăţirea calităţii programelor şi diversificarea ofertei, definirea unei strategii de programe care să genereze perfomanţe superioare de audienţă, creşterea credibilităţii, creşterea veniturilor, reducerea costurilor operaţionale cu 7%, creşterea transparenţei şi a eficienţei organizaţionale, îmbunătăţirea calităţii imaginii şi sunetului programelor TVR, precum şi conservarea şi managementul arhivei.
Legat de scandalul provocat de pierderea drepturilor pentru Liga I de către TVR, Tudor Giurgiu a anunţat şi sancţiunile în conformitate cu Codul Muncii pe care le-a aplicat unor angajaţi TVR, în urma cercetării disciplinare efectuate în cazul rezilierii unilaterale de către Telesport a contractului: retrogradarea lui Ioan Todan din funcţia de director al Departamentului Sport pentru o perioadă de două luni, reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni pentru directorul economic Cipriana Voicu şi reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună pentru Vlad Enăchescu, redactor-şef Sport. De asemenea, Direcţia Economică se va reorganiza curând pentru a preîntâmpina situaţii de management financiar defectuos precum în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte derularea procesului intentat de TVR companiei Telesport, Giurgiu a dezvăluit că, la primul termen, avocaţii Telesport au invocat excepţia de neconstituţionalitate "încearcând să tragă de timp, trimiţând dosarul la Curtea Constituţională".



Niciun comentariu: