Un membru marcant al comunitatii baptiste si-a marturisit colaborarea cu securitatea

Dr. Iosif Ton, Portland,OR,USA-Presedinte de onoare al Romanian Missionary Society

Iubitii mei,
In ultima vreme iar s-a incins la Masa Rotunda o discutie despre deconspirarea celor care au fost informatori ai securitatii. As vrea sa inchid acest subiect, dar vreau mai intai sa va impartasesc cateva ganduri.
Am trait toata perioada comunista ca tanar si ca om matur. Am cunoscut enorm de multe aspecte ale fenomenului informatorilor. Am avut prieteni intimi care au devenit informatori. Am fost eu insumi o vreme informator. Au fost pastori care mi-au marturisit ca au fost franti si au semnat angajament de informator.
Vreau sa va spun ca o destul de mare parte dintre pastorii de atunci au devenit informatori. Unii au fost franti, prin metode diabolice, sa o faca. Si franti fiind, au continuat sa predice si sa fie pastori. Unii au crezut ca dand neesentiale informatii vor putea sa faca o lucrare pe care n-ar mai putea-o face altfel si astfel au intrat intr-un fel de joc dublu.
Unii au platit cu viata pentru aceasta.
Altii au considerat colaborarea cu Securitatea drept mijloc de a ajunge in pozitii de conducere si au devenit colaboratori cu convingere. Unii au profitat de posibilitate si si-au turnat adversarii si... pe unii i-au nimicit.
Trebuie sa adaug ceva foarte important. Un tel al Securitatii era sa-i faca pe membrii din comitetele Bisericilor informatori. Cum erai ales in comitet, cum deveneai un obiectiv al securitatii. Erai santajat la serviciu, erai presat in multe feluri, pana te frangeau. Tot ce am spus despre pastori se aplica si la membri din comitete.
Fenomenul credinciosilor deveniti informatori este unul dintre cele mai oribile aspecte ale istoriei comuniste. Cei care nu ati trait acele vremuri, zguduiti-va de oroarea aceea, daca puteti, dar oricum bucurati-va ca voi nu aveti (acum) un aparat diabolic care sa lucreze asupra voastra cum au lucrat asupra inaintasilor vostri. Si mai ales, nu va grabiti sa-i judecati si sa-i condamnati. Poate mai degraba sa incercati sa aveti mila de noi toti care am trecut prin iadul acela!
La intrebarea voastra: "De ce nu vin acum sa marturiseasca?
De ce nu accepta sa se faca lumina in aceasta problema?"
Incerc sa va dau un raspuns din partea lor. Este groaznic de rusinos sa vii astazi sa recunosti: "Si eu m-am frant atunci. Si eu am colaborat cu Securitatea."
Este rusinos actul de a fi fost frant si de a fi colaborat. Dar mai groaznic este cand sar pe tine unii care n-au trecut pe acolo si care nu te au la inima si profita de situatie si iti zic: "Deci si tu ai fost un turnator! Si tu ti-ai vandut fratii! Si tu esti un Iuda!"
Cati (pastori) oare indraznesc sa se expuna unui asemenea oprobiu?! Cei mai multi spera ca situatia lor personala nu se va afla si astfel vor scapa de rusine. Sau ca vor muri inainte de publicarea dosarului lor. E mai bine sa stea numai la judecata lui Dumnezeu decat la judecata unor oameni rai si fara mila!
Spaima si groaza mea este alta. Cand, si daca (!) se vor publica deodata toate dosarele informatorilor care au fost slujitori ai Bisericilor (pastori, diaconi, membri in comitete,etc.) se va vedea ca fenomenul a fost mult mai masiv decat ne-am putut inchipui noi.
Pentru unii care nu inteleg cum s-a ajuns la acea monstruozitate socul va fi enorm. Unii s-ar putea sa-si piarda credinta. Unii se vor indeparta de Biserica.
Pentru aceasta situatie trebuie sa ne pregatim noi.
De dragul generatiei tinere, care n-a trecut prin iadul comunist, trebuie ca noi care am fost acolo sa vorbim, sa explicam, sa facem ca fenomenul sa fie inteles din toate punctele de vedere. Caci atunci voi, generatia fericita de a fi crescut in libertate, veti putea sa ne vedeti pe noi in adevarata lumina.
Iata un alt aspect al problemei.
Fiecare cetatean al Romaniei isi poate vedea dosarul (la CNSAS). Multi au fost deja si l-au vazut. Acoo, in propriul tau dosar, gasesti copii de pe notele informative date de diferiti informatori despre tine. Ele sunt semnate cu nume conspirativ. Dar majoritatea sunt de asa natura ca imediat poti recunoaste cine a scris acea nota informativa: pastorul tau, un membru din comitet, un prieten intim, sau, poate chiar sotul sau sotia!(oricum poti solicita pe loc CNSAS deconspirarea numelui informatorului care te-a 'turnat'.)
Cativa dintre cei care si-au vazut dosarul si-au facut copii xerox dupa aceste note informative. Unul dintre ei mi-a dat un teanc de asemenea note, care ma priveau si pe mine, scrise de apropiati ai mei. Socul acestei descoperiri este extrem de dureros.
Ce vreau sa spun, mai ales, cu aceasta este ca chiar daca cei care au fost informatori nu au curajul sa marturiseasca public ce au facut, prin citirea dosarelor personale multi dintre ei vor fi scosi in vileag. Chiar daca deconspirarea se va limita la fenomenul acesta, totusi ea se va face, si se va face masiv. Numai ca se va face mai treptat.
Cineva, preocupat de socul pe care il vor trai credinciosii cand vor vedea cati dintre conducatorii lor au fost informatori, mi-a sugerat sa adun mai multi pastori, diaconi si membri de comitet care au fost informatori si sa alcatuim impreuna un material - un fel de spovedanie colectiva, cuprinzand si metodele de frangere si de santaj - si astfel sa-i facem pe oameni sa inteleaga mai bine fenomenul si in loc sa condamne, sa aiba intelegere si mila, si...dragoste.
Propunerea a fost buna, dar nu stiu cum s-ar putea realiza practic.
Dincolo de toate acestea se ridica cateva intrebari teologice, sau, daca vreti, alt termen, de natura spirituala.
Mai intai, este pacatul de a fi devenit informator si de a fi slujit ca informator, un pacat care nu se iarta?
Al doilea, cand se iarta el? Numai cand este facuta o marturie(marturisire) publica?
Al treilea, poate fi facuta o reabilitare a unui asemenea om? Adica, daca, sa presupunem, pastorul vostru marturiseste duminica viitoare in Adunare ca si el a fost informator, il veti mai tine pastor?
Reformuland aceste intrebari, as zice: pana unde merge puterea de iertare a lui Dumnezeu si a Bisericii si pana unde merge puterea lui Dumnezeu si a Bisericii de reabilitare a unui om frant(compromis)?
In persecutia de pe la anul 250, multi conducatori de adunari(biserici) nu au rezistat la torturi si au semnat o lepadare de credinta. Dupa scurt timp, persecutia a incetat. Unii din cei care au semnat o lepadare de credinta au venit cu pocainta si au cerut iertare de la Biserica. Unele Biserici i-au iertat, ba chiar i-a repus in slujba. Altele au spus ca pentru asemenea oameni nu mai este iertare, sau este iertare numai pe patul de moarte, dar nicidecum nu e posibila o repunere in slujba.
Disputa aceasta a produs una dintre primele mari ruperi in sanul crestinismului prin miscarea donatista.
Problema, deci, nu este noua. Cum o vom rezolva noi?
Cu dragoste pentru toti,
Iosif Ton