sâmbătă, 1 decembrie 2007
Sex caritabil. Important pentru tara tabloidelor
Idee si prestatoarelor romance, ici http://www.click.ro/pe-glob/ea-doneaza-27-de-ore-de-sex
Linia de pe buletinul de identitate
O să relatez un amănunt la care mulţi nu s-au gândit, legat de un act, şi care mă obsedează încă din copilărie, când i-am auzit pe bunici şi pe vecinii mai în vârstă vorbind cu mânie despre acesta.
Este vorba de o linie din interiorul buletinului de identitate, care era trasă în dreptul rubricii valabil până la… În loc de anul expirării valabilităţii, la oamenii trecuţi de 60 de ani apărea această linie (acum nu se mai pune).
Au ajuns şi părinţii mei la această vârstă şi s-au dus la Beclean după buletin. Erau interesaţi mai mult de felul cum au “ieşit” în poza de pe înscris şi
au uitat de linie.
Cu două săptămâni înainte, atunci când se făceau fotografii pentru acest act, se îmbrăcau cu ce aveau mai frumos, se spălau proaspăt, chiar dacă dimineaţa s-au mai spălat odată, se uitau în ogindă şi, până la termenul eliberării actului, zilnic îşi tot spuneau unul altuia:”să nu uităm să merem după buletin” .
Deci au plecat la Beclean. Când au venit acasă, erau negri de supăraţi. Am crezut că au păţit ceva. Nici n-am apucat să-i întreb, că mi-au arătat liniile de pe buletine, iar mama, mai superstiţioasă, mi-a zis cu mânie: “Amu ce mai urmează? Nu moartea? Vezi ce scurtă îi linia?” Iar tata, pornit: “Batăr dacă scriau un an, oricare, şi anul 3000, dar nu să tragă acea linie.” “Taci din gură, că a ta este mai lungă, tu trăieşti mai mult decât mine”, i-a replicat mama. Apoi a venit rândul vecinilor şi prietenilor cu linia, şi tot comentarii şi înjurături la adresa celor din capul cărora a ieşit ideea.
Un moment din viaţă, un moment al amintirii.
Aurelia VLASIN
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Este vorba de o linie din interiorul buletinului de identitate, care era trasă în dreptul rubricii valabil până la… În loc de anul expirării valabilităţii, la oamenii trecuţi de 60 de ani apărea această linie (acum nu se mai pune).
Au ajuns şi părinţii mei la această vârstă şi s-au dus la Beclean după buletin. Erau interesaţi mai mult de felul cum au “ieşit” în poza de pe înscris şi
au uitat de linie.
Cu două săptămâni înainte, atunci când se făceau fotografii pentru acest act, se îmbrăcau cu ce aveau mai frumos, se spălau proaspăt, chiar dacă dimineaţa s-au mai spălat odată, se uitau în ogindă şi, până la termenul eliberării actului, zilnic îşi tot spuneau unul altuia:”să nu uităm să merem după buletin” .
Deci au plecat la Beclean. Când au venit acasă, erau negri de supăraţi. Am crezut că au păţit ceva. Nici n-am apucat să-i întreb, că mi-au arătat liniile de pe buletine, iar mama, mai superstiţioasă, mi-a zis cu mânie: “Amu ce mai urmează? Nu moartea? Vezi ce scurtă îi linia?” Iar tata, pornit: “Batăr dacă scriau un an, oricare, şi anul 3000, dar nu să tragă acea linie.” “Taci din gură, că a ta este mai lungă, tu trăieşti mai mult decât mine”, i-a replicat mama. Apoi a venit rândul vecinilor şi prietenilor cu linia, şi tot comentarii şi înjurături la adresa celor din capul cărora a ieşit ideea.
Un moment din viaţă, un moment al amintirii.
Aurelia VLASIN
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
“Dumbrăviţa din inima mea” a rămas la mijlocul drumului
Într-un capitol din cartea ce urma să-i iasă de sub tipar, doamna Irina Igă a titlul “S-a stins o dalbă stea”, referindu-se la mama sa Lucreţia, care a trecut la cele veşnice . Acum şi ea a plecat la cele veşnice… Aşa, dintr-o dată.
Am cunoscut-o foarte bine din copilărie fiindu-mi vecină. Era o femeie deosebită, energică, cu simţul umorului.
A lucrat ca educatoare şi directoare în mai multe oraşe din ţară iar la pensie a revenit în satul natal, Dumbrăviţa, în casa părintească, împreună cu soţul Costică.
Ani în şir a tot pus pe hârtie diferite însemnări despre familia ei, despre oamenii din sat, pe care i-a iubit foarte mult, adunând material pentru o carte, pe care a vrut neapărat să o publice şi despre care spunea că se va numi “Dumbrăviţa din inima mea”. Dar n-a mai apucat. Ea s-a dus şi cartea a rămas în lucru. Ar fi frumos ca aceasta să fie totuşi publicată …
Cu două săptămâni inainte de moartea ei am vorbit cu doamna Irina despre carte, despre modificările pe care le-a făcut. Am vorbit aproape numai despre carte…
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Aurelia VLASIN
(Text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Am cunoscut-o foarte bine din copilărie fiindu-mi vecină. Era o femeie deosebită, energică, cu simţul umorului.
A lucrat ca educatoare şi directoare în mai multe oraşe din ţară iar la pensie a revenit în satul natal, Dumbrăviţa, în casa părintească, împreună cu soţul Costică.
Ani în şir a tot pus pe hârtie diferite însemnări despre familia ei, despre oamenii din sat, pe care i-a iubit foarte mult, adunând material pentru o carte, pe care a vrut neapărat să o publice şi despre care spunea că se va numi “Dumbrăviţa din inima mea”. Dar n-a mai apucat. Ea s-a dus şi cartea a rămas în lucru. Ar fi frumos ca aceasta să fie totuşi publicată …
Cu două săptămâni inainte de moartea ei am vorbit cu doamna Irina despre carte, despre modificările pe care le-a făcut. Am vorbit aproape numai despre carte…
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Aurelia VLASIN
(Text publicat in Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Sărbătoare la Biserica Penticostală Nr. 1 Beclean
Relativ recent, în Biserica Penticostală Nr.1 Beclean, păstorită de Cornel Hiticaş a avut loc ordinarea în slujba de prezbiter a fraţilor Luca Deneş, absolvent ITP promoţia 2001 şi Ionuc Hiticaş iar în slujba de diacon a fraţilor Vicenţiu Deneş şi Iacob Hiticaş.
La sărbătoare au participat pastorii: Romu Mocan, Secretar General al Cultului Creştin Penticostal din România; Viorel Deac, pastor coordonator în judeţul Bistriţa-Năsăud; Beniamin Zăgrean, Portland, Oregon; Gabi Zăgrean, Biserica Penticostală Nr. 2 Beclean; Mihai Sasz, Biserica Penticostală Maghiară Beclean şi Ovidiu Cupşa, Dej.
Prezenţi în această zi deosebită au fost şi reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice din oraş, preot protopop Felician Neagoş şi preot Alin Cândea.
Din partea comunităţii locale a fost prezent primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan.
Programul religios a fost deschis de pastorul local, Cornel Hiticaş şi o rugăciune înălţată de pastorul Mihai Sasz. Un mesaj de salut a urmat din partea Primarului iar mesajele de introducere în slujba de ordinare au fost rostite de pastorii Viorel Deac şi Beni Zăgrean.
Predica fost rostită de pastorul Romu Mocan care, de altfel, a şi coordonat serviciul de ordinare.
Rugăciunile de consacrare au fost înălţate: pentru slujba de prezbiter de pastorii Cornel Hiticaş, Gabriel Zăgrean şi Romu Mocan iar pentru slujba de diacon de pastorii Ovidiu Cupşa şi Viorel Deac.
Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu o rugaciune rostită de pastorul Iacob Morar si cu o masă de dragoste la care a participat toată biserica.
Alina DENEŞ
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
La sărbătoare au participat pastorii: Romu Mocan, Secretar General al Cultului Creştin Penticostal din România; Viorel Deac, pastor coordonator în judeţul Bistriţa-Năsăud; Beniamin Zăgrean, Portland, Oregon; Gabi Zăgrean, Biserica Penticostală Nr. 2 Beclean; Mihai Sasz, Biserica Penticostală Maghiară Beclean şi Ovidiu Cupşa, Dej.
Prezenţi în această zi deosebită au fost şi reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice din oraş, preot protopop Felician Neagoş şi preot Alin Cândea.
Din partea comunităţii locale a fost prezent primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan.
Programul religios a fost deschis de pastorul local, Cornel Hiticaş şi o rugăciune înălţată de pastorul Mihai Sasz. Un mesaj de salut a urmat din partea Primarului iar mesajele de introducere în slujba de ordinare au fost rostite de pastorii Viorel Deac şi Beni Zăgrean.
Predica fost rostită de pastorul Romu Mocan care, de altfel, a şi coordonat serviciul de ordinare.
Rugăciunile de consacrare au fost înălţate: pentru slujba de prezbiter de pastorii Cornel Hiticaş, Gabriel Zăgrean şi Romu Mocan iar pentru slujba de diacon de pastorii Ovidiu Cupşa şi Viorel Deac.
Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu o rugaciune rostită de pastorul Iacob Morar si cu o masă de dragoste la care a participat toată biserica.
Alina DENEŞ
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
Ioan Oltean, e cazul să pleci acasa. Demisia, nesimtitule!
Despre vicepreşedintele PD Ioan Oltean am scris şi o să mai scriem, probabil. Deputatul PD bistriţean se află pe lista parlamentarilor cu şoricul obrazului gros, care încasează bani (25 de milioane de lei vechi/lună) de la Parlament, chipurile pentru chirie, deşi are trei apartamente doar în Bucureşti(vezi facsimile). Noi, prostimea, trebuie să-i subventionăm gargarele… Demisia, nesimţitule! (REALITATEA)
“Stau în chirie la… la o cunoştinţă” sau cum are minciuna picioare scurte
Din “Academia Caţavencu”:
Ioan Oltean – deputat PD de Bistriţa-Năsăud
Rep.: Staţi cu chirie în Bucureşti?
I.O.: Nu.
Rep.: Deci aveţi locuinţă. În declaraţia de avere aveţi trei apartamente.
I.O.: Am unde să stau.
Rep.: Şi ce faceţi atunci cu cele 25 de milioane pe care le decontaţi în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, de la Camera Deputaţilor, pentru chirie?
I.O.: Păi, stau cu chirie.
Rep.: Adineauri aţi spus că nu staţi cu chirie. Aveţi trei apartamente.
I.O.: Stau în chirie la… la o cunoştinţă.
Rep.: Staţi la o cunoştinţă? Şi cu apartamentele ce faceţi?
I.O.: Unul e închiriat. Restul… unul e liber de doi ani şi al treilea… e tot liber."
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
“Stau în chirie la… la o cunoştinţă” sau cum are minciuna picioare scurte
Din “Academia Caţavencu”:
Ioan Oltean – deputat PD de Bistriţa-Năsăud
Rep.: Staţi cu chirie în Bucureşti?
I.O.: Nu.
Rep.: Deci aveţi locuinţă. În declaraţia de avere aveţi trei apartamente.
I.O.: Am unde să stau.
Rep.: Şi ce faceţi atunci cu cele 25 de milioane pe care le decontaţi în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, de la Camera Deputaţilor, pentru chirie?
I.O.: Păi, stau cu chirie.
Rep.: Adineauri aţi spus că nu staţi cu chirie. Aveţi trei apartamente.
I.O.: Stau în chirie la… la o cunoştinţă.
Rep.: Staţi la o cunoştinţă? Şi cu apartamentele ce faceţi?
I.O.: Unul e închiriat. Restul… unul e liber de doi ani şi al treilea… e tot liber."
(Text publicat in lunarul Realitatea de Bistrita-Nasaud, Dej si Gherla)
vineri, 30 noiembrie 2007
"AM FOST IN MOARTE CLINICA"
M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.
A inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Suntem un abur ce piere.
Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
In camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.
Claudiu Lapadat: Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.
Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam „acasa". ii spuneam lui Claudiu: „in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!".
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira... intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.
Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?
Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.
Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup - moartea clinica?
E dureroasa desprinderea...?
Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama...
Reporter:
Regrete ai avut?
Claudiu Lapadat:
Deloc. Nici un regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.
În timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel riu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.
Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: „Vino, vino aici! Vino acasa!".
in partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa:
„Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
În clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.
stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: „Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer!".
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea riul acela.
Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.
Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.
Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: „Vino! Vino! Vino! Vino!". Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.
Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.
Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: „Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.
Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit. si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: „Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta". in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.
M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut riul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: „Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei".
Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Riul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.
Reporter: Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?
Claudiu Lapadat: Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: „Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!".
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.
Reporter: A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani...
Claudiu Lapadat: Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.
Reporter: Ce inseamna acest „esti gata"?
Claudiu Lapadat: Înseamna mai intai de toate sa intri in legamant cu Dumnezeu, sa-L accepti pe Cristos ca Mantuitor si Domn al vietii tale. Sa te nevoiesti cu tot ce esti tu, sa te lupti, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa umbli in voia Lui.
Reporter: Ce-a schimbat in tine experienta aceasta?
Claudiu Lapadat: În primul rand mi-am dat seama cat sunt de slab, de trecator si cu siguranta ca NU sunt stapan pe viata mea. Eu stiam teoretic aceste lucruri, din Scriptura, si imi dadusem viata lui Cristos, dar acum le-am si trait. Viata mea si a fiecarui om este doar in mana lui Dumnezeu.
in al doilea rand, aceasta experienta mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternica. Acum am trait eu insumi aceasta experienta. si tot ce vorbeste Biblia si Domnul Cristos si cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce inseamna Cerul, este adevarat.
Credinta este acea incredere neclintita in Scriptura, in Cuvantul lui Dumnezeu si in Dumnezeu ca persoana.
Dorinta mea este sa vad milioane de oameni ca merg pe acelasi drum pe care merg si eu si pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.
Reporter: Cred ca le-am oferit cititorilor o lectie de viata si poate una de moarte, pentru ca a trai frumos si a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri si a sti unde te duci. De un lucru putem sa fim siguri: o sa ne ducem si noi dincolo.
Claudiu Lapadat: Indiferent daca ai avut sau nu o experienta ca mine, pana la urma NU experienta este definitorie, CI Scriptura. Pentru ca Scriptura contine tot ce trebuie sa stim. Ne ofera absolut totul, inclusiv promisiunea faptului ca Duhul Sfant al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta sa o si implinim. si as spune ca cel mai important lucru ar fi sa-L acceptam pe Cristos nu doar ca Mantuitor, ci si ca Domn al vietii noastre.
Al treilea lucru: sa nu ne pierdem viata cu nimicuri, cu lucruri fara rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atractii legate de lume. Afara piere o lume in pacat, oameni care au nevoie de acest mesaj al sperantei. Daca-L avem pe Cristos ca Domn, daca ne iubim familiile si traim aproape de ele, cred ca Dumnezeu ne va da si o recolta bogata. si cred din toata inima mea ca milioane de oameni din tara aceasta vor avea parte de nasterea din nou.
Reporter: Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este sa-L vedem pe Dumnezeu si sa traim cu El.
Claudiu Lapadat:
Acolo este finalul. si e cel mai frumos lucru.
N.A. Noi nu absolutizam experienta personala si nu facem din ea un principiu, pentru ca doar Dumnezeu este absolut.
Dar ne bucuram cand Dumnezeu ingaduie in viata noastra experiente care sa ne apropie mai mult de El.
Interviu realizat de Cristina OLARIU -
Radio Vocea Evangheliei Timisoara
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.
A inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Suntem un abur ce piere.
Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
In camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.
Claudiu Lapadat: Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.
Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam „acasa". ii spuneam lui Claudiu: „in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!".
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira... intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.
Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?
Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.
Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup - moartea clinica?
E dureroasa desprinderea...?
Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama...
Reporter:
Regrete ai avut?
Claudiu Lapadat:
Deloc. Nici un regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.
În timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel riu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.
Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: „Vino, vino aici! Vino acasa!".
in partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa:
„Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
În clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.
stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: „Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer!".
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea riul acela.
Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.
Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.
Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: „Vino! Vino! Vino! Vino!". Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.
Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.
Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: „Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.
Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit. si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: „Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta". in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.
M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut riul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: „Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei".
Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Riul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.
Reporter: Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?
Claudiu Lapadat: Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: „Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!".
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.
Reporter: A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani...
Claudiu Lapadat: Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.
Reporter: Ce inseamna acest „esti gata"?
Claudiu Lapadat: Înseamna mai intai de toate sa intri in legamant cu Dumnezeu, sa-L accepti pe Cristos ca Mantuitor si Domn al vietii tale. Sa te nevoiesti cu tot ce esti tu, sa te lupti, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa umbli in voia Lui.
Reporter: Ce-a schimbat in tine experienta aceasta?
Claudiu Lapadat: În primul rand mi-am dat seama cat sunt de slab, de trecator si cu siguranta ca NU sunt stapan pe viata mea. Eu stiam teoretic aceste lucruri, din Scriptura, si imi dadusem viata lui Cristos, dar acum le-am si trait. Viata mea si a fiecarui om este doar in mana lui Dumnezeu.
in al doilea rand, aceasta experienta mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternica. Acum am trait eu insumi aceasta experienta. si tot ce vorbeste Biblia si Domnul Cristos si cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce inseamna Cerul, este adevarat.
Credinta este acea incredere neclintita in Scriptura, in Cuvantul lui Dumnezeu si in Dumnezeu ca persoana.
Dorinta mea este sa vad milioane de oameni ca merg pe acelasi drum pe care merg si eu si pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.
Reporter: Cred ca le-am oferit cititorilor o lectie de viata si poate una de moarte, pentru ca a trai frumos si a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri si a sti unde te duci. De un lucru putem sa fim siguri: o sa ne ducem si noi dincolo.
Claudiu Lapadat: Indiferent daca ai avut sau nu o experienta ca mine, pana la urma NU experienta este definitorie, CI Scriptura. Pentru ca Scriptura contine tot ce trebuie sa stim. Ne ofera absolut totul, inclusiv promisiunea faptului ca Duhul Sfant al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta sa o si implinim. si as spune ca cel mai important lucru ar fi sa-L acceptam pe Cristos nu doar ca Mantuitor, ci si ca Domn al vietii noastre.
Al treilea lucru: sa nu ne pierdem viata cu nimicuri, cu lucruri fara rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atractii legate de lume. Afara piere o lume in pacat, oameni care au nevoie de acest mesaj al sperantei. Daca-L avem pe Cristos ca Domn, daca ne iubim familiile si traim aproape de ele, cred ca Dumnezeu ne va da si o recolta bogata. si cred din toata inima mea ca milioane de oameni din tara aceasta vor avea parte de nasterea din nou.
Reporter: Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este sa-L vedem pe Dumnezeu si sa traim cu El.
Claudiu Lapadat:
Acolo este finalul. si e cel mai frumos lucru.
N.A. Noi nu absolutizam experienta personala si nu facem din ea un principiu, pentru ca doar Dumnezeu este absolut.
Dar ne bucuram cand Dumnezeu ingaduie in viata noastra experiente care sa ne apropie mai mult de El.
Interviu realizat de Cristina OLARIU -
Radio Vocea Evangheliei Timisoara
joi, 29 noiembrie 2007
Cine este dobitocul? Acum n-a gafat Cioroianu...
„Mulţumesc lui Dumnezeu că voi nu aţi devenit ca Italia”, a declarat cineva în Spania. Nu spun cine, cu functie strivitoare.
Este o dobitocie, este o afirmatie diplomatica rezonabila? Stiti cine este dobitocul?
Este o dobitocie, este o afirmatie diplomatica rezonabila? Stiti cine este dobitocul?
miercuri, 28 noiembrie 2007
Sex la BCR
O lume f. nebuna: Iulia Sambotin, de la BCR Alba Iulia, la locul de munca…
http://blog.gardianul.ro/?p=1432
http://blog.gardianul.ro/?p=1432
Scandalul din jurul pastorului informator Ton de la “Europa Libera” continua
Va prezint două texte extraordinar de bine scrise, primite de la un prieten. Păcat că nu cunosc autorul.
Scrisoare către domnul Ţon
Vă scriu numindu-vă „domn” pentru că apelativul de „frate” în dreptul unor anumiţi oameni sună periculos de familiar, până acolo unde aduce o nivelare intelectuală şi socială ce nu mai produce respectul necesar.
Mărturisesc sincer că nu sunt unul care poate asculta până la capăt o predică de-a dumneavoastră... Spiritul meu coleric se împacă greu cu logica argumentării dusă până la aritmeticizarea discursului, ce îndepărtează orice urmă de paradox sau frazare şocantă.
Am avut nefericirea să fim contemporani şi poate de aceea am căutat să nu vă întâlnesc niciodată... Eraţi prea strivitor pentru mine.
V-am ascultat la Europa Liberă, duminică de duminică, în acele zile când mama mea, nelăsată de tata să meargă la biserică, vă folosea predica de la radio ca singură hrană spirituală.
Aţi fost pentru un mine un sfânt din aceia pictaţi de Caravaggio, cu varice la picioare, cu unghii murdare, cu haine grosolane, sfinţi pictaţi în aşa fel încât îţi piere pofta de-a te mai ruga în faţa lor. Iar când am citit ce-a zis domnul Hurezeanu, ce v-a fost coleg la Europa Liberă, am fost mai încredinţat că am procedat bine. Sfinţii trebuie băuţi în porţii mici ca şi ceaiul de rostopască... Dumneavoastră sunteţi un învingător dacă e adevărat că învingătorii sunt foşti rataţi ce s-au supărat şi de aceea n-am să spun decât că vă respect pentru faptul că v-aţi supărat tare, ieşind din zona călduţă a pocăinţei, până la răceala negării lui Dumnezeu. Când ajungi acolo orice lucru e posibil. Chiar şi un angajament cu Securitatea...
Vă respect pentru că aţi avut puterea reîntoarcerii şi a reciclării gunoiului din suflet. În toţi anii aceştia aţi fost şantajabil şi singur şi de aceea cred că v-a fost greu.
Urăsc comunismul, dar nu pot face abstracţie de faptul că au fost slujitori neoprotestanţi care au crezut sincer în el. Dumneavoastră eraţi prea deştept ca să nu vă daţi seama că ceva e putred şi aici vă condamn pentru că aţi gândit cu inima, nu cu mintea. Exact ca o femeie...
Au fost mulţi dintre fraţii mei care au strigat şi din puţul gândirii „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”, dar dacă ar veni din nou comuniştii la putere nici nu vă daţi seama, domnule Ţon, câţi lingăi şi pupincurişti s-ar găsi să-şi plece genunchiul, de frică sau din dorinţa parvenirii şi altor foloase, mai mult sau mai puţin vizibile.
În 1990 trebuia neapărat să se ridice în picioare toţi cei ce se făcuseră frate cu dracul şi să-şi presare cenuşă în cap. N-au făcut-o, iar cei ce-au suferit sub comunişti au fost prea pocăiţi ca să-i arate cu degetul. Generaţia de acum nu mai are dreptul moral s-o facă pentru că Marcel More zicea că el, cuvântul unor oameni care s-au tolănit comod pe cruce nu mai poate avea nici o trecere. Câtă vreme nu suntem dispuşi să plătim preţul trezirii şi suntem tari în clanţă numai în bătălii pe forumurile de pe internet este cazul să intrăm pe mucles şi să nu ne mai dăm cu părerea. Îmi spunea un pastor în vârstă că l-au bătut până a urinat pe el şi apoi l-au pus să semneze. Sigur că e uşor de apucat de guler de către cei cu laptop şi viză de SUA, ce merg să conferenţieze despre o trezire ce nu poate veni cu oameni ce au fundul tocit de-atâta stat pe scaun în faţa monitorului şi nu genunchii tociţi de rugăciune.
Atâta am avut să vă scriu, domnule Ţon. Pe dumneavoastră trebuie să vă judece alţii...
Toţi suntem vinovaţi. Unii că au făcut, alţii că n-au făcut sau nu fac nimic. Restul e o chestie de cine apucă primul piatra de jos...
A doua şi ultima scrisoare către domnul Ţon
Am crezut că prima scrisoare pe care v-am scris-o a fost suficient de clară pentru a vă asigura de dragostea şi stima mea. Din păcate trebuie să vă scriu o a doua, nu pentru că dumneavoastră n-aţi fi înţeles demersul meu prim, ci pentru că între timp am fost aspru criticat pentru ceea ce am scris, poporul drept credincios înţelegând lucrurile exact pe dos.
Sunt tot mai convins de greutatea pe care a trebuit s-o suportaţi în anii care au trecut, dar nu din partea securităţii, ci din partea celor ce fără să te înţeleagă, se reped să dea cu piatra. Ideea de a trunchia fraze nu-i de la securitate, ci de la Diavol, or ceea ce aţi trăit dumneavoastră cu scrisoarea făcută din montaj, trăiesc eu azi cu rândurile pe care vi le-am adresat.
Pocăinţa nu scuză prostia, iar coeficientul de inteligenţă se poate mări prin muncă pentru că un pocăit cult e un pleonasm.
Scriu cu deznădejde şi probabil că vor fi si ultimele editoriale pe care le scriu. Greaţa, sila şi neputinţa care mă încearcă sunt prea mari ca să mai iubesc stiloul, iar munca de a-mi traduce propriile cuvinte, pentru a fi înţelese cum trebuie, o privesc ca pe un blestem final.
V-am numit domn pentru că sunteţi un domn. Eu sunt suficient de aristocratic în gândire ca să nu încurc lucrurile. Frate sunt şi cu cei ce dau cu piatra...
Am avut nefericirea să fiu contemporan cu dumneavoastră, cum am avut nefericirea să fiu contemporan cu Lazăr Gog, Daniel Brânzei, Petrică Lascău, Paul Negruţ pentru că lucrul acesta te inhibă, te blochează şi-ţi distruge pofta de-a mai lupta pentru a intra în tagma predicatorilor.
Am avut înţelepciunea să vă preţuiesc ca pe sfinţii lui Caravaggio, ştiind că toţi în viaţă putem avea momente de slăbiciune şi cu cât înalţi mai sus piedestalul pentru un sfânt, cu atât e mai mare durerea atunci când acesta, pentru un moment în viaţă, se sminteşte.
Am scris în prima scrisoare un post scriptum, întrebându-mă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi spus lucrurile acestea în 1990. Credeam că poate exemplul ar fi fost contagios pentru aceia care astăzi încă tac sau, şi mai rău, au dus cu ei în mormânt spovedania. Dar când un frate mi-a scris că aţi făcut-o încă în perioada comunistă în Biserica din Cluj, am tăiat fraza aceea de frică să nu vă ofenseze şi v-am apreciat şi mai mult.
Când am citit cu câtă bucurie vă loveau am vrut să explic generaţiei mele că n-avem dreptul să facem asta. Am fost prea puţin în mijlocul acelor evenimente ca să le putem înţelege bine şi de aceea judecăţile noastre sunt lipsite de etică. Generaţia dumneavoastră nu are dreptul să vă judece pentru că nu poţi judeca un om care a făcut atâta slujire unei ţări întregi, în vremea când o parte dintre intelectualii creştini din România jucau fazan şi numeau asta rezistenţă.
Nu uit că în scrisoarea pe care aţi adresat-o Uniunii Baptiste din România, pomeneaţi şi numele meu şi al colegului meu Luigi Miţoi. A fost cea mai frumoasă zi din slujirea mea, egalată doar cu ziua când am primit un email scris de domnul Daniel Brânzei în care îmi adresa cuvinte frumoase. Mulţumesc!
Am folosit cuvinte grele pentru cei ce loveau în dumneavoastră. Doar acestea mi-au mai rămas pentru că cele de „pui de năpârci”, „morminte văruite” erau deja epuizate de Hristos. Vă mărturisesc sincer că ele nu acoperă ceea ce simt în sufletul meu...
În anii aceştia am crezut sincer că mişcarea neoprotestantă din România se poate revigora cu condiţia să ne eliberăm mintea de îmbâcseala şablonului şi prostiei, duhul de spaime, buzunarul de surplusul de aur, trupul de moleşeala televizorului, internetului şi-a forumurilor. Nu mai avem nici o şansă pentru că anii trec şi sinceritatea nu ţine loc de viziune.
V-am citit toate cărţile, v-am ascultat zeci de predici chiar dacă erau prea teologice pentru mine, vă iubesc şi vă respect. Cineva zicea că trebuie să fie o confruntare între noi pentru scrisoarea pe care v-am scris-o, dar cum să te duelezi pentru o scrisoare de dragoste sau cum să te înfrunţi cu omul pe care-l iubeşti?
Celor sinceri ce n-au înţeles scrisoare mea, nu le zic nimic, iar celor ce-au vrut să facă vrajbă între noi le spun că le pricep demersul prin ceea ce spunea Hippolyte Castille despre un poet „Acest Baudelaire este o piatră de încercare, displace invariabil tuturor imbecililor".
Închei trist pentru că azi dimineaţă am realizat că securitatea a fost o gaşcă de copii nevinovaţi pe lângă ce avem printre noi. Sau poate aceştia sunt bomba lor cu efect întârziat...
Vă doresc alese binecuvântări, asigurându-vă de toată preţuirea mea.
V l a d i m i r P u s t a n
Scrisoare către domnul Ţon
Vă scriu numindu-vă „domn” pentru că apelativul de „frate” în dreptul unor anumiţi oameni sună periculos de familiar, până acolo unde aduce o nivelare intelectuală şi socială ce nu mai produce respectul necesar.
Mărturisesc sincer că nu sunt unul care poate asculta până la capăt o predică de-a dumneavoastră... Spiritul meu coleric se împacă greu cu logica argumentării dusă până la aritmeticizarea discursului, ce îndepărtează orice urmă de paradox sau frazare şocantă.
Am avut nefericirea să fim contemporani şi poate de aceea am căutat să nu vă întâlnesc niciodată... Eraţi prea strivitor pentru mine.
V-am ascultat la Europa Liberă, duminică de duminică, în acele zile când mama mea, nelăsată de tata să meargă la biserică, vă folosea predica de la radio ca singură hrană spirituală.
Aţi fost pentru un mine un sfânt din aceia pictaţi de Caravaggio, cu varice la picioare, cu unghii murdare, cu haine grosolane, sfinţi pictaţi în aşa fel încât îţi piere pofta de-a te mai ruga în faţa lor. Iar când am citit ce-a zis domnul Hurezeanu, ce v-a fost coleg la Europa Liberă, am fost mai încredinţat că am procedat bine. Sfinţii trebuie băuţi în porţii mici ca şi ceaiul de rostopască... Dumneavoastră sunteţi un învingător dacă e adevărat că învingătorii sunt foşti rataţi ce s-au supărat şi de aceea n-am să spun decât că vă respect pentru faptul că v-aţi supărat tare, ieşind din zona călduţă a pocăinţei, până la răceala negării lui Dumnezeu. Când ajungi acolo orice lucru e posibil. Chiar şi un angajament cu Securitatea...
Vă respect pentru că aţi avut puterea reîntoarcerii şi a reciclării gunoiului din suflet. În toţi anii aceştia aţi fost şantajabil şi singur şi de aceea cred că v-a fost greu.
Urăsc comunismul, dar nu pot face abstracţie de faptul că au fost slujitori neoprotestanţi care au crezut sincer în el. Dumneavoastră eraţi prea deştept ca să nu vă daţi seama că ceva e putred şi aici vă condamn pentru că aţi gândit cu inima, nu cu mintea. Exact ca o femeie...
Au fost mulţi dintre fraţii mei care au strigat şi din puţul gândirii „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus”, dar dacă ar veni din nou comuniştii la putere nici nu vă daţi seama, domnule Ţon, câţi lingăi şi pupincurişti s-ar găsi să-şi plece genunchiul, de frică sau din dorinţa parvenirii şi altor foloase, mai mult sau mai puţin vizibile.
În 1990 trebuia neapărat să se ridice în picioare toţi cei ce se făcuseră frate cu dracul şi să-şi presare cenuşă în cap. N-au făcut-o, iar cei ce-au suferit sub comunişti au fost prea pocăiţi ca să-i arate cu degetul. Generaţia de acum nu mai are dreptul moral s-o facă pentru că Marcel More zicea că el, cuvântul unor oameni care s-au tolănit comod pe cruce nu mai poate avea nici o trecere. Câtă vreme nu suntem dispuşi să plătim preţul trezirii şi suntem tari în clanţă numai în bătălii pe forumurile de pe internet este cazul să intrăm pe mucles şi să nu ne mai dăm cu părerea. Îmi spunea un pastor în vârstă că l-au bătut până a urinat pe el şi apoi l-au pus să semneze. Sigur că e uşor de apucat de guler de către cei cu laptop şi viză de SUA, ce merg să conferenţieze despre o trezire ce nu poate veni cu oameni ce au fundul tocit de-atâta stat pe scaun în faţa monitorului şi nu genunchii tociţi de rugăciune.
Atâta am avut să vă scriu, domnule Ţon. Pe dumneavoastră trebuie să vă judece alţii...
Toţi suntem vinovaţi. Unii că au făcut, alţii că n-au făcut sau nu fac nimic. Restul e o chestie de cine apucă primul piatra de jos...
A doua şi ultima scrisoare către domnul Ţon
Am crezut că prima scrisoare pe care v-am scris-o a fost suficient de clară pentru a vă asigura de dragostea şi stima mea. Din păcate trebuie să vă scriu o a doua, nu pentru că dumneavoastră n-aţi fi înţeles demersul meu prim, ci pentru că între timp am fost aspru criticat pentru ceea ce am scris, poporul drept credincios înţelegând lucrurile exact pe dos.
Sunt tot mai convins de greutatea pe care a trebuit s-o suportaţi în anii care au trecut, dar nu din partea securităţii, ci din partea celor ce fără să te înţeleagă, se reped să dea cu piatra. Ideea de a trunchia fraze nu-i de la securitate, ci de la Diavol, or ceea ce aţi trăit dumneavoastră cu scrisoarea făcută din montaj, trăiesc eu azi cu rândurile pe care vi le-am adresat.
Pocăinţa nu scuză prostia, iar coeficientul de inteligenţă se poate mări prin muncă pentru că un pocăit cult e un pleonasm.
Scriu cu deznădejde şi probabil că vor fi si ultimele editoriale pe care le scriu. Greaţa, sila şi neputinţa care mă încearcă sunt prea mari ca să mai iubesc stiloul, iar munca de a-mi traduce propriile cuvinte, pentru a fi înţelese cum trebuie, o privesc ca pe un blestem final.
V-am numit domn pentru că sunteţi un domn. Eu sunt suficient de aristocratic în gândire ca să nu încurc lucrurile. Frate sunt şi cu cei ce dau cu piatra...
Am avut nefericirea să fiu contemporan cu dumneavoastră, cum am avut nefericirea să fiu contemporan cu Lazăr Gog, Daniel Brânzei, Petrică Lascău, Paul Negruţ pentru că lucrul acesta te inhibă, te blochează şi-ţi distruge pofta de-a mai lupta pentru a intra în tagma predicatorilor.
Am avut înţelepciunea să vă preţuiesc ca pe sfinţii lui Caravaggio, ştiind că toţi în viaţă putem avea momente de slăbiciune şi cu cât înalţi mai sus piedestalul pentru un sfânt, cu atât e mai mare durerea atunci când acesta, pentru un moment în viaţă, se sminteşte.
Am scris în prima scrisoare un post scriptum, întrebându-mă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi spus lucrurile acestea în 1990. Credeam că poate exemplul ar fi fost contagios pentru aceia care astăzi încă tac sau, şi mai rău, au dus cu ei în mormânt spovedania. Dar când un frate mi-a scris că aţi făcut-o încă în perioada comunistă în Biserica din Cluj, am tăiat fraza aceea de frică să nu vă ofenseze şi v-am apreciat şi mai mult.
Când am citit cu câtă bucurie vă loveau am vrut să explic generaţiei mele că n-avem dreptul să facem asta. Am fost prea puţin în mijlocul acelor evenimente ca să le putem înţelege bine şi de aceea judecăţile noastre sunt lipsite de etică. Generaţia dumneavoastră nu are dreptul să vă judece pentru că nu poţi judeca un om care a făcut atâta slujire unei ţări întregi, în vremea când o parte dintre intelectualii creştini din România jucau fazan şi numeau asta rezistenţă.
Nu uit că în scrisoarea pe care aţi adresat-o Uniunii Baptiste din România, pomeneaţi şi numele meu şi al colegului meu Luigi Miţoi. A fost cea mai frumoasă zi din slujirea mea, egalată doar cu ziua când am primit un email scris de domnul Daniel Brânzei în care îmi adresa cuvinte frumoase. Mulţumesc!
Am folosit cuvinte grele pentru cei ce loveau în dumneavoastră. Doar acestea mi-au mai rămas pentru că cele de „pui de năpârci”, „morminte văruite” erau deja epuizate de Hristos. Vă mărturisesc sincer că ele nu acoperă ceea ce simt în sufletul meu...
În anii aceştia am crezut sincer că mişcarea neoprotestantă din România se poate revigora cu condiţia să ne eliberăm mintea de îmbâcseala şablonului şi prostiei, duhul de spaime, buzunarul de surplusul de aur, trupul de moleşeala televizorului, internetului şi-a forumurilor. Nu mai avem nici o şansă pentru că anii trec şi sinceritatea nu ţine loc de viziune.
V-am citit toate cărţile, v-am ascultat zeci de predici chiar dacă erau prea teologice pentru mine, vă iubesc şi vă respect. Cineva zicea că trebuie să fie o confruntare între noi pentru scrisoarea pe care v-am scris-o, dar cum să te duelezi pentru o scrisoare de dragoste sau cum să te înfrunţi cu omul pe care-l iubeşti?
Celor sinceri ce n-au înţeles scrisoare mea, nu le zic nimic, iar celor ce-au vrut să facă vrajbă între noi le spun că le pricep demersul prin ceea ce spunea Hippolyte Castille despre un poet „Acest Baudelaire este o piatră de încercare, displace invariabil tuturor imbecililor".
Închei trist pentru că azi dimineaţă am realizat că securitatea a fost o gaşcă de copii nevinovaţi pe lângă ce avem printre noi. Sau poate aceştia sunt bomba lor cu efect întârziat...
Vă doresc alese binecuvântări, asigurându-vă de toată preţuirea mea.
V l a d i m i r P u s t a n
Fostul sef al Uniunii Baptiste, colaborator al Securitatii
Catre,
Cultul Baptist - Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania
Cerem excluderea de urgenta din rindul ierarhilor Uniunii Baptiste din Romania a agentului Securitatii cu numele conspirativ "Mihu", alias Mihai Husan, fost Presedinte, in anii '80, a Uniunii Bisericilor Baptiste-Cultul Baptist din Romania, actualmente pastor senior executiv al Bisericii Baptiste Cluj-Manastur II - dupa ce in luna Ian. 1990 fusese alungat de la conducerea Bisericii Baptiste Cluj-Manastur I.
Documentele si marturiile oficiale, preluate din Arhivele CNSAS si publicate recent intr-o colectie-carte documentara de catre referenta CNSAS Carmen Chivu-Duta, sunt graitoare asupra acestui IUDA baptist, prea-supus obedient al DSS si o unealta murdara folosita de catre DSS, Dep. Cultelor si PCR pentru controlarea, supunerea si persecutarea, din interior, a Cultului Baptist din Romania.
Cartea mentionata a fost semnalata si la TVR Cultural de catre jurnalistul baptist Alin Cristea:
http://groups.yahoo.com/group/separareabisericiidestat/
Rev. Ioan S. Pop, Religious & Human Rights observer, Romania
Carmen Chivu-Duta (CNSAS),
Cultele din Romania intre prigonire si colaborare,
Editura Polirom, Iasi, 2007
"Instaurarea sistemului totalitar [comunist] a insemnat si marginalizarea cultelor, tolerate de conducerea atee. Masurile legislative, represiunea impotriva clerului, supravegherea permanenta exercitata prin intermediul asa-numitilor 'inspectori de culte' si descurajarea sentimentului religios au urmarit indepartarea individului de radacinile sale spirituale. Insa controlul cultelor nu ar fi fost posibil fara un aport insemnat venit chiar din interiorul acestora.
Lucrarea dezvaluie aspecte surprinzatoare legate de relatia dintre oficiantii [clerul si slujitorii] diferitelor confesiuni [religioase] si autoritatile statale, dovedind, prin numeroase documente prezentate, ca aspectul colaborarii cu Securitatea nu poate fi ignorat. "
(Prezentare preluata de pe ultima coperta a cartii)
Carmen Chivu-Duta (CNSAS): " Aspectul colaborarii nu poate fi negat: el a existat in toate cultele. Cel mai simplu argument este acela ca nu poti controla cu adevarat un mediu daca nu infiltrezi in interiorul lui informatori care sa furnizeze informatii cit mai amanuntite.
Dosarele studiate au fost alese in mod aleatoriu, fara intentia de a viza dosarele unor personalitati in domeniu. In arhivele CNSAS exista un numar foarte mare de dosare ale oficiantilor diferitelor culte, iar pentru cartea de fata a fost studiata doar o mica parte a acestora. Insa pentru a dovedi ca Biserica a fost persecutata, cit si faptul ca a colaborat cu Securitatea, nu este nevoie sa fie studiate toate dosarele. Acest lucru transpare si dintr-un volum mic de cercetare. Este suficient sa citesti un dosar DSS de urmarire informativa al unui preot pentru a vedea cati informatori din acelasi mediu [religios] erau dirijati pe linga titular si ofereau informatii despre acesta. " (Din 'Cuvint inainte')
Din carte:
Raport [DSS] privind modul cum a decurs recrutarea ca informator al organelor de securitate numitul 'Mihu' din C.N.[Cluj-Napoca]
29.06.1984
In baza aprobarii conducerii DSS, Dir. I-a, la data de 28.06.1984 am trecut la efectuarea recrutarii numitului N.N. [initiale arbitar alese, literar] din C.N. [Cluj-Napoca], ca informator al organelor de securitate.
Recrutarea a avut loc la casa [conspirativa] "Victoria' din Bucuresti si a durat de la orele 18.00-19.30.
Intrucit candidatul a mai furnizat informatii in legatura cu problemele ce intereseaza organele noastre [de Securitate], in procesul recrutarii s-au discutat cu el aspecte legate de activitatea viitoare in cadrul cultului, in calitate de presedinte al acestuia, modul cum intelege colaborarea cu organele de stat si rezolvarea situatiei unor elemente anarhice, precum si despre deplasarea sa in luna iulie a.c. in R.F. Germania, pentru a participa la intrunirea Consiliului Federatiei Baptiste Europene, ce se va tine la Hamburg. […]
"Mihu" a precizat ca doreste sa colaboreze in bune conditiuni cu autoritatile de stat, atit la Departamentul Cultelor, cit si cu organele de securitate.
Declarindu-se de acord sa colaboreze in mod secret, sincer si organizat cu organele de securitate, s-a stabilit sa ne furnizeze informatii scrise pe care le va semna cu numele conspirativ ' Mihu', precum si verbale. De asemenea, s-a angajat sa ne consulte in toate masurile ce urmeaza sa fie intreprinse pe linia cultului [baptist].
In continuare, fara a i se lua un angajament scris, l-am instruit asupra necesitatii pastrarii conspirativitatii si conduita pe care trebuie sa o adopte in calitatea sa de presedinte al cultului, pentru a nu se desconspira ca colaboreaza cu organele de securitate.
Intilnirile cu N.N. 'Mihu' vor fi efectuate atit la Bucuresti, cu prilejul deplasarilor periodice pe care le va face, cit si la C.N. [Cluj-Napoca]"
Raport DSS cu propuneri de recrutare a numitului G.F. in calitate de colaborator
18.06.1979
In Protopopiatul Ortodox roman R. Functioneaza preoti care, datorita antecedentelor lor, rpecum si a atitudiniii prezente, se afla in atnetia organelor noastre. Pentru asigurarea unei supravegheri informative corespunzatoare pe linia cultului ortodox, precum si pentru cunoastereaunor stari de sairit negative in rindul populatiei romane si sasesti din J., a fost luat in studiu si verificare preotul G.F. […]
Recrutarea se va face pe baza de sentimente patriotice, va fi chemat la Inspectoratul Judetean al Cultelor, unde se vor purta discutii privitoare la pozitia unor persoane fata de politica partidului si statului nostru.
In functie de cum va aborda discutiile, de sinceritatea de care va da dovada, i se va pune problema colaborarii cu organele de securitate, iar daca va accepta, i se va lua un angajament scris in acest sens. Daca nu va accepta, i se va da de inteles ca ne-au preocupat doar problemele puse in discutie […]
Raport privind modul cum a decurs recrutarea numitului G.F.
[…] Discutiile care au avut loc au fost canalizate la inceput pe marginea pregatirii si activitatii profesionale, acesta dovedindu-se un bun interlocutor, relatind cu aminunte aspecte referitoare la problemele puse in discutie.
Intrucit la problemele puse in discutie a raspuns cu sinceritate si obiectivitate, i s-a pus problema colaborarii cu organele de securitate si, intrucit candidatul a fost de acord, i s-a luat si un angajament scris.
[…] De comun acord s-a stabilit modalitatea mentinerii legaturii, precum si numele conspirativ cu care va semna materialele ce le va furniza. "
Raport DSS privind modul in care a decurs recrutarea ca informator a numitului T.M.
17.06.1978
Conform aprobarii conducerii inspectoratului in privinta numitului T.M., in ziua de 14.06.1978 a fost efectuata o noua intilnire cu cel in cauza, care a vizat definitivarea recrutarii acestuia ca informator […].
In acest sens, din proprie initiativa, candidatul ne-a aratat ca a dorit sa ne reintilneasca, deoarece a aflat in mod sigur data la care a cunoscut pe cei doi diplomati libieni de la Consulatul din C. […] Cu acest prilej, a putut sa-si dea seama ca diplomatii respectivi au fost invitati de catre T.M., cei in cauza fiind cunostinte mai vechi cu cel in cauza. In legatura cu acest aspect, candidatul a mai precizat ca, vizitind in interes de serviciu muftiatul cultului musulman, a putut sa constate ca functionarii de la muftiat se afla in relatii apropiate cu diplomatii libieni din C. […]"
--------------------------------------------------
Marius Oprea,
Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente. 1948-1989,
Editura Polirom, Iasi, 2002
Ruxandra Cesereanu: "Istoricul Marius Oprea a reusit sa stringa si sa ofere publicului citeva din documentele cele mai importante legate de crearea, structura si functionarea Securitatii, in remarcabila sa lucrare Banalitatea raului. Istoria Securitatii in documente. 1948-1989. Este o carte etajata, cu straturi: la palierul de sus se afla documentele propriu-zise, iar in josul paginii – comentariile, care, insa, aproape ca alcatuiesc o a doua carte, prin finetea lor psihologica si nu in ultimul rind prin exactitatea si rigoarea lor de bisturiu chirurgical.
Lucrarea incearca si reuseste sa ofere o panoplie a Securitatii si a scopurilor sale ca politie politica, oferind documente din perioade diferite si foarte simptomatice pentru sistemul de represiune din Romania: de la documentul de infiintare a Securitatii, la Cuvintul lui Nicolae Ceausescu, din 1968, cind critica vehement regimul Dej, la documentele interne ale Securitatii legate de miscarea Meditatia Transcendentala ori Raportul legat de inginerul Gheorghe Ursu (asasinat in 1995); as mai aminti un Raport detaliat al Securitatii privind grupurile de luptatori din munti, directivele din diferite perioade privind recrutarea informatorilor, Planul de masuri privind contracararea activitatii postului de radio Europa Libera, Programul de masuri al Securitatii pe anul 1989 si nu in ultimul rind cele douazeci si sapte de fise-portret ale unor comandanti ai Securitatii si Ministerului de Interne, incluse in finalul cartii. "
(http://www.memoria. ro/?location= view_article&id=1455 )
Ovidiu Simonca: "Istoricul Marius Oprea are o tenacitate neobisnuita pentru vremurile pe care le traim. Indiferent de regim, indiferent de cine este la putere, Marius Oprea isi asuma proiectele fara sa ia in seama posibilele consecinte. El incearca sa zdruncine perenitatea Securitatii, face gesturi de asanare morala, gesturi atit de rare intr-o lume unde e preferabil sa fii conformist si opurtunist. Circula deja o butada, ca Marius Oprea a facut, singur, mai mult decit o intreaga institutie, CNSAS." ( Observator cultural, Nr. 279, 7-13 iulie 2005)
Sorin Alexandrescu: "Cind Marius Oprea a publicat sub acest titlu O istorie a Securitatii in documente. 1949-1989 (Editura Polirom, 2002) a voit sa prezinte numai fapte, adica interogatorii, rapoarte, regulamente si note biografice. Singurul comentariu se afla intr-un scurt Cuvint inainte, construit pe ideea ca, la sfirsitul celor patru decenii de 'terorism de stat', 'r[ul impregnase universul cotidian, se banalizase' si, ca atare, 'represiunea. .. nu mai iesea in evidenta'. Banalitate inseamna aici nu lipsa de gravitate in sine a teroarei, nici diminuarea ei la un moment dat, ci, dimpotriva, excesul ei: teroarea facea parte atit de evident din cotidian, incit nu-i mai dadeam atentie, in acelasi fel in care nu mai vedeam drumul pe care-l faceam zilnic la serviciu."
(Material primit prin e-mail)
Cultul Baptist - Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania
Cerem excluderea de urgenta din rindul ierarhilor Uniunii Baptiste din Romania a agentului Securitatii cu numele conspirativ "Mihu", alias Mihai Husan, fost Presedinte, in anii '80, a Uniunii Bisericilor Baptiste-Cultul Baptist din Romania, actualmente pastor senior executiv al Bisericii Baptiste Cluj-Manastur II - dupa ce in luna Ian. 1990 fusese alungat de la conducerea Bisericii Baptiste Cluj-Manastur I.
Documentele si marturiile oficiale, preluate din Arhivele CNSAS si publicate recent intr-o colectie-carte documentara de catre referenta CNSAS Carmen Chivu-Duta, sunt graitoare asupra acestui IUDA baptist, prea-supus obedient al DSS si o unealta murdara folosita de catre DSS, Dep. Cultelor si PCR pentru controlarea, supunerea si persecutarea, din interior, a Cultului Baptist din Romania.
Cartea mentionata a fost semnalata si la TVR Cultural de catre jurnalistul baptist Alin Cristea:
http://groups.yahoo.com/group/separareabisericiidestat/
Rev. Ioan S. Pop, Religious & Human Rights observer, Romania
Carmen Chivu-Duta (CNSAS),
Cultele din Romania intre prigonire si colaborare,
Editura Polirom, Iasi, 2007
"Instaurarea sistemului totalitar [comunist] a insemnat si marginalizarea cultelor, tolerate de conducerea atee. Masurile legislative, represiunea impotriva clerului, supravegherea permanenta exercitata prin intermediul asa-numitilor 'inspectori de culte' si descurajarea sentimentului religios au urmarit indepartarea individului de radacinile sale spirituale. Insa controlul cultelor nu ar fi fost posibil fara un aport insemnat venit chiar din interiorul acestora.
Lucrarea dezvaluie aspecte surprinzatoare legate de relatia dintre oficiantii [clerul si slujitorii] diferitelor confesiuni [religioase] si autoritatile statale, dovedind, prin numeroase documente prezentate, ca aspectul colaborarii cu Securitatea nu poate fi ignorat. "
(Prezentare preluata de pe ultima coperta a cartii)
Carmen Chivu-Duta (CNSAS): " Aspectul colaborarii nu poate fi negat: el a existat in toate cultele. Cel mai simplu argument este acela ca nu poti controla cu adevarat un mediu daca nu infiltrezi in interiorul lui informatori care sa furnizeze informatii cit mai amanuntite.
Dosarele studiate au fost alese in mod aleatoriu, fara intentia de a viza dosarele unor personalitati in domeniu. In arhivele CNSAS exista un numar foarte mare de dosare ale oficiantilor diferitelor culte, iar pentru cartea de fata a fost studiata doar o mica parte a acestora. Insa pentru a dovedi ca Biserica a fost persecutata, cit si faptul ca a colaborat cu Securitatea, nu este nevoie sa fie studiate toate dosarele. Acest lucru transpare si dintr-un volum mic de cercetare. Este suficient sa citesti un dosar DSS de urmarire informativa al unui preot pentru a vedea cati informatori din acelasi mediu [religios] erau dirijati pe linga titular si ofereau informatii despre acesta. " (Din 'Cuvint inainte')
Din carte:
Raport [DSS] privind modul cum a decurs recrutarea ca informator al organelor de securitate numitul 'Mihu' din C.N.[Cluj-Napoca]
29.06.1984
In baza aprobarii conducerii DSS, Dir. I-a, la data de 28.06.1984 am trecut la efectuarea recrutarii numitului N.N. [initiale arbitar alese, literar] din C.N. [Cluj-Napoca], ca informator al organelor de securitate.
Recrutarea a avut loc la casa [conspirativa] "Victoria' din Bucuresti si a durat de la orele 18.00-19.30.
Intrucit candidatul a mai furnizat informatii in legatura cu problemele ce intereseaza organele noastre [de Securitate], in procesul recrutarii s-au discutat cu el aspecte legate de activitatea viitoare in cadrul cultului, in calitate de presedinte al acestuia, modul cum intelege colaborarea cu organele de stat si rezolvarea situatiei unor elemente anarhice, precum si despre deplasarea sa in luna iulie a.c. in R.F. Germania, pentru a participa la intrunirea Consiliului Federatiei Baptiste Europene, ce se va tine la Hamburg. […]
"Mihu" a precizat ca doreste sa colaboreze in bune conditiuni cu autoritatile de stat, atit la Departamentul Cultelor, cit si cu organele de securitate.
Declarindu-se de acord sa colaboreze in mod secret, sincer si organizat cu organele de securitate, s-a stabilit sa ne furnizeze informatii scrise pe care le va semna cu numele conspirativ ' Mihu', precum si verbale. De asemenea, s-a angajat sa ne consulte in toate masurile ce urmeaza sa fie intreprinse pe linia cultului [baptist].
In continuare, fara a i se lua un angajament scris, l-am instruit asupra necesitatii pastrarii conspirativitatii si conduita pe care trebuie sa o adopte in calitatea sa de presedinte al cultului, pentru a nu se desconspira ca colaboreaza cu organele de securitate.
Intilnirile cu N.N. 'Mihu' vor fi efectuate atit la Bucuresti, cu prilejul deplasarilor periodice pe care le va face, cit si la C.N. [Cluj-Napoca]"
Raport DSS cu propuneri de recrutare a numitului G.F. in calitate de colaborator
18.06.1979
In Protopopiatul Ortodox roman R. Functioneaza preoti care, datorita antecedentelor lor, rpecum si a atitudiniii prezente, se afla in atnetia organelor noastre. Pentru asigurarea unei supravegheri informative corespunzatoare pe linia cultului ortodox, precum si pentru cunoastereaunor stari de sairit negative in rindul populatiei romane si sasesti din J., a fost luat in studiu si verificare preotul G.F. […]
Recrutarea se va face pe baza de sentimente patriotice, va fi chemat la Inspectoratul Judetean al Cultelor, unde se vor purta discutii privitoare la pozitia unor persoane fata de politica partidului si statului nostru.
In functie de cum va aborda discutiile, de sinceritatea de care va da dovada, i se va pune problema colaborarii cu organele de securitate, iar daca va accepta, i se va lua un angajament scris in acest sens. Daca nu va accepta, i se va da de inteles ca ne-au preocupat doar problemele puse in discutie […]
Raport privind modul cum a decurs recrutarea numitului G.F.
[…] Discutiile care au avut loc au fost canalizate la inceput pe marginea pregatirii si activitatii profesionale, acesta dovedindu-se un bun interlocutor, relatind cu aminunte aspecte referitoare la problemele puse in discutie.
Intrucit la problemele puse in discutie a raspuns cu sinceritate si obiectivitate, i s-a pus problema colaborarii cu organele de securitate si, intrucit candidatul a fost de acord, i s-a luat si un angajament scris.
[…] De comun acord s-a stabilit modalitatea mentinerii legaturii, precum si numele conspirativ cu care va semna materialele ce le va furniza. "
Raport DSS privind modul in care a decurs recrutarea ca informator a numitului T.M.
17.06.1978
Conform aprobarii conducerii inspectoratului in privinta numitului T.M., in ziua de 14.06.1978 a fost efectuata o noua intilnire cu cel in cauza, care a vizat definitivarea recrutarii acestuia ca informator […].
In acest sens, din proprie initiativa, candidatul ne-a aratat ca a dorit sa ne reintilneasca, deoarece a aflat in mod sigur data la care a cunoscut pe cei doi diplomati libieni de la Consulatul din C. […] Cu acest prilej, a putut sa-si dea seama ca diplomatii respectivi au fost invitati de catre T.M., cei in cauza fiind cunostinte mai vechi cu cel in cauza. In legatura cu acest aspect, candidatul a mai precizat ca, vizitind in interes de serviciu muftiatul cultului musulman, a putut sa constate ca functionarii de la muftiat se afla in relatii apropiate cu diplomatii libieni din C. […]"
--------------------------------------------------
Marius Oprea,
Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente. 1948-1989,
Editura Polirom, Iasi, 2002
Ruxandra Cesereanu: "Istoricul Marius Oprea a reusit sa stringa si sa ofere publicului citeva din documentele cele mai importante legate de crearea, structura si functionarea Securitatii, in remarcabila sa lucrare Banalitatea raului. Istoria Securitatii in documente. 1948-1989. Este o carte etajata, cu straturi: la palierul de sus se afla documentele propriu-zise, iar in josul paginii – comentariile, care, insa, aproape ca alcatuiesc o a doua carte, prin finetea lor psihologica si nu in ultimul rind prin exactitatea si rigoarea lor de bisturiu chirurgical.
Lucrarea incearca si reuseste sa ofere o panoplie a Securitatii si a scopurilor sale ca politie politica, oferind documente din perioade diferite si foarte simptomatice pentru sistemul de represiune din Romania: de la documentul de infiintare a Securitatii, la Cuvintul lui Nicolae Ceausescu, din 1968, cind critica vehement regimul Dej, la documentele interne ale Securitatii legate de miscarea Meditatia Transcendentala ori Raportul legat de inginerul Gheorghe Ursu (asasinat in 1995); as mai aminti un Raport detaliat al Securitatii privind grupurile de luptatori din munti, directivele din diferite perioade privind recrutarea informatorilor, Planul de masuri privind contracararea activitatii postului de radio Europa Libera, Programul de masuri al Securitatii pe anul 1989 si nu in ultimul rind cele douazeci si sapte de fise-portret ale unor comandanti ai Securitatii si Ministerului de Interne, incluse in finalul cartii. "
(http://www.memoria. ro/?location= view_article&id=1455 )
Ovidiu Simonca: "Istoricul Marius Oprea are o tenacitate neobisnuita pentru vremurile pe care le traim. Indiferent de regim, indiferent de cine este la putere, Marius Oprea isi asuma proiectele fara sa ia in seama posibilele consecinte. El incearca sa zdruncine perenitatea Securitatii, face gesturi de asanare morala, gesturi atit de rare intr-o lume unde e preferabil sa fii conformist si opurtunist. Circula deja o butada, ca Marius Oprea a facut, singur, mai mult decit o intreaga institutie, CNSAS." ( Observator cultural, Nr. 279, 7-13 iulie 2005)
Sorin Alexandrescu: "Cind Marius Oprea a publicat sub acest titlu O istorie a Securitatii in documente. 1949-1989 (Editura Polirom, 2002) a voit sa prezinte numai fapte, adica interogatorii, rapoarte, regulamente si note biografice. Singurul comentariu se afla intr-un scurt Cuvint inainte, construit pe ideea ca, la sfirsitul celor patru decenii de 'terorism de stat', 'r[ul impregnase universul cotidian, se banalizase' si, ca atare, 'represiunea. .. nu mai iesea in evidenta'. Banalitate inseamna aici nu lipsa de gravitate in sine a teroarei, nici diminuarea ei la un moment dat, ci, dimpotriva, excesul ei: teroarea facea parte atit de evident din cotidian, incit nu-i mai dadeam atentie, in acelasi fel in care nu mai vedeam drumul pe care-l faceam zilnic la serviciu."
(Material primit prin e-mail)
marți, 27 noiembrie 2007
Scandal la Consulatul Roman din Chicago
Un jurnalist din comunitatea romaneasca din acest oras american sustine ca a fost amenintat cu moartea de consulul George Predescu Amanunte http://www.romaniantribune.net/a34_In_spatele_usilor_deschise_-_(Partea_a_II-a).aspx
S-a prostit Sever Voinescu?
Luis Lazarus de la OTV este prototipul de lider al extremistilor de dreapta romani, zice Sever Voinescu: "După falimentul nebunilor, următorul va fi un om cumpătat, care va vorbi calm şi rece, ferm, cu privire fixă şi cu putere interioară (afişată, cel puţin). Ceva cam ca Orban în Ungaria. Ceva cam ca Luis Lazarus de la OTV."
Orban si Lazarus, judecata lucida si ... Voinescu.
Bijuteria aceasta de gandire o gasiti aici http://voinescu.blog.cotidianul.ro/2007/11/26/taberele-de-baraci-de-la-periferia-politicii-romanesti-au-fost-distruse-cum-se-va-recompune-nationalismul/ .
P.S. Am postat mai demult despre agramatul Voinescu http://realiatealuipetria.blogspot.com/2007/09/gaf-de-viitor-ambasador.html
Orban si Lazarus, judecata lucida si ... Voinescu.
Bijuteria aceasta de gandire o gasiti aici http://voinescu.blog.cotidianul.ro/2007/11/26/taberele-de-baraci-de-la-periferia-politicii-romanesti-au-fost-distruse-cum-se-va-recompune-nationalismul/ .
P.S. Am postat mai demult despre agramatul Voinescu http://realiatealuipetria.blogspot.com/2007/09/gaf-de-viitor-ambasador.html
Versuri acrostih pentru presedinte
„Tare în politică şi pe situaţia României/Realmente, el ne este preşedinte!/Asta aşa am hotărât-o noi,/În afara de cei 322. Imnul ţării să răsune/Anunţând întreaga noastră Uniune/Noi cu toţii am hotărât că/Băsescu trebuie neapărat el susţinut!/Arătându-le la întreaga Uniune că el e pentru România, la/Scrutinul din 2004 l-am ales pe el, şi nu pe altul!/El doar poate controla situaţia reală din această mare ţară/Secretele de şap’şpe ani el le-a scos de la sărmanii parlamentari/Cu el voi da doar înainte. Nu cedaţi, dom’ preşedinte!/Urând corupţia, minciuna, ne vom ridica la nivel cu Uniunea!”, i-a recitat o studenta basarabeanca la Galati lui Traian Basescu zilele trecute.
Un antisecurist al comunitatii baptiste
Daniel Mitrofan are blog http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
