A zis că o să ajung scriitor. Că de altceva nu eram bun, obişnuia să repete, cu o superioritate cocoşească prin care cei ce-l ştiau vedeau, de fapt, ca printr-un parbriz cu ştergătorul în funcţiune, punctul lui vulnerabil, simpatia lui. Andrei a scris şi el în tinereţe, bunicul. Îl iubeam ca pe nimeni altul. A publicat două romane pornografice sub pseudonim. Şi poezii şi proze scurte scurte prin revistele literare. S-a lăsat şi s-a apucat de băutură. Cu program, nu ca şi în faţa colii de hârtie. Avea talent la cocteiluri, şi la femei după cocteiluri, şi la scandaluri. Se făcea că lucrează pentru o leafă de ziarist. A rezistat zeci de ani în aceeaşi redacţie fără să fie dat afară. Poate pentru că a avut numai şefe.
Când am ajuns să am habar şi eu de ora exactă, eram contrariat de cât lichid bagă în cei un metru şi şaizeci şi cinci ai lui. Aveam mustaţă şi barbă şi Andrei mă ţinea din mirare în mirare. De când mi-au apărut coşurile, nu i-am mai spus “bunicule”. Doar Andrei. Aşa mi-a cerut.
“Eşti mincinos, hoţoman, şmecher, o să răzbeşti cu scrisul. Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-a spus într-o zi ca oricare alta Andrei. La drept vorbind n-a fost ca oricare alta, căci veneam împreună de la curve. A ochit de un timp o doamnă slabă şi blondă, care avea o fată şi mai slabă şi mai blondă. Andrei s-a gândit că e cazul să mă las de masturbat. A dedus desigur că mă masturbez, şi m-a acuzat ca să mă amărască, deşi eu n-o recunoşteam. Mi-a arătat-o pe fată la o cafea. Valabilă. Dar mama ei era parcă mai valabilă. Păcat că jocurile erau deja făcute. N-o s-o uit niciodată pe Zina cum mi-a luat penisul în gură, cum am terminat penibil la prima strigare şi cum m-am regulat iepureşte la a doua. Cu Andrei m-am întâlnit la toaletă unde avea încă penisul în erecţie. Vroia să urineze şi nu prea reuşea.
Am publicat şi eu primele povestiri într-o gazetă. Acum când Andrei a murit. Le-a citit numai în manuscris şi a mustăcit, şi cu un creion roşu mi-a subliniat redundanţele şi scăpările în timpurile verbelor. Îmi pare rău că n-a apucat să le vadă tipărite.
Stau cu părinţii în capelă, lângă sicriul bunicului. Cu tata, ginerele său, Andrei s-a avut la cuţite. Tata n-a suportat apropierea mea de bunicul, simţea că-l trădez. Mă lua la mişto, cum îl lua şi pe Andrei, însă el, spre deosebire de mine, îi întorcea vorba îndoit, ca să-i ajungă. Uneori îi dădea şi un dos de palmă, de luare aminte. Tata înghiţea, dar nu se resemna. Mama era pe post de tampon între cei doi. Aşa că vă daţi seama că tata doar părea trist. Îi vedeam parcă zâmbetul pitit sub buzele strânse, satisfăcut. Era cald, foarte cald, şi părinţii au chemat un infirmier de la morgă fiindcă lui Andrei a început să-i iasă un lichid gălbui din nas. Cu o pensetă lungă, infirmierul a îndesat multă vată îmbibată cu formol în nasul bunicului şi în gură. I-a mai turnat formol în gură şi dintr-o sticlă. Cam doi litri. Îmi venea să urlu, să plâng, să-i sparg nasul tatei sub care se ascundea zâmbetul cu un pumn, dar am început să râd. “Ce te-a apucat, mă? Nu ţi-e ruşine, măgarule?!”, s-a răstit spre mine tata care se aştepta să plâng. Nu i-am dat atenţie.
Am râs până m-am înroşit. “Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-am amintit.
Alexandru Petria
marți, 27 ianuarie 2009
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Scrisoarea unui arab terorist din Romania
Zalutam cu rezbekt, Jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum...! Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam...
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin! Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.
Cip Iesean
(Primita prin e-mail )
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum...! Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam...
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin! Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.
Cip Iesean
(Primita prin e-mail )
marți, 20 ianuarie 2009
Pauza de blog. Scriu proza cateva zile
În aburi
Aburul creştea în zgomotul pistoanelor. Liniştitor. Globuri de aburi se suprapuneau şi se apropiau. Peronul a reţinut umezeala ploii care s-a dus peste deal, pe deasupra brazilor. Se mai auzea croncănitul miilor de ciori din jurul gării.
M-am aplecat să-mi leg şireturile şi mi-a intrat capul în aburi. Ultima dată, fundul şi călcâiele. Eram lângă locomotiva neagră. Şi lângă un ceferist cu caschetă roşie. Care avea în mâna dreaptă o plăcintă. Aşa-i zicea bunicul. Plăcintă. Dar nu era o plăcintă. Când o ridica porneau trenurile. Mă simţeam mare lângă ceferist şi plăcintă. Parcă şi eu am dat drumul trenului ale cărui roţi îmi depăşeau capul. Şi apoi trenul parcă a tras aburul după el, globurile au devenit fuioare, şi lumina m-a făcut să clipesc. Eram în soare, după ploaie. “Hai la bunicu-to”, mi-a zis ceferistul prinzându-mă de mână.
Şi-am mers împreună până o albină i s-a aşezat pe haină. Atunci a trecut plăcinta din dreapta în stânga şi cu două degete i-a dat un bobârnac. Albina a căzut între linii, lângă un pachet de ţigări presat şi pete de ulei. Mi-am tot întors capul după ea şi vedeam cum se roteşte ţintuită de pământ.
Bunicul avea spumă de la bere pe mustaţă. Iar peste ochi şi nas o bucată de umbră. De la castanul imens în jurul căruia erau mese şi scaune. Nenea Csibi, Valentin taximetristul, bunicul şi domnul Popescu, aşa-i ziceau toţi ceferistului cu chipiu roşu, beau. Coniac, votcă, vin şi bere. Nenea Csibi era îmbrăcat în alb şi din când în când se ridica şi mergea până în restaurant, când îl striga vreunul după o comandă. În grădina de vară erau doar ei şi eu, care trăgeam de pantalonii bunicului. “A îmbolnăvit albina, a îmbolnăvit albina”, repetam, şi arătam spre ceferist. Însă ei erau prea ocupaţi cu discuţiile lor, care mă despărţeau de bunicul, de albină. Mă gândeam ce face albina între şine, dacă nu-i este urât şi frică de trenuri, poate de aceea s-a pus pe haina domnului Popescu. Bunicul mi-a împins mâna de pe pantaloni. “Du-te şi te joacă, mi-a mai spus, nu sta în gura oamenilor, termină. Bea sucul şi termină!”
Mi-am golit sticla cu suc. Şi ei au mai biruit un rând de pahare, erau roşii la faţă de parcă i-a ars soarele, dar cumva altfel, cu ochii ficşi. Sucul l-am simţit amar, deşi altădată era dulce-dulce. Eram îmbufnat. Domnul Popescu mă privea şi râdea, împungea spre mine cu degetul. Avea un leucoplast pe deget, murdar.
Nu mai era nimeni pe peron. De ceva vreme a oprit un tren cu marfă. La linia cinci, l-am auzit pe domnul Popescu. Acesta tocmai şuşotea cu bunicul, după care m-a chemat la el, grav. “Uite, eu sunt obosit, îţi cumpăr o ciocolată dacă porneşti tu marfarul”, mi-a zis domnul Popescu. Bunicul a dat din cap, la fel Valentin taximetristul şi nenea Csibi. “Uite, mergi la ultimul vagon şi împinge de el. O să pornească. Nu-ţi dau paleta, că-i grea, porneşte trenul şi fără ea”. M-am bucurat că nu trebuie să duc plăcinta. Mă simţeam ca nimeni altul, nu ca George sau Dănuţ, care n-o să mă creadă deseară, la fotbal, când o să le povestesc cum am pornit eu trenul. Simţeam că-l iubesc pe domnul Popescu, îmbufnarea a pierit. Sigur, domnul Popescu avea încredere în mine, n-am stat împreună în aburii locomotivei?
Ciorile şi-au luat zborul din copaci ca la un semnal. Aveam palmele pe un tampon şi împingeam. Eram ridicat pe vârfuri, cu pietricele care-mi alunecau pe sub ele. Am început să transpir. Mă uitam înainte. Dar din locomotivă nu ieşea abur. Îmi era ruşine că nu ieşea abur. Domnul Popescu râdea, bunicul se lovea cu palmele peste genunchi. Vroiam să intru în pământ că nu reuşeam să pornesc trenul.
Am trecut liniile, până la cea cu pachetul de ţigări. Locomotiva nu scotea aburi şi albina era moartă. M-a cuprins ciuda. Am început să urlu: “Criminalilor, criminalilor, mi-aţi omorât albina”. Bunicul şi ceilalţi şi-au reumplut paharele.
Alexandru Petria
Aburul creştea în zgomotul pistoanelor. Liniştitor. Globuri de aburi se suprapuneau şi se apropiau. Peronul a reţinut umezeala ploii care s-a dus peste deal, pe deasupra brazilor. Se mai auzea croncănitul miilor de ciori din jurul gării.
M-am aplecat să-mi leg şireturile şi mi-a intrat capul în aburi. Ultima dată, fundul şi călcâiele. Eram lângă locomotiva neagră. Şi lângă un ceferist cu caschetă roşie. Care avea în mâna dreaptă o plăcintă. Aşa-i zicea bunicul. Plăcintă. Dar nu era o plăcintă. Când o ridica porneau trenurile. Mă simţeam mare lângă ceferist şi plăcintă. Parcă şi eu am dat drumul trenului ale cărui roţi îmi depăşeau capul. Şi apoi trenul parcă a tras aburul după el, globurile au devenit fuioare, şi lumina m-a făcut să clipesc. Eram în soare, după ploaie. “Hai la bunicu-to”, mi-a zis ceferistul prinzându-mă de mână.
Şi-am mers împreună până o albină i s-a aşezat pe haină. Atunci a trecut plăcinta din dreapta în stânga şi cu două degete i-a dat un bobârnac. Albina a căzut între linii, lângă un pachet de ţigări presat şi pete de ulei. Mi-am tot întors capul după ea şi vedeam cum se roteşte ţintuită de pământ.
Bunicul avea spumă de la bere pe mustaţă. Iar peste ochi şi nas o bucată de umbră. De la castanul imens în jurul căruia erau mese şi scaune. Nenea Csibi, Valentin taximetristul, bunicul şi domnul Popescu, aşa-i ziceau toţi ceferistului cu chipiu roşu, beau. Coniac, votcă, vin şi bere. Nenea Csibi era îmbrăcat în alb şi din când în când se ridica şi mergea până în restaurant, când îl striga vreunul după o comandă. În grădina de vară erau doar ei şi eu, care trăgeam de pantalonii bunicului. “A îmbolnăvit albina, a îmbolnăvit albina”, repetam, şi arătam spre ceferist. Însă ei erau prea ocupaţi cu discuţiile lor, care mă despărţeau de bunicul, de albină. Mă gândeam ce face albina între şine, dacă nu-i este urât şi frică de trenuri, poate de aceea s-a pus pe haina domnului Popescu. Bunicul mi-a împins mâna de pe pantaloni. “Du-te şi te joacă, mi-a mai spus, nu sta în gura oamenilor, termină. Bea sucul şi termină!”
Mi-am golit sticla cu suc. Şi ei au mai biruit un rând de pahare, erau roşii la faţă de parcă i-a ars soarele, dar cumva altfel, cu ochii ficşi. Sucul l-am simţit amar, deşi altădată era dulce-dulce. Eram îmbufnat. Domnul Popescu mă privea şi râdea, împungea spre mine cu degetul. Avea un leucoplast pe deget, murdar.
Nu mai era nimeni pe peron. De ceva vreme a oprit un tren cu marfă. La linia cinci, l-am auzit pe domnul Popescu. Acesta tocmai şuşotea cu bunicul, după care m-a chemat la el, grav. “Uite, eu sunt obosit, îţi cumpăr o ciocolată dacă porneşti tu marfarul”, mi-a zis domnul Popescu. Bunicul a dat din cap, la fel Valentin taximetristul şi nenea Csibi. “Uite, mergi la ultimul vagon şi împinge de el. O să pornească. Nu-ţi dau paleta, că-i grea, porneşte trenul şi fără ea”. M-am bucurat că nu trebuie să duc plăcinta. Mă simţeam ca nimeni altul, nu ca George sau Dănuţ, care n-o să mă creadă deseară, la fotbal, când o să le povestesc cum am pornit eu trenul. Simţeam că-l iubesc pe domnul Popescu, îmbufnarea a pierit. Sigur, domnul Popescu avea încredere în mine, n-am stat împreună în aburii locomotivei?
Ciorile şi-au luat zborul din copaci ca la un semnal. Aveam palmele pe un tampon şi împingeam. Eram ridicat pe vârfuri, cu pietricele care-mi alunecau pe sub ele. Am început să transpir. Mă uitam înainte. Dar din locomotivă nu ieşea abur. Îmi era ruşine că nu ieşea abur. Domnul Popescu râdea, bunicul se lovea cu palmele peste genunchi. Vroiam să intru în pământ că nu reuşeam să pornesc trenul.
Am trecut liniile, până la cea cu pachetul de ţigări. Locomotiva nu scotea aburi şi albina era moartă. M-a cuprins ciuda. Am început să urlu: “Criminalilor, criminalilor, mi-aţi omorât albina”. Bunicul şi ceilalţi şi-au reumplut paharele.
Alexandru Petria
joi, 15 ianuarie 2009
Urina geniala a lui Eminescu
Eminescu este omorat zilnic de profesori, infasurat in laude de doi bani, in clisee. In angroul admiratiei tampe si fatarnice.
L-au urcat pe un soclu imens si l-au indepartat de noi.
L-au falsificat, constatand stupid genialitatea si unde era doar apasarea insingurata a carnii sau o sfortare creatoare nefinalizata.
L-au transformat intr-o marca depersonalizata.
Pacat.
L-au urcat pe un soclu imens si l-au indepartat de noi.
L-au falsificat, constatand stupid genialitatea si unde era doar apasarea insingurata a carnii sau o sfortare creatoare nefinalizata.
L-au transformat intr-o marca depersonalizata.
Pacat.
Nu pot sa nu fiu de acord cu Tariceanu
E calda, de pe blogul lui Tariceanu:
“Conferinţa de presă de acum câteva ore a premierului Emil Boc este o nouă confirmare a faptului că România nu este guvernată.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, este actul 3 din piesa de teatru: „Bomba fumigenă”. Actul 1 a fost demisia lui Gabriel Oprea, actul 2 - dezbaterea privind modificarea Constituţiei, actul 3 - războiul declarat pensionarilor. Emil Boc ne-a spus astăzi că va lupta împotriva „nesimţiţilor” cu pensii mari. Pentru politicienii din PD-L şi PSD, nu contează că actorilor, medicilor sau profesorilor cu experienţă le este interzis un drept fundamental: dreptul la muncă. Românii trebuie să vadă că politicienii de la putere luptă pentru binele naţiunii şi împotriva duşmanului de clasă. Sună cunoscut? Pentru Emil Boc, duşmanul de clasă este pensionarul „nesimţit” (termen folosit de premier). Din cauza lui economia merge prost şi din cauza lui nu sunt bani.
De ce această piesă de teatru? De ce politicienii de la putere vin cu astfel de diversiuni, în loc să guverneze?.
Răspunsul este unul simplu: guvernul PSD- PD-L nu poate, nu ştie cum şi nu are soluţii.
Politicienii de la PSD şi PD-L văd că promisiunile pe care le-au făcut în campanie nu au nici o acoperire economică. Îşi dau seama că România are nevoie de un plan economic cu măsuri pentru a păstra locurile de muncă ale românilor. Un plan pe care nu îl au şi pe care nu ştiu să îl alcătuiască. De aceea, tot amână să anunţe bugetul. De aceea, când muncitorii de la uzinele Dacia cer soluţii guvernului şi preşedintelui, Traian Băsescu organizează o dezbatere privind modificarea Constituţiei. Şi de aceea, în loc să recunoască că a greşit, Emil Boc continuă să susţină că pensionarii nu au dreptul de a munci.
Este folosit orice subiect care poate să întreţină iluzia că ceva se întâmplă în rândul politicienilor de la putere şi care poate distrage atenţia de la problemele economice presante.”
“Conferinţa de presă de acum câteva ore a premierului Emil Boc este o nouă confirmare a faptului că România nu este guvernată.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, este actul 3 din piesa de teatru: „Bomba fumigenă”. Actul 1 a fost demisia lui Gabriel Oprea, actul 2 - dezbaterea privind modificarea Constituţiei, actul 3 - războiul declarat pensionarilor. Emil Boc ne-a spus astăzi că va lupta împotriva „nesimţiţilor” cu pensii mari. Pentru politicienii din PD-L şi PSD, nu contează că actorilor, medicilor sau profesorilor cu experienţă le este interzis un drept fundamental: dreptul la muncă. Românii trebuie să vadă că politicienii de la putere luptă pentru binele naţiunii şi împotriva duşmanului de clasă. Sună cunoscut? Pentru Emil Boc, duşmanul de clasă este pensionarul „nesimţit” (termen folosit de premier). Din cauza lui economia merge prost şi din cauza lui nu sunt bani.
De ce această piesă de teatru? De ce politicienii de la putere vin cu astfel de diversiuni, în loc să guverneze?.
Răspunsul este unul simplu: guvernul PSD- PD-L nu poate, nu ştie cum şi nu are soluţii.
Politicienii de la PSD şi PD-L văd că promisiunile pe care le-au făcut în campanie nu au nici o acoperire economică. Îşi dau seama că România are nevoie de un plan economic cu măsuri pentru a păstra locurile de muncă ale românilor. Un plan pe care nu îl au şi pe care nu ştiu să îl alcătuiască. De aceea, tot amână să anunţe bugetul. De aceea, când muncitorii de la uzinele Dacia cer soluţii guvernului şi preşedintelui, Traian Băsescu organizează o dezbatere privind modificarea Constituţiei. Şi de aceea, în loc să recunoască că a greşit, Emil Boc continuă să susţină că pensionarii nu au dreptul de a munci.
Este folosit orice subiect care poate să întreţină iluzia că ceva se întâmplă în rândul politicienilor de la putere şi care poate distrage atenţia de la problemele economice presante.”
Diavolul va pune cipul. Cum comentati acest comunicat al parintelui Justin Parvu?
Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu
miercuri, 14 ianuarie 2009
Baba se piaptana, cocheta
Se inchid firme. Cursul valutar ne loveste in moalele capului. Criza nu e o poveste, iar politicienii par de pe alta lume. Este oportuna acum revizuirea Constitutiei? Este prioritatea Romaniei?
Cele 10 porunci. Dupa Basescu
1. Adoptarea unui regim semi-prezidenţial coerent.
2. Definirea mecanismelor dizolvării Legislativului.
3. Un sistrem unicameral.
4. Eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale.
5. Limitarea drastică a regelmentării prin ordonanţe.
6. Un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe sau regiuni şi o autonomie locală veritabilă.
7. Recredibilizarea Curţii Constituţionale.
8. Introducerea referendumului obligatoriu.
9. Regândirea rolului şi structurii CSM.
10. Definirea clară a tuturor drepturilor accesibile tuturor.
2. Definirea mecanismelor dizolvării Legislativului.
3. Un sistrem unicameral.
4. Eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale.
5. Limitarea drastică a regelmentării prin ordonanţe.
6. Un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe sau regiuni şi o autonomie locală veritabilă.
7. Recredibilizarea Curţii Constituţionale.
8. Introducerea referendumului obligatoriu.
9. Regândirea rolului şi structurii CSM.
10. Definirea clară a tuturor drepturilor accesibile tuturor.
Fata tatei. La 15 ani
Maine e sarbatoare. Bianca implineste 15 ani. Si ma grabesc sa-i urez tot ce-si doreste. A cam crescut fata mea, nascuta in aceeasi zi cu Eminescu.
marți, 13 ianuarie 2009
"Lumea romaneasca e-un gunoi"
Lumea romaneasca
Lumea romaneasca e-un gunoi
Bisnitari, si curve, si lichele.
Poate doar un salvator razboi
Ne-o scapa de-aceste duhuri rele.
Zi si noapte se maimutaresc
Defilind pe micile ecrane.
Ne-a ajuns blestemul tiganesc
Ce cosmar! Ce fete mitocane!
Fauna pestrita ride gros
Nadusind in bai de reflectoare.
Un moderator bascalios
Face glume timpe si vulgare.
La un semn, danseaza toti cu foc!
La alt semn, i-apuca si maneaua!
Si nici bine turma n-a luat loc
C-o loveste si mai rau damblaua.
Sleahta asta de handicapati
Falsa e, din cap pina-n picioare.
Zau ca-ti vine cap in cap sa-i bati
Si sa-i bagi in ocnele de sare.
Daca-i scuturi, sar paduchi din ei
Care joaca, orisicit, mai bine.
Iar vedetele astea de doi lei
Zic ca-s spuma tarii. Ce rusine!
Lumea romaneasca o vedeti
Si la Atheneu, in pielea goala.
Zece pentru S.O.V.! Niste ciumeti
Si pe scena, dar mai multi in sala.
Nimeni, oare, nu s-a intrebat
Ce hram poarta cel care-i aduna?
De ce-a fost inchis? Cit a furat?
Prabusirea FNI e buna?
Ce escroc simpatic! Altul nu-i!
Are post TV, face sondaje.
Calca pe cadavre? Bravo lui!
Ce noroc ca n-o luam noi pe coaje!
Societatea noastra de rahat
A stat capra la banditul Vantu.
Asta-i tara? asta mai e Stat?
Cum de nu v-a inghitit pamintul?
Faceau asta Iorga si Brancusi,
Eminescu si Caragiale?
Am trait mai demn sub turci si rusi
Decit sub tigani si haimanale.
Zi de zi ne merge tot mai rau
Ne conduc niste golani sinistri.
Puscariasii ies de la bulau
Si se fac, ei intre ei, ministri.
Au ajuns stapini pe Parlament,
Pe Guvern si pe Presedintie.
Iar la cirma Tarii e-un dement
Vesnic beat, ce hahaie-n prostie.
Totul s-a intors cu fundu-n sus
Hotii ne dau lectii de morala.
Popii il tradeaza pe Isus.
Buna Tara dar ce rea tocmeala!
Ce alegeri? Jaf ingrozitor!
Mascarada nemaipomenita!
I-a lasat sa fure-n legea lor
Europa asta ipocrita.
Imi inabus voma tot mai greu
N-am mai intilnit asa duhoare.
Cit s-a degradat poporul meu!
Nu-l mai recunosc. Se stinge. Moare.
Eu imi voi vedea de drumul meu,
Nu capitulez. infrunt napasta.
Stiu ca ne incearca Dumnezeu,
Ne-a fost scris sa trecem si prin asta.
Nu sint singur. Luptatori mai sint,
N-au murit curajul si mindria.
Pleava rea s-o risipi in vint
Si-am sa-mpusc drept intre ochi Mafia.
Corneliu Vadim Tudor
(Din revista “Romania Mare”)
Lumea romaneasca e-un gunoi
Bisnitari, si curve, si lichele.
Poate doar un salvator razboi
Ne-o scapa de-aceste duhuri rele.
Zi si noapte se maimutaresc
Defilind pe micile ecrane.
Ne-a ajuns blestemul tiganesc
Ce cosmar! Ce fete mitocane!
Fauna pestrita ride gros
Nadusind in bai de reflectoare.
Un moderator bascalios
Face glume timpe si vulgare.
La un semn, danseaza toti cu foc!
La alt semn, i-apuca si maneaua!
Si nici bine turma n-a luat loc
C-o loveste si mai rau damblaua.
Sleahta asta de handicapati
Falsa e, din cap pina-n picioare.
Zau ca-ti vine cap in cap sa-i bati
Si sa-i bagi in ocnele de sare.
Daca-i scuturi, sar paduchi din ei
Care joaca, orisicit, mai bine.
Iar vedetele astea de doi lei
Zic ca-s spuma tarii. Ce rusine!
Lumea romaneasca o vedeti
Si la Atheneu, in pielea goala.
Zece pentru S.O.V.! Niste ciumeti
Si pe scena, dar mai multi in sala.
Nimeni, oare, nu s-a intrebat
Ce hram poarta cel care-i aduna?
De ce-a fost inchis? Cit a furat?
Prabusirea FNI e buna?
Ce escroc simpatic! Altul nu-i!
Are post TV, face sondaje.
Calca pe cadavre? Bravo lui!
Ce noroc ca n-o luam noi pe coaje!
Societatea noastra de rahat
A stat capra la banditul Vantu.
Asta-i tara? asta mai e Stat?
Cum de nu v-a inghitit pamintul?
Faceau asta Iorga si Brancusi,
Eminescu si Caragiale?
Am trait mai demn sub turci si rusi
Decit sub tigani si haimanale.
Zi de zi ne merge tot mai rau
Ne conduc niste golani sinistri.
Puscariasii ies de la bulau
Si se fac, ei intre ei, ministri.
Au ajuns stapini pe Parlament,
Pe Guvern si pe Presedintie.
Iar la cirma Tarii e-un dement
Vesnic beat, ce hahaie-n prostie.
Totul s-a intors cu fundu-n sus
Hotii ne dau lectii de morala.
Popii il tradeaza pe Isus.
Buna Tara dar ce rea tocmeala!
Ce alegeri? Jaf ingrozitor!
Mascarada nemaipomenita!
I-a lasat sa fure-n legea lor
Europa asta ipocrita.
Imi inabus voma tot mai greu
N-am mai intilnit asa duhoare.
Cit s-a degradat poporul meu!
Nu-l mai recunosc. Se stinge. Moare.
Eu imi voi vedea de drumul meu,
Nu capitulez. infrunt napasta.
Stiu ca ne incearca Dumnezeu,
Ne-a fost scris sa trecem si prin asta.
Nu sint singur. Luptatori mai sint,
N-au murit curajul si mindria.
Pleava rea s-o risipi in vint
Si-am sa-mpusc drept intre ochi Mafia.
Corneliu Vadim Tudor
(Din revista “Romania Mare”)
Cuplu homo
Ca o căsătorie între poponari- guvernul Boc, cu amorul dintre PSD şi PD-L. Cine interpretează rolul femeii?
Adagio de pe blogul lui Tariceanu: "România este în derivă, pentru că nu este guvernată. România nu este guvernată pentru că politicienii din PD-L şi PSD sunt mai preocupaţi să găsească modalităţi prin care se pot faulta, decât să găsească răspunsuri la criza economică mondială. Ne reîntoarcem la zilele FSN de la începutul anilor ’90. S-au schimbat câteva feţe, dar metodele au rămas aceleaşi."
Adagio de pe blogul lui Tariceanu: "România este în derivă, pentru că nu este guvernată. România nu este guvernată pentru că politicienii din PD-L şi PSD sunt mai preocupaţi să găsească modalităţi prin care se pot faulta, decât să găsească răspunsuri la criza economică mondială. Ne reîntoarcem la zilele FSN de la începutul anilor ’90. S-au schimbat câteva feţe, dar metodele au rămas aceleaşi."
Topul comentatorilor din blogosfera romaneasca
Zelist a alcatuit un clasament al celor mai activi comentatori pe bloguri http://www.zelist.ro/comenteeezi/top-bloguri.
Printre primii 25 i-am intalnit pe autorii blogurilor mariusmina.blogspot.com, demaio.info, fuckyoutovarasi.blogspot.com, massmedia-online.blogspot.com, luciaverona.blogspot.com si oanastoicamujea1.wordpress.com, care sunt pe lista mea de prieteni.
Printre primii 25 i-am intalnit pe autorii blogurilor mariusmina.blogspot.com, demaio.info, fuckyoutovarasi.blogspot.com, massmedia-online.blogspot.com, luciaverona.blogspot.com si oanastoicamujea1.wordpress.com, care sunt pe lista mea de prieteni.
luni, 12 ianuarie 2009
Il mananca pe Jumbo
Economia in Zimbabwe este la pamant, iar situatia politica tensionata. Din lipsa de altceva, militarii au inceput sa manance elefanti. Ca un cosmar...
Demisie in PD-L
Ziaristul Petru Clej mi-a semnalat un articol interesant al lui Daniel Uncu, aparut in saptamanalul "Acum" http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php. Merita lecturat:
Dreapta nevrednică sau de ce demisionez din PD-L , de Daniel UNCU
Nu cred ca romanii trebuie doar guvernati! Cred cu tarie ca romanii trebuie, mai intai, respectati! Caci, a guverna fara a respecta pe cei care te-au pus in postura de a accesa privilegiul guvernarii nu face decat sa maimutareasca grotesc actul guvernarii in esenta sa. De aceea, argumentul conforma caruia PDL a trebuit (?) sa accepte compromisul formarii unui guvern de coalitie cu PSD este esentialmente o palma rasunatoare pe obrazul alegatorului de dreapta.
Nu ma voi referi aici la angoasele existentiale ale stangii pesediste si cu atat mai putin la vreo crispare morala (?) a partidului lui Ion Iliescu, in contextual coalitiei guvernamentale cu PDL. In treacat fie spus, PSD - printre enorm de multe alte pacate - nu si-a asumat nici pana acum absolut nimic din atrocitatile mineriadelor si cu atat mai putin din vina iliesciana legata de evenimentele din decembrie ‘89. Si, nici electoratul sau nu da semne ca ar exersa vrea criza moral-istorica in acest sens. De aceea, orice incursiune analitica referitoare la PSD se loveste iremediabil de zidul imoralitatii politice a partidului iliescian devenind, pe cale de consecinta, o incercare lipsita de sens. Este ca si cum as incerca sa descopar valentele etice si morale ale vietii de filantrop a sefului Cartelului de la Medellin…
Despre PD-L, insa, si despre modul in care a gestionat relatia cu electoratul de centru – dreapta, pe de o parte si a aruncat in derizoriu exceptionalul proiect al coagularii fortelor de centru – dreapta, pe de alta parte, ma simt nevoit sa discut. Mai ales acum, cand Democrat-Liberalii au purces la o guvernare lipsita de temeiuri alaturi de PSD.
In acest context, cred ca proiectul national al coagularii Dreptei a pierdut indubitabil! A pierdut din credibilitate, a pierdut din puterea de seductie. Sa vorbesti despre necesitatea Dreptei, despre repere morale, in sens burkenian, despre fundamentele unei economii liberale sau despre necesitatea unei societati liberale, atunci cand te balacesti in baltoaca suficientei politicianiste alaturi de PSD, mi se pare prea mult chiar si pentru greu incercatul electorat roman.
Absenta principiilor etice
Ma intreb, ca om de dreapta, daca as putea sa ii mai dau dreptate, inca o data, lui Valeriu Stoica atunci cand afirma ca prefera sa piarda pe termen scurt si sa castige pe termen lung, decat sa castige pe termen scurt si sa piarda viitorul…!?
O intrebare legitima, daca stau sa observ ca devine plauzibil ca electorii de dreapta sa fi identificat, iata, incapacitatea Dreptei de a fi autentica, efectele nefaste ale unei asemenea identificari fiind usor de anticipat pe termen scurt, mediu si lung (exemplul CDR ramane emblematic in acest sens). Cu un PNL care a flirtat cu nerusinare cu PSD si un PDL care a demarat un veritabil concubinaj cu acelasi PSD, nu cred ca mai are cineva nevoie de dovezi care sa confirme - inca o data! – ca Dreapta romaneasca este, deocamdata, incapabila sa isi asume destinul guvernarii Romaniei.
Ce mai poate demonstra, asadar, PD-L din perspectiva Dreptei, dupa o guvernare alaturi de PSD…!? Mai nimic…! Sau, exact cam cat mai poate demonstra PNL… Neexistand, in opinia mea, principii etice si nici valori morale care sa cautioneze o atare cardasie imunda, temerile mele referitoare la sansele relansarii Proiectului Dreptei Unite, raman uriase. Mai mult, luand in considerare ca alaturarea "PDL-PSD" este indetificabila ca o tarzie refacere a FSN, sansele democrat-liberalilor de a se confrunta cu o profunda criza de identitate sunt cat se poate de reale. In treacat fie spus, ar fi interesant de aflat pana cand si daca liberalii lui Valeriu Stoica si Theodor Stolojan vor accepta actuala stare de lucruri, avand in vedere fie si numai afrontul moral si, de aceea, meritoriu al lui Stolojan in problema preluarii, (in conditii impuse!), a unui guvern PDL-PSD…
Cert ramane, insa, un lucru. Cert si trist. Nici National-Liberalii si nici Democrat-Liberalii nu vor mai putea vreodata sa isi asume - credibil si cu efecte electorale pe masura - fie si numai tentatia gandului ca Dreapta ar mai putea sa se autentifice prin antiteza cu Stanga. Dreapta politica, susceptibila a scoate Romania din zodia nefasta a Stangii, a devenit mai degraba o promisiune abolita decat un orizont de asteptare.
Caci, parafrazandu-l pe Brzezinski, Dreapta nu mai este decat un bibelou prafuit caruia ii cerem niste servicii, lasand-o in confuzia unei interminabile agonii.
Daniel Uncu este de profesie jurnalist, cu o vastă experienţă în mass-media românească, la România liberă, Curentul, Cotidianul, Ziua, Pro TV, Antena 1, Europa FM , Radio Romania, Național TV, etc.
Activitate politică:
• Membru al Partidului Liberal Democrat din decembrie 2006;
• Implicat activ in constructia institutionala a partidului (membru al echipelor de
• Redactare a Programului si Statutului PLD);
• Membru al Biroului Executiv al Organizatiei PLD sector 2, Vicepresedinte pentru dezvoltarea si constructia partidului la nivelul Organizatiei PLD sector 2
• Secretar al Biroului de Coordonare a Consiliului Reprezentantilor Nationali al PLD
• Presedinte al Comisiei de Strategie Politica a PLD
• Candidat la alegerile europarlamentare 2007
• Membru al Partidului Democrat-Liberal de la infiintare
• Membru al Comisiei speciale de redactare a Programului Politic al PD-L
• Secretar Executiv al PD-L sector 2, Bucuresti
• Demisionat din PD-L, ianuarie 2009
Dreapta nevrednică sau de ce demisionez din PD-L , de Daniel UNCU
Nu cred ca romanii trebuie doar guvernati! Cred cu tarie ca romanii trebuie, mai intai, respectati! Caci, a guverna fara a respecta pe cei care te-au pus in postura de a accesa privilegiul guvernarii nu face decat sa maimutareasca grotesc actul guvernarii in esenta sa. De aceea, argumentul conforma caruia PDL a trebuit (?) sa accepte compromisul formarii unui guvern de coalitie cu PSD este esentialmente o palma rasunatoare pe obrazul alegatorului de dreapta.
Nu ma voi referi aici la angoasele existentiale ale stangii pesediste si cu atat mai putin la vreo crispare morala (?) a partidului lui Ion Iliescu, in contextual coalitiei guvernamentale cu PDL. In treacat fie spus, PSD - printre enorm de multe alte pacate - nu si-a asumat nici pana acum absolut nimic din atrocitatile mineriadelor si cu atat mai putin din vina iliesciana legata de evenimentele din decembrie ‘89. Si, nici electoratul sau nu da semne ca ar exersa vrea criza moral-istorica in acest sens. De aceea, orice incursiune analitica referitoare la PSD se loveste iremediabil de zidul imoralitatii politice a partidului iliescian devenind, pe cale de consecinta, o incercare lipsita de sens. Este ca si cum as incerca sa descopar valentele etice si morale ale vietii de filantrop a sefului Cartelului de la Medellin…
Despre PD-L, insa, si despre modul in care a gestionat relatia cu electoratul de centru – dreapta, pe de o parte si a aruncat in derizoriu exceptionalul proiect al coagularii fortelor de centru – dreapta, pe de alta parte, ma simt nevoit sa discut. Mai ales acum, cand Democrat-Liberalii au purces la o guvernare lipsita de temeiuri alaturi de PSD.
In acest context, cred ca proiectul national al coagularii Dreptei a pierdut indubitabil! A pierdut din credibilitate, a pierdut din puterea de seductie. Sa vorbesti despre necesitatea Dreptei, despre repere morale, in sens burkenian, despre fundamentele unei economii liberale sau despre necesitatea unei societati liberale, atunci cand te balacesti in baltoaca suficientei politicianiste alaturi de PSD, mi se pare prea mult chiar si pentru greu incercatul electorat roman.
Absenta principiilor etice
Ma intreb, ca om de dreapta, daca as putea sa ii mai dau dreptate, inca o data, lui Valeriu Stoica atunci cand afirma ca prefera sa piarda pe termen scurt si sa castige pe termen lung, decat sa castige pe termen scurt si sa piarda viitorul…!?
O intrebare legitima, daca stau sa observ ca devine plauzibil ca electorii de dreapta sa fi identificat, iata, incapacitatea Dreptei de a fi autentica, efectele nefaste ale unei asemenea identificari fiind usor de anticipat pe termen scurt, mediu si lung (exemplul CDR ramane emblematic in acest sens). Cu un PNL care a flirtat cu nerusinare cu PSD si un PDL care a demarat un veritabil concubinaj cu acelasi PSD, nu cred ca mai are cineva nevoie de dovezi care sa confirme - inca o data! – ca Dreapta romaneasca este, deocamdata, incapabila sa isi asume destinul guvernarii Romaniei.
Ce mai poate demonstra, asadar, PD-L din perspectiva Dreptei, dupa o guvernare alaturi de PSD…!? Mai nimic…! Sau, exact cam cat mai poate demonstra PNL… Neexistand, in opinia mea, principii etice si nici valori morale care sa cautioneze o atare cardasie imunda, temerile mele referitoare la sansele relansarii Proiectului Dreptei Unite, raman uriase. Mai mult, luand in considerare ca alaturarea "PDL-PSD" este indetificabila ca o tarzie refacere a FSN, sansele democrat-liberalilor de a se confrunta cu o profunda criza de identitate sunt cat se poate de reale. In treacat fie spus, ar fi interesant de aflat pana cand si daca liberalii lui Valeriu Stoica si Theodor Stolojan vor accepta actuala stare de lucruri, avand in vedere fie si numai afrontul moral si, de aceea, meritoriu al lui Stolojan in problema preluarii, (in conditii impuse!), a unui guvern PDL-PSD…
Cert ramane, insa, un lucru. Cert si trist. Nici National-Liberalii si nici Democrat-Liberalii nu vor mai putea vreodata sa isi asume - credibil si cu efecte electorale pe masura - fie si numai tentatia gandului ca Dreapta ar mai putea sa se autentifice prin antiteza cu Stanga. Dreapta politica, susceptibila a scoate Romania din zodia nefasta a Stangii, a devenit mai degraba o promisiune abolita decat un orizont de asteptare.
Caci, parafrazandu-l pe Brzezinski, Dreapta nu mai este decat un bibelou prafuit caruia ii cerem niste servicii, lasand-o in confuzia unei interminabile agonii.
Daniel Uncu este de profesie jurnalist, cu o vastă experienţă în mass-media românească, la România liberă, Curentul, Cotidianul, Ziua, Pro TV, Antena 1, Europa FM , Radio Romania, Național TV, etc.
Activitate politică:
• Membru al Partidului Liberal Democrat din decembrie 2006;
• Implicat activ in constructia institutionala a partidului (membru al echipelor de
• Redactare a Programului si Statutului PLD);
• Membru al Biroului Executiv al Organizatiei PLD sector 2, Vicepresedinte pentru dezvoltarea si constructia partidului la nivelul Organizatiei PLD sector 2
• Secretar al Biroului de Coordonare a Consiliului Reprezentantilor Nationali al PLD
• Presedinte al Comisiei de Strategie Politica a PLD
• Candidat la alegerile europarlamentare 2007
• Membru al Partidului Democrat-Liberal de la infiintare
• Membru al Comisiei speciale de redactare a Programului Politic al PD-L
• Secretar Executiv al PD-L sector 2, Bucuresti
• Demisionat din PD-L, ianuarie 2009
duminică, 11 ianuarie 2009
Hitler, pitzi, Gaza
Romance descurcarete si deseori cu mancarime cronica in pitzi au ajuns in cotloane dubioase ale lumii. In colibe in Togo, poate in ciorbe in Papua, printre gloante- in Gaza.
Despre cine-o sa cititi aici http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/01/repatriat-din-gaza-la-televizor.html nu stiu cum a stat cu pitzi, dar sta rau cu capul. La ce idei are, s-ar zice ca este idioata.
Despre cine-o sa cititi aici http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/01/repatriat-din-gaza-la-televizor.html nu stiu cum a stat cu pitzi, dar sta rau cu capul. La ce idei are, s-ar zice ca este idioata.
S.O.S. Funar
Andrei Crivat a avut o idee salutara http://www.andreicrivat.ro/2009/01/09/cheta-pentru-funar-la-final/. Ce fel de oameni am suntem daca nu-i ajutam pe cei in nevoi?
Dau un leu.
Dau un leu.
sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Alianta PD-L-PSD cu scandal la Dej
Prefectul de Cluj, Calin Platon, a considerat ca schimbarea din functie a viceprimarului Dejului, Claudiu Chira, este legala http://www.citynews.ro/cluj/stiri/politica+13/schimbarea-viceprimarului-din-dej-legala+31750/
Despre subiect am scris aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/o-prima-ruptura-in-dragostea-dintre-pd.html si aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/primaria-dej-pe-trilulilu.html.
Chira este decis sa conteste in justitie decizia Consiliului Local. Noul viceprimar este Vancsa Aron Pal, de la UDMR.
Despre subiect am scris aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/o-prima-ruptura-in-dragostea-dintre-pd.html si aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/12/primaria-dej-pe-trilulilu.html.
Chira este decis sa conteste in justitie decizia Consiliului Local. Noul viceprimar este Vancsa Aron Pal, de la UDMR.
vineri, 9 ianuarie 2009
Nu ratati
Ticalosia pana-n panzele albe http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/01/09/guvernantii-sunt-doar-prosti-sau-sunt-si-ticalosi/
Florin Piersic si Securitatea http://www.cotidianul.ro/florin_piersic_a_jucat_un_rol_secundar_si_la_securitate-69486.html
Florin Piersic si Securitatea http://www.cotidianul.ro/florin_piersic_a_jucat_un_rol_secundar_si_la_securitate-69486.html
Ce ar vrea Basescu http://blogs.click.ro/simona_ionescu/2009/01/09/mai-multa-putere-presedintelui-si-voturi/
joi, 8 ianuarie 2009
De ce nu-i impuscati pe pensionari?
Calin Popescu Tariceanu critica ordonanta lui Boc care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat:
“Pensionarul nu este un asistat. Pensia nu este o favoare, ci este o datorie pe care statul o are faţă de un profesor, medic, artist - care au muncit timp de zeci de ani şi au plătit contribuţiile de asistenţă socială care sunt plătile la fondul de pensii. Prin urmare pensia nu o plăteşte statul, ci este rezultatul contribuţiei fiecărui angajat. Plata respectivei pensii se face deci în contul unei munci deja desfăşurate. Şi trebuie onorată de stat, indiferent dacă, în viitor, respectiva persoană decide sau nu să continue să muncească.
Guvernul Boc vine în cea mai bună tradiţie proletară şi spune că pensionarii care muncesc nu mai au dreptul la pensie. Trebuie să aleagă între pensie şi salariu. Tipic pentru un guvern de stânga. Pensionarul este considerat a fi un asistat, care trebuie să depindă de ce îi oferă statul.
Statul îşi arată muşchii şi nu vrea să îşi plătească datoria faţă de profesorii, artiştii sau medicii care au finanţat statul din munca lor timp de zeci de ani.”
Are dreptate ex-premierul pe blogul sau. De ce nu-i impusca guvernul pe pensionari, ca-i mai ieftin?
“Pensionarul nu este un asistat. Pensia nu este o favoare, ci este o datorie pe care statul o are faţă de un profesor, medic, artist - care au muncit timp de zeci de ani şi au plătit contribuţiile de asistenţă socială care sunt plătile la fondul de pensii. Prin urmare pensia nu o plăteşte statul, ci este rezultatul contribuţiei fiecărui angajat. Plata respectivei pensii se face deci în contul unei munci deja desfăşurate. Şi trebuie onorată de stat, indiferent dacă, în viitor, respectiva persoană decide sau nu să continue să muncească.
Guvernul Boc vine în cea mai bună tradiţie proletară şi spune că pensionarii care muncesc nu mai au dreptul la pensie. Trebuie să aleagă între pensie şi salariu. Tipic pentru un guvern de stânga. Pensionarul este considerat a fi un asistat, care trebuie să depindă de ce îi oferă statul.
Statul îşi arată muşchii şi nu vrea să îşi plătească datoria faţă de profesorii, artiştii sau medicii care au finanţat statul din munca lor timp de zeci de ani.”
Are dreptate ex-premierul pe blogul sau. De ce nu-i impusca guvernul pe pensionari, ca-i mai ieftin?
miercuri, 7 ianuarie 2009
Porcul este om cinstit
C.N.S.A.S i-a eliberat lui Adrian Păunescu o adeverinţă cum că n-a colaborat cu Securitatea. Ca şi V.C. Tudor. Este un “porc”(cum s-a autocaracterizat) cinstit cu acte. Pentru cei mai tineri, transcriu o scrisoare de-a lui Păunescu adresată lui Ceauşescu:
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră!
Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră!
Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
marți, 6 ianuarie 2009
Apa sfintita a pulanelor
Uite, la Patriarhie, a fost nevoie de 300 de jandarmi. Nu s-au purtat lupte de stradă, n-a manifestat nimeni împotriva guvernului, n-au apărut 100 de bătrâne teroriste, nici Geoană nu pregătea în secret şi în boscheţi racheta pentru românul pe care să-l îmburde în spaţiu. Nu. Credinciosii au mers de Bobotează să ia apă sfinţită.
Avem o ţară, unde este mintea?
Avem o ţară, unde este mintea?
Dorel Boc
Călin Popescu Tăriceanu, pe blogul său: “România se mişcă din inerţie, dar suntem în situaţia în care este de preferat inerţia în locul unor măsuri de stânga fără cap şi coadă. E ca în bancul cu Dorel - când acesta taie curentul la tot cartierul – cu cât guvernul Dorel se apucă mai târziu de treabă, cu atât pagubele sunt mai mici.”
luni, 5 ianuarie 2009
Traia daca nu era fiul lui Sorin Rosca Stanescu?
Mircea Stanescu a dovedit demnitate. A omorât un om şi s-a omorât. Presa nu l-a iertat, plătind prin el şi poliţe vechi lui Roşca Stănescu.
Fuck you. Despre corectitudinea politica
O postare cu care sunt de acord aproape in totalitate:
"Political correctiveness, just another fucking mess
Asta-i bau-baul inceputului de mileniu. Nu ne mai sperie bombele, nu ne mai sperie cutremurele, cicloanele sau epidemiile, pe cit a ajuns sa ne sperie exprimarea libera a ceea ce gindim. Pentru orice cacat ai spune, sar vizatii ca arsi si te acuza de toate crimele nerezolvate, contorsionindu-ti idea in asa fel, incit sa apari in ochii lumii, un fel de paria. M-am saturat pina peste cap de parodia asta imbecila. Nu poti sa spui ceva de evreime, ca esti etichetat antisemit. Nu poti sa spui de negrii, ca esti rasist. Daca zici ceva de unguri, esti sovin. Iar daca afirmi ca tiganii ne fac tara de ris, sar cocalarii pe tine cu discriminarea. Mai, da’ ce pizdele mamilor lor, astia-s monumente ale naturii, de-i ocrotesc toate legile? De ce oare, ca pe cale de disparitie nu sunt sigur? Rata natalitatii fiindu-le comparabila cu a ciupercilor dupa ploaie. Dar ca tiganii au gluma aia de partid politic, nu e segregare rasiala? Dar ca secuimea refuza sa vorbeasca si sa comunice in limba romana, nu e sovinism? Ia sa fi fost de exemplu Partidul albilor sau Partidul celor de origine romana, sa fi vazut atunci tam-tam si procese europene pe la Haga, de nu i-ar mai fi potolit nici bomba atomica. The nigga (asa le place sa se alinte) in America zbiara ca din gura de sarpe ca sunt discriminati si tot aduc vorba de plantatii si bumbac, cind de fapt, sunt o multime de negrii care ajung in posturi de conducere, in senat, ba chiar si in Oval Office, mai nou, fara sa le puna nimeni piedica sau sa le dea brinci. Cum dracu? Iar de ovrei, ce dracu sa mai zici? Holocaust in sus, holocaust in jos. Bai, ca daca iar auzi vreun martian, ar crede ca asta-i singura natie care a suferit pe Pamintul asta, de la inceputuri si pina acum? Si hai sa spunem ca ar fi asa, desi bineinteles ca nu e, de ce oare tocmai ei? Nu cumva o fi chiar vina lor? Adica toata lumea e nebuna, numai ei sunt sanatosi? Dar nu poti spune nici pis, ca sar perciunatii cu etichetarea pe tine, de nu te mai spala toata apa Iordanului. Acum a inceput un nou conflict armat intre Israel si Hamasul palestinian. Nici nu cred ca mai conteaza care are dreptate, iar faptul ca se casapesc intre ei, nu mai intereseaza pe nimeni. Lumea s-a cam saturat si de unii si de altii. Daca asta-si doresc ei de la viata, n-au decit sa si-o curme! Problema e ca astia trag si marile puteri dupa ei si daca o America, o Rusie, o China sau un Iran se vor implica direct in conflict, ca indirect sunt oricum, atunci poate iesi o razmelita mondiala(…)" Urmarea aici
duminică, 4 ianuarie 2009
Boc penticostal. Va deranjeaza?
Premierul Boc este penticostal. O afirma mai multe surse. Eu n-am nici o treaba, am prieteni din mai toate cultele. Ma deranjeaza doar fanaticii. Din orice directie ar veni.
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Legea presei. Stop
Prietenul Iosif Buble a dat de stire http://www.pesurse.ro/2009/01/legea-jurnalistului---expunerea-de-motive-.htm despre pregatirea unei legi a presei, a jurnalistului, să fiu mai exact . M-am uitat peste paginile scanate. Destul de atent, ca să nu zic orgolios f. atent.
Conluzia- este încă o tentativă nefericită de control a presei, după paravanul vorbelor frumoase, a grijii ce-i seacă pe politicieni pentru ziarişti.
Conluzia- este încă o tentativă nefericită de control a presei, după paravanul vorbelor frumoase, a grijii ce-i seacă pe politicieni pentru ziarişti.
vineri, 2 ianuarie 2009
România ţigănită
Mai trebuie ca şi ştirile să fie transmise la TV în ţigăneşte. Şi prognoza vremii. Cu puţină perseverenţă, se poate, după ce s-a întâmplat de Revelion. Şi ne mirăm tâmp că prin Europa se pune semnul egalităţii între noi şi rromi. Mă simt străin în România ţiganilor.
joi, 1 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
