Cartea şi leşenii

Un vers arghezian ne reaminteşte de carte ca proiect al unui vis şi monument al memoriei.
Lumea Leşului cufundată prin mălai şi ierburi aproape de coasă este întruchipată în imagini ce închid în ele veştile unui destin visat încă din anii de început ai copilăriei şi face obiectul paginilor de carte, ce devine la leşeni cuvânt împlinit.
Începutul de septembrie şi totodată a începutului de toamnă 2007 a înşirat aici ca pietrele din ziduri pagini de cărţi, îmbrăcate în ornamente somtuoase ca nişte măreţe vitralii luminoase realizate de trei dintre fiii satului: VERONICA OŞORHEIAN, ELISABETA LUŞCAN şi MIHAI MĂLAI, care cu lumina lor ocrotitoare au fascinat ochii iubitorilor de frumos îndreptaţi spre o fereastră deschisă în zidurile cărţii, ca cititorii să simtă aceeaşi înălţare ca şi în spaţiile reale ale timpului.
Veronica, venită din oraşul Marii Uniri, a zidit mai multe pietre frumos şlefuite în zidul literaturii, s-a străduit să coboare în burgul şi pe pământul seniorial, spre a descrie scene din viaţa satului ca şi în tratatele despre luptele cavalereşti sau în cărţile de vânătoare. Pentru Veronica scrisul reprezintă ceva din tezaurul folclorului năsăudean, din caracterul şi verticalitatea ei.
Doamna Elisabeta Luşcan şi-a creat la Leşu un magistral edificiu al lecturii şi contemplării prin debutul său editorial cu cartea”1001 de proverbe şi zicători educative", cuprinzând scene ale lumii reale, unde viaţa cotidiană îşi derulează obişnuitele secvenţe.
Inginerul Mihai Mălai, venit la Leşu cu o suită intelectuală din capitala Ardealului, redă în cartea sa istoria neamului “Mălai", cu trei sute de ani în urmă, un neam cu rădăcini adânci în solul fertil al Leşului şi cu ramificaţii în ţară şi nu numai. Din neamul mălăienilor s-au ridicat oameni ce au pătruns pe marile ecrane ale ştiinţei şi culturii cât şi cu bune rezultate în acţiunile gospodăreşti ca plugari, semănători sau cosaşi în fâneţele verii, păstori sau culegători ai roadelor pământului, ţărani cinstiţi cu dragoste de Dumnezeu ce-şi desfăşoară activitatea zilnică într-un decor peisagistic după un model văzut sau trăit.
Iubitorii cărţii ce şi-au dat întâlnire în satul de la poalele Heniului, ca un preambul la cea de-a 38-a ediţie a Festivalului trişcaşilor şi prima ediţie a Concursului instrumentelor de suflet, parcă toate spre a readuce în memoria sătenilor primul Congres al Căminelor Culturale ce s-a desfăşurat aici acum 71 de ani, exprimându-se încă de pe atunci chintesenţa vorbirii româneşti în acest sat al culturii cu un orizont de lumină a libertăţii şi dreptăţii.
Cărţile prezentate s-au îmbogăţit cu noi mijloace de comunicare prin aprecierile participanţilor, ce au curs ca apele ce şlefuiesc pietrele, exprimând în forme nuanţate sentimente de mare delicateţe în persoana domnilor Nicolae Lupşan, Vasile Tutula, Ioan Mititean, preot Mircea Suciu, Elena Lupşan, Valer Petrehuş, toţi folosind un vocabular de o rară bogăţie şi o sinteză suplă cu virtuţi de claritate şi precizie.
Ioan MITITEAN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)