Ciocolată amăruie

Profesoara de limba română şi editoarea VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ debutează în literatură cu romanul “Ciocolată amăruie”, unde brodează pe canavaua unor fapte la început de carieră didactică, cu elemente ce reprezintă ecoul fascinant al vieţii şi fanteziei creatoare.
Având în viziunea ei o lume realistă complicată a şcolii, redă amintirea unor fapte obiective, prin optica unor coordonate proprii.
În esenţă Voichiţa comunică pe un plan cu istoria, iar pe celălalt cu viaţa de zi cu zi dintr-o şcoală din provincie, care prin însăşi natura lor oferă o imagine a formelor sociale a vieţii reale a satului prin filtrul unei mentalităţi ontologice care implică în fond prelucrarea activă a realităţii.
Fără a transmite ştiri din valoarea incontestabilă sau absolută Voichiţa redă opera timpului unui dascăl debutant, cu imagini spontane din propria memorie, oferind cititorilor mărturii din vremi mai îndepărtate dintr-un unghi inedit.
Romanul redă fapte ce izbesc fantezia unui dascăl sub legile aceluiaşi unic proces de însuşire artistică a realităţii ce amplifică şi înfloreşte viaţa ca un văl de lumină ce proiectează pe un plan practic, stabilind corelaţii insolite cu viaţa.
Voichiţa prin eroul său principal, Irina, demonstrează că nimic nu este inexplicabil. Totul are sau ar trebui să aibă o cauză, ce dă omului noi puteri, îl îndeamnă, îl asistă, îl consiliază pe măsura inimii lui.
Fiecare nume din acest roman, fiecare întâmplare din munca cu liceenii îşi află o explicaţie, dând realităţii un nou suport ontologic.
De aici frumuseţea romanului, diferită de basm, tocmai prin faptul că autoarea nu inventează decât parţial şi acoperă un plan cert al existenţei ce o transfigurează artistic prin semnificaţia ascunsă a faptelor, fiind produsul unei stări afective, care aprobă sau dezaprobă viaţa.
Cartea de faţă are un dublu interes– pedagogic şi literar, în care povestirile comunică un adevăr şi pot stimula dezvoltarea literaturii cu tematică şcolară– o părticică componentă a culturii.
Cu aceste gânduri autoarea zăboveşte, care chiar dacă n-au meritul de a fi inedite au pe acela de a fi o îngrijită selecţie de flori neveştejite.
"Ciocolată amăruie" este o carte cu o dulceaţă şi un parfum autentic, iar creatorul ei dispune de mijloace artistice, fiind produsul unei stări afective, care aprobă sau dezaprobă viaţa, stări ce colorează adevărul, acordând educaţiei un sens moral, justificându-i valoarea estetică.
Farmecul cărţii stă în savoarea, în ingeniozitatea unui profesor debutant care crede cu o sfântă naivitate în scara valorilor pedagogice, cu un spor de cunoaştere a dinamicii interioare a fiecărui elev, prin proiecţia unui ideal, prin ilustrarea talentului fiecăruia ca zestre artistică nativă.
Voichiţa, prin arta naraţiunii, a descripţiei şi portretizării şi în general prin arta cuvântului reprezintă concepţia ei de viaţă, o contribuţie– deloc neglijabilă la definirea spiritualităţii unui licean.
Relaţia profesor- elev capătă noi valenţe. Optica se modifică. Imaginea Irinei cunoaşte o evoluţie ilustrativă. Ne apare portretul ei ca în prima redactare. Ea e aceeaşi ca şi acum trei ani cu bustul puternic, atentă la ferestrele sufletului, prin remanieri şi eliminări succesive, înălţând la o nouă scară romanul, regretând după anii începutului şi parcă ar vrea să strige din fundul plămânilor: "Îmi vreau viaţa înapoi şi o ciocolată amăruie ca să mă împiedice să plâng de tristeţe şi de bucurie".
Ioan MITITEAN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)