Goana după pensiile private a început în judeţul Bistriţa- Năsăud încă de acum două luni, când au fost organizate cursuri de câteva ore în urma cărora au fost eliberate diplome participanţilor. Interesant este că potenţialii clienţi nu au fost căutaţi doar de cei cu diplome, ci şi de alţii, astăzi numărul “brokerilor” depăşind câteva sute. Fiecare agent din judeţ care colaborează cu una din cele 17 firme intrate în competiţia pentru fondul de pensii private poate câştiga între 70 şi 100 de lei pentru fiecare client nou adus. Banii obţinuţi de agenţii de pensii private sunt impozabili, dar pentru cei care lucrează deja în domeniul asigurărilor şi pensiilor facultative lista de clienţi vechi a devenit o sursă sigură de câştig. Direcţia Judeţeană de Statistică are în evidenţe peste 61.000 de salariaţi, din care 45% lucrează în industrie şi construcţii şi 52% în domeniul serviciilor. Salariul mediu net al unui bistriţean este puţin mai mare de 820 lei, cu 20% mai scăzut decât rata pe ţară.
Dacă persoanele până la 35 de ani nu se vor înscrie la o anumită firmă pentru fondul privat de pensii, ele vor fi introduse automat de către sistem după 1 ianuarie 2008.
Menuţ Maximinian
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu