sâmbătă, 29 martie 2008
joi, 27 martie 2008
Terorist la intalnirea NATO
Mă roagă să nu mă îndepărtez de casă.
Bucureştiul este şi nu este el.
Pe suratele alea mari, care lasă în urmă dungi pe cer şi vânt, le văd mai rar. Poate se odihnesc în cuiburile lor gigantice. Au obosit să-i tot care pe oameni în burţi, poate. Poate clocesc. Oare nici puii n-o să le aibă pene? Cu ale mele mă mândresc.
A fost iar până în centru şi a adus veşti, în sfârşit. Oameni mascaţi sunt pe toate clădirile, cu puşti cu lunetă. Este convinsă că oamenii nu lasă păsările mari să zboare. Zice de întâlnirea NATO, de bombe, de măsuri de securitate, de terorişti. A citit ziarele. Că şi unii guguştiuci citesc ziarele, la un chioşc. Este alfabetizată. Eu nu. Cică de mâine nici noi n-avem voie să zburăm. Ca şi suratele care duc aschimodiile pe două picioare din aeroport în aeroport. Nu clocesc, deci.
Dacă ne ridicăm pe cer, riscăm. Este strict interzis. Oamenii o să tragă fără lungă tocmeală. Filează şi ţânţarii. Chiar curcubeul este suspect. Caută florile de polen explozibil.
Cum să-l anunţ pe vărul Cicirip, că nici el n-o are în ochi şi cioc cu literele? Este obişnuit să vagabondeze, pe unde nici nu te gândeşti. Nu se lasă, de dimineaţa până seara. L-or crede terorist. Precis, Doamne. Un groaznic guguştiuc terorist.
Alexandru PETRIA
miercuri, 26 martie 2008
marți, 25 martie 2008
Mâna pe sex, chiloţii pe dos, mâţa neagră
Am citit mai demult că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea italiană Como, a fost sancţionat de un tribunal fiindcă a respectat o veche superstiţie. După concepţia unora dintre macaronari, atingerea de către bărbaţi a propriilor organe genitale îndepărtează duhurile rele. Vezi frecvent italieni cu mâna între picioare la trecerea pe lângă ei a unui dric sau când vine vorba de boli grave sau calamităţi.
Judecătorii au fost însă de neînduplecat şi l-au condamnat pentru comportament indecent.
Ştirea m-a provocat să-mi evaluez comportamentul. Şi vă provoc şi pe voi… Şi nu e de şagă… Da, da…
Torn:
Când uit ceva dimineaţa, nu mă întorc niciodată acasă din drum. Nu pun mâna la sex când întâlnesc un popă ca alţii, dar cred că 13 îmi poartă noroc. Nu mor de fericire când îmi trece o mâţă neagră prin faţă, şi am ghinion când îmi apare înainte matinal vreunul cu o găleată goală. Nu port chiloţii pe dos ca să nu mă prindă blestemele. Cum nu alerg după trenuri şi femei.
Îndemn la turnat mărturisiri:
Purtaţi chiloţii pe dos, aveţi treabă cu mâţa, cu găleata goală, cu mâna la sex (nu vă gândiţi la prostioare, şugubeţilor!), şi alte minunăţii?
Alexandru PETRIA
luni, 24 martie 2008
Gravizi
vineri, 21 martie 2008
Am furat.Voi?
N-aveam ce citi. Eram la artilerie antiaeriană, iar lângă clădirea dormitoarelor noastre se aflau blocurile abandonate ale unei foste unităţi de aviaţie, ca un cartier al fantomelor. Circula zvonul că unitatea a fost desfiinţată după ce şeful ei a fugit în străinătate cu un MIG. Şi cu drapelul unităţii.
Şi era vară. Şi Petria a umplut nişte saci cu ruşi îndeosebi. Tipăriţi în anii ‘50-‘60. Prozatori, poeţi. Tolstoi, Cehov, Esenin, marfă de marfă. Proletcultiştii i-am lăsat rozătoarelor, într-o împărţire echitabilă.
Când căram năduşit ultimul sac a dat peste mine un plutonier, care era la furat de motorină, iar comandantul garnizoanei m-a băgat la arest. La ţambal, fără şireturi la bocanci, fără curea. Îmi ţineam pantalonii cu mâna ca să nu pice. Mai marele garnizoanei, un colonel de infanterie, căruia cu ceva vreme în urmă i-am făcut un pocinog de-a ajuns de pe şareta care-l ducea la gară cu capul într-un rondou de flori, de astă dată nu m-a iertat.
Într-o seară, se lua curentul zilnic atunci, unui coleg i-a născut nevasta. Eram beţi. Fiind santinelă, am uitat o băncuţă în mijlocul drumului ce trecea, prin faţa dormitorului, spre gară. Stăteam atent şi pufăiam palmat o ţigară, ştiam că o să meargă colonelul spre casă. Trebuia să-mi anunţ camarazii să întrerupă tămbălăul până trece ofiţerul. Dar am aţipit. Am realizat pericolul când caii erau aproape. Le auzeam doar copitele pe asfalt, în beznă. Am reuşit să dau alarma în ultimul moment, însă am uitat de băncuţa care a ajuns între picioarele cailor, iar colonelul printre panseluţe.
Dacă prima oară am scăpat ca printr-o minune, la mustaţă, la faza cu cărţile colonelul mi-a spus că mă eliberează doar când termin de plivit ceapa unităţii. La aproape 40 de grade. Ceapă cât pe două stadioane. În trei zile am isprăvit.
M-am ales cu un bronzat de zile mari, cu bătături în palme şi cu o mini-bibliotecă. Şi colegii au citit, şi au citit, complici. Unii au isprăvit atunci primul roman din viaţa lor.
Colonelul a ştiut doar de sacul cu care am fost surprins.
Alexandru PETRIA
joi, 20 martie 2008
Niste oameni cu care nu doresc sa am de-a face
Ignoranti care se dau in stamba
CITITI SI INJURATI:
„Teoria evolutiei trebuie sa ramana in afara scolilor
Scrisoare adresata de Alianta Familiilor din Romania domnului David Pollock, presedintele Federatiei Umaniste Europene, in urma interventiei acestei asociatii in chestiunea predarii teoriei evolutiei in scolile din Romania.
Stimate domnule Pollock,
Alianta Familiilor din România („AFR”) răspunde scrisorii dvs. din 9 martie 2008 adresată Ministerului Educatiei, Cercetării si Tineretului („Ministerul”). Nu suntem de acord cu afirmatiile dvs. si, prin această scrisoare, solicităm Ministerului să le respingă. Afirmatiile si recomandările dvs. sunt nefaste pentru România, pentru Europa si pentru întreaga lume.
AFR este o organizatie civică, care reprezintă peste 650.000 de cetăteni români. În marea lor majoritate, acestia sunt părinti care cunosc experienta regimului totalitar din România, regim care, trebuie să stiti, era întemeiat ideologic pe evolutionism, darwinism si ateism. Astfel, găsim că este nu numai ironic, dar si respingător faptul că Federatia Umanistă Europeană („EHF”) si afiliatii săi să recomande să le predăm copiilor nostri chiar acea ideologie care ne-a privat pe noi de libertătile si drepturile omului, ducând la distrugere o tară întreagă.
Desigur, întelegem de ce organizatia dvs. ar promova o ideologie care pentru noi s-a dovedit distrugătoare si este respinsă. Cei care vă urmează nu au cunoscut mâna comunismului sau totalitarismului si de aceea se pot angaja asa usor în sofisme intelectuale. Sofistii din Occident, în special din Anglia, s-au bucurat întotdeauna de libertatea academică creată în mare măsură, în mod ironic, prin pluralismul religios născut în Europa în urma Reformei protestante. Ei se bucură acum de aceste avantaje si fac greseală de a sustine o ideologie care îi exclude pe altii. Poporul român nu a avut însă acest noroc. Ideologia evolutionismului, pe care o îmbrătisează EHF, a fost responsabilă în tara noastră de atrocităti de nedescris. Un amplu studiu realizat recent în România a arătat că în anii comunismului au fost ucisi de către regimul totalitar ateist între 700.000 si 900.000 de oameni nevinovati. În contrast, nu avem cunostintă despre numărul românilor ucisi, în istoria recentă, în numele credintei crestine. De aceea, suntem uimiti de pledarea pe care o faceti în favoarea evolutionismului.
Ceea ce deranjează în scrisoarea dvs. nu este doar lipsa de respect fată de poporul român, dată fiind teribila lor experientă nu foarte îndepărtată. Dumneavoastră subminati si drepturile noastre părintesti. În România, noi credem că unele lucruri sunt corecte si unele lucruri sunt gresite si, ca părinti, avem obligatia, pe baza credintei si a experientelor noastre, să promovăm si să ne învătăm copiii ce este bine si constructiv si să respingem ce este gresit si distructiv. De asemenea, credem că anumite doctrine, cum ar fi evolutionismul, nu sunt bune pentru copii si adolescenti, si am ales să spunem NU. Avem acest drept iar EHF nu are dreptul să ne spună altfel. România este încă un stat suveran. De asemenea, românii ar putea cu usurintă să indice si chiar să ridiculizeze evolutiile bizare din alte state, cum ar fi Marea Britanie, unde actualmente se adoptă legi prin care copiii nu mai pot vorbi la scoală despre „mami” si „tati”. Din respect pentru restul lumii, nu facem aceasta. Ar fi nefiresc pentru AFR, de pildă, să trimită o notă de protest Ministerului britanic al Educatiei, solicitând să nu se adopte legi care le interzic copiilor să-si mentioneze părintii la scoală ca „mami” si „tati”.
Sperăm că nu presupuneti că românii ar fi înapoiati dacă resping predarea evolutionismului în scoli si licee. Actiunea noastră se bazează pe dreptul nostru colectiv de a proteja mintile tinere. Ca adulti, studentii pot citi si studia ce doresc. Îi pot citi liber pe Freud, Nietzsche si Voltaire. Nu dorim însă îndoctrinarea copiilor nostri cu teorii distructive, acum când intelectul lor nu este complet dezvoltat. Cum ar putea întelege niste copii si niste adolescenti teoria evolutiei, când 99,99% dintre adulti nu o înteleg? Desigur, la baza predării evolutionismului unor minti tinere există un obiectiv ultim – îndoctrinarea. Am avut parte de asa ceva si noi, vreme de 45 de ani, în perioada comunistă, si nu vrem ca si copiii nostri să aibă parte de asemenea experiente nefericite. Ateismul si ateizarea fortată a societătii au constituit obiective de căpătâi ale comunismului. Astfel, este util să reamintim că EHF nu este prima structură care militează sustinut pentru îndoctrinarea cu ateism. Internationala Ateistă („Liga Ateilor Militanti”), sponsorizată la nivel international de Rusia lui Stalin, făcea acelasi lucru si încă inspiră anumite organizatii din ziua de azi.
Suntem de asemenea constineti că radicalismul ateismului lui Stalin este astăzi copiat în întreaga lume de către cei care promovează fervent evolutionismul. Cazul doctorului Guillermo Gonzalez din SUA, căruia recent i s-a refuzat titularizarea pe un post universitar pentru că promovează o alternativă la evolutie, este bine cunoscut în întreaga lume. Recentul film documentar „EXPELLED, No Intelligence Allowed,” dovedeste caracterul exclusivist si discriminatoriu al evolutionistilor. Desi religia a învătat ceva din trecutul ei tumultuos, evolutionistii nu au învătat nimic. Ei sunt noii inchizitori si călăi. În secolul douăzeci, evolutionistii au fost răspunzători de uciderea a peste 100 de milioane de oameni nevinovati, de la extrema stângă până la extrema dreaptă, din Rusia Sovietică până la Khmerii Rosii din Cambogia. La ce altceva ne putem astepta de la cei care predau si aderă la darwinismul social, la lupta de clasă, si care au făurit, ca o consecintă inevitabilă, o lipsă de respect pentru viata umană si pentru valoarea vietii? De aceea, orice comentariu este inutil în fata acelor miscări intelectuale care vor ca omenirea să repete trecutul ei recent.
Pe de altă parte, nu suntem convinsi că evolutionismul este o realitate verificabilă obiectiv, si nici măcar pe aproape. Nu vedem cum ar putea contribui la întelegerea corectă a vietii umane, după cum afirmati în scrisoarea dvs. Ajunge să citim lucrările fundamentale ale biologilor evolutionisti si ale psihologiei evolutioniste ca să ne treacă un fior. Cel puternic prevalează si îl distruge pe cel slab. Se deschide astfel o usă pentru avort, eugenie, eutanasie, supravietuirea celor mai înzestrati si rasism fătis. Comentariile lui James Wilson, de la sfârsitul anului trecut, au trădat – involuntar dar binevenit – secretul întunecat al darwinismului: etica evolutionistă si rasismul stiintific. În contrast, Biblia prezintă un sistem moral si etic imuabil, în care toti oamenii sunt egali indiferent de diferente, slăbiciuni sau capacităti fizice.
În ceea ce priveste afirmatia dvs. că evolutionismul ajută la întelegerea „promisiunii de creare a unor varietăti de alimente mai productive”, întelegem ce înseamnă, în termeni orwellieni. Cum ar putea respinge un om cu minte o asemenea minunată perspectivă? Da, evolutionismul se ocupă cu „crearea”, inclusiv cu „crearea” unei noi specii umane, asa-numitii „cyborgi” – o perspectivă înfricosătoare.
De asemenea, nu apreciem comentariul dvs. în care afirmati că cei care se opun evolutionismului sunt doar niste „grupuri religioase marginale [care] se bucură de enorme resurse financiare provenite de la sectele religioase fundamentaliste din SUA”. Nu este loc de sarcasm aici. Cu respect, vă atragem atentia că nu sunteti sinceri cu poporul român si nici cu restul lumii. Ar trebui să căutăm mult pentru a găsi astăzi o societate care să adere în masă la evolutionism. În schimb, peste 90% din populatia României are o credintă în Dumnezeu. Inutil să mai spunem că etichetându-ne drept „grupuri religioase marginale”, ne jigniti.
Ce să spunem despre Hotărârea din octombrie 2007 a Consiliului Europei, referitoare la creationism, pe care o invocati adesea în scrisoarea dvs.? Acea hotărâre a fost etichetată de multi editorialisti de la prestigioase publicatii internationale, drept „un cosmar”, „o glumă” si „ireală”. Pe 23 octombrie 2007, AFR a înaintat Consiliului Europei o notă de protest în care solicita retragerea acelei Hotărâri. Aceasta este una dintre cele mai nedemocratice si jignitoare documente redactate de Consiliu. Este nepotrivit si malefic pentru Consiliu să impună opiniile unei minorităti atee unor natiuni care nu dau prea multi bani pe evolutionism. Mai mult, Hotărârea nu este obligatorie pentru statele membre si nici nu produce efecte juridice. Este deci incorect din punct de vedere intelectual să faceti referire la ea. Sperăm că EHF nu a mentionat acea Hotărâre în scrisoare sa, sperând că românii sunt atât de jos pe scara intelectului, încât să nu observe că Hotărârea are picioare de lut.
În final, dvs. mentionati Recomandările de la Toledo privind predarea religiei, care sunt un non sequitur. De când poate o autoritate seculară să dicteze în domeniul predării religiei? Dacă evolutionistii cred în separarea dintre Biserică si Stat, atunci nu este treaba lor felul în care se predă religia. Afirmatia dvs. cum că un număr tot mai mare de juristi si educatori lucrează împreună pentru a stabili parametrii predării religiei, nu ne bucură. Drepturile părintilor sunt mai presus de teoretizarea lor abstractă. Probabil că si părintii ar trebui să se adune pentru a stabili normele pentru predarea evolutionismului.
În încheiere, am încrederea că în ciuda fermitătii acestei scrisori, am păstrat un ton decent, asa cum este necesar. Cu toate acestea, noi trebui să spunem NU predării evolutionismului unor minti tinere.
Cu stimă,
Avocat Petre CosteaPresedinte, Alianta Familiilor din România"
marți, 18 martie 2008
Obama sex homo
http://www.youtube.com/watch?v=S-rdlE7qjug&feature=related
Hitler si astrologia
Hitler se duce la astrologul său şi îl întreabă cînd va muri. Acesta, după ce îi consultă harta astrală, îi spune:
- Vei muri într-o zi de sărbătoare evreiască!
- Cum aşa?
- Păi, în orice zi ai muri, va fi o sărbătoare pentru evrei.
Completarea mea: cand vad tineri prinsi in mrejele celor de extrema dreapta ma apuca tristetea si revolta. De fapt, simt la fel cand ii aud pe unii perorand despre socialism cu Che pe piept sau pe ceapica.
luni, 17 martie 2008
marți, 11 martie 2008
duminică, 9 martie 2008
Sex-shop mutat la manastire. Despre sexul in chilii
"Aproape 230 de DVD-uri cu materiale pornografice au fost găsite ascunse în camera unui călugăr din Mănăstirea Maria Laach, una dintre cele mai celebre din Germania, potrivit ediţiei de joi a cotidianului Abendzeitung.
Poliţia a făcut descoperirea după ce călugărul, de 49 de ani, a furat patru DVD-uri într-un sex-shop în Bavière şi a fost prins în flagrant delict de către vânzătoare."
Oare câte magazine erotice s-ar putea umple cu ce se găseşte în chiliile preoţilor de la noi?
ALTCEVA
De pe un forum, în legătură cu turiştii care se cazează în mănăstiri:
"carman
majoritatea manastirilor au asa numitele ''camere de oaspeti" (gratuite sau cu tarif). unele din ele pot fi incadrate usor la 4*... intrebarea este daca este pacat sa faci sex acolo...
mentionez ca partenera nu era maicuta!
de tutun si alcool nu mai zic nimic... s-au consumat in spatele cimitirului manastirii."
Ei?!
Noul Partid Comunist Roman
Tipii, loviţi de istorie în moalele capului, dau şi linkurile prietenilor:
www.china.org.cn
www.idcpc.org.cn
www.pcc.cu
www.granma.cu
www.prensa-latina.cu
www.kscm.cz
www.kprf.ru
www.lcparty.org
www.rebelion.org
www.avante.pt
www.solidnet.org
www.pcv-venezuela.org
www.rezistenze.org
www.corea-dpr.com
www.pksh.org
www.porcuba.org
www.kke.gr
www.koel.gr
www.workers.org.uk
www.rksmb.ru
www.kpoe.at
www.particommuniste.be
www.newworker.org
www.wpb.be
www.vermelho.org.br
www.communist-bg.org
www.comunisti-italiani.it
www.jcp.or.jp
www.comunistas-mexicanos.org
www.pcrm.md
www.pcperuano.com
www.maoism.ru
www.tara-moldovei.org
www.balkanconference.com
www.september23.com
O tâmpenie ilegală.
Alexandru PETRIA
Mame de ingeri
Sper să nu faceţi parte din rândul celor cărora au pierdut un copilaş, dar sper să mă ajutaţi… să îi ajutăm pe cei care au trăit o asemenea dramă.Transmiteţi, vă rog, mai departe acest mesaj, la cât mai multe persoane… printre care se află, poate, cineva care are nevoie de alinare… Nu vi se va îndeplini nicio dorinţă dacă faceţi acest lucru dar, cu siguranţă, veţi face un bine cuiva care suferă cumplit…Vă mulţumesc!*********Adresez acest mesaj tuturor celor care au aşteptat un copilaş, pe care l-au iubit… oricât de mic a fost, dar de care nu s-au putut bucura aşa cum şi-ar fi dorit… Fie că sunteţi mame, taţi, fraţi, surori sau bunici ale acelor copilaşi, plecaţi prea curând de lângă voi, vă aştept la o întâlnire… de suflet!Oricât ne-am dori, nu putem da timpul înapoi, nu putem să ne aducem copilaşii înapoi, dar putem să le cinstim memoria în cel mai frumos modposibil! şi asta, îndreptând lucrurile! Iar ei vor fi mândri de noi!!!Un prim pas… ar fi să ne întâlnim cu toţii, mame, taţi, fraţi, surori şi bunici de îngeri, să povestim despre ei, să aprindem câte o lumânare, să rostim în cor Tatăl Nostru şi apoi să înălţăm la cer baloane colorate!Să fie mesajul nostru de dor şi dragoste către puii noştri, dar şi mesajul nostru către cei din jur că suntem mame, chiar dacă ei nu ne-au cunoscut copilaşii şi că e timpul să ne înţeleagă şi să nerespecte durerea… şi în viitor să ştie cum să le sprijine, dacă le vor întâlni, pe cele care vor avea cumplita neşansă de a deveni mame deîngeri!Vă aştept duminică, 9 martie, începând cu orele 17.00, pe stadionul Iolanda Balaş, Str. Primo Nebiolo nr.2 (mergând pe Bulevardul Kiseleff, dinspre Piaţa Presei Libere, înspre Arcul de Triumf, se intră spreştrandul Tineretului), cu lumânări şi baloane colorate (cu Heliu!)!Dacă 8 Martie e Ziua Mamei, 9 Martie să devina Ziua Mamelor de îngeri!Voi invita câţiva psihologi, cu care să puteţi vorbi, dar şi stabili o legătură care să vă ajute şi îmi permit să invit reprezentanţi ai presei şi televiziunilor, pentru a fi martorii primei întâlniri a OrganizatieiE.M.M.A. Prezenţa lor este extrem de importantă, ei fiind aceia care ne pot sprijini şi ajuta să deschidem minţi, ochi, urechi şi inimi!Dacă sunteţi prea departe de Bucureşti, şi nu puteţi ajunge la întrunire, căutaţi şi alte mămici şi alţi tătici de îngeri, mergeţi, tot pe 9 martie, într-un parc, aprindeţi lumânări, rostiţi Tatăl Nostru şiînalţaţi la cer baloane colorate! Contactaţi presa locală şi televiziunea locală, invitaţi-i la întâlnirea voastră şi mediatizaţi mai departe, campania „Mame de îngeri”! Faceţi poze şi trimiteţi-mi, la OP26, CP 383, însoţite de numele vostru şi al îngeraşilor voştri şi de datele unde puteţi fi contactate! Vor intra în istoricul Organizaţiei E.M.M.A., le voi publica pe situl Organizaţiei, atunci când va fi gata şi dintre cele mai reuşite, voi alege câteva pentru cartea pe care doresc să o scriu în memoria îngeraşilor noştri şi care să vină în sprijinul mamelor de îngeri!Aştept, cu speranţă, confirmările voastre de participare pe: www.biancabrad.com/pierderea_sarcinii!!Vă mulţumesc pentu înţelegere şi sprijin şi vă aştept cu drag!în amintirea copilaşilor noştri,
Bianca Brad
Vreti malarie? Primiti malarie!
sâmbătă, 8 martie 2008
László Tőkés şi Securitatea. O mărturie
"L-am cunoscut pe László Tőkés după mutarea acestuia la Timişoara. Eu locuiesc în clădirea bisericii reformate. În primele luni, cînd soţia lui László încă nu venise de la Dej, deseori era invitatul nostru la masă.
Preotul paroh Leo Peuker, după prezentarea lui Tőkés, m-a tras deoparte şi mi-a atras atenţia că Tőkés are activitate antistatală, iar acum a fost mutat disciplinar la Timişoara, el avînd sarcina să-l supravegheze.
Avînd deseori discuţii cu Tőkés, i-am comunicat şi ceea ce mi-a spus bătrînul Peuker despre el. László mi-a mărturisit că a avut probleme cu autorităţile încă de cînd terminase teologia. În lucrarea de diplomă a citat un pasaj din Biblie în care se pomeneşte de "altă ţară" pe care Dumnezeu o dă oamenilor - de fapt împărăţia cerească - dar pasajul putea fi interpretat tendenţios.
Cînd László a ajuns preot la Dej s-a confruntat cu faptul că mulţi părinţi unguri erau nehotărîţi unde să-şi dea copiii la şcoală - la secţia română sau maghiară. Atunci, cu un grup de tineri, a copiat din Constituţie drepturile minorităţilor şi a trimis prin poştă pasajele respective familiilor ungureşti (alese din cartea de telefon).
Tot la Dej s-a ocupat intens cu tineretul, ţinînd cercuri literare. Acolo se recitau de pildă poezii naţionale româneşti de Octavian Goga, dar traduse în limba maghiară acestea deveneau poezii naţionale maghiare.
Astfel, László a intrat în vizorul Securităţii şi a fost exclus din rîndul preoţilor de către episcopul din Cluj. Tot atunci a fost pensionat tatăl lui László, Istvan Tőkés, care era profesor de teologie şi adjunct de episcop.
După aceasta, László a trimis scrisori la Uniunea Mondială Reformată, ceea ce a făcut autorităţile să-l reaccepte în preoţie, fiind mutat la Timişoara.
Peuker îl cam marginaliza pe László Tőkés, nu prea îl lăsa să predice. László a scris scrisori către episcopul Papp arătînd neregulile pe care le constata la Timişoara.
Leo Peuker a mers la o înmormîntare pe timp urît (nu voia să-l trimită pe László Tőkés) şi acolo i s-a făcut rău, fiind dus la spital. În scurt timp a murit. Astfel, parohia a rămas în grija lui László Tőkés.
După aceasta am fost ales şi eu printre presbiteri. Şi pe vremea lui Ceauşescu, alegerile de presbiteri se făceau democratic.
Presbiteriul l-a ales pe László Tőkés ca preot definitiv, dar trebuia confirmat şi de episcopul Papp. Acesta nu a dat confirmarea. Era de altfel o politică a episcopului de a nu confirma pe post preoţii, mulţi preoţi din episcopie erau în situaţia asta [observaţia martorului corespunde cu ceea ce László Tőkés însuşi scrie în cartea "Asediul Timişoarei", [6] - pag. 24, anume că 70% dintre parohii aveau doar pastori substituţi]. Cît timp nu erau confirmaţi, preoţii puteau fi mutaţi cînd şi unde voia episcopul. După confirmare, episcopul nu mai putea muta preotul.
Din 1987, după moartea lui Peuker, la fiecare şedinţă a presbiteriului se ridica problema definitivării lui László Tőkés ca preot paroh. Aceste şedinţe aveau loc aproximativ lunar. De fiecare dată, László trimitea extrasele din procesul verbal al şedinţei la episcopie. Ştiu că au fost şi delegaţii la episcop pentru definitivarea lui László. Episcopul ori nu-i primea, ori dădea răspunsuri negative.
Cred că prin 1987, nu ştiu precis, la o şedinţă a preoţilor la Arad (unde era protopopiatul), Tőkés a luat atitudine împotriva aşa-zisei sistematizări a satelor.
În 1989 episcopul nu-l mai recunoştea pe László ca preot de Timişoara (îl mutase la Mineu) şi trimitea alţi preoţi să ţină slujbele de duminică, însă aceştia nu erau primiţi de enoriaşi şi presbiteriu. De pildă, odată protopopul Kovács a vrut să ţină slujba în locul lui László. Acesta însă a intrat în biserică cu vreo 2 minute mai repede şi lumea începuse să cînte. Cînd a intrat şi protopopul, îmbrăcat în sutană ca pentru slujbă, lumea parcă mai apăsat a cîntat, dîndu-i de înţeles că nu e bine primit. Protopopul a intrat, s-a rugat puţin în tăcere, apoi a plecat.
De prin septembrie 1989 era sesizabilă prezenţa securiştilor în jurul parohiei. În 15 septembrie, începînd anul şcolar şi cumpărînd flori pentru profesoare, în spatele meu un securist mă urmărea dacă nu transmit scrisori florăresei - ei nu ştiau cum izbuteşte Tőkés să trimeată informaţii în străinătate.
Era o senzaţie ciudată să privesc împreună cu László Tőkés emisiunea Panorama a televiziunii maghiare, unde se transmitea interviul dat de Tőkés, în timp ce clădirea era înconjurată de securişti care se chinuiau să afle cum izbuteşte Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare. După revoluţie am aflat că videocamera cu care a fost filmat stătea permanent în clădire, reporterii veneau fără aparatură, astfel încît securiştii să nu-şi dea seamă ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsaţi să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. [adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar dacă intrarea în locuinţa lui Tőkés era supravegheată, exista o uşă care dădea spre subsol care n-a fost niciodată supravegheată]. Deasemeni, vizitatorii mai puteau intra duminica, împreună cu mulţimea care venea la biserică pentru slujbă.
Am fost deseori chemat la Securitate, să mă întrebe ce se întîmplă. Apoi îi mărturiseam aceasta lui László Tőkés.
La Securitate, încercam să-l protejez pe László Tőkés, creînd impresia interlocutorilor că acesta este sub protecţie înaltă. Cînd preşedintele american Reagan a făcut o vizită în Ungaria, ştiam că în aceeaşi perioadă fratele lui Tőkés din Canada merge şi el în Ungaria. Le-am spus securiştilor "Reagan călătoreşte în acelaşi avion cu fratele lui Tőkés, iar pe drum discută despre situaţia lui László Tőkés". S-au uitat miraţi la mine, dar n-au consemnat asta. De la televiziunea maghiară aflasem că şeful KGB, Kriucikov, fusese în 1956 în Ungaria (colaborase cu Iuri Andropov) şi cunoştea limba maghiară. Am spus la Securitate "vedeţi că Kriucikov direct în limba maghiară citeşte rapoartele despre Tőkés".
Cînd presiunea asupra lui Tőkés sporise, nu mai primea salar, geamurile locuinţei fuseseră sparte, fusese atacat de 3 inşi mascaţi în locuinţă, eu i-am spus lui Tőkés ce-ar fi dacă am negocia o mutare mai favorabilă, adică nu la Mineu ci într-o localitate mai mare, astfel încît Tőkés să plece cu fruntea sus. László a spus să încercăm să vedem ce se poate.
Securitatea m-a contactat şi am întrebat securistul dacă n-ar fi o posibilitate să fie mutat Tőkés într-o localitate mai mare. Securistul a spus că va transmite această propunere, dar nu ştie unde se iau hotărîrile, ori la procurorul general ori la şeful statului. Nu am primit răspuns la această încercare de negociere.
După ce László nu mai primea salar, a venit la el un preot din Ungaria care i-a spus că a făcut colectă pentru el, cunoscîndu-i situaţia, şi i-a dat 20000 lei cerîndu-i o confirmare scrisă de primire a banilor. La scurt timp a venit un poliţist cu biletul iscălit de Tőkés spunînd că l-au găsit în buzunarul unui cetăţean străin care se întorcea acasă şi dacă recunoaşte semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care şi i-a însuşit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic.
Unul din colaboratorii lui László Tőkés era Újvárossy Ernő. Acesta ajuta la amenajarea bisericii, fiind inginer constructor cu practică în marile şantiere socialiste.
Tőkés mi-a povestit că Securitatea i-ar fi cerut lui Újvárossy să aducă materiale fără acte legale la biserică, pentru ca apoi Tőkés să fie acuzat că lucrează cu materiale fără provenienţă legală. Újvárossy însă nu s-a conformat şi a adus numai materiale cu acte în regulă. La scurt timp Újvárossy a dispărut, fiind găsit mort în Pădurea Verde. Am auzit că şi tînărul care a găsit cadavrul, inginer la UMT, a dispărut mai apoi. Deasemeni, am auzit că un prieten al lui Újvárossy, Toszo Árpád, care a lucrat cu acesta la amenajarea spaţiilor bisericii, prin 1990-1991 a suferit o fractură craniană şi a murit după cîteva luni de agonie. În timpul agoniei, într-un moment de luciditate, Toszo a spus că, invitat fiind la o cafea, a fost lovit în cap de o femeie.
Episcopia a deschis proces pentru evacuarea lui Tőkés. În acea perioadă fiind la serviciu am fost chemat la conducere, eu împreună cu László Teleki (şi dînsul membru în presbiteriu) şi ni s-a comunicat că trebuie să ne prezentăm la o şedinţă a presbiteriului şi să avem grijă ce facem acolo. Eu ştiam că e vorba de o şedinţă de mazilire a lui Tőkés. I-am spus şi lui László Tőkés ce se pregăteşte. La sugestia lui mi-am dat demisia din presbiteriu. Am scris demisia şi în numele lui Teleki, care nu avea cum ajunge la biserică, aceasta fiind înconjurată de poliţie.
În ziua cînd trebuia să aibe loc şedinţa cadrele medicale m-au anunţat că Securitatea aşteaptă să plecăm la şedinţa anunţată. Şi soţia, care lucra cu mine, a fost chemată la conducere ca să mă convingă să plec. Eu am spus că nu pot pleca în timpul serviciului.
La chemări repetate, împreună cu Teleki m-am dus la directoare, care primise de la Spitalul Judeţean telefon să ne ducă acolo. Am ajuns la Spitalul Judeţean, unde ni s-a pus în vedere să mergem la şedinţă, dacă nu, să ne întoarcem să ne predea carnetele de muncă. Eu am spus că noi ne-am dat demisia din presbiteriu, dar n-au vrut să ţină seama de asta.
Am ajuns la biserică cu 1 oră şi un sfert întîrziere, şedinţa deja se terminase, lumea tocmai pleca dar fost întoarsă. Ni s-a citit procesul verbal cu hotărîrea împotriva lui Tőkés luată şi ne-au pus să semnăm. Şedinţa se ţinuse pe hol, căci Tőkés n-a deschis uşa parohiei.
În 1989 citind Biblia mi-a sărit în ochi pasajul din Leviticul 25, 10: "Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie". Căzîndu-mi în mînă Revista Cultului Mozaic, la care biserica era abonată, am văzut că anul 1989 corespunde anului evreiesc 5750, deci poate fi considerat "an al cincizecilea", în care se vesteşte slobozenia. Anul evreiesc începe în septembrie, chiar în ziua respectivă Ungaria a deschis graniţa cu Austria pentru est-germanii care nu voiau să se întoarcă acasă. De aceea în această perioadă eram ferm convins că e aproape şi clipa "slobozeniei" noastre.
Duminică 10 decembrie 1989, Tőkés, care primise de la Judecătorie somaţia de evacuare, a anunţat enoriaşii că cine vrea să vadă cum este evacuat un preot reformat să vină vineri în faţa bisericii.
Pe data de 11 l-am dus pe Tőkés la o înmormîntare. El mi-a spus atunci că în cursul zilei fusese chemat la responsabilul cu cultele de la Consiliul Judeţean PCR, care i-a spus următoarele: "nu vineri veţi fi evacuat, nu sîmbătă, duminică vă veţi ţine slujba, eventual luni". Ştiu că luni trebuia să plece Ceauşescu în Iran.
Precum se ştie, evacuarea a avut totuşi loc în noaptea de sîmbătă spre duminică. Eu am auzit zgomote, spargerea uşilor, n-am văzut prea multe căci cînd am deschis geamul să mă uit un individ mi-a făcut semn să-l închid. László îmi dăduse trei dosare cu acte, într-o plasă, ca să le păstrez, spunîndu-mi "acestea dovedesc nevinovăţia mea". Mi-a fost frică să nu se găsească dosarele la mine la o eventuală percheziţie, de aia le-am dus în pod (care era comun pentru toate apartamentele), apoi am ars pantofii cu care fusesem ca să nu fie nici o urmă prin care să se cunoască că eu am dus dosarele în pod. După revoluţie i-am înapoiat lui László dosarele, şi ştiu că actele de acolo au stat la baza cărţii lui László Tőkés "Asediul Timişoarei".
17 şi 20 septembrie 2001
La profetul Mohamed
vineri, 7 martie 2008
Blog Andreea Marin Banica
Politista porno din Bucuresti
Filmul indecent cu profesoara universitara Angela Repanovici din Brasov
C.V. Angela Repanovici, de pe site-ul locului ei de munca:
N. 23 mai 1965, Braşov
Preşedintele Comisiei Naţionale a Bibliotecilor (2006 - )
Director al Bibliotecii Universităţii "Transilvania" din Braşov (2001 - )
Absolventă a Facultăţii de Mecanică, Universitatea "Transilvania" din Braşov (1988)
Profesor universitar, Facultatea de Inginerie Mecanică, Catedra de Mecanică Fină şi Mecatronică, şi Facultatea de Litere, specializarea Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, Universitatea "Transilvania" din Braşov (din 2005, coordonator, specializarea Ştiinţa Informării şi Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere, IDD)
Doctor în ştiinţe tehnice (1999)
Formator programe Leonardo da Vinci - RO/2004/91017/EX (2004) şi RO/2005/95006/EX (2006)
Iniţiator şi organizator al Conferinţelor Internaţionale în domeniul Biblioteconomiei şi Ştiinţei
Informării BIBLIO-BRAŞOV (2002- )
Membru al Consiliului Naţional al Bibliotecilor din Învăţământ (2006- )
Membru al Consiliului de conducere al Asociaţiei Bibliotecarilor din Învăţământ-România (ABIR)
Membru al ABIR, EAHIL (European Association for Health Information and Libraries), AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România), AER (Asociaţia Editorilor din România), (SRMTA ( Societatea Română de Mecanică Teoretică şi Aplicată), ABI ( American Biografical Institute), SROMECA ( Societatea Română de Mecatronică)
Membru al colegiului de redacţie al Bulletin of Transilvania University of Braşov, Series A (ISSN 1223-964X)
Autor: Cărţi, articole şi cursuri universitare în domeniul tehnic şi în domeniul biblioteconomiei publicate în ţară şi străinătate
Comunicări susţinute în cadrul unor manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate.
1 brevet de invenţie
Cărţi în domeniul biblioteconomiei şi al ştiinţelor informării publicate în perioada 2001-2006:
GARNES, Kari; LANDOY, Ane; REPANOVICI, Angela. Aspects of the Digital Library. Laksevag: Alvheim & Eide Akademisk Forlag, 2006. ISBN 82-90359-76-4
REPANOVICI, Angela; BARNA, Andrei. Exploatation des ressources informationelles dans la societe du savoir. Chişinău: Editura U.T.M., 2006. ISBN 978-9975-9853-8-3
REPANOVICI, Angela; MAILAT, Gabriela; POP, Corina; LATEŞ, Magdalena. Catalog carte veche şi rară la Biblioteca Universităţii "Transilvania" din Braşov. Editura Universităţii "Transilvania", 2005.760 p. ISBN 973-635-494-6.
REPANOVICI, A.; LATEŞ, M. Tehnici de documentare tradiţională. Aplicaţii în mecanica fină. Editura Universităţii "Transilvania", Braşov, 2003, ISBN 973-635-128-9
RADU, M.; REPANOVICI, A. O istorie a tiparului şi a tipăriturilor. Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2002, ISBN 973-635-084-3
REPANOVICI, A. Documentation technics, vol.2: New technology of communication and information. Editura Universităţii "Transilvania", Braşov, 2002, ISBN 973-635-055-X, vol.2 ISBN 973-635-057-6
REPANOVICI, A. Documentation technics, vol.1: Traditional Documentation. Editura Universităţii "Transilvania", Braşov, 2002, ISBN 973-635-055-X, vol.1 ISBN 973-635-056-8
REPANOVICI, A. Informaţia ştiinţifică. Tehnici de documentare. Editura INFOMARKET Braşov, 2000, ISBN 973-8204-04-6, 192 p.ALEXANDRU, C., REPANOVICI, A.. Bazele utilizării calculatoarelor, în inginerie, în biblioteconomie. Editura INFOMARKET, Braşov, 2000, ISBN 973-99827-1-9; 262 p.
Popii ies la cules de voturi
O să fie frumos să-l bag în mama lui pe popa-consilier, care închide ochii la o afacere a primăriei? Sau care a promis minţind că, dacă o să fie votat, îmi va asfalta strada?
Azi s-a decis să se întindă rahatul politicii pe sutane. La vedere, fără fereală.
Alexandru Petria
Ce vrei de ziua ta?
După toate astea, te mai poţi gândi ce vrei de ziua ta? Sau te face să te întrebi unde îţi este acel suflet bun cu care te tot mândreşti? Şi cum poţi să dovedeşti existenţa lui?
Bianca PETRIA, 14 ani
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla, numărul februarie-martie)
joi, 6 martie 2008
Autoturismele slujitorilor lui Dumnezeu
miercuri, 5 martie 2008
marți, 4 martie 2008
Mitropolitul Bartolomeu se teme ca patriarhul sa nu fie compromis. Este sincer?
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericite Părinte Patriarh,
Citind Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române în varianta presupusă definitivă, parafată de guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial, am descoperit cu stupoare că în articolul 26, care enumeră atribuţiile Patriarhului, a fost intercalat un paragraf inexistent în varianta ultimă, aprobată de Sfântul Sinod, şi anume litera s (care devine astfel penultima) în următoarea formulare: Conform tradiţiei ortodoxe are dreptul de a înfiinţa stavropighii patriarhale şi a le conduce prin delegaţii săi , în limitele competenţelor stabilite prin Decizie Patriarhală, aducând la cunoştinţa chiriarhului locului acestea.
După părerea mea, scopul acestei inserţii este acela de a-l compromite pe Patriarh, atribuindu-i aspiraţii jurisdicţionale fără nici o acoperire canonică şi prezumându-i delicte penale precum abuzul de putere, falsul şi uzul de fals.
(Notez doar în treacăt că autorul anonim al acestei inserţii a scris-o în mare grabă, de unde neglijenţele de ordin gramatical, cum este absenţa virgulei după cuvântul ortodoxe, sau plasarea pronumelui acestea la sfârşitul frazei, locul său corect fiind după verbul aducând).
Cred că e de competenţa şi datoria Preafericirii Voastre de a întreprinde o cercetare pentru identificarea autorului, dar mai importantă şi mai urgentă este o notă către guvernul României în sensul că, datorită unei erori de redactare, paragraful s din articolul 26 trebuie eliminat în întregime, modificare ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Urgenţa e motivată de faptul că, până la publicarea acestei modificări, Statutul rămâne inoperant.
Cu frăţească îmbrăţişare în Domnul,
†BARTOLOMEU
Arhiepiscop şi Mitropolit
luni, 3 martie 2008
Pentru Iliescu, de ziua lui
duminică, 2 martie 2008
Se vrea studierea astrologiei in scoala
In atentia Domnului Cristian Adomnitei, Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010174, Bucureşti
Tel. Centrală: 405 62 00 / 405 63 00
In atentia Doamnei Liliana Preoteasa
Director General, Directia Generala Management Invatamant Preuniversitar
Tel.: 405.62.00; 405.63.00/1789
Tel./Fax.: 313.55.47
e-mail: liliana.preoteasa@medu.edu.ro
In contextul dezbaterilor publice pe marginea proiectului Legii Invatamantului preuniversitar si a Pactului National pentru Educatie initiat de Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, Comunitatea GRID, infiintata in iunie 2006, neinregistrata oficial si nerecunoscuta deocamdata de nici o institutie din Romania, dar dornica sa aduca o contributie benefica la dezvoltarea societatii romanesti, propune autoritatilor competente in domeniul educatiei sa ia in considerare includerea Astrologiei si Alchimiei in programa invatamantului primar, gimnazial si liceal ca discipline cu statut similar Religiei, mentinuta in trunchiul comun al programei ca disciplina obligatorie dar optionala (sau invers).
In sprijinul acestei propuneri aducem urmatoarele argumente:
1. Astrologia si alchimia au avut intotdeauna un rol important in procesul de formare a competentelor si atitudinilor moral-sociale.
Asa cum Geografia ofera cunoasterea configuratiei spatiale a Pamantului, esentiala pentru cunoasterea patriei si planetei, iar Istoria ofera cunoasterea succesiunii temporale a generatiilor umane, Astrologia ofera cunostinte deosebit de utile pentru intelegerea, interpretarea si organizarea informatiilor referitoare la personalitatea umana, activitatile umane, precum si alte probleme de interes terestru, la fel de esentiale pentru cunoasterea patriei si planetei, in timp ce Alchimia ofera o cunoastere proto-stiintifica a naturii, avand trei obiective principale: transmutatia elementelor chimice (care a condus in timp la metoda fisiunii nucleare), crearea unui panaceu (cu consecinte fundamentale in dezvoltarea domeniului farmaceutic) si obtinerea intelepciunii supreme (cu efecte incontestabile asupra evolutiei filosofiei), cunoastere ce nu poate fi decat in beneficiul patriei si planetei.
Prin urmare, studiul Astrologiei si al Alchimiei nu poate lipsi din programele scolii romanesti intrucat corespunde nevoii comunitatii romanesti locale si nationale de a-si pastra bogatia si identitatea spirituala si de a transmite valori permanente tinerei generatii.
2. Contributia Astrologiei si Alchimiei la formarea si dezvoltarea tezaurului cultural national si universal nu poate fi contestata sau considerata un "fals istoric", atata vreme cat carturari de seama precum Pitagora, Platon, Aristotel, Paracelsus, Nicolaus Copernic, Galileo Galilei, Tycho Brahe, Johannes Kepler, Isaac Newton, Robert Boyle, Carl Jung sau chiar oameni ai Bisericii precum Papa Silvestru al II-lea, Sfantul Toma d'Aquino sau Roger Bacon s-au aplecat inca din cele mai vechi timpuri asupra studiului acestor discipline, punand astfel bazele stiintei moderne.
Reintroducerea Astrologiei si Alchimiei in sistemul de invatamant public la nivel primar, gimnazial si liceal reprezinta, deci, un act de reparatie morala si nu o "noutate" sau o decizie pripita, redandu-se astfel unui popor eminamente metafizic dreptul de a fi el insusi prin modul de a-si educa tineretul potrivit identitatii si culturii sale firesti si constante.
3. Valorile oferite de studiul Astrologiei si al Alchimiei sunt extrem de necesare, mai ales in aceasta perioada de secularizare a societatii romanesti, intrucat ele reprezinta pentru tineri un reper spiritual esential si un liant existential intre toate cunostintele teoretice dobandite prin studiul celorlalte discipline (astronomie, anatomie, filosofie, religie, in cazul Astrologiei sau fizica, chimie, biologie si, de ce nu, economie, in cazul Alchimiei).
Valorile cultivate si virtutile incurajate in cadrul orelor de Astrologie si Alchimie sunt necesare sanatatii spirituale a persoanei si a comunitatii.
Asadar, predarea Astrologiei si Alchimiei in scoala are valente educationale deosebite, prin rolul lor formativ in viata tinerilor reducand efectele negative ale crizei contemporane de identitate si de orientare, propunand modele viabile de cercetare stiintifica si dezvoltare intelectuala si oferind tinerilor repere in viata de familie si in societate.
4. Cercetarile sociologice si psiho-pedagogice recente demonstreaza rolul pozitiv al educatiei astrologice si alchimice in procesul de formare a personalitatii tinerilor si, mai ales, necesitatea studierii acestor discipline inclusiv la nivelul liceului, pentru formarea unor competente si atitudini moral-sociale.
Numeroase studii sociologice au aratat ca elevii din scolile romanesti isi consulta in fiecare zi horoscopul, o prezenta constanta in paginile ziarelor si in rubricile permanente ale emisiunilor matinale difuzate de toate televiziunile din Romania, inclusiv pe canalele televiziunii publice.
De asemenea, principala preocupare a tinerilor din Romania este sa faca bani prin orice mijloace, inclusiv din piatra seaca.
Aceste considerente impun studiul Astrologiei si Alchimiei la toate nivelele invatamantului preuniversitar ca singura solutie viabila pentru asigurarea bunastarii fizice, psihice, materiale si spirituale a tinerilor din tara noastra.
5. Considerand ca libertatea nu echivaleaza cu indiferenta fata de chestiunile spirituale, metafizice si ezoterice, ci reprezinta capacitatea omului de a alege valori spirituale care imbogatesc viata persoanei si a comunitatii umane, respingem orice forma de presiune prin care elevii sunt obligati sa urmeze orele de Astrologie si Alchimie, sa participe la intrunirile Societatii Romane de Astrologie si Ezoterism sau la manifestarile Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut, deoarece educatia astrologica si alchimica trebuie asumata in mod liber, respectandu-se dorintele parintilor si copiilor.
In acest sens, ne declaram in totalitate de acord cu deciziile comunitatilor locale, cu Decizia Nr.72 a Curtii Constitutionale din 18 iulie 1995 cu privire la dreptul parintilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine, precum si articolul 26. (3) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului care prevede ca „parintii au dreptul de prioritate in alegerea modului de educatie acordata copiilor lor."
Aceste argumente se regasesc intrutotul in mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, rostit in deschiderea campaniei "Nu vrem liceu fara Dumnezeu! Predarea Religiei in sistemul de invatamant public - un act de dreptate si o necesitate permanenta", disponibil la http://www.patriarhia.ro/Site/Stiri/2008/030.html
Inspirati de ravna duhovniceasca a Patriarhiei, membrii Comunitatii GRID lanseaza doua campanii identice in favoarea predarii Astrologiei si Alchimiei in sistemul de invatamant public: "Nu vrem liceu fara panaceu!" si "Nu avem scop fara horoscop!", aducand un argument in plus celor expuse in mesajul Patriarhului:
6. Spre deosebire de disciplina Religie, predarea Astrologiei si Alchimiei in sistemul de invatamant public nu necesita cheltuieli financiare suplimentare intrucat profesorii de astronomie si chimie au deja suficiente competente stiintifice si pedagogice pentru a acoperi cu succes programa acestor viitoare (speram noi) discipline de studiu.
De aceea, Astrologia si Alchimia pot fi introduse in programa chiar din acest an scolar si pot reprezenta probe la examenul de bacalaureat si chiar la cel de admitere in invatamantul superior, dupa cum militeaza inca din anul 2003 Societatea Romana de Astrologie si Ezoterism (http://www.srae.ro/prezentare.htm).
In speranta ca propunerile noastre vor fi luate in considerare cu cea mai mare seriozitate la elaborarea Legii Invatamantului preuniversitar si a Pactului National pentru Educatie, va asiguram de inalta noastra pretuire.
In cazul in care propunerile noastre vor fi respinse in ciuda acordului pe care vi l-ati manifestat fata de propunerile Patriarhiei bazate pe aceleasi argumente, vom fi nevoiti sa ne adresam:
Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
Adresa: Piata Walter Maracineanu nr 1-3, sector 1, Bucuresti
Telefon: +4 021 312.65.78 ; +4 021 312.65.79
Fax: +4 021 312.65.85
Email: contact@cncd.org.ro
Consiliului Europei
Avenue de l’Europe
67075 Strasbourg Cedex
Tel.: +33 (0)3 88 41 20 00
E-mail: infopoint@coe.int
Curtii Europene a Drepturilor Omului
Council of Europe
67075 Strasbourg-Cedex
France
Tel: +33 (0)3 88 41 20 18
Fax: +33 (0)3 88 41 27 30
Doamnei Anne Brasseur
Presedintele Comitetului pentru Cultura, Stiinta si Educatie al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei
Chambre des Députés
9 rue du Saint-Esprit
LU - 1475 - Luxembourg
Tel: (352) 466 966 1
Fax: (352) 220 230
Mobile:
E-mail: abrasseur@chd.lu
Comitetului de Petitii al Parlamentului European
European Parliament
Correspondence with Citizens
GOL03A012
L-2929 LUXEMBOURG
Fax: (352) 43 00 27 072
Web: https://www.secure.europarl.europa.eu/parliament/public/citizensMail/secured/cmRequest.do?cmLanguage=en
Comisarului Ján Figeľ, responsabil pentru Educatie, Formare Profesionala, Cultura si Tineret
BERL 10/38; Rue de la Loi 200
1049 Brussels, Belgium
Tel.: +32.2.2988716
E-mail: eac-info@ec.europa.eu
(Sursa: http://www.petitiononline.com/alchimie/petition.html)
Boc gandeste cu capul lui Funar?
Eu de tot atâta timp aştept la o schimbare şi în privinţa tăbliţelor amplasate la marginile Clujului. Pentru că mi se pare cam absurd că în oraşe ca Mediaş sau Sibiu, unde atât ponderea maghiarilor, cât şi cel a saşilor este mult sub 20% din populaţie, indicatoarele de localitate sunt trilingve, adică apare pe indicator denumirea română, germană şi maghiară a oraşului, în schimb la Cluj, unde procentul maghiarilor este cu puţin (1,14%) sub 20%, să nu apară Kolozsvár sub Cluj-Napoca, sau Köszöntjük városunkban, sub Bine aţi venit." Continuarea http://limbacailor.wordpress.com/2008/02/26/welcome-to-cluj/